Unii din putini mei cititori pot fi atat de tineri incat este posibil sa nu fi vazut niciodata un film nord-corean autentic. Nu trebuie sa vezi mai multe, toate aveau acelasi scenariu: un tavaras era prea lacom, ceilalti nu observau dar -daca ati citit legenda lui Pinochio cunoasteti sentimentul baietelului lemnos-dar constiinta sa de tovaras nu-l lasa prea linistit. Asa incat se retragea in singuratatea blocului de nefamilisti si scria frate o scrisoare epopeica in care isi facea-ce credeti? - corect, autocritica! Dar asta nu este tot, dragii mei. A doua zi, prietenul nostru cu constiinta iesea in public, si citea printre lacrimi acea scrisoare in fata comunitatii. :)
Ei bine, dupa modelul fratelui meu galben, ma gandeam deunazi cat de stupid pot fi in anumite privinte (nu ma intelegeti gresit, sunt genial in altele ). De exemplu acum 10 ani m-am certat cu jumatate din bunici, si le-am zis verde in fata ca nu o sa ne mai vedem in viata asta. M-am tinut de cuvant, ca un bou si jumatate ce sunt, iar bunicul meu a murit acum cateva luni si nu am apucat sa-i spun ca de fapt tin f mult la el; da, asa, in felul meu ciudat si complicat. El saracul, un german nascut din intamplare roman, era un om deosebit de inteligent (de fapt cu bunica-mea aveam discutii) si stilat, asa cum probabil mi-as dori sa fiu si eu la 90+ ani (poate doar minus un nepot ca mine). Interesant, celalalt bunic era un om la fel de inteligent -fara scolile interbelice inalte ale primului- dar cu o carisma fantastica. L-am iubit si il iubesc si acum, dar din pacate n-am putut sa fiu langa el cand a murit (deh, n-am binevoit sa-mi schimb pasaportul). Dar sa revin la topic, ma gandeam cum poate mandria de a respecta cuvantul dat -mai mult ambitie prosteasca- sa te impiedice sa traiesti momente pe care nu mai ai cum acum sa le traiesti.
Nu e sfarsitul povestii, relativ recent am aflat ca unicul meu unchi scria declaratii pe la securitate impotriva alor mei, in plus a stiut de un proces fabricat impotriva tatalui meu. Problema nu este el -este un cretin simpatic- dar matusi-mea, sora maica-mii. Nu am mai vb cu ea de 5 ani. Da, stia si ea de chestiile de mai sus, dar in inteligenta mea incredibila stiu ca este un om slab, care sufera ca jumatate din nepoti (adica eu) nu doreste nici o legatura cu dansa, si stiu ca este prinsa in cercul vicios in care sunt prinsi toti cei ca ea. Facandu-mi autocritica, am sunat-o, a raspuns "turnatorul", asa ca am inchis. Daca ar fi raspuns ea, n-as fi stiut ce sa-i spun.
Oare cand voi intelege ca timpul trece, iar mandria este o constructie goala, inutila?
Thursday, February 25, 2010
Wednesday, February 24, 2010
Originalitate autentica
O remarca m-a facut sa ma gandesc la modul in care, presupunand ca aceasta posibilitate exista, putem deveni autentic originali (creatorii unui concept profund nou).
Eu cred ca este imposibil in general, cu o singura imensa expectie (voi reveni) :) . Daca ar fi reala, originalitatea autentica ar face parte dintr-un fel de fizica quantica a mintii, un teritoriu paradoxal in care lucrurile exista dar totusi nu exista, in acelasi timp. Voi reveni mai tarziu la asta, dar cred ca science-ul actual evolueaza "impiedicat" de insasi incapacitatea noastra de a deveni o structura mentala "deschisa". Nu stiu spre ce, daca as sti n-ar fi deschisa.
Avea dreptate Meri, ca indivizi suntem limitati cultural, logic vorbind. In educatia noastra sunt folosite patternuri, iar noi insine raportam noile experiente la ele si le intelegem prin ele. Ma gandesc ca o aproximare a originalitatii autentice ar fi traita de ex de un orb din nastere care deodata vede; n-ar avea nici un reper, nici o experienta anterioara care sa reprezinte un suport logic la noua deschidere. Ce ar face atunci, cum ar intelege? Simplu, ar accepta experienta si atat. Un fel de "Crede si nu cerceta", sau mai bine zis "cel putin nu cerceta acum, accepta ca dat si cerceteaza dupa aceea raportandu-te la ce ai acceptat initial". Copii probabil pornesc cognitiv printr-o atitudine similara, dublata de mimetism si folosind feedbackul propriilor stari. Oare pentru a fi capabili de "deschidere" trebuie sa invatam ca logica nu este intotdeauna cea mai buna abordare? -da, realizez ironia de a scrie asta :)
De dragul teoriei, haideti sa facem o reducere la absurd. Haideti sa presupunem ca putem fi autentic originali. Ar insemna ca actul original nu ar avea legatura cu structura noastra pre-existenta (informational vorbind), deci, paradoxal, desi l-am crea, nu am fi capabili sa-l intelegem (doar mai tarziu). Originalitatea aceasta pare a fi definitia hazardului. Ar fi un salt al nostru in afara noastra, la fel de improbabil ca si un navigator care ar putea inainta sufland in panza proprie. Actul original nu ar avea nici o logica cunoscuta creatorului, deci ma intreb daca putem pretinde ca ar putea avea structura, complexitate; pare a fi entropic, curgand in directia naturala a vaii de potential. Totul despre acest act ne-ar fi necunoscut, in afara de sentimentul de noutate si neintelegere. Nu va suna cunoscut? :)
Spuneam de exceptie la imposibilitatea noastra programata de a fi autentic originali. Sentimentele (mai mult ca teenagers, dar si dupa), partea noastra afectiva sunt singurele aspecte pe care toti le cunoastem, generam involuntar, nu stim unde ne vor duce, nu intelegem de ce simtim ceea ce simtim. Iubim spontan (poate nu Moni pe Iri :) ), simpatizam sau nu spontan. Nu avem nici un control asupra lor (nu ma refer la incercarea de a controla, nu cred ca are cineva un switch on/off ), putem logic sa ne apropiem sau indepartam, dar asta adauga doar un "flavour" modului in care simtim.
Eu cred ca este imposibil in general, cu o singura imensa expectie (voi reveni) :) . Daca ar fi reala, originalitatea autentica ar face parte dintr-un fel de fizica quantica a mintii, un teritoriu paradoxal in care lucrurile exista dar totusi nu exista, in acelasi timp. Voi reveni mai tarziu la asta, dar cred ca science-ul actual evolueaza "impiedicat" de insasi incapacitatea noastra de a deveni o structura mentala "deschisa". Nu stiu spre ce, daca as sti n-ar fi deschisa.
Avea dreptate Meri, ca indivizi suntem limitati cultural, logic vorbind. In educatia noastra sunt folosite patternuri, iar noi insine raportam noile experiente la ele si le intelegem prin ele. Ma gandesc ca o aproximare a originalitatii autentice ar fi traita de ex de un orb din nastere care deodata vede; n-ar avea nici un reper, nici o experienta anterioara care sa reprezinte un suport logic la noua deschidere. Ce ar face atunci, cum ar intelege? Simplu, ar accepta experienta si atat. Un fel de "Crede si nu cerceta", sau mai bine zis "cel putin nu cerceta acum, accepta ca dat si cerceteaza dupa aceea raportandu-te la ce ai acceptat initial". Copii probabil pornesc cognitiv printr-o atitudine similara, dublata de mimetism si folosind feedbackul propriilor stari. Oare pentru a fi capabili de "deschidere" trebuie sa invatam ca logica nu este intotdeauna cea mai buna abordare? -da, realizez ironia de a scrie asta :)
De dragul teoriei, haideti sa facem o reducere la absurd. Haideti sa presupunem ca putem fi autentic originali. Ar insemna ca actul original nu ar avea legatura cu structura noastra pre-existenta (informational vorbind), deci, paradoxal, desi l-am crea, nu am fi capabili sa-l intelegem (doar mai tarziu). Originalitatea aceasta pare a fi definitia hazardului. Ar fi un salt al nostru in afara noastra, la fel de improbabil ca si un navigator care ar putea inainta sufland in panza proprie. Actul original nu ar avea nici o logica cunoscuta creatorului, deci ma intreb daca putem pretinde ca ar putea avea structura, complexitate; pare a fi entropic, curgand in directia naturala a vaii de potential. Totul despre acest act ne-ar fi necunoscut, in afara de sentimentul de noutate si neintelegere. Nu va suna cunoscut? :)
Spuneam de exceptie la imposibilitatea noastra programata de a fi autentic originali. Sentimentele (mai mult ca teenagers, dar si dupa), partea noastra afectiva sunt singurele aspecte pe care toti le cunoastem, generam involuntar, nu stim unde ne vor duce, nu intelegem de ce simtim ceea ce simtim. Iubim spontan (poate nu Moni pe Iri :) ), simpatizam sau nu spontan. Nu avem nici un control asupra lor (nu ma refer la incercarea de a controla, nu cred ca are cineva un switch on/off ), putem logic sa ne apropiem sau indepartam, dar asta adauga doar un "flavour" modului in care simtim.
First things first...
De obicei urasc negocierile cu car dealers. Iti arunca in fata o padure de balarii, pui initialele in nspe mii de locuri. Dar aseara am avut un moment surreal.
Am fixat intalnirea cu X vreo 4 ore inainte. Ca de obicei, imi fac temele, iar primul pas e bineinteles GOOGLE. El, probabil la fel :)), eram ca doi comandanti de osti care si-au trimis spionii inainte de batalia finala. Mda, not too much, canta la chitara -cine nu canta??- are 3 copii, sta cu prietena in cartierul X intr-un condo nou, pare baiat de gasca, multi prieteni etc. Foarte nespecific, fie vb intre noi, cam la ce te-ai astepta la un dealer, baiat sociabil cu sapca intr-o parte. A fost insa un moment super cand, la intalnire, to knock me off balance, ma intreaba: si cum e treaba cu bugetele in unitatea Y (exact unde lucrez eu, deci baiatul era in tema). Ptr moment m-a surprins incercarea lui de profiling, apoi am scos din maneca ce stiam si eu: e asa si asa; btw, care mai e pretul unui 2 bedroom condo in cartierul Y, langa supermarketul Z (exact acolo unde se mutase acum vreo 2 luni)? :)) Probabil nu se astepta deloc, a ramas cam masca.
Dupa intro-ul asta, am trecut la treburile noastre. :)
Am fixat intalnirea cu X vreo 4 ore inainte. Ca de obicei, imi fac temele, iar primul pas e bineinteles GOOGLE. El, probabil la fel :)), eram ca doi comandanti de osti care si-au trimis spionii inainte de batalia finala. Mda, not too much, canta la chitara -cine nu canta??- are 3 copii, sta cu prietena in cartierul X intr-un condo nou, pare baiat de gasca, multi prieteni etc. Foarte nespecific, fie vb intre noi, cam la ce te-ai astepta la un dealer, baiat sociabil cu sapca intr-o parte. A fost insa un moment super cand, la intalnire, to knock me off balance, ma intreaba: si cum e treaba cu bugetele in unitatea Y (exact unde lucrez eu, deci baiatul era in tema). Ptr moment m-a surprins incercarea lui de profiling, apoi am scos din maneca ce stiam si eu: e asa si asa; btw, care mai e pretul unui 2 bedroom condo in cartierul Y, langa supermarketul Z (exact acolo unde se mutase acum vreo 2 luni)? :)) Probabil nu se astepta deloc, a ramas cam masca.
Dupa intro-ul asta, am trecut la treburile noastre. :)
Monday, February 22, 2010
Caliect
Nu ai de unde sa stii ce este caliect, nici eu nu stiam pana acum 5 minute. Este un cuvant nou, de un verde crud, proaspat creat -simti mirosul de abia-scos-din-cutie?
Pur si simplu aveam nevoie de un cuvant care sa descrie o calitate care in acelasi timp este si un defect. Adica un CALIECT.
Caliectul meu principal este viteza de reactie, de adaptare. Este un lucru extraordinar sa preiei din zbor 2/mai multe idei, sa le legi, sa implementezi schimbari in cateva ore, astfel incat atunci cand ceilalti abia se dezmeticesc tu sa ai deja creat un nou proiect. In acelasi timp, este, recunosc, o maniera usor autista de a crea lucruri, pentru ca cei din jur, cand considera ca au inteles despre ce este vorba, constata ca iar s-au schimbat coordonatele mediului, iar trebuie sa inteleaga, etc. Mai exista un defect major al acestei strategii: un proiect excelent nu este si cel mai dorit de persoane cheie pentru ca in spatele deciziilor lor se afla o groaza de aspecte ce tin de politica la care eu sau altii nu avem intotdeauna acces. Uneori trebuie sa stii sa stopezi proiecte superbe doar pentru ca poti calca pe picioarele unora mai puternici. Mai tineti minte cele 48 legi?? una dintre cele mai importante erori este de a arata ca esti superior sefului/altor persoane cheie, acest lucru creaza invidie si teama ca si altii ar putea vedea acest lucru iar respectivii ar fi inlocuiti cu tine, situatia devine chiar periculos de instabila. Strategia utila aici este de a-ti convinge seful/persoanele cheie ca ideea este de fapt a lor, tu nu ai facut decat sa dai din intamplare peste ea.
Voi ce caliecte aveti? :)
Pur si simplu aveam nevoie de un cuvant care sa descrie o calitate care in acelasi timp este si un defect. Adica un CALIECT.
Caliectul meu principal este viteza de reactie, de adaptare. Este un lucru extraordinar sa preiei din zbor 2/mai multe idei, sa le legi, sa implementezi schimbari in cateva ore, astfel incat atunci cand ceilalti abia se dezmeticesc tu sa ai deja creat un nou proiect. In acelasi timp, este, recunosc, o maniera usor autista de a crea lucruri, pentru ca cei din jur, cand considera ca au inteles despre ce este vorba, constata ca iar s-au schimbat coordonatele mediului, iar trebuie sa inteleaga, etc. Mai exista un defect major al acestei strategii: un proiect excelent nu este si cel mai dorit de persoane cheie pentru ca in spatele deciziilor lor se afla o groaza de aspecte ce tin de politica la care eu sau altii nu avem intotdeauna acces. Uneori trebuie sa stii sa stopezi proiecte superbe doar pentru ca poti calca pe picioarele unora mai puternici. Mai tineti minte cele 48 legi?? una dintre cele mai importante erori este de a arata ca esti superior sefului/altor persoane cheie, acest lucru creaza invidie si teama ca si altii ar putea vedea acest lucru iar respectivii ar fi inlocuiti cu tine, situatia devine chiar periculos de instabila. Strategia utila aici este de a-ti convinge seful/persoanele cheie ca ideea este de fapt a lor, tu nu ai facut decat sa dai din intamplare peste ea.
Voi ce caliecte aveti? :)
Sunday, February 21, 2010
Prieteni toxici
Ati avut vreodata sentimentul ca aveti nevoie sa petreceti 2 saptamani in meditatie pe un varf izolat din Tibet in compania unui calugar budist iluminat, dupa intalnirea cu vreun prieten? Daca da, va anunt ca faceti parte din acelasi club select ca si mine :) : clubul celor cu prieteni toxici!
Nu mai este pentru nimeni o noutate ca interpretez eronat anumite aspecte ale vietii zilnice (confuzia coiot-caine de exemplu), nici ca ma aflu intr-o perioada de intensa cugetare si schimbare (as indrazni sa spun maturizare). Va voi prezenta, dragi jurati, o noua dovada clara a modului defectuos in care percepeam lumea pana relativ recent. Va rog asezati-va confortabil pe scaun, trageti aproape farfuria cu croissant-ul si cafeaua, si cititi cele ce urmeaza:
M-am considerat intotdeauna destul de inteligent, probabil din clipa in care, prin liceu, o babuta din tramvai mi-a pus mana pe umar spunandu-mi "maica, tu vei ajunge mare". In concluzie, intotdeauna am cautat sa am in jur persoane inteligente, de la care sa am ce invata. Exista insa o mica-mare problema: persoanele inteligente sunt rar echilibrate. Mai sunt cel putin 2 issues: "inteligentii" sunt mandri de capacitatile lor si susceptibili la ceea ce i-ar putea darama de pe piedestalul interior (trebuie sa fac precizarea ca ultimele doua defecte apartin totusi inteligentelor medii, nu celor asa ca mine, avansate :) ). Ei bine, am ajuns la concluzia recenta ca gresesc cultivand astfel de inteligenti, ba mai mult, prietenia lor este toxica.
Dar care este definitia prieteniei? Mda, ai dreptate, acea relatie dezinteresata bazata pe simpatie reciproca, pe dorinta cinstita de a petrece timp cu X sau Y pentru ca poti comunica placut si fluid cu respectivii. Ei bine, numarul prietenilor mei care corespund acestei descrieri este 1 (mai era unul, dar a plecat prin Elvetia, un tip de o finete si inteligenta rara). Din aprox 15 prieteni in prezent, fix 1 este de baza, inteligent, bine intentionat. Restul imi sunt simpatici, dar stiu sigur ca cel putin 4 ma urasc cu pasiune, vreo 5 sunt anexele altor 4, 1 e de-a dreptul ciudat dar interesant (cult dar dus cu pluta). Ceea ce ne tine impreuna este directia profesionala comuna si faptul ca ne intalnim des. De fiecare data cand discutam, ma simt prins intre bunul meu simt care ma determina sa le protejez sentimentele (da, merg pana acolo incat de ex minimalizez anumite aspecte ale jobului meu pentru a nu-i complexa) si tendinta lor inchizitorie panicata, de a afla ceea ce eu s-ar putea sa stiu iar ei nu. Recent mi-am pierdut jumatate de ora la telefon cu un astfel de personaj -cel mai nociv din grup- care printre subiecte inofensive incerca -stupid de evident- sa ma sondeze in ceea ce il interesa de fapt. Acelasi personaj, fie vorba intre noi, isi suna fosta nevasta sa-i povesteasca false aventuri, probabil ca revansa pentru ca a fost parasit, pe drept.
Ei bine, reteta mea de combatere a unor astfel de indivizi a devenit scurtarea conversatiilor la 5 minute, strangeri de mana grabite (am un meeting in 5 minute, imi pare rau, mi-ar fi placut sa stau mai mult), no visits. Nu merge sa tai legatura brusc, este prea evident si te-ar detesta si mai mult. Lasa-i pe ei sa se plictiseasca de a se lovi de zidul tau de amabilitate, sa te compatimeasca pentru ca programul tau ocupat care nu-ti permite sa stai la discutii interminabile.
Nu mai este pentru nimeni o noutate ca interpretez eronat anumite aspecte ale vietii zilnice (confuzia coiot-caine de exemplu), nici ca ma aflu intr-o perioada de intensa cugetare si schimbare (as indrazni sa spun maturizare). Va voi prezenta, dragi jurati, o noua dovada clara a modului defectuos in care percepeam lumea pana relativ recent. Va rog asezati-va confortabil pe scaun, trageti aproape farfuria cu croissant-ul si cafeaua, si cititi cele ce urmeaza:
M-am considerat intotdeauna destul de inteligent, probabil din clipa in care, prin liceu, o babuta din tramvai mi-a pus mana pe umar spunandu-mi "maica, tu vei ajunge mare". In concluzie, intotdeauna am cautat sa am in jur persoane inteligente, de la care sa am ce invata. Exista insa o mica-mare problema: persoanele inteligente sunt rar echilibrate. Mai sunt cel putin 2 issues: "inteligentii" sunt mandri de capacitatile lor si susceptibili la ceea ce i-ar putea darama de pe piedestalul interior (trebuie sa fac precizarea ca ultimele doua defecte apartin totusi inteligentelor medii, nu celor asa ca mine, avansate :) ). Ei bine, am ajuns la concluzia recenta ca gresesc cultivand astfel de inteligenti, ba mai mult, prietenia lor este toxica.
Dar care este definitia prieteniei? Mda, ai dreptate, acea relatie dezinteresata bazata pe simpatie reciproca, pe dorinta cinstita de a petrece timp cu X sau Y pentru ca poti comunica placut si fluid cu respectivii. Ei bine, numarul prietenilor mei care corespund acestei descrieri este 1 (mai era unul, dar a plecat prin Elvetia, un tip de o finete si inteligenta rara). Din aprox 15 prieteni in prezent, fix 1 este de baza, inteligent, bine intentionat. Restul imi sunt simpatici, dar stiu sigur ca cel putin 4 ma urasc cu pasiune, vreo 5 sunt anexele altor 4, 1 e de-a dreptul ciudat dar interesant (cult dar dus cu pluta). Ceea ce ne tine impreuna este directia profesionala comuna si faptul ca ne intalnim des. De fiecare data cand discutam, ma simt prins intre bunul meu simt care ma determina sa le protejez sentimentele (da, merg pana acolo incat de ex minimalizez anumite aspecte ale jobului meu pentru a nu-i complexa) si tendinta lor inchizitorie panicata, de a afla ceea ce eu s-ar putea sa stiu iar ei nu. Recent mi-am pierdut jumatate de ora la telefon cu un astfel de personaj -cel mai nociv din grup- care printre subiecte inofensive incerca -stupid de evident- sa ma sondeze in ceea ce il interesa de fapt. Acelasi personaj, fie vorba intre noi, isi suna fosta nevasta sa-i povesteasca false aventuri, probabil ca revansa pentru ca a fost parasit, pe drept.
Ei bine, reteta mea de combatere a unor astfel de indivizi a devenit scurtarea conversatiilor la 5 minute, strangeri de mana grabite (am un meeting in 5 minute, imi pare rau, mi-ar fi placut sa stau mai mult), no visits. Nu merge sa tai legatura brusc, este prea evident si te-ar detesta si mai mult. Lasa-i pe ei sa se plictiseasca de a se lovi de zidul tau de amabilitate, sa te compatimeasca pentru ca programul tau ocupat care nu-ti permite sa stai la discutii interminabile.
Saturday, February 20, 2010
Libertatea de a fi prizonier
Traim timpuri ciudate.
In secolul trecut zambeam ironic ascultandu-i pe cei panicati de evolutia tehnicii. Tatal meu, de exemplu, imi spunea cu durere cum dispar nu stiu ce paduri/lacuri, iar eu ii replicam zeflemitor, ca va pescui probabil intr-o realitate virtuala, peste 20 ani. Argumentul meu suprem: daca simturile nu vor fi in stare sa distinga intre ceea ce exista si ceea ce crezi ca exista, relax, experienta este aceeasi.
Imaginam libertatea de a face orice doresti, in limite decente, ca imaginea finala a unui puzzle tot maicomplet cu fiecare gadget care promitea mai mult. Iar cu cat un individ este mai liber, cu atat este mai evoluat, right? :) Lucian Blaga vedea participantii la evolutie in mod interesant impartiti in 2 mari grupuri: aceia cu skills mediocre, fortati prin aceasta sa devina mai inteligenti si sa urce pe scara evolutiei, si al doilea grup, al celor ale caror skills sunt din ce in ce mai adaptate la mediul inconjurator, drept care devin neinteresati sa evolueze, daca vrei "blazati" in mediul confortabil la care sunt din ce in ce mai adaptati. Reversul medaliei este ca cei din grupul 1 sunt atat de neadaptati incat nu sunt major afectati de schimbari, cei din al 2-lea grup sunt atat de adaptati incat, paradoxal, dispar primii la modificari minore ale mediului. Am remarcat recent ca, cel putin tehnologic, fac parte cu brio din al doilea grup.
Asemeni unui animal adaptat perfect, am atatea tools in jur incat daca acum, sa spunem, as vrea sa ma duc in varf de munte sa sun pe unul in Honolulu si sa-i tip in receptor pozitia mea absolut exacta, as putea. Dar are vreo relevanta? Voi avea efectiv nevoie vreodata sa fac asta? Sunt posesorul unui gen de libertate care imi promite aproape numai lucruri de care efectiv nu am nevoie. Simt uneori ca ma sufoca.
Constient de cat de adaptat am devenit, am hotarat sa revin in grupul 1 si sa ma deadaptez activ. Voi pastra numai lucrurile de care am efectiv nevoie si pe care le folosesc de fapt in fiecare zi. La sfarsitul acestui proces de "purificare" mentala, voi fi atat de neadaptat incat probabil voi umbla cu carte de telefon dupa mine, dar va fi o singura carte, si nu x all-in-ones, smartphones, x laptops, pdas, gps, etc.
Voi fi un "taliban" tehnologic.
In secolul trecut zambeam ironic ascultandu-i pe cei panicati de evolutia tehnicii. Tatal meu, de exemplu, imi spunea cu durere cum dispar nu stiu ce paduri/lacuri, iar eu ii replicam zeflemitor, ca va pescui probabil intr-o realitate virtuala, peste 20 ani. Argumentul meu suprem: daca simturile nu vor fi in stare sa distinga intre ceea ce exista si ceea ce crezi ca exista, relax, experienta este aceeasi.
Imaginam libertatea de a face orice doresti, in limite decente, ca imaginea finala a unui puzzle tot maicomplet cu fiecare gadget care promitea mai mult. Iar cu cat un individ este mai liber, cu atat este mai evoluat, right? :) Lucian Blaga vedea participantii la evolutie in mod interesant impartiti in 2 mari grupuri: aceia cu skills mediocre, fortati prin aceasta sa devina mai inteligenti si sa urce pe scara evolutiei, si al doilea grup, al celor ale caror skills sunt din ce in ce mai adaptate la mediul inconjurator, drept care devin neinteresati sa evolueze, daca vrei "blazati" in mediul confortabil la care sunt din ce in ce mai adaptati. Reversul medaliei este ca cei din grupul 1 sunt atat de neadaptati incat nu sunt major afectati de schimbari, cei din al 2-lea grup sunt atat de adaptati incat, paradoxal, dispar primii la modificari minore ale mediului. Am remarcat recent ca, cel putin tehnologic, fac parte cu brio din al doilea grup.
Asemeni unui animal adaptat perfect, am atatea tools in jur incat daca acum, sa spunem, as vrea sa ma duc in varf de munte sa sun pe unul in Honolulu si sa-i tip in receptor pozitia mea absolut exacta, as putea. Dar are vreo relevanta? Voi avea efectiv nevoie vreodata sa fac asta? Sunt posesorul unui gen de libertate care imi promite aproape numai lucruri de care efectiv nu am nevoie. Simt uneori ca ma sufoca.
Constient de cat de adaptat am devenit, am hotarat sa revin in grupul 1 si sa ma deadaptez activ. Voi pastra numai lucrurile de care am efectiv nevoie si pe care le folosesc de fapt in fiecare zi. La sfarsitul acestui proces de "purificare" mentala, voi fi atat de neadaptat incat probabil voi umbla cu carte de telefon dupa mine, dar va fi o singura carte, si nu x all-in-ones, smartphones, x laptops, pdas, gps, etc.
Voi fi un "taliban" tehnologic.
E noapte, iar afara e o ceata ciudata care transforma stalpii strazii intr-un fel de conuri de lumina care nu lumineaza de fapt nimic.
Nu v-am spus de intalnirile de gradul 3 pe care le am cu alte diverse vietuitoare -sunt sigur ca si acestea au descris intermeni elogiosi intalnirea cu mine :) . O constanta a acestor intalniri e incapacitatea mea de a recunoaste realitatea si interpretarea gresita, chiar tendentioasa uneori, a evenimentelor (vei intelege mai tarziu).
In vara ma plimbam cu un prieten cu bicicletele prin mijlocul orasului, printr-un parc mare pe marginea raului ce il strabate. Ne oprim sa bem apa, cand ridic capul de la tasnitoare, ce vad drept in mijlocul bike-trail-ului: o chestie paroasa cu picioare lungi. "Man, al naibii sa fiu daca asta nu e cel mai ciudat caine pe care l-am vazut in viata mea!" apuc sa spun, cu naivitate. Cred ca am spus "caine" pentru ca semana cu unul desi ceva nedefinit era in neregula, nu se misca din loc, ne studia curios si cu indrazneala de cateva secunde bune. La un moment dat, mi-am dat seama ca de fapt e un coiot, iar atunci, parca satisfacut de lectia predata, a disparut tacticos in padure.
Acum jumatate de an, mergeam cu R in plimbarea zilnica pe langa casa. La un moment dat, se apropie de noi un paznic al unui complex din apropiere, un scotian simpatic si in varsta care uimeste copiii -si pe mine in aceeasi masura- cu trucurile sale "magice". Ma roaga sa nu trec pe langa 3 brazi inalti de la vreo 30m, sau in fine, sa fiu atent, pentru ca acolo isi are cuibul o bufnita mare; imi relateaza misterios cum un biet chihuahua a fost confundat cu un banal sobolan -fie vb intre noi nici nu e greu- si atacat de respectiva infractoare inaripata. Am zambit politicos, razand in hohote in sinea mea imaginandu-mi o bufnita cu R, la vremea respectiva cantarind vreo 75 lb, in gheare, incercand in zadar sa decoleze; asta presupunand ca R ar sta ca la teatru, perfect calm, el care era spaima gastelor. Mai tarziu, sceptic din fire, am vazut bufnita cu binoclul din dotare.
Exact acum 3 zile, conduceam prin oras, pe o strada mai izolata. La un moment dat, remarc un cerb impaiat pe marginea drumului, langa o casa, cu toate coarnele din dotare. Cum iubesc armele (de fapt povestile din "spatele" lor) dar urasc vanatoarea, mi-am zis "ce prost gust si la asta, sarbatorile au trecut de ceva timp -as mai fi inteles conceptul de ren in coltul strazii- ce naiba nu-si baga fosila asta in basement?". cand ma apropii, il vad ca misca: era o frumusete de cerb, cat se poate de viu, care a zbughit-o la cativa metri mai incolo, dar tot s-a intors sa vada ce planuri am. Un animal superb. Mai in departare mai era unul, ceva mai tanar.
Nu v-am spus de intalnirile de gradul 3 pe care le am cu alte diverse vietuitoare -sunt sigur ca si acestea au descris intermeni elogiosi intalnirea cu mine :) . O constanta a acestor intalniri e incapacitatea mea de a recunoaste realitatea si interpretarea gresita, chiar tendentioasa uneori, a evenimentelor (vei intelege mai tarziu).
In vara ma plimbam cu un prieten cu bicicletele prin mijlocul orasului, printr-un parc mare pe marginea raului ce il strabate. Ne oprim sa bem apa, cand ridic capul de la tasnitoare, ce vad drept in mijlocul bike-trail-ului: o chestie paroasa cu picioare lungi. "Man, al naibii sa fiu daca asta nu e cel mai ciudat caine pe care l-am vazut in viata mea!" apuc sa spun, cu naivitate. Cred ca am spus "caine" pentru ca semana cu unul desi ceva nedefinit era in neregula, nu se misca din loc, ne studia curios si cu indrazneala de cateva secunde bune. La un moment dat, mi-am dat seama ca de fapt e un coiot, iar atunci, parca satisfacut de lectia predata, a disparut tacticos in padure.
Acum jumatate de an, mergeam cu R in plimbarea zilnica pe langa casa. La un moment dat, se apropie de noi un paznic al unui complex din apropiere, un scotian simpatic si in varsta care uimeste copiii -si pe mine in aceeasi masura- cu trucurile sale "magice". Ma roaga sa nu trec pe langa 3 brazi inalti de la vreo 30m, sau in fine, sa fiu atent, pentru ca acolo isi are cuibul o bufnita mare; imi relateaza misterios cum un biet chihuahua a fost confundat cu un banal sobolan -fie vb intre noi nici nu e greu- si atacat de respectiva infractoare inaripata. Am zambit politicos, razand in hohote in sinea mea imaginandu-mi o bufnita cu R, la vremea respectiva cantarind vreo 75 lb, in gheare, incercand in zadar sa decoleze; asta presupunand ca R ar sta ca la teatru, perfect calm, el care era spaima gastelor. Mai tarziu, sceptic din fire, am vazut bufnita cu binoclul din dotare.
Exact acum 3 zile, conduceam prin oras, pe o strada mai izolata. La un moment dat, remarc un cerb impaiat pe marginea drumului, langa o casa, cu toate coarnele din dotare. Cum iubesc armele (de fapt povestile din "spatele" lor) dar urasc vanatoarea, mi-am zis "ce prost gust si la asta, sarbatorile au trecut de ceva timp -as mai fi inteles conceptul de ren in coltul strazii- ce naiba nu-si baga fosila asta in basement?". cand ma apropii, il vad ca misca: era o frumusete de cerb, cat se poate de viu, care a zbughit-o la cativa metri mai incolo, dar tot s-a intors sa vada ce planuri am. Un animal superb. Mai in departare mai era unul, ceva mai tanar.
Friday, February 19, 2010
2010 AD
WTF? hey, antsy pants, what in the name of Me are you doing here?
thought you said you can be on many blogs in the same time, blablabla...
YaaAAaa. Why do I feel right now you're turning into a rebellious penguin? Got too many wings, I guess...
aaaaaaaa! you son of a let's see how smart you are with one wing, you incompetent flyless ... ... thing!
And thank me I haven't turn your blog into a chinese noodle recipes portal!! Guess what, I've just seen what you're capable of: how dare you make fun of Uliana Barashkova??
Lopatkina, you ment?
Brashkova, Lopatkina, who cares, she's great and you're a one-winged weird semipenguin!
HmmMMmmmmmm.... Listen pal, I feel for ya, I really do! I created your blogger self, crippled as it may be... In some way, I do understand you, I ... Let's just say I do like you, somehow...
Thank you, Master! Can I have my wing back, now?
Don't push it, Pen! Just don't push it!
As a matter in fact, I can write with one wing...
That's the spirit, my bird! okidoki, we seem to finally reach some common ground, you know what? I'm gonna let you write your own topics, for a while! But don't push it, I say!!
Yupiiiiiiiiiiiiiiiii!!
thought you said you can be on many blogs in the same time, blablabla...
YaaAAaa. Why do I feel right now you're turning into a rebellious penguin? Got too many wings, I guess...
aaaaaaaa! you son of a let's see how smart you are with one wing, you incompetent flyless ... ... thing!
And thank me I haven't turn your blog into a chinese noodle recipes portal!! Guess what, I've just seen what you're capable of: how dare you make fun of Uliana Barashkova??
Lopatkina, you ment?
Brashkova, Lopatkina, who cares, she's great and you're a one-winged weird semipenguin!
HmmMMmmmmmm.... Listen pal, I feel for ya, I really do! I created your blogger self, crippled as it may be... In some way, I do understand you, I ... Let's just say I do like you, somehow...
Thank you, Master! Can I have my wing back, now?
Don't push it, Pen! Just don't push it!
As a matter in fact, I can write with one wing...
That's the spirit, my bird! okidoki, we seem to finally reach some common ground, you know what? I'm gonna let you write your own topics, for a while! But don't push it, I say!!
Yupiiiiiiiiiiiiiiiii!!
48 LAWS
Sunt sigur ca voi sterge acest post peste un timp. Dar acum, pentru ca numarul cititorilor este extrem de redus -if any- imi pot permite sa il public. Probabil ca va fi un post "greu digerabil".
In general membrii unei societati isi doresc o pozitie cat mai inalta in cadrul grupului din care fac parte, ceea ce in general presupune acumulare de resurse -fie financiar/influenta/apreciere. Bineinteles ca eu nu sunt o exceptie, dar intotdeauna mi-am dorit sa pot ajunge in varf fiind si etic, fara a leza pe cineva in vreun fel, din contra. Nu am fost niciodata atat de naiv incat sa cred ca aceasta cale este larga. Dar in acelasi timp nu credeam ca este totusi nici atat de ingusta, ca un canion in care mergi si cateodata realizezi ca devine mai ingust decat tine, moment in care abandonezi etica si, cel putin pentru moment, o iei pe sus pana cand canionul redevine larg sau slabesti tu mai mult. S-ar putea ca lumea de deasupra sa te invaluie cu cantecul ei de sirena si sa uiti de canion, sau sa intarzii revenirea pe calea sa, mintindu-te ca mai stai doar un pic sus - iar anii trec si te trezesti ca in "Tinerete fara Batranete" ca ai pierdut calea iar jos este acum o padure de cactusi.
Atunci cand, asa cum spuneam, canionul a devenit incomod de ingust, am urcat in lumea de deasupra. Este o jungla ale carei reguli am considerat ca este prudent sa le invat. Nu sa le aplic, dar macar sa cunosc regulile jocului, pentru a sti sa evit situatiile neplacute, pentru ca, parafrazand spusele recuperatorului basarabean din Filantropica, "viata e complexa si are multe posibilitati" :) . Ei bine, dragi cititori, nici o carte nu sintetizeaza mai bine esenta acestor reguli ca "48 laws of power"!!
Ce reprezinta aceste misterioase 48 laws? Un ghid al individualismului feroce, detestabil dar de succes. Este un fel de anti-biblie, in care cel ce doreste succesul gaseste retete, cel ce nu intelege anumite reguli ale jocului social va iesi lamurit (cuvantul asta este interesant). O carte fantastica, profund umana, incredibil de actuala dar paradoxal aplicabila oricarui timp istoric. Un ghid perfect al lumii de deasupra canionului, un gen de ulei social cu ajutorul caruia poti strabate jungla alunecand ca un sarpe, fara sa te mai zgarii in ghimpi, intelegand unde sunt fiarele padurii si cum poti sa le adormi sau calaresti. Bineinteles ca mirajul acestei lumi devine si mai puternic, tentatia si mai mare sa ramai "deasupra".
In general membrii unei societati isi doresc o pozitie cat mai inalta in cadrul grupului din care fac parte, ceea ce in general presupune acumulare de resurse -fie financiar/influenta/apreciere. Bineinteles ca eu nu sunt o exceptie, dar intotdeauna mi-am dorit sa pot ajunge in varf fiind si etic, fara a leza pe cineva in vreun fel, din contra. Nu am fost niciodata atat de naiv incat sa cred ca aceasta cale este larga. Dar in acelasi timp nu credeam ca este totusi nici atat de ingusta, ca un canion in care mergi si cateodata realizezi ca devine mai ingust decat tine, moment in care abandonezi etica si, cel putin pentru moment, o iei pe sus pana cand canionul redevine larg sau slabesti tu mai mult. S-ar putea ca lumea de deasupra sa te invaluie cu cantecul ei de sirena si sa uiti de canion, sau sa intarzii revenirea pe calea sa, mintindu-te ca mai stai doar un pic sus - iar anii trec si te trezesti ca in "Tinerete fara Batranete" ca ai pierdut calea iar jos este acum o padure de cactusi.
Atunci cand, asa cum spuneam, canionul a devenit incomod de ingust, am urcat in lumea de deasupra. Este o jungla ale carei reguli am considerat ca este prudent sa le invat. Nu sa le aplic, dar macar sa cunosc regulile jocului, pentru a sti sa evit situatiile neplacute, pentru ca, parafrazand spusele recuperatorului basarabean din Filantropica, "viata e complexa si are multe posibilitati" :) . Ei bine, dragi cititori, nici o carte nu sintetizeaza mai bine esenta acestor reguli ca "48 laws of power"!!
Ce reprezinta aceste misterioase 48 laws? Un ghid al individualismului feroce, detestabil dar de succes. Este un fel de anti-biblie, in care cel ce doreste succesul gaseste retete, cel ce nu intelege anumite reguli ale jocului social va iesi lamurit (cuvantul asta este interesant). O carte fantastica, profund umana, incredibil de actuala dar paradoxal aplicabila oricarui timp istoric. Un ghid perfect al lumii de deasupra canionului, un gen de ulei social cu ajutorul caruia poti strabate jungla alunecand ca un sarpe, fara sa te mai zgarii in ghimpi, intelegand unde sunt fiarele padurii si cum poti sa le adormi sau calaresti. Bineinteles ca mirajul acestei lumi devine si mai puternic, tentatia si mai mare sa ramai "deasupra".
Thursday, February 18, 2010
Prietenie
...in the meanwhile
Ce faci cand ai nevoie de un prieten?
A, nu, nu pui mana pe telefon (asta ar face un om normal). Eu m-am dus la Pet Shop. Am umblat in lung si-n lat, trecand de la shoricarei cu trompa ca furnicarii pana la cei pe care "neste nene fara inima" iau inbreed in secolul XIX pana i-a luat mama naibii si le-a disparut botul - apropos, cu ocazia asta am aflat ca o anumita rasa nu poate naste decat prin cezariana, dintr-o "humanly possible" disproportie cefalo-pelvica, probabil privita ca o mare realizare la momentul respectiv.
Am ales cel mai certaret catel din univers, l-am ales ptr ca avea cei mai curiosi ochi. Mai mult decat atat, dupa cum se va dovedi mai tarziu, era si cel mai infometat, cu urmarile de rigoare raspindite prin toata casa. L-am invatat aproape tot ce stia! Nu e prea mult, dar lucruri esentiale, gen urcat scari (trebuia coborat in brate) si apoi coborat, sa stea in poponet cuminte, sa vina la chemarea dragonului -asta sunt eu- si sa nu vorbeasca neintrebat. M-a invatat si el cum sa curat o pardoseala, ca -20C sunt perfect compatibile cu supravietuirea ouside, ca o zapada de +50 cm este un obstacol minor si ca e posibil sa fugi prin paduri si sa iti si placa. Nu prea ne-am inteles la canapeaua din piele care era "offlimits"; adica pentru mine, dupa parerea lui. Ceva probleme si la capitolul cumintenie si inteles cu ceilalti membrii ai familiei.
Acum cateva luni ma pregateam sa sarbatoresc 6 luni de coabitare, cand, ajungand acasa, consiliu restrans de familie (fara R, asa il cheama). Ceva discutii scurte, concluzia cade ca fulgerul: "Pleaca el sau plecati amandoi." Eu cu R, cateva cutii de carton, o chitara, hmmm, parea tentant. Dar am cedat, plangand ca un dobitoc, cu lacrimi de crocodil, l-am dus la centrul de "orfani" -din fericire bine pus la punct. Ceilalti nu stiu, dar m-am simtit atat de vinovat incat am facut si ceva donatii online la centrul ala. Shhh.... Nasol, a fost una dintre cele mai grele chestii pe care le-am facut pana acum.
Penguin turned pinguin
"Let thy be a bilingual blogger"
yes master, creator of all things!!
HahaHA! From now on you'll write every single day!!
yes master, I will!!
And I will have the right to decide your topics!
Yes master, to a certain extent...
NO!! you'll be the writing hand, I'll be the will behind it!!
Yes master, only that I have wings, remember?! I asked for hands and fingers, but y Silence! From now on, you will only write what and when I ask you to!! Who's the master of all things?!???
YOU, my Master! -in writing- if I may, can I start my own topics when YOU'll be away commanding other bloggers?
Don't you know, in your stupidity, that I can be on many, many blogs in the same time? That I and only I put thoughts in the hands -or wings, whateva'- of all bloggers in the whole univers? that I, for example, right in this dimension you call time, am reading the Playboy edition-ups, maybe I shouldn't have said that-hmmhmmm -- the SIENCE Magazine from 24 Nov 2053?
I had absolutely no idea Playboy will still be published in 2053. Thant's not significant, you pathetic little ant!!
Master of all Things, if you're coming up with the words I'm writing right now, why do you still need me?So that you can appreciate Me, you lucky ingrate vermin!
ok, but isn't that a little s.. a little s... pathetic! "selfish" you wanted to say? HAHA! Who's the Master of ALL?
...
Who's the Master of ALL THINGS??
...
hey, Death, look, sorry to bother you, did you by any chance visit the penguin blogger? again, sorry, I know you're kind of busy...
Are you out of your mind? what year are we talking about?
aaa, 2010
just asking, what's the date on that Playboy you're reading?
2053... shit, sorry, I'll go back to 2010, don't bit yourself, my bad again...
in the meanwhile...
yes master, creator of all things!!
HahaHA! From now on you'll write every single day!!
yes master, I will!!
And I will have the right to decide your topics!
Yes master, to a certain extent...
NO!! you'll be the writing hand, I'll be the will behind it!!
Yes master, only that I have wings, remember?! I asked for hands and fingers, but y Silence! From now on, you will only write what and when I ask you to!! Who's the master of all things?!???
YOU, my Master! -in writing- if I may, can I start my own topics when YOU'll be away commanding other bloggers?
Don't you know, in your stupidity, that I can be on many, many blogs in the same time? That I and only I put thoughts in the hands -or wings, whateva'- of all bloggers in the whole univers? that I, for example, right in this dimension you call time, am reading the Playboy edition-ups, maybe I shouldn't have said that-hmmhmmm -- the SIENCE Magazine from 24 Nov 2053?
I had absolutely no idea Playboy will still be published in 2053. Thant's not significant, you pathetic little ant!!
Master of all Things, if you're coming up with the words I'm writing right now, why do you still need me?So that you can appreciate Me, you lucky ingrate vermin!
ok, but isn't that a little s.. a little s... pathetic! "selfish" you wanted to say? HAHA! Who's the Master of ALL?
...
Who's the Master of ALL THINGS??
...
hey, Death, look, sorry to bother you, did you by any chance visit the penguin blogger? again, sorry, I know you're kind of busy...
Are you out of your mind? what year are we talking about?
aaa, 2010
just asking, what's the date on that Playboy you're reading?
2053... shit, sorry, I'll go back to 2010, don't bit yourself, my bad again...
in the meanwhile...
Saturday, February 6, 2010
Life of a Tropical Penguin
Penguins are beautiful creatures, friendly and smelly. They live on large icy surfaces, sometimes they take a dive in ice-cold water. They love the cold weather! All except one! Very found of being warm and cozy, he decided to go for the tropics! This blog is a living proof that a penguin can thrive on a sunny beach!
Subscribe to:
Posts (Atom)