Thursday, December 16, 2010

Eu si Paul

Paul era vecinul meu. S-a mutat (aici se aude un oftat de usurare).
Acest post e un remember al relatiei mele cu acest om.

Knock-knock la 10 pm. "Salut omule -in traducere libera- e zapada de 2 feet afara, hai sa mergem cu truckul meu sa scoatem soferii blocati din zapada!!" -semnele de exclamatie ar trebui sa indice un entuziasm eroic. "Cu mare placere Paul, dar altadata, acum sunt f obosit si in plus riscam sa ramanem si noi blocati." "OK pal, I'll tell you what happened tomorrow!!"

Knock-cioc la 9 dimineata, duminica: "Nevasta-mea a facut lasagna, uite o tava aici." Lasagna a stat pe counter aprox 3 zile, apoi a sf la gunoi, era prea grasa.

Zgomot infernal de lopata din metal pe asfalt, aprox 9 pm. Printre draperii privitorul poate zari unul de 1.9m dand zapada de pe driveway-ul propriu si personal (al privitorului) cu miscari ample si deosebit de energice. Sh..t, acuma doar nu o sa pretinda sa fac un gest similar?!!?? A doua zi, un munte de zapada troneaza in spatele unui truck imens pe driveway-ul numitului Paul: "hey pal, diseara ce spui sa mergem sa aruncam zapada asta in ravine?"

Zi de vara, Paul cu fetita lui de 1.5 ani pe strada. "HI PEN! C'mon Gabriella, do the monkey, show Pen how you do the monkey!" urmeaza o superba exemplificare oferita de Paul ce lasa jumatate de strada masca intr-o combinatie de uimire si monkey-envy. Ca sa aiba mai mult succes, Gabriella este lansata intr-o tumba verticala 360 degrees in care trece cu capul la cativa cm de asfalt. Toti raman cu rasuflarea taiata, apoi zambesc incordati bucurosi ca nu s-a intamplat nimic grav.

"HI Pen, Kevin is a jerk!" Kevin e vecinul din partea ailalta a lui Paul, un tip rezervat care owns a pub, cam la aproape 2 m si foarte fit. Au avut o lunga disputa legata de cativa sq feet de teren soldata avocati si diminuarea minuscula a curtii lui Paul. "I saw him working out in his basement, and you know what? - it's hillarious, he doesn't even know how to do a proper push-up. One of this days I'm gonna jump him like a monkey! Ha, juuummm, buummm! Just like a monkey!" "I wouldn't do that Paul, and btw, I don't think u'd like anyone staring into your basement, right?" "YaaaAaaa, but he's a jerk!!!".

M-a ajutat odata cand imi blocasem volanul aiurea uitand cheia de la dispozitiv acasa. Era singurul foarte aproape de mine, a fost o aventura sa fiu pasager intr-o masina condusa cu peste 100kmh pe niste serpentine cu polei. "Don't worry pal, are traction control!" Vruuuuuuuuummmmmmm.

Eu, la 2 noaptea, o prezentare stresanta de facut a doua zi. De afara se aud zgomote destul de puternice, oricum neobisnuite ptr ora respectiva. Ma uit, usa de la garajul lui Paul e deschisa pe jumatate. Wtf is he doing this time, ma gandesc?! Ies, Paul era pe un scaun in mijlocul garajului, cu o privire cam pierduta, aprindea chibrituri si le arunca pe driveway. "Mi-au dat avertisment de la serviciu (lucreaza ca inginer in proiectarea a nu's ce sisteme transport gaze) au zis ca nu ma port corespunzator cu colegii. Eu doar incercam sa-i ajut, I told that guy "don't act like a nigger"". "Hey Pen, do you know that fire is purifying?" A fost singura data cand am vorbit cu el dincolo de cateva fraze -as spune ca a fost mai mult un fel de consult psihiatric de fapt- pentru ca mi se parea instabil si casa mea nu era suficient de departe de a lui. M-am convins ca intruneste toate criteriile de bipolar si -recunosc- am folosit absolut tot arsenalul din dotare pentru a-l convinge ca are nevoie de ajutor medical si ca ar fi bine sa il gaseasca intr-un oras mai la sud in care avea si ceva familie extinsa care sa-l ajute ca sistem de suport.

Recent, s-a mutat :) . In locul lui si-a facut aparitia un informatician, astia cel putin isi redirectioneaza energiile online.

Wednesday, December 8, 2010

La pas prin Bucuresti

De fapt la click prin Bucuresti.

M-am plimbat vreo 10 minute prin centru dornic sa vad ce s-a mai schimbat. Am trecut prin piata Universitatii, apoi am luat-o in jos pe blvd Elisabeta (cred ca era Bathory dupa cum arata bulevardul respectiv) pana la piata Operei si UMF CD.

Foarte multe fire. Pe toti stalpii.

Aproape un sfert dintre cladiri se afla in variate stadii de renovare-demolare. Cred ca termenul potrivit ar fi renmolare pentru ca nu este clar privitorului in ce directie vor evolua cladirile respective, exact ca in cazul pisicii lui Schrodinger (probabil ca un alt "eu" bea in paralel una dintre cele mai bune cafele turcesti intr-un Bucuresti absolut superb, renovat si plin de oameni respectuosi si multumiti). Hotelul Cismigiu sfideaza piramidele egiptene si se incapataneaza sa ramana in picioare; impreuna cu cinematograful Capitol sunt ca o pereche de gladiatori imbatraniti care continua sa lupte back to back, impotriva unui prezent becalizat.

La parterele cladirilor obosite, ca niste dame de consumatie de 50 de ani care si-au dat seama ca dau banii degeaba pe cosmetice, se afla o serie de magazinase si localuri cu fatade intr-un deplin contrast. In interior simt -da, posed acest simt- frontul compact al vanzatorilor si chelnarilor cu priviri severe cantarind clientii cu o aura demna de Transport Security Administration din aeroporturi in fata vreunui barbos pe care parintii au avut proasta insiratie sa-l numeasca Ahmed.

Multe masini ai caror soferi ar atinge lejer level 50 din Sokoban. Uneori mi-e greu sa imi inchipui cum au ajuns unele automobile in pozitii aproape imposibile -am vazut odata un chinez care parca masina intr-un loc cu doar cativa cm mai lung decat aceasta.

Oameni traversand strazile pe oriunde -fapt minor, veti spune, dar e un fel de turnesol al respectului pentru ordine.

Cred insa ca mai exista speranta: am vazut statuia lui Kogalniceanu tronand semet peste piata sa cu o inima mare si rosie desenata cu spray pe soclul alb. Unde exista inca dragoste, mai e o sansa! :)

Monday, December 6, 2010

Carte de copii

Am primit din Romania cateva carti de copii ptr D. Calitate grafica superba, continut -nino, nino -problematic.

Una prezinta povestea dramatica a unui iepuras (or I should say "Domn iepuras") care din plictiseala -citise si dansul cartea respectiva- nu are ceva mai bun de facut decat sa zboare cu un zmeu in primul copac. Un comando format numai din Doamne si Domni ( in ordinea aparitiei Domnul si Doamna rata, Domnul soarece, Domnul cal si inca vreo cativa prestigiosi copitati) incearca pe aproximativ 10 pagini sa il coboare de pe o craca pe Domnul Iepure. Pentru aceia dintre voi mai nerabdatori voi anticipa: reusesc!!

Ok, pe o nota mai serioasa, inteleg de nevoia de a insufla celor mici forma -se pare ca nu si fondul- respectului in planul societatii romanesti, dar de aici si pana la a crea un monument literar plictisitor de moarte e totusi o anumita distanta. Daca as fi copil si as si intelege povestea cred ca sfarsitul ei m-ar gasi pe o strada dintr-un cartier vecin, tragand cu prastia in vrabii (sau verificand orarul gradinitei pe iphone).

Mai, promit sa caut pe net volumele acelea clasice de Povesti Nemuritoare, serios ca ar fi toata lumea mai fericita daca ar copia pur si simplu din acelea, adaugand niste ilustratii de calitate!

Friday, December 3, 2010

Varste

Pantheonul din Roma:

Secol XXI

Secol XX (inceput de)
Secol XIX

Secol XVIII

Secol XVII
Secol XVI
Secol XV

Cine o fi fost omul asta? Ce cauta in piata aceea acum aproape 600 ani? Oare cati dintre urmasii sai au vazut aceasta imagine fara sa-si dea seama cine este? E ciudat, nu are nici o importanta de fapt dar in acelasi timp este foarte interesant.
Ev mediu timpuriu

Copie dupa harti din primul mileniu AD




Cetatea Saschiz - o paralela fantastica(Sec XIX si prezent - de pe Art-Historia, un blog exceptional):


Varianta moderna de "copac crescut in cladire":

Poza "symbol"

Haideti sa intram pentru cateva minute in pielea unui generic reporter roman.

Vrem sa scriem un articol despre tema x. Deschid computerul -ia uite dom'le gugal si-a schimbat pagina de sarbatori- si scriu "x, probleme" sau daca mai stiu si ceva limbi straine "x, problems". Aleg aleator al 3-lea link, e in engleza, mana pe telefon: "hai ma Ioana, ca tu stii mai bine, spune-mi si mie ce vor astia aici".

Ok, am aflat ce scrie in pagina, mai adaug la sfarsit un paragraf - bomba (daca e de cutremure, pomenesc ceva de 2012 si maiasi si nostradomus; banci? spun ceva de masonerie, somaj, dar ca exista si sperante, etc).

APOI am nevoie de piatra de temelie: POZA. Cine Doamne iarta-ma se duce sa pozeze? Intreb pe sefu', imi spune:

"hai ba, ia si tu de pe net o poza reprezentativa; sau pune-l pe Gigi de la lifturi in camera aia mica de la parter, strange de la ailalti un teanc de bani,dai lu' Gigi si spunei ca a fost avansat redactor sef. E redus, o sa se bucure, si fai o poza in timpul ala."

varianta: as putea sa dau pe gugal x, aleg imaginile, ma duc la pagina 11, aleg a treia din stanga.

Haideti sa vedem rezultatele:

Gigi liftierul (symbol marire salarii):


Ioana (symbol romanii mananca prostii):


Un pui facand yoga in casoleta (symbol carnea se scumpeste din ianuarie - la naiba, ar fi trebuit sa-i pun si un fular in jurul copanelor):



Nu o sa mai avem cascade de ulei (se scumpeste din septembre):


Stresul al serviciu (sigur si voi aveti un revolver in geanta):

E clar necesar sa avem relatii armonioase cu parintii (alternativ symbol pasiune in relatiile intre pers de acelasi sex):

Sau cu partenerul de viata (symbol motive pentru care nu te insori):


Symbol nu faceti dragoste in fata copiilor (cu varianta - nu filmati partidele si le puneti pe website-uri pe care copiii vostri le pot accesa cautand Spongebob):

Symbol "e bine sa faceti economie in familie" (sau cu varianta "m a trois e ok, cat timp aveti niste bani pusi la pusculita"):




Tuesday, November 30, 2010

Tinere talente - 1 Dec 1898


Raspunsul savuros al unei reviste literare catre 2 cititori posibil talentati, publicat exact acum 112 ani:


De retinut fraza memorabila: "sarac e dracu, iar d-voastra, care va leganati ca doi prunci in bratele talentului ( Hahahahaha - me), veti ajunge bogati". Absolut genial! Bine, o meritau, avand in vedere acel final "sau...economie de geaba". :)


Thursday, November 25, 2010

Paradox economic + Raspuns :)

Poate cineva sa-mi spuna ( e asa, ca un fel de ghicitoare :) ) ce este foarte orbitor de uimitor in neregula cu informatiile din imaginea de mai jos?


Aceasta imagine este un print screen aleator, dar este interesant ca include informatii-exemplu bune pentru enigma numita "sistemul financiar in Romania".


Raspunsul:











Hai sa nu va mai tin in suspans: iata ce este in neregula! O stire atat de catastrofista (poate un pic exagerata, as da Romaniei inca vreo 3 luni pana la faliment) suprapusa peste niste indici bursieri romanesti in scadere (vezi box-ul dr jos) ar trebui in teorie sa duca la o pierdere a increderii in moneda nationala. Surpriza totala: LEUL SE APRECIAZA!!

Trei lucruri sunt evidente (pentru un amator ca mine cel putin):

1. BNR-ul face eforturi foarte puternice (care e pretul mai tarziu se va vedea) in a sustine artificial moneda nationala la un nivel ridicat. Este un drum fara iesire, cu o decompensare brutala la sfarsit.

2. Economia Romaniei este aproape exclusiv de consum si in aceasta tara nu se produce nimic. Asta este cauza pentru care este convenabil ca Romania sa aiba un artificial leu puternic. Pe plan mondial tarile care produc fac toate eforturile posibile de a-si mentine moneda proprie la un nivel cat mai coborat pentru a stimula exporturile de items produse intern + a plati eventualul debt la o valoare cat mai mica (vezi conflictul prezent dintre China/US, Germania avantajata de un euro slab etc).

Isarescu prezinta cu emfaza in toate ocaziile posibile cifra aparent imensa a rezervei valutare BNR (in jur de +30 miliarde euro) ca o garantie a stabilitatii situatiei financiare din Romania. Ei bine, din aceste +30 miliarde, doar cam a zecea parte (da, vreo 3-6 miliarde) sunt rezerva reala a Romaniei. Restul sunt garantii bancare (banii bancilor), o parte sunt banii FMI-ului pusi in rezerva pentru a umfla un sentiment de credibilitate anemic (ca si cand eu m-as imprumuta de la Lady Io cu dobanda semnificativa si as pune banii sub plapuma), alta parte sunt bonds money (Romania mai vinde aceste "actiuni" guvernamentale cu scadenta) si alte datorii garantate de stat. Din +30 miliarde, de fapt e mare minune daca in mod real mai ramane ceva pe plus.

3. Romania negociaza cu FMI-ul transe de sute milioane/putin peste 1 miliard euro! Aceste fonduri sunt infime raportat la o tara, asigura supravietuirea pe cateva saptamani-o luna. A te targui pentru transe de asa valoare (care nu rezolva nimic efectiv) este inca o dovada a incapacitatii de plata reale a Romaniei in plan international si, mai grav, intern. Romania ar putea bineinteles printa bani fara acoperire, si o face probabil "under the radar" pana o pleznesc organisme financiare peste mana. De ce se supune totusi? Pentru ca daca n-ar urma drumul (with no happy ending, remember) indicat de acestea, ar intra in colaps financiar in saptamani iar romanii ar da 500 RON pe o paine, ca in Zimbabwe; nimeni nu ar mai accepta trades in RONs, convertibilitatea in alte monede ar fi 0 (valoarea unui currency e data de increderea partenerilor de trade in aceasta; no trust = nimeni nu accepta sa primeasca lei si sa dea in schimb alte valute/produse).

Nu o apreciez pe Zoe Petre din perspectiva prestatiei guvernarii Constantinescu, dar are dreptate intr-un articol recent: Guvernul Romaniei din prezent HAS NO IDEA cum sa gestioneze situatia actuala.

Wednesday, November 24, 2010

Dupa cum se poate usor observa din posturile mele, imi place sa comentez. Mult, discutabil uneori daca si util, potrivit, placut samd. :)

Un post al Alinei despre prieteni m-a facut sa intorc lupa spre mine si modul in care percep eu conceptul de prietenie. Mda, conform definitiei mele -romantate puternic- nu am nici un prieten (a se citi in afara familiei).

Au existat perioade de coerenta intre mine si alte persoane, iar daca cineva ar decupa doar aceste momente ar putea spune "ya, that's what I call friedship". Am cunoscut exact 3 persoane cu care puteam vorbi fluent, cu care ma intelegeam aproape fara sa vorbesc si pe care, da, as fi putut sa le sun la 2 noaptea sa le cer ajutorul (si invers). In timp drumurile ni s-au despartit si relatiile s-au racit incet dar sigur, in stilul acela balcanic in care si uiti ca prietenii aceia exista si te trezesti dupa 3 ani ca un copil care-si regaseste in pod jucaria preferata, se entuziasmeaza ptr 1 minut apoi incepe sa se intrebe ce i s-a parut asa de nemaipomenit la ea.

Cred ca doar in mod rar si intre persoane exceptionale pot exista prietenii eroice, genul care se pastreaza o viata. Este dificil sa pastrezi intensitatea relatiei la un nivel inalt dar in acelasi timp sa nu devina sufocant, sa pastrezi distanta perfecta astfel incat prietenia sa nu se prabuseasca in sine si nici prietenii sa nu se indeparteze in neant. Dar ce dorim in fond, prieteni sau prietenie?

Daca doresti prietenie, e usor. Poti forma lejer un frankenstein din perioade scurte de prietenii trecatoare astf incat tot timpul ai prieteni. Mediul social e atat de fluid incat chiar daca unele relatii se scufunda, alte "molecule" inlocuiesc imediat respectivele persoane atat timp cat nu esti de o excentricitate iesita din comun. Acesta pare sa fie modelul in vest, prieteniile par bazate pe trecatoare interese comune ale unor indivizi adusi intr-o comfortabila proximitate de miscarea brawniana sociala. Ca si cand ai incerca sa masori aria de sub o curba dar nu vrei/nu stii sa folosesti integrale, asa incat aproximezi curba cu o insiruire de segmente minuscule. Ai doua puncte ancorate in prietenie, dar nu e prietenie, doar o aproximeaza intr-un compromis acceptabil. Cand interesele diverg sau persoanele se indeparteaza din diverse motive, prietenia se rupe ca o legatura de hidrogen.

Daca doresti insa o legatura covalenta (sunt intr-o dispozitie "chimica" astazi :) ) situatia devine brusc dificila. In primul rand, ce motivatie ar avea cineva pentru a merge mai departe de modelul aproximativei prietenii descris mai sus? Ce interese atat de puternice ar impune loialitatea cuiva intinsa pe zeci de ani in care cu efort considerabil cele doua persoane sa urmareasca fidel acea curba a prieteniei reale? Din nevoia de suport, siguranta, intelegere? De ce lipsesc acestea in the first place? O persoana medie ca intelect si sentimente nu are nevoie de o prietenie reala. Nu are nevoie de suport prea mult pentru ca probabil nu are ambitii prea mari, nu are nevoie de siguranta pentru ca traieste intr-o calduta anonimitate, nu are nevoie de intelegere pentru ca nu are de transmis mai stiu eu ce chestii greu de inteles.

"Hey buddy, can I borrow your drilling machine? I'll get some beers afterwards and we could watch the game together "

As simple as that...

Monday, November 22, 2010

Leapsa de la L.Io

Era iarna, eram invelit intr-o patura si cerul era de un albastru foarte deschis. Eram hurducait intr-o sanie (probabil), iar dupa un timp miscarea a incetat, iar dupa alta vreme bunica-mea s-a aplecat asupra mea si m-a pus inapoi in sanie (ma pierduse pe drum, dupa cum mi-a povestit mai tarziu). Asta e prima amintire pe care o am.

Imi amintesc pe la vreo 3 ani ca imi placeao anumita zi din saptamana, cand ma sculam (stateam la bunici) si vedeam fata de masa alba langa pat, chiar in fata mea. Insemna ca vin toti la masa in ziua aia, era duminica iar la tv era Lumea Copiilor si ceva desene.

La 4 ani cotrobaiam peste tot pe unde puteam ajunge, urcat pe scaune si pe sifonier (daca ma punea taica-miu acolo sa ma vada in actiune). Distrugeam sistematic orice jucarie primeam sau vedeam; asa au pierit pe rand in chinuri care nu pot fi descrise aici un elefant care mergea, o barca cu pescar magnetic, masinute si alte items similare. Ma jucam cat puteam de mult pe strada, imi amintesc perfect ce bucurie era iarna cand incepea sa ninga puternic sau vara, cand uitam de timp pe strada plina de copii -erau vreo 10 de varste foarte apropiate. O fetita pe nume Anca vroia sa ne casatorim si m-a si pupat in timp ce ne jucam ascunsa :)) . Imi amintesc ca am fost cam nedumerit.

Pe la 5 ani am invatat sa scriu si am fost initiat in tainele matematicii de bunica-miu. Lectii vreo 2-3 ore, timp in care atentia ne era (eu si cu un var) recompensata din castronul plin cu placinta cu branza si gogosi de pe masa, facute de bunica-mea. Imi amintesc de primul "extemporal" dat de unchi-miu, cand ne-a dictat "editura didactica si pedagogica", pe care l-am scris corect iar var-miu nu prea. Mi s-a spus "bravo" cam cu juma de gura, avand in vedere performanta progeniturii, dar nu ma interesa, bunica-miu era in al noualea cer.

La 6 ani am intrat la scoala si ma plictiseam sa scriu bastonase, cand de fapt stiam sa scriu deja. Matematica era si ea o plictiseala cu toate liniile alea.

Prima carte pe care am citit-o a fost pe la 6 ani jumate, "Micii salbateci". Cum sa-ti faci un cort, foc, un arc, etc . Am facut o groaza de arcuri, foloseam electrozi drept sageti si ne bateam cu alte triburi de copii la demolari, in plina revolutie urbanistica comunista. Atunci l-am gasit si pe Bobby, o Visla Maghiara ramasa fara stapan ramas la randul lui fara casa. L-am pasat cu multe lacrimi lui taica-miu, spre disperarea ciobanilor dintr-un sat dunarean care au ramas fara cateva oi si vreo 20 pui. A urmat o lunga perioada de carti de aventuri, totul disponibil de Karl May (btw, indienii sai sunt la ani lumina de realitatea cruda :) ), Jules Verne, Mark Twain, colectii de aventuri in romana pe care acum nu mi le mai amintesc (parca sumbarinul dox?? - erau un format mic). In plus, de dupa un maldar de gogosi, ma bagam in cea mai indepartata camera din casa tip vagon a bunicilor cu un teanc de almanahuri si stateam ore, erau singurele carti color cu poze si povesti din afara.

La 8 ani am fost preluat de ai mei si dus intr-o comuna mare de la Dunare, unde taica-miu era inginer iar maica-mea profesoara. 2 ani au trecut ca in cartile lui Mark Twain, cu mers prin paduri si traversat in pielea goala Dunarea (urmata de un fund rosu cand binevoiam sa apar acasa la 10-11 noaptea). Aveam in sfarsit ocazia sa pun in practica informatiile din cartile cu indieni citite, cum sa faci un foc si sa prinzi tot felul de animale, sa te orientezi prin padure (chestia cu muschiul e o prostie). Am recitit de 3-4 ori toate acele carti, uneori citeam sute pagini pe zi, mai ales cand o faceam lata si eram pedepsit deci nu puteam iesi usor din casa/curte. Nu mai vb de noptile cu lumina stinsa comunist in care jucam remi sau carti si povesteam la lumina lampii cu gaz, de mers cu sareta lui taica-miu (eu conduceam), de descoperit sate parasite sau de pescuit prin insule din mijlocul Dunarii dati cu alifie d-aia chinezeasca de-si faceau tantarii nod la trompe. Il isterizam pe taica-miu cu intrebari, sapam adanc si fara mila in mintea lui obosita de sedinte de colectiv frustrante in care indivizi cu 4 clase le dadeau lectii de comunism. Lui si pisicii Mitzu, care il insotea credincioasa in fiecare seara la sediul CAP-ului.

Pe la 10 ani m-am reintors in oras, m-a dat maica-mea la cea mai tare scoala. Aia cantau la pian si eu nu mai stiam nici macar ce e complementul. Am recuperat insa repede, sub privirile severe ale unei educatoare cam stiff. Am luat oricum premiu'ntai cam peste tot.

Cred ca m-a prins revolutia prin clasa a 4-a parca, apoi am devenit hip-hopper. Nu m-a tinut mult, Alice Cooper a scos la iveala rockerul din mine. Metallica, Iron Maiden, you name it, toate m-au tinut pana prin liceu si de fapt pana acum. Am descoperit carti care raspundeau tangential anumitor intrebari -renuntasem sa-l mai chinuiesc pe taica-miu- asa incat am trecut prin Eliade, Cioran, alti filozofi mai mult sau mai putin importanti, orice imi cadea in mana legat de yoga, religie, apoi crestinism, apoi diverse miscari din crestinism, Staniloae si asa mai departe. In paralel am mai citit si alte diverse carti de istorie -la recomandarea expresa a lui taica-miu- si bineinteles, de la Maitreyi incolo, carti mai usurele gen Invitatie la Vals, sau Ultima noapte Intaia noapte, ma rog, nu le mai insir aici. Am citit in diagonala chiar si Sandra Brown (parca asa se numea), deh, curiozitatea varstei :)) .

Vara mi-o petreceam prin tabere, in timpul scolii in general invatam consistent. Prin clasa a xii-a nu am mai avut chef sa invat, mi s-a parut inutil si stupid. La bac am invatat cu cateva zile inainte, e un miracol ca am luat note destul de mari. Apoi am intrat la medicina, cea mai faina perioada din viata. Bere dupa fiecare zi de cursuri, pizza dupa fiecare bere, mers la munte, prieteni multi si buni, ras non stop; asa cum ar trebui sa fie viata oricarui student. Din anul 3 am stat si in camin...

Ajuns in ultimul an de medicina, m-a lovit anxietatea. Ce voi face? Nu mi-au placut profesorii si de multe ori nici materia pe care o predau respectivii, majoritatea cu mari pretentii dar in fapt ilustri nesemnificativi. Au fost si exceptii, foarte putine, ii numar pe degetele de la o mana. Asa incat mi-am luat destinul in primire si cu banii stransi am dat niste examene, am scris sute de e-mails si am plecat in tarile calde. :) Perioada asta am citit aproape exclusiv medicina, si inca nu s-a terminat cu cititul nici acum si nu cred ca se va termina vreodata. Acum am mai mult timp, tocmai am inceput Arhipeleagul Gulag al lui S, sper sa am balls sa o si termin (foarte deprimanta).

Cand statul doarme...

Patrule ale Noii Drepte in Brasov pentru "prevenirea comportamentelor antisociale".

Pe scurt, agresiuni asupra unor membrii ai ND urmate de nici o reactie a martorilor si autoritatilor au determinat, conform articolului si blogului ND, decizia consituirii unei echipe de voluntari in Brasov; acestia vor patrula zone din oras incercand sa previna acte violente la adresa cetatenilor.

Cand citesc asemenea vesti ma incearca 2 sentimente aproape simultan. In primul rand, de satisfactie ca in sfarsit cineva ia atitudine, ca poporul roman nu e chiar mort. In al doilea rand, de ingrijorare, pentru ca odata pornit acest mecanism nationalist actioneaza ca un drog puternic, cu atat mai mult cu cat este administrat unei societati extrem de bolnave. Este nevoie de ordine? Absolut. Sunt autoritatile incapabile de a face ordine si in acelasi timp una din cauzele infractionalitatii galopante in Romania? Da. Seamana Romania cu o Germanie la inceputul anilor 30 (pastrand proportiile)? Din ce in ce mai mult.

Cred sincer ca o astfel de miscare este mai mult decat binevenita acum si sper ca cei care o initiaza sa fie capabili de a o controla -ceea ce de fapt nu cred ca se va intampla, daca vor rezista primului hop (al unor autoritati devenite subit eficiente in directia lor).

Astept cu nerabdare insa ziua in care un Bercea Mondialu' sau alt infractor de orice etnie ar fi va fi gasit legat la usa Politiei Romane. Pentru ca altfel nu se poate vorbi de ordine in Romania in conditiile date, cand sefi ai politiei vorbesc despre camata ca despre un lucru normal. Acestea sunt structuri mafiote, nu autoritati, dar din pacate toti stim asta, nu-i asa?

Friday, November 19, 2010

Flashback

Spitalul Universitar Bucuresti, 2001 AD , sectia de chirurgie a -marelui- profesor Oprescu.

Personaj principal: un conferentiar, chirurg, cam la 1.85m, corpolent, tuns foarte scurt.
Personaj secundar 1: pacienta approx 55 ani, cancer pancreas, icter f pronuntat. Asteapta interventia paleativa (un stent) ptr eliminarea cauzei icterului.
Personaj secundar 2: voce din salon.
Personaj secundar 3 (colectiv): pacientii din salon.
Personaj secundar 4 (tot colectiv): cativa studenti.

Ps 1,3 si 4 sunt personaje tacute.

PP cu voce tare catre usa salonului: Hai ba, ce facem, e gata sau nu?
Vocea: Nu, ca vrea sa o sune pe fiica-sa inainte sa intre, zice ca poate nu mai iese.
PP aproape urland: Pai ce ba, stam asa si tot fu...em cateaua, vrea sau nu vrea??
Catre Ps 4, aproape sugubat: Ca doar nu stau acuma sa ma rog de ea.

Wednesday, November 17, 2010

Outliers - pareri

Acum 20 minute s-a incheiat discursul de la rounds al unui adevarat "outlier". Venit din insorita Californie, de la cea mai importanta universitate locala, fondator al programului de transplant hepatic, si-a incheiat ppt-ul cu imaginea picnicului la care au participat cei aproape 5mii! de transplantati din centrul initiat si condus de dansul (insotiti de familii). Cum este sa ai in fata  mii oameni a caror viata ai schimbat-o, si totusi sa ramai modest, sa raspunzi la intrebari fara emfaza unei staturi medicale/stiintifice imense?

La recomandarea Alinei am citit o carte interesanta, Outliers: the story of success. Autorul demonteaza legendele media care inconjoara personaje gen Bill Gates atribuind succesul lor unei emblematice parti geniale si ofera in schimb explicatii logice legate de un cumul de factori care au avut ca rezultat pozitia actuala a acestor personalitati. De ex Gates, neindoielnic inteligent si pasionat de computere, a fost unul dintre extrem de putinii adolescenti de pe planeta Pamant -de ordinul catorva zeci probabil- care prin anii 60 au avut acces nelimitat la unul dintre cele mai moderne -pe atunci- computere. Si alte personaje au beneficiat de un complex de circumstante foarte speciale, o combinatie nise de formare si bias-uri sociale favorabile plus being in the right place at the right time.

Ca sa enumar foarte pe scurt factorii propusi de autor ca explicatii ale succesului, sunt:
  • mediu de formare - familii relativ bogate si implicate activ in educatia lor;
  • lots of work - numarul magic de 10 mii ore investite individual;
  • circumstante foarte particulare, aparute in momentul in care indivizii erau pregatiti (numarul magic de mai sus) pentru a le fructifica;
  • cultura in care s-au format;
Sunt intru totul de acord cu cele de mai sus. Cred ferm ca oricine poate ajunge oriunde presupunand ca are o inteligenta peste un prag destul de coborat si este perseverent. Rabdarea si perseverenta sunt calitati mult mai importante decat inteligenta pentru succesul in societate. Bineinteles ca aceasta combinatie devine cu atat mai importanta cu cat IQ-ul este mai ridicat, dar DUPA ce individul deja poseda calitatea de a fi perseverent.

Bineinteles ca sunt de acord si cu evidentierea flaws-urilor societatii actuale in care milestones artificial impuse duc la pierderea unor indivizi cu potential. Traim intr-o societate in care din pacate trebuie sa ne pre-platim avansarea sociala. Pre-platim demonstrand societatii ca meritam o anumita pozitie inainte ca aceasta sa ne fie oferita, situatie artificiala de fapt. Esti ceea ce esti pentru ca esti, nu pentru ca societatea declara in momentul x ca ai fi, extinzand conventii asupra ta. Politica sociala este arta conventiilor si consider ca nu este altceva decat o masura a incapacitatii umane de a comunica direct, de a avea acelasi limbaj, de a identifica in real time calitati ale situatiilor si fiintelor. Pur si simplu este imposibil in prezent indivizii din orice grup sa fie atat de omogeni ca structura interioara incat sa poata transmite fluent, cu rezistenta 0, orice informatie.

Nu sunt foarte sigur, ca sa ma intorc la carte, de validitatea distributiei uniforme a inteligentei in paturile sociale. Vorbesc de medii, nu de vreun un Einstein care se poate naste oriunde. Nivelele sociale sunt in sine un rezultat al selectiei unor indivizi in functie de resursele acestora si cred ca e de asteptat ca distributia medie a acestor resurse sa difere in paturi diferite ale societatii; nu este un subiect comod politic si nu stiu cat de open e abordat, mai ales in medii foarte politically correct.

Sunt inca f multe de spus, dar nu imi place sa monologhez asa incat mai astept inputs.

Tuesday, November 16, 2010

Al doilea pas "afara"

Pana sa ajung eu sa imi valorific impulsivitatea, maica-mea a hotarat in 1990 AD sa atace frontal problema si sa mergem, eu si dansa, in tara vecina si prietena numita Bulgaria. De aici lucrurile s-au desfasurat ametitor asa incat intr-o buna dimineata m-am pomenit intr-un autocar plin in drum spre Vama Veche.

Maica-mea schimbase niste lei in leva, cred ca erau in jur de cateva sute $; pentru mine, un naiv traind intr-o epoca de piatra a finantelor, acei bani erau inlocuiti mental cu gramajoare de dulciuri avand alaturi movile mai mari de alune prajite cu sare. Unele din movilele acestea au disparut la granita, cand ghidul -genul de barman convertit ghid- ne-a cerut smechereste cate 10$ de fiecare "ca sa mearga repede treaba in vama". Ca sa anticipez, o va spun ca eram printre foarte putinii turisti veritabili in acel autocar. Maica-mea a incercat sa argumenteze cu un copilaresc "pai avem toate actele in regula", dar ala a fost mai tare in clont iar noi, nestiind cat de reale erau argumentele enuntate, am cedat. Deci cam un sfert din alune s-au dus.

Am ajuns in Varna, bucurie mare, am inteles ce a simtit Columb cu 500 ani in urma. Bine, banuiesc ca nici unul dintre companionii dansului nu au luat din burta corabiei genti largi, pline de lenjerie intima si alte nimicuri si le-au intins prin bazarurile acelei insule. Avand mai putina responsabilitate culturala decat Columb, colegii nostrii de drumetie exact asta au facut in targul de la mai putin de 50 m de parcare (how convenient...). Eu si cu maica-mea am pornit in explorarea orasului. Vroiam sa-mi placa, sincer! Era, ce-i drept, un pic mai colorat, produse mai multe, dar parca tot gri erau toate cladirile (sau poate era o vreme noroasa, nu mai stiu). Cert este ca ne-am oprit la primul magazin de alune, am luat vreo 3 kilograme de diverse tipuri. Mai la vale, am vazut un skateboard in vitrina altui shop. Ca sa intelegeti, sa ai un skateboard imediat dupa revolutie era cool, sa mai si mergi pe el era God-like. Cum prima cdt era absolut necesara pentru a doua, m-am rugat cu lacrimi de aligator de maica-mea sa-mi ia (era vreo $150). Nu mi l-a luat si bine a facut. Insa nu a scapat de 2 casete, intre care una cu Milli Vanili, plus un walkman. Am mai luat si o pizza vegetala -nu ma intrebati de ce a ales vegetala, probabil nu a inteles meniul- si niste pachete de guma de mestecat Turbo (pentru cunoscatori :) ). Intr-un cuvant, a fost o deziluzie care in final a sunat frumos pe muzica lui Milli si imbracata in pozele cu fotbalisti oferite de Turbo. Oare asa e in "afara"? am gandit dezamagit atunci.

Saturday, November 13, 2010

Primul pas "afara"

Am fost de cand ma stiu fascinat de strainatate. Totul a inceput cu istoriile pe care mi le spunea taica-miu in noptile fara curent electric si ger naprasnic cand singura mea distractie era sa il rog sa deschida gura sobei sa vad focul si jarul si sa-mi povesteasca. Aflam despre tari si popoare pe care mi le imaginam in detaliu, fiecare fraza mai adaugand un layer de culoare peste o foaie initial alba.

Apoi, cand eram ceva mai lucid si in ultimii ani de comunism, taica-miu a devenit cumva obsedat sa plece din Romania. Cum a inota Dunarea si a ne lasa pe noi in urma cativa ani nu ii suradea prea tare, a incercat sa plece legal in delegatie in tari exotice africane ca inginer. Fara succes insa, avea prea mult bun simt cat sa stie sa mituiasca pe cine trebuia sau sa devina "cumatru" cu persoanele importante. Gratie inteligentei si perseverentei, de fiecare data ajungea totusi pana intr-un punct foarte aproape de a pleca. Mozambic a fost prima astfel de destinatie posibila. Ma bufneste rasul gandindu-ma ca prima intrebare a fost cum ne aparam de lei, daca o sa traim -cum imi imaginam- intr-un fel de coliba din crengi cu acoperis din frunze de palmier. Mi s-s spus ca de fapt mozambicanii traiesc in orase destul de moderne, mai moderne decat Bucurestiul, cu blocuri inalte si o groaza de magazine cu lucruri colorate, cum nu a mai vazut nici un copil in Romania. "Ca in Neckerman" erau cuvintele maica-mii, si era de ajuns pentru ca stiam in detalii microscopice fiecare pagina, in special cele cu arme cu aer comprimat, jucarii si dulciuri. Am imbratisat atat de tare ideea incat intr-o buna zi unul din prietenii mei a venit cu lacrimi in ochi la maica-mea sa-l luam si pe el in Mozambic. Nu am plecat iar apoi a urmat o secventa din care au facut parte pe rand Marocul, Libia, Egiptul si alte cateva posibile destinatii fantastice. La fiecare, am invatat cate ceva despre istoria, limba, obiceiurile si bucataria locala (se pare ca nimic nu bate friptura de sarpe din Mozambic).

Cand Ceausescu a fost impuscat de fostii prieteni, i-am spus parintelui "hai sa mergem, acum putem". Plin de optimism, mi-a replicat vesel ca "nu mai e nevoie, acum o sa fie democratie". A sugerat sa mai asteptam putin, lucrurile se vor limpezi rapid. Ciudat, un om foarte inteligent si cult, cred ca a suferit mereu de lipsa unei anumite doze de nebunie si impulsivitate pe care eu, nefiind tot atat de cult ca dansul, mi-o pot permite.

Friday, November 12, 2010

Scoler fiind...

In cursul lungii mele cariere de scolar am avut relativ putini profesori mari. Cu toate ca am trecut prin cateva universitati din diferite colturi ale lumii, paradoxal cei mai buni profesori -si culmea, in acelasi timp! - i-am avut in gimnaziu, intr-o banala scoala de cartier de la malul marii, vis-a-vis de o cale ferata. Imi amintesc cu drag de ei chiar si acum dupa aproape 20 ani, si ii vad clar, ca privind printr-o luneta a timpului care apropie acei ani ca si cand toate s-ar fi intamplat ieri.

Cel mai mult ma impresioneaza acum profesorul de geografie; e ciudat, era singura ora de la care "golanii"clasei chiuleau in masa, uneori plecand chiar din timpul orei. Atunci l-am considerat jalnic ca autoritate, acum imi dau seama ca era de fapt un om prea fin. Ma rog, a fost singurul om care intr-o perioada neagra, in ultimii ani de comunism, m-a invatat sa calatoresc printre muntii Africii, prin desertul Australiei sau prin lucuri cu nume ciudate de prin Asia. Chel, mic de inaltime, mereu cu un zambet peltic, il vad intrand in clasa cocosat de harta mare stransa in sul ca un pergament din biblioteca Alexandriei si cu globul pamantesc intr-o mana; la subsioara, poze color decupate din reviste straine despre locuri la fel de straine. Chema la tabla cate un elev -oricum toti luau 9 sau 10- si ne invata pe toti lectia pornind de la titlul din manual (uram hartile alea anoste cu simbolurile resurselor naturale) dar urmand alt fir al povestii. Locurile prindeau contur si imi imaginam ca sala noastra de clasa se detasa cumva de scoala, lasand calea ferata in urma, si asemeni casei lui Dorothy zbura catre acele locuri misterioase. Nu trebuia decat sa ma uit pe acele ferestre mici pe care profesorul le decupase din ziare pentru a vedea cat de uscat e un desert sau cum arata o madure de mangrove atunci cand apune soarele. Am si acum in Romania atlasul clasic al oricarui elev comunist, cu hartile globului pamantesc de la inceput si sfarsit. Aceste harti in atlasul meu sunt de fapt jurnale pline de omuleti desenati cu pixul, cate unul pentru fiecare loc in care am calatorit la ora de geografie; intre ei desenasem linii care aratau cum am ajuns din A in B. L-am cautat pe internet si nu am mai gasit absolut nimic despre acest om, a disparut ca un vis in noua era a www. Ciudat, o sa mai caut.

Profesorul de matematica era exact opusul celui de geografie in aparenta: foarte mic de inaltime dar cu un aer sumbru, foarte dark si serios. Nu l-am vazut razand niciodata in 4 ani, a zambit de vreo 3 ori in tot acest rastimp. Adept al rigorii matematice absolute, ultimul zambet mi l-a oferit dupa ce am dat admiterea la liceu: mi-a spus ca el a corectat lucrarea mea, am rezolvat corect totul dar am uitat sa justific faptul ca o latura x era opusa unui unghi de o valoare y, drept care nu stiu ce inaltime cadea in interiorul triunghiului (era un fapt trivial al problemei, dar absolut necesar rigorii stiintifice). In consecinta, mi-a dat 9.93 in loc de 10 :) . Era genul de profesor care stia totul in matematica, traia cumva in matematica, printre teoreme prietenoase si axiome pasionante. Intelegea matematica la un alt nivel, nu era un profesor ci un fel de guru sever cerand disciplina la nivelul promisiunii de a oferi accesul catre un nivel "altfel". De la el am ramas cu notiunea de conventie, totul este o conventie, toate notiunile sunt cuvinte ale unui limbaj de compromis prin care incercam sa comunicam avand in fata aceeasi structura logica. Profesorul I avea acelasi stilou lipit si raspilit de multa vreme, cu varful tocit de cati 3 pusese. A obtine un 9 insemna ca stii matematica, un 10 insemna ca te respecta si invita in lumea lui. Ca si comparatie, profesorul din liceul de prestigiu era o umbra goala, un simplu profesor demn de acel sec "Editura Didactica si Pedagogica" de pe spatele manualului. Am lasat la urma faptul ca Profesorul I avea o unica fiica de 20+ani cu o ciudata maladie congenitala cu care nu se putea comunica (normal); uneori ma gandesc ca isi sublimase intreaga energie in matematica, unicul domeniu la indemana in care lucrurile aveau sens pentru el.

Profesorul de istorie era inalt, imbracat intotdeauna la sacou si camasa, intra in clasa cu mainile la spate si foarte rar cu catalogul dupa el. Nu il interesa prezenta, ne-a spus de la bun inceput ca cine vrea sa plece e liber sa o faca daca se considera capabil de a trece testele. Nu avea niciodata manualul sau alte carti cu el, nu avea nevoie sa scrie pe tabla nimic. Povestea liber despre evenimente, date, oameni si lega toate aceste informatii intr-un mod foarte coerent, mergand inainte si inapoi in timp sute de ani cu lejeritatea cu care noi schimbam canalele la TV. "Datele nu sunt atat de importante cum sunt motivele pentru care s-au intamplat acele evenimente" ne spunea des. "In manualul vostru scrie ca [...], dar de fapt totul a inceput cu mult mai devreme: [...]" si aici urmau o serie de conexiuni si explicatii legate nu atat de o insiruire seaca de evenimente, cat de lideri, temperamente, tipologii ale popoarelor, idei ale maselor insuflate de lideri mai bine sau mai rau intentionati. Scriam suvoaie pe caietele noastre, ieseam de la ora sa cu dureri de maini dar luminati, lamuriti (liber de impuritati, purificati in intelegerea clara a lucrurilor, un cuvant frumos). A fost primul si ultimul profesor care ne-a vorbit de psihologia multimilor intr-o vreme cand abia ne incheiam la sireturi.

Profesoara de muzica, a carei varsta era motiv de glume si subiect de legende locale, era o adolescenta intr-un corp de vreo 75 ani. Intra imbracata excentric si oarecum nepotrivit, uneori purtand colanti colorati si palarie, dar hei, don't question an artist! Muzica prindea viata dintr-un pick-up pe care probabil il primise cadou la majorat; mai mult decat atat, in timp ce/dupa ce ascultam o anumita lucrare ne cerea sa scriem pe caiete ce simtim, ce ne imaginam, ce "vedem" din ce auzim. Genial, daca ma intrebi acum, atunci era un pic o corvoada. Ne-a pus inclusiv si Madonna -adusese un casetofon care cam prindea banda. Atunci am inceput sa inteleg ce inseamna cuvantul arta, cate dimensiuni poate avea o lucrare, ce inseamna sa vezi sau sa simti auzind. La Desen de ex, din pacate nu am avut pe nimeni sa vina cu un album, astfel incat a trebuit sa parcurg drumul vezi > auzi/simti mult mai tarziu.

Oare or mai fi astfel de profesori acum?

Friday, November 5, 2010

Dilema distribuitorului de ziare

Nici macar nu sunt sigur ca "distribuitor" este cuvantul potrivit, poate "impartitor" e mai bun.

Zi de zi, trec din cladirea A in care am biroul spre cladirea B. Daca as fi un excelent time-manager (ceea ce nu prea sunt) as folosi ca mai toata lumea civilizata pasarela ce leaga respectivele cladiri. Avand calitatea de mai sus in cantitati neglijabile, eu merg pe afara, pe trecerea de pietoni care imi scurteaza drumul cu vreo 3 minute, esentiale in sistemul meu de valori.

Ei bine, exista 3 probleme majore cu trecerea aceasta de pietoni: iarna (there's nothing I can do about it), trecerea in sine (trebuie sa ma gandesc cati dintre soferii care incep sa franeze pe cele 6 benzi sunt cu adevarat multumiti de sistemul medical) si John, impartitorul de ziare gratuite de langa trecerea de pitoni (nu il cheama asa, dar sa-i spunem John, ok?).

Povestea tumultoasa a relatiei dintre mine si John a inceput acum vreo 2 ani jumate. La inceput, am acceptat ziarul zilei, il citeam in pauza de masa. Apoi am descoperit ca exista wireless signal almost in every corner, asa incat John si produsul sau au trecut pe planul 2. Eu am fost ok cu asta, John nu.

Nu numai ca nu a fost, dar intr-o buna zi cu soare, mergand cu 50kmh spre B adancit in ale mele, am remarcat deodata ca e umbra. Era John - are vreo 1.90m si obezitate grI I presume- care se priponise cu ziarul in fata mea, intr-o pozitie care m-ar fi facut sa pierd vreo 5 secunde bune ptr a-l ocoli. Cu un zambet larg imi intindea ziarul. Am uitat sa va spun ca John pare in jur de mid 20s si este inocent, ca sa nu spun mai simplut intelectual (asta nu il face mai putin simpatic). Am zambit si facut semnul universal de HALT cu mana si mi-am vazut de drum. A doua zi, aceeasi faza, asa incat m-am hotarat sa ii ofer o explicatie sumara - "you know John, I just can't go into meetings with your paper under my arm, right?" Always in garda, J imi da replica in cateva secunde: "But I'm sure some of your colleagues would like to read it during these meetings!" Am ras probabil un pic mai mult decat trebuia, i-am zis " hope what I have to say is not so boring" - dar, ma gandeam ca poate amicul meu nu e asa de lipsit de resurse cum credeam. Si asa a inceput un fel de conversatie haiku-like pe care o purtam aproape in fiecare zi. Azi mi-a zis cu gura pana la urechi "I'll be 26 next month, I can't believe it. Can you?" Eram cat p-aci sa spun ceva nepotrivit such as "No, it's also hard to believe you're 26", dar i-am spus doar "Congrats" si am lasat natura mea uneori prea acida sa se odihneasca intr-un Cancun virtual, cu o sticla de bere buna in mana.

Wednesday, November 3, 2010

O noua inventie!

Ra-ta-taaaaa-taaaaaaaaaaaa!

Dupa vindecarea -de la distanta, da? - cancerului cu ajutorul unor aparent banale suvite si deloc banale unde electromagnetice, un tomnatic exponent de seama al medicinei romanesti aduce in atentia comunitatii stiintifice dar si a publicului larg o inventie pe langa care mecanismul din Antikitera e un disc de frisbee: DISCUL Graviditatii!

Usor de folosit, garanteaza parintilor sexul copiilor.

Situatie: tinara familie, el sofer de tir, ea casiera la Metro; apartament cu 2 camere in Berceni, masina Fiat din 2002, un hamster, 2 rate la banca. Vor un copil dar nu isi pot permite o fetita, stiind fiind ca sunt pretentioase si deosebit de moody (puteam sa va spun direct ca vor un baietel, dar este civilizat sa va ofer contextul situatiei). Au nevoie de un baietel pe nume Eugen; numele e partea usoara a problemei, putica nu. Solutia: DISCUL GRAVIDITATII! Simplu de folosit, se poate pune usor in poseta sau servieta, este available in 4 limbi (nu ar fi indicat totusi sa-l achizitionati in varianta in greaca -sper ca nu veche- pentru ca nimeni nu garanteaza ca nu va iesi fetita).

Zeci de telefoane sunt primite se pare "din toate colturile lumii" pentru achizitionarea acestui disc de aprox $10. Inclin sa cred ca "toate colturile lumii" pot fi de fapt cateva sate maori din Noua Zeelanda, unde localnicii au observat ca pot alunga mult mai eficient micutele dar enervantele pasari kiwi aruncand acest disc cu certe calitati aerodinamice. Versiunea 2.0 probabil va reusi sa convinga pasarile sa si returneze discul la adresa specificata pe acesta.

Celebrul inventator se pare ca ar fi si consilier pe teme de sexologie al parlamentarilor romani, o functie extrem de ocupata avand in vedere numarul mare de secretare si varsta inaintata a unora dintre alesi.

ps. sa stiti ca nu toti cei din conducere sunt in varsta. Zilele trecute am avut ocazia sa cunosc un distins consilier al unuia dintre ministrii din Romania. Acest demnitar de seama (nu e gluma) are varsta de... 21 ani. Nu stiu ce consiliaza la 21 ani, mi-a fost si frica sa intreb. Din nou spun, nu e o gluma.

Jekyll and his not-so-friendly side

-Mr. X, tocmai am fost informat ca esti (in eng suna mai politicos decat in romana) programat pentru un consult la Z. Uitandu-ma prin analize, cred ca ar fi bine daca as putea sa te vad in aceeasi zi. In plus, daca nimic nu s-a schimbat stiu ca e ziua ta libera (scria in chart) asa incat ar putea fi mai eficient pentru amandoi sa punem vizita in ziua respectiva (oricum trebuia sa vina peste o saptamana).
-A nu, e imposibil, iar la vizita??? Pai eu am timp asa, sa ma plimb din clinica in clinica? Am mai spus, sunt o persoana ocupata!
-Cred totusi ca ar fi in beneficiul tau daca ai veni sa te vad, ultima vizita a fost acum 4 luni si oricum biroul meu este la cativa metri de locul unde oricum ar trebui sa vii pentru celalalt consult. In plus, sincer cred ca ar trebui sa vorbim, avand in vedere analizele. Nu este ceva grav, dar cred ca este necesar sa vorbim.

...alte cateva replici mai acide din partea pacientului..

-Bine, fie, poate ( :) ) o sa vin. Cand, la 07:30 in the morning? Offf, o sa vad daca ma trezesc...
-Mr X, multumesc pentru promisiune, see you then. Daca altceva intervine intre timp, stii ce sa faci bla-bla-bla. Have a nice day!


La intalniri, Mr X e cu totul altfel, o dulceata de om, amabil, zambitor. Din aceste cauze, cred de fapt ca are un frate geaman nedeclarat, pe care il trimite la consultatii. :)

Tuesday, November 2, 2010

"Joex Noel" este un film (as putea spune lung-metraj ca sa vb asemeni celebrei d-ne Nistor, mai savant :) ) despre unul din evenimentele remarcabile si ciudate petrecute in WWI: in ajunul Craciunului unitati inamice au lasat armele sa se odihneasca si si-au dat mana prieteneste si crestineste peste no-man's-land. Ciudat fapt in contextul oricarui razboi, cu atat mai mult al unuia cu o dinamica(sau mai bine zis fara dinamica) asa de absurda ca aceea din Primul Razboi Mondial. Oameni prinsi intr-un conflict irational care reusesc pentru moment sa revina la simplitatea si naturaletea binelui, a decentei, reusesc sa redevina fiinte umane.

Mi se pare interesant faptul ca pentru a face rau, in general, trebuie sa ai pe langa o motivatie discutabila si un anumit confort minim; corolarul ar fi ca atunci cand lipsesti fiintele umane de absolut tot, decenta, energie, suport, sentimente - mai ai o sansa ca ceea ce ramane sa fie bun. "Goleste-ti mintea de tot ce e omenesc, de ganduri, bucurii, suparari si ceea ce va ramane este esenta. Atunci il vei descoperi pe Dumnezeu."

So there's still some hope:

Monday, October 11, 2010

Am descoperit entuziasmat o aplicatie geniala care face parte din familia mai larga a "augmented reality" apps. Pentru cei nefamiliari cu termenul, augm reality suprapune in real-time layers de informatie peste imaginea mediului inconjurator, folosind combinatii complexe de inputs GPS, pozitia ecranului + resurse online (gen Wiki sau altele). Rezultatul final este fantastic, star-trek like, indrepti ecranul de ex spre o cladire si apare in dreptul acesteia, pe ecranul tau, un "bubble" cu informatii despre aceasta.

Ca sa revin la aplicatia geniala, Museum of London a alaturat un layer cu fotografii istorice suprapuse peste ceea ce vezi in prezent, realizate bineinteles in exact acelasi loc geografic. Imaginea de mai jos e un exemplu bun:





Alt exemplu:



Friday, September 24, 2010

Am intrat azi in cladirea unui foarte nou institut si ma uitam la liniile designului interior, elegante si moderne. In special butoanele de la lift, cu LED-urile foarte vizibile dar o intensitate confortabila m-au facut sa ma gandesc la StarTrek. In timp ce liftul urca -imi dadeam seama ca se misca numai dupa displayul enumerand etajele- mi-am amintit de lumea utopica a viitorului din serialul mai sus amintit si m-a frapat o discrepanta marcata: in ST modernul pare natural si armonios, ca un invelis hightech mulandu-se pe o fiinta umana in almost perfect balance; modernul zilelor noastre presupune o intensitate a efortului care nu este nici pe departe armonioasa, naturala. Cel putin asa percep eu, privind in jur, dupa 3 cafele si cu a patra in mana.

Mi se pare ca societatea moderna confunda confortul cu abundenta. Daca ai teoretic acces la un numar mare de items nu inseamna ca traiesti modern si cu atat mai putin confortabil atat timp cat pentru a detine/folosi efectiv un numar infim de produse din multimea initiala trebuie sa muncesti mult dincolo de "natural". Ce este natural la un geolog care sta cu bagajele la usa pentru ca in orice moment compania ii poate cere sa fie in cateva ore la 500km in mijlocul padurii? Sau la un medic dupa 36 ore de nesomn? Sau la altul care are 2-3 jobs din care abia scoate un venit decent? Sau la un student care trebuie sa-si plateasca studiile muncind noaptea in conditiile in care a fi student in vest este waaaay more demanding decat in estul europei (nu e o ofensa, e o realitate).

Se pare ca trendul economic este sa obti profit mare vanzand mii de produse cu adaos mic/produs. Super, dar ca sa ai profit trebuie sa te misti repede, sa misti de fapt intreaga piramida peste care stai -mai mare sau mai mica in functie de importanta ta sociala- cu viteza around the clock. Pare simplu la varfuri, dar cu cat te indepartezi de centru cu atat lucrurile se misca mai ametitor. Cei de la baza abia pot tine pasul cu viteza aceasta si ma intreb cat timp va mai dura pana cand sistemul se va decompensa.

Cel putin in vest, intrezaresc urmatorii pasi in evolutia financiara individuala:
-student > foarte ocupat, cheltuieste creditele
-angajat incepator > mai ocupat, mai stresat, castiga relativ putin si plateste creditele initiale
-angajat senior > si-a platit o mare parte din credite, incepe sa munceasca mai inteligent, se gandeste la part-time, incepe sa aprecieze echilibrul chiar si cu pretul unei scaderi in venituri
-last miles > lucreaza 3 sau mai putine zile, este destul de echilibrat
-retired.

Problema e ca presiunea sociala face ca tot mai putini sa ajunga in retirement complet iar tot mai multi sa ramana stuck undeva in susul listei.

Tuesday, September 21, 2010

In the name of a son

Dupa cum toti cititorii romani ai Libertatii au putut afla recent, fiul Arethei Franklin a luat-o pe coaja. Vinovatii inca nu au fost prinsi, inca se fac investigatii. Orice cititor cu ceva cultura muzicala isi poate da usor seama ca respectivii agresori urasc jazz-ul sau soul-ul si sunt, cel mai probabil, iubitori de hop-tzop.

Aplecandu-ne insa mai cu atentie asupra celorlalte stiri locale, putem constata cu satisfactie ca FAF (fiul Arethei Franklin) se poate considera norocos. In primul rand, sa spuna Thank you Lord! ca nu a fost violat de catre misteriosii "Samurai" din Galati. In al doilea rand, deja Boc doreste sa stie daca FAF a platit impozit in eventualitatea in care FAF este scenaristul acestei posibile farse -deci act intelectual cu posibile drepturi de autor. Briggite Sfat deja il cauta pe internet iar Piticul P - dar mai bine sa nu pomenesc de posibilitatea asta! Cativa etnici rromales dau aprobatori din extremitatea cefalica "daca nu a avut tigari la el, mancat-as!" iar floraresele de la podul Eroilor se ofera sa confectioneze cea mai mishto coroana ever daca FAF da coltul "sigur cumpara da la noi, ca e da noastra, colorata". George Becali se gandeste ca probabil FAF nu era crestin adevarat (confesiunea de cazino), Botezatu mai ca ar dona o pereche de chiloti marca proprie pentru un DRE "in style". Elena Basescu deja pregateste un discurs fulminant in Parlamentul European despre discriminarea rasiala in Filipine, iar Florin Salam este dispus, contra unei sume modice neimpozitabile, sa creeze cea mai tare manea in care sa fie povestita viata, bataia, eventual si moartea lui FAF (bonus si a mamei sale). Alti romani se intreaba ce salariu o fi avand FAF, daca e intretinut de maica-sa si acum -adica e un parazit, daca traieste in concubinaj si cu cine sau, simplu, cum e el ca om (oare zice sar'mana vecinilor?).

O stire intr-adevar importanta!

Monday, September 20, 2010

UFO in Romania!!

Multi se intreaba cand vom fi contactati de civilizatiile extraterestre. Unii raspund simplu: niciodata! Altii mai optimisti cred sincer intr-un viitor stralucitor in care vom fi orbiti de razele -speram prietenoase- navelor venite din alte zari.

Pentru toti cei de mai sus, asteptarea a luat sfarsit! Imaginile de mai jos vorbesc de la sine:

Wednesday, August 25, 2010

Gradina din tunelul vietnamez

:)

Azi, Aug  26, 2010, am avut un moment personal de iluminare. Fiind personal, e subiectiv, da? - deci daca tu nu-l vei considera de interes, e treaba ta. :)

Am discutat cu parintii mei la telefon, vesti despre noi procese kafka-like. Am intrat sumar pe ziarele romanesti, aceeasi mlastina in care amatori cu pretentii de ziaristi arunca  cu noroi in directiile indicate. Nu articolele ma intereseaza, sunt stupide in marea lor majoritate, ci comentariile. Iar acestea nu sunt incurajatoare deloc pentru nivelul intelectual, cultural al societatii romanesti. Dar...

In ultima vreme sar din blog in blog, fara tinta, calauzit in drum numai de o idee, un titlu interesant sau din contra, foarte neinteresant. Marea majoritate a blogurilor sunt decente ca limbaj si continut. In locuri pazite destul de bine insa sunt blogs ale unor persoane cu adevarat intelectuale, fine, interesante. Si nu sunt putine deloc, dar prin lipsa lor de stridenta sunt mai greu vizibile. Culmea, unii autori sunt inca in Romania!

Aici vine revelatia serii: contrar aparentelor, Romania intelectualilor traieste, e mai vie ca oricand! In viata de zi cu zi, membrii ei nu se cunosc, poate chiar se uita incruntati unii la altii pe strada, atunci cand poarta masca majoritatii pentru a nu fi remarcati si abuzati (mental/financiar/etc). Dar in umbra computerelor, acestia infloresc surprinzator pe internet, prin bloguri sau alte tools virtuale. Aici discuta, se grupeaza dupa interese, fac ceea ce mediul vulgar al realitatii romanesti nu le permite in lumea fizica.

Este ca si cum au ales sa-si mute gradinile de flori in tuneluri, departe de intunericul si fiarele irationale de afara. Fiecare isi sapa tunelul in directia pe care o doreste, neingradit de altii. Uneori merg in aceeasi directie, paralele, ca niste trupe marsaluind tacute spre aceeasi destinatie, aceeasi idee. Se intersecteaza si se bucura de descoperirea tovarasilor de drum, se imprietenesc si imbogatesc reciproc, intr-o inlantuire creativa de idei.

Traiesc intr-o lume interzisa mitocanilor, incultilor, celor stupizi. O lume pe care si-o pot cultiva impreuna si si-o pot muta oriunde daca va fi in pericol. Deci exista sperante :)) !

Wednesday, August 18, 2010

Romania si marketingul

Am vazut intr-o pg web de ziar un link spre imagini din salonul incendiat in maternitatea Giulesti. Am dat click, era de fapt o fereastra video flash.

Incredibil! Oare nu mai exista nici un fel de decenta in tara aceea?

Pentru cei care din diverse motive nu pot vedea acest video: incepe cu o reclama in care o tanti bea fericita o sticla de apa Perla. Apa peste tot, peste un mar, flori etc. Dupa care urmeaza mesajul final: "DONE. ENJOY YOUR VIDEO."

Marturisesc ca nu prea am "enjoy" that video, poate sunt eu un ciudat.

Monday, August 16, 2010

Explozia de la Maternitatea Giulesti

Mare tragedie dragii mei, MARE.

Nu stiu ce s-a intamplat acolo. Nu cred in variantele penibile cu explozia aparatelor de aer conditionat - poate doar daca ai planta o grenada in ele. Dar haideti sa va marturisesc faptul ca intamplator am cunoscut personal marea somitate medicala care conduce acest spital, dr. Bogdan Marinescu.

Unii spun ca e un medic bun, altii nu. Cu siguranta e pe undeva deasupra mediei in romania, ceea ce nu inseamna performanta, ci de multe ori suficienta. Este insa, dupa anumite pareri printre care si a mea, un element nociv si imoral. Am fost la dansul in anul 6, dornic sa ma interesez in legatura cu pozitiile la doctorat. A binevoit sa imi arunce o privire intre o sotie de diplomat si una cu multe kg de aur la gat, mi-a spus sa astept. usa la consulatii era deschisa, am putut sa aud lejer "profesionalismul" (imi dau seama acum, atunci eram un tanar necopt si probabil usor impresionabil de hiene de genul acesta). Apoi, peste vreo ora jumate, a revenit in holul din fata biroului sau. Mi-a spus -desi nu avea legatura cu ce il intrebasem eu- ca in spital activeaza o firma de fertilizare in vitro (da, e a lui, dupa cum am aflat ulterior, si e foarte banoasa). Apoi, cu gesturi largi, mi-a aratat ramele din jurul usii biroului sau, fiecare cu un nume de firma. M-a intrebat ce sunt ai mei, intamplator taica-miu era director la o firma destul de mare - pe vremea aia. Mi-a spus ca toti cei din rame au avut onoarea sa fie sponsori ai clinicii de IVF si mi-a sugerat ca o sa se gandeasca la ce vreau dupa ce o sa primeasca un telefon pentru o sponsorizare. Mi-a facut impresia unui afacerist de duzina, nu un medic cu prestigiu.

Bineinteles ca nu am sponsorizat hoitul ala comunist, ii las pe altii cu mai putina minte sa o faca. Iar pentru cei care scriu pe forumuri chestii gen "multumesc domnului dr. Marinescu, m-a urmarit in sarcina si totul a decurs normal" ii anunt ca, din fericire, majoritatea sarcinilor cat de cat urmarite decurg normal. Din nefericire, calitatea unui medic este dezvaluita de situatiile complicate.

La mai mare, domnule marinescu!

Saturday, August 14, 2010

Eu cand vreau sa aplaudati, aplaudati!

Aflu ca filmul "Eu cand vreau sa fluier, fluier" va fi propus din partea Romaniei la premiile Oscar.

Nu v-am mai spus niciodata, dar sunt 1/16 grec. Legatura cu titlul este aceea ca, atunci cand aud astfel de stiri, sunt grec, altfel sunt nord-american, si rar, tot mai rar, roman. Nu trebuie sa ma injurati pentru ultima parte, e o optiune personala. Pur si simplu m-am saturat sa imi fie rusine ca sunt roman.

Dar sa ma intorc la filmul amintit. L-am vazut, nu mi-a placut absolut deloc. Un film despre puscariasi, cu actori puscariasi, jucat partial si deloc surprinzator - da, ati ghicit, intr-o puscarie. Un film de un realism deja obosit, redundant, sacaitor prin goliciunea lui groteasca. Este original pentru un strain? Sigur. Dar reprezinta un act cultural, cu atat mai mult unul care sa merite promovat la nivel international? Ma indoiesc profund.

Imaginati-va urmatoarea scena: pe o planeta indepartata, un alien scufundat intr-o adanca plictiseala ia containerul in care a facut pipi - da, pipi - si il arunca dupa niste bolovani. Fast forward 2 milioane de ani, chinezii ajung pe planeta respectiva si descopera containerul. Sa vezi minunatie, in interior se afla inca un lichid extrem de acid, iar modelul de pe container, extrem de alambicat si cu o inscriptie ciudata ("aici a facut pipi XEW2124") ii ajuta sa ajunga la singura concluzie logica: aceasta este o sticla de parfum de provenienta extraterestra. In orice caz, un artefact exotic.

Ei bine, daca filmul asta ar ajunge la Oscar cam aceasta ar fi in cel mai bun caz reactia pe care o poate obtine. Nu cultura, ci exotism. Nu talent creator, performanta. Ci o multumire similara cu aceea de a vedea o maimuta care dupa 5 ani de incercari stie in sfarsit sa apese imaginea unui mar cand ingrijitorul spune "hungry?".

De ce suntem atat de primitivi cultural????

Friday, August 6, 2010

Meserie exotica

Pentru aceia dintre voi care se uita pe Discovery Channel nu este o noutate emisiunea despre meseriile exotice. Am vazut chiar un nene care curata subteranele unui mare oras, altul care vopsea ceea ce mai ramasese din tegumentul unui biet animal, altii cresteau mushte in nu-stiu-ce scop obscur dar fara conotatii masonice (da, stiu, ar fi fost mai interesant...) . Uitandu-ma pe pagina de web a show-lui respectiv eram cat pe aci sa le propun o explorare a unei alte meserii exotice: medic in Romania.

Un amic/vecin din Romania, relativ tanar (40s) si sef de sectie intr-un spital marisor imi spunea acum cateva zile ca si-a depus demisia. Uai?? "Uite -mi-a spus respectivul- nu e vorba de bani aici (tocmai se intorsese dintr-o excursie intr-o tara indepartata). Dar pur si simplu imi mor pacientii pentru ca nu am ce-mi trebuie. As vrea sa stau, dar e si pielea mea in joc iar ca om nu mai suport sa vina astia la mine si sa nu am ce sa le fac. N-am nici macar aspirina, daca poti sa crezi. Nu mai vb de anestetice sau altele. Si e din ce in ce mai rau." Du-te Fratele meu Alb incotro vei vedea cu ochii- i-ar spune probabil un personaj sasiu si, din pct meu de vedere, cam sinistru.

Problema e alta, si a fost relatata interesant de un -probabil- pacient, pe un forum (poate nu mai retin exact toate cuvintele, dar suna cam asa): " ba, nu pot sa sufar medicii astia, ia spaga de la toata lumea. acum cateva saptamani am fost la spital ca ma durea burta si am asteptat vreo 6 ore pana ma vazut un doctor. nu le tin partea, da era unu singur in toata garda si toata lumea tipa pe acolo ca ii doare ceva. ce dracu sa faca si asta singur, pe care sa ia primu?".

Pe de alta parte, serviciile medicale in sistem privat par sa ia o oarecare amploare pe acolo; ma intreb cati pacienti vor avea acces, financiar, la acestea, in conditiile in care clasa de mijloc din Ro tinde spre 0 numeric vb. Farmaciile? cred ca peste jumatatea asteapta probabil in holul falimentului. Populatia? din ce in ce mai prost tratata, educata, hranita.

Ei bine, cu toate acestea instabilitatea manageriala din sanatate pare sa fie demna de epoca fanariota. Managers straini de sistemul sanitar, sau incapabili, sau corupti, in orice combinatie doriti. Sau mai vin unii care nu stiu in ce se baga si cand isi dau seama, pleaca sau sunt schimbati in cateva saptamani/maxim luni.

Pentru cei mai informati ca mine, e vreo solutie? -ma refer in afara de un pluton de executie ce ar fi probabil foarte busy pentru cativa ani.

Thursday, August 5, 2010

Am citit de curand un comentariu interesant. Este atat de adevarat, atat de sub nasul fiecaruia dintre noi, incat pur si simplu ne este -sau imi era mie- greu sa-l "vad": evolutia - se referea in sens darwinian dar argumentul e valid in sens mai larg - este modelata nu de succes, ci de necesitatea de a evita insuccesul. Este, intr-un cuvant, un "negativ" al imaginii pe care o aveam despre acest proces in care de altfel cred pana la un punct.

Haoleo, mancat-as sufletu', Pen e natie da creatzonisti daia, cum sar zace, balaoachesh - ar comenta ultima fraza de mai sus tigancile care vand flori la Podul Eroilor. No problem, Isaurelor, de sub imaginea de dinozaur modern cu pene cold-proof Pen Zbanggg! - loveste cu ciocul, once again.

Anyways, ca sa revin la sobiect, evolutia ar fi similara cu un rau (curs de apa). Dupa cum se cunoaste deja, acesta din urma urmeaza calea de energie pe care si-o poate permite, ocolind obstacolele pe care nu e capabil sa le depaseasca. Daca mergem insa si mai deep, vedem ca ceea ce numim noi "obstacole" sunt munti de energie potentiala, ajungem sa navigam in teritoriul care ne este permis, prin vaile acestor munti. Mai mult, exista o redundanta simpatica in analogia aceasta, o dublare a informatiei: atat timp cat stii care sunt "vaile" stii si unde sunt "muntii", sau invers. Cu alte cuvinte, spune-mi ce greutati ai ca sa-mi dau cine esti! :)

ps disclaimer: it'd be just a snapshot, nu as putea spune de unde ai plecat sau unde ai putea sa ajungi.

Tuesday, July 20, 2010

Sens

Ma uitam pe ziarele romanesti -oare cand ma voi vindeca?? - si, bineinteles, in aceste zile povestea trista a Madalinei Manole apare pretutindeni. Dar nu despre Madalina vreau sa vb acum -Dumnezeu sa o odihneasca! - ci despre atitudinea bisericii vis-a-vis de sinucidere.

Disclaimer:  Bineinteles ca nu privesc sinuciderea ca pe o solutie (desi ratiunea ma forteaza sa spun ca nu am trait toate circumstantele si sper sa nu o fac) sau ca pe un act de curaj/potrivit/pozitiv; nu voi incuraja niciodata un asemenea act. To make it clear for everyone, confesiunea lui Pen este crestin ortodox.

Ca sa oripilez din start orice fete bisericesti s-ar rataci pe blogul meu, in privinta sinuciderii atitudinea bisericii just sucks!

Hai sa fiu mai rafinat si sa explic intr-o fraza: dupa gandirea mea -accept ca pot gresi- biserica abandoneaza in acest caz exact pe cei care au sau au avut cea mai mare nevoie de ea. Mai mult, isi erijeaza un rol pe care nu il are, acela de a fi portavocea lui Dumnezeu in lume - refuzand sa-si acorde serviciile sub pretextul ca sinuciderea este un pacat in ochii lui D. Dragii mei, biserica este un tool, nu o finalitate; nu mergi la biserica pentru a merge la biserica, ci pentru a invata cum poti merge spre ceea ce nimeni nu poate cunoaste si cu atat mai putin descrie, Dumnezeu. Este, dupa parerea mea, arogant sa afirmi ca D "vede" lucrurile intr-un fel sau altul.

O sa incerc sa explic de ce cred cele de mai sus. Vietiele fiecaruia dintre noi sunt, lets face it, niste compromisuri. Imensa majoritate suntem oameni normali si in general temporar fericiti sau nefericiti. Probabil de mai multe ori pe zi, fiecare dintre noi facem bilantul daca merita sa mergem mai departe sau nu. Putini dintre noi considera ca nu si aleg sa ne paraseasca. Acestia din urma considera ca nu au resurse sa continue, nu gasesc rostul, se percep uneori ca fiind o povara pentru cei din jur. Nu inseamna de fapt ca in mod real sau absolut nu au resurse, ca sunt o povara, ca viata lor n-are rost. E doar o perceptie, un cumul de circumstante si moods si personality types a caror rezultanta este sinuciderea.
Putem ajuta astfel de oameni tratandu-i si modificandu-le perceptia. Nu dand sentinte, ci incercand sa privim lucrurile prin ochii lor, pentru a-i putea ajuta. In contextul acesta, a-i spune unui om ca o sa piara in focurile iadului daca se sinucide poate fi chiar un incentive, oricum nu ii mai pasa, oricum vrea sa mearga pana la capat pentru ca asta considera ca trebuie sa se intample, sa fie pedepsit pentru ca nu merita altceva.

O problema absolut majora a institutiei bisericii este modul si forma in care transmite mesajele - nu vb aici de exceptiile cu adevarat deosebite, de oamenii modesti in corpurile carora au locuit sau locuiesc adevarati munti de spiritualitate. Dar preotul obisnuit, care si-a petrecut studentia sperand ca va prinde o parohie "buna", pe care mai tarziu il vezi conducand un WV in drum spre SRL-ul personal, reprezinta o problema reala. Toti acesti preoti propovaduiesc in stg si dr, arunca cu vorbele, isi aroga dreptul de a sfatui sau acuza sau "indrepta" in numele lui D.

Undeva intr-un desert de prin actualul Egipt, in urma cu o mie si ceva de ani un om simplu trezit din meditatia sa era intrebat ce este Dumnezeu. S-a gandit probabil un moment, dupa care a spus: "Nu stiu. Am simtit ca sunt intr-o mare de lumina. Am vazut lucruri pe care le-am inteles fiind acolo in spirit, acum nu le mai inteleg. Sufletul meu nu a putut cuprinde acea imensitate, am vazut fara sa vad, am inteles fara sa inteleg." Cateva secole bune mai tarziu, altcineva spunea ca Dumnezeu este dincolo de gandirea umana, de sens, de ratiune, de timp. Practic este in afara a orice noi putem intelege sau exprima. "Dumnezeu este iubire?" a fost intrebat. "Nu, este iubire si in acelasi timp este dincolo de iubire".

Cine suntem noi sa judecam?

Wednesday, July 14, 2010

Da, sunt ipocrit! :)

spun peste tot cat urasc iphones, desi imi planific -in secret, bineinteles- sa imi iau unul. Nu, nu am nevoie de el. Da, telefonul actual e de fapt mai bun - dar m-am plictisit de el ca naiba.

Asa este, am scris un post despre cat de prost e IPad-ul. Bineinteles ca vreau sa imi iau si d-asta, din curiozitate -bolnava, logic.

A fost ziua fratelui meu. I-am trimis carti de medicina, cadoul ideal pentru un pusti de 21 ani care probabil isi doreste cu totul altceva. Mai mult, am facut acum cateva luni bune o greseala de rationament majora, l-am invitat sa vina peste vara uitand complet ca saracul are sesiune pana la mijlocul lui Iulie, iar apoi nu mai pot eu.

Cu taica-miu am vb politica 1.5 ore dupa care am intrebat cum se simte cu coloana lui unduitoare. I-am promis ca o sa-i trimit poze cu D, posesoare acum a exact 5 dinti, inca nu am trimis nimic.

Maica-mii i-am spus ca o sa vin in Romania prin toamna (dupa 3 ani de lipsa), de fapt nu am cum, mai de fapt nici nu vreau sa fac asta cand pot merge prin Hawaii sau alte insule. De fapt, ca sa fiu sincer pana la capat am si vb cu un prieten care are un timeshare nefolosit de ani de zile sa mergem 2 weeks in Puerto Vallarta, in Mexic, in iarna asta. Da, stiu, sunt un monstru.

Peste toate cele, tocmai am platit niste taxe cu deadline acum 1 luna, cred ca o sa ma penalizeze astia cu vreo cateva sute bune $ (sper ca nu mai mult). Am nevoie urgenta de un asistent personal care sa vorbeasca la telefon ore intregi, sa reglementeze o groaza de bills pe care de ani intregi evit sa le mai analizez in detaliu, sa comunice cu o multime institutii cu care ar trebui sa reglez diverse probleme. Efectiv cred ca pierd cateva sute pe luna, dar nu am timp si pentru asta asa incat prefer, ptr moment, sa platesc pretul asta pentru a nu ma stresa/pierde timp suplimentar (cat scriam postul asta puteam sa sun la aia de la cablu). Viata in Romania era parca mai simpla din pct asta de vedere, nu aveam un morman de bills pe luna.