Comunicare

Discutam recent cu Meri via few comments despre empatie si bineinteles ca am ajuns la manipulare. Eram cat p-aci sa mai scriu un comentariu plicticos despre empatie pe blogul ei dar am ramas blocat la manipulare.

Privind lucid ceva ani de istorie romaneasca poti intelege de ce "manipulare" pare un cuvant urat. Din fericire, nu este, are un sens mult mai larg. Fiecare dintre noi manipulam sau suntem manipulati in fiecare secunda in care interactionam cu altii, si nu este nimic rau in asta. Ce ne induce in eroare insa este credinta noastra in atotputernica ratiune, capacitatea de a prelua din exterior informatii si a le procesa intr-un mod logic obtinand produsul final, interpretarea corecta a realitatii.

 Tin sa precizez cu sinceritate, de la bun inceput, ca in mediul social si eu ma supun formal si public acestui pct de vedere (om=fiinta rationala); insa cele de mai jos fac parte din ceea ce cred, de fapt.

Nici nu stiu de unde sa incep in a critica acest punct de vedere acceptat ca dat de catre majoritate! La prima vedere, pare logic; privind in profunzime, pare o crusta subtire si fragila, acoperind un mult mai profund abis, dark si mergand adanc in zone din launtrul nostru pe care le-am uitat de mult. Acum ceva timp urmaream un documentar despre cultura mayasa care a supravietuit sub un strat cultural subtire impus cu presiune de cuceritori. Un proces similar de "subductie" a transformat perceptia noastra despre modul in care judecam ceea ce ne inconjoara, pastrand regulile vechi clocotind sub o pojghita de ratiune.

Ca sa va dau un road-map al discutiei, am ajuns acum la punctul in care in fata avem mai multe drumuri interesante. Cat de "real" este ceea ce percepem? Cat de accurate este analiza noastra, avand in vedere conditionarile multiple-adaptare, culturala, formare, limbaj etc? Cat cantareste de fapt ceea ce numim noi ratiune in propriile decizii? Haideti sa ne referim doar la ultima intrebare.

Folosim des cuvinte precum carisma, talent, simpatie dar nu sunt sigur ca le intelegem. Da, simtim ceea ce descriu vag aceste cuvinte saracacioase, iar ceea ce simtim se afla intr-un cartier din mijlocul cetatii noastre rationale despre care stim ca exista, dar in care ratiunea nu se aventureaza prea des. Cu toate acestea, in forul nostru interior, o prezenta pe care nu o contestam din aceasta zona are drept de veto in toate deciziile noastre. Nu este pentru nimeni un secret faptul ca comunicarea non-verbala are o pondere imensa in acceptarea mesajului transmis. Dar cat de importanta este? Care sunt de fapt elementele acestei comunicari?

Un nene destept de la MIT s-a apucat sa analizeze cu mijloace moderne comunicarea non-verbala si a descompus-o in "social signals". Respectivul a clasificat in 4 categorii aceste signals:

1. mimetismul = congruenta unor elemente precum postura, ton, limbaj etc sunt predictive pentru succesul declarat al comunicarii;
2. activitatea = nivelul de "energie" individual exprima interesul (direct proportional) pentru subiectul comunicarii;
3. influenta = in timpul comunicarii, cei care se lasa influentati pot fi prezisi prin faptul ca imprumuta patternul de comunicare al celui care isi impune punctul de vedere;
4. fluenta comunicarii = indiferent de subiectul comunicarii -bineinteles intre anumite limite logice- coerenta mesajului este perceputa de catre ascultatori drept dovada a expertizei, credibilitatii celui care comunica acel mesaj.

Toate aceste elemente ne-rationale de mai sus creeaza o rezultanta decizionala care nu coincide de multe ori cu rezultatul analizei "la rece" ale acelorasi elemente din input. S-a observat ca dupa atingerea unei anumite mase critice de semnale non-verbale (masa dependenta de conditionarile individuale), individul realizeaza inconstient un fel de medie a acestor inputs subliminale si ia o decizie. Cu cat intensitatea acestor "social signals" este mai mare (comunicator f influent, foarte fluent, grup mare, grup mic dar actionand foarte coerent etc), cu atat mai mult probabilitatea ca deciziile sa fie irationale este mai mare.

Nu as mai lungi postul asta, dar lucrurile simple nu sunt simple deloc.

Amintiri din padurea verde

Erau niste desene animate, pe vremea cand dinozaurii -ca mine- erau copii. Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc, ci despre amintiri ceva mai recente care inca ma bantuie.

Sunt atent cu lucrurile mele -poate prea atent avand in vedere ca nu port nuke codes in geanta. Dar deunazi, oprind la supermarket ptr d-ale gurii, mi-am surprins consoarta. "Ce faci, nu iti iei geanta din masina?" -mi se adreseaza, contrariata. "Nu, doar o sa o las deschisa, n-am decat carti si articole in ea."-am raspuns eu calm. Apoi mi-am amintit ca sunt intr-o tara mai civilizata, unde poate hotii pot prezenta interes chiar si pentru carti; chiar ar fi bine sa le fure, daca le-ar si citi - am gandit. Niciodata nu stii cum, profesional vorbind, poti salva un confrate care a inghitit un inel in incercarea de a-l ascunde.

De ce cred ca niste pagini printate nu sunt de interes ptr interlopii locali? Pentru ca am trait in Romania. Acolo, in anumite zone ale oraselor, cartile te apara de infractori mai bine decat un spray iritant. Dupa cum se intampla in anumite povestiri anecdotice, prezenta cartilor poate genera reactii umane din partea infractorului, de genul: "uite ma, se vede ca esti intelectual, deci amarat. Umbli cu carti dupa tine, ia d-aci 5 lei noi sa-ti iei si tu o shaorma, +/- mancat'as". Daca Tepes ar fi invelit in foi de manuscript galbenii aia, nimeni nu s-ar fi atins de ei nici pana azi iar tepele ar fi devenit niste vasnici stejari.

Imi amintesc oameni cu mainile in/pe buzunare, mai ales la urcarea in mijloacele de transport. Uneori, surprinzator, 2 maini isi puteau gasi culcusul in acelasi buzunar, si e de mirare ca nu se legau prietenii trainice intre indivizi, cand a da noroc devenea atat facil. Portretul "prietenosilor" era izbitor de simplu: 2-4 indivizi mai colorati -sau nu- cu pungi in maini, uitandu-se ca vulturii in jur, care la venirea autobuzului se despart indreptandu-se spre toate usile autobuzului si incep sa se inghesuie ne-natural in ceilalti calatori. Might as well wear a T-shirt w/ "Give me your everything". Ma intreb cate "paper cuts" or fi suferit respectivii, probabil nu putine; iata unul din posibilele motive ale aversiunii fata de carti.

De partea cealalta, intelectualii romani sunt si ei in extrema, avand fata de forma fizica a cartilor un respect oarecum exagerat - o avea de-a face cu pretul relativ mare al acestora, in Romania. Imi amintesc de ex de unul din colegii mei din facultate, un baiat f inteligent si cult, care aproape a facut o criza de isterie cand mi-am pus cana de ceai pe cartea lui nou-nouta: "Ba, asta e cartea cu Osho!" a strigat. "Parca Osho asta va invata sa traiti armonios, nu sa zbierati ca nebunii!", i-am replicat. Dar, pe de alta parte, l-am inteles, I kind of knew where he was coming from; intelegeam cum e sa gasesti, intr-o epoca in care internetul insemna niste comenzi in DOS, o carte pe care o cautai de demult si pe care abia ti-o puteai permite.

Am trait intr-o epoca in care vecinii isi imprumutau nu ultimul mp3 cu Guta sau Copilu' de Aur, ci carti. Intr-o lume in care singurul loc in care evadai mental era universul pe care mintea noastra il imagina, citind. Era o lume intunecoasa, uneori la propriu, cand se stingea lumina, un timp aproape magic in care jucam remi si sah si vorbeam cu parinti/prieteni despre ce am mai citit. O lume in care copiii se jucau afara si povesteau pana la 12 noaptea, cand cate un parinte venea sa-i agate de pe strazi sau de pe unde erau, uitand de ore - ieri, pe strada mea, am vazut vreo 5 copii jucandu-se asa cum o faceam noi pe vremuri, in Romania :) . Tot relativ recent, m-am rupt de pe internetul meu in care gasesc aproape orice carti doresc si m-am dus sa ma informez ce carti -hardcopies- sunt disponibile ptr astia mici. WOW, sunt absolut bestiale!! Abia astept sa ajunga D la varsta la care o sa inteleaga, o sa avem un super-fun cu toate cartile astea cu grafica superba, la nivelul lor si totusi prezentand facts in mod corect!

Apropos, acum am inceput cu D usor, cu poze cu animale. Cautam elementele comune, deocamdata D stie ca toate vietatile au un nas, pentru ca, din motive necunoscute, atingerea trompelor il face pe tati sa spuna tiiiiiiiiiit-tiiiiiiiiiiiiiiit! :))

Tehnice

IPad.

Mda, ultimele aparitii tehnice sunt urmarite cu interes de numitul Pen -adica eu. Lasand apele sa se mai linisteasca, m-am dus sa pretaluiesc noua aparitie Apple, dupa ce masele s-au mai calmat -adica acum vreo luna jumate. Vroiam sa vad daca poate fi un inlocuitor demn de actualul meu tablet, windows-based.

E vreo 500 bucks. E dragut, subtire-in spiritul Apple. Grafica: superba, totusi parca nu se misca asa de repede cum m-as fi asteptat. N-ARE MULTITASKING! shoot, in 2010??!? ok, next: deschid browserul, sa vad daca pot sa salvez un fisier PDF - one of my biggest issues! NU, NU POT! Browserul acela este ptr kindergarden, ca optiuni. Ok, hai sa intru pe un website, sa vad daca pot sa rulez un flash video: NU, NU SE POATE! Mai flip cateva pagini de desktop, o groaza de aplicatii mici si annoying, toate cu o grafica exceptionala dar, din pct meu de vedere, niste prostii (mda, daca vrei sa vezi table of elements si sa te misti in jurul unui nugget de aur, e ok probabil). EBOOK Reader? Nu pot sa fac zoom in formatul landscape, nu pot sa selectez-copy-paste. OMG!!

Shoot, de ce ar da cineva 500$ pe un item atat de locked in aplicatii/utilizare??!? My God, cum reuseste o firma sa promoveze un produs inutil si overpriced printr-un marketing agresiv!! Imi cer scuze pentru pleiada de users care ridica in slavi usurinta utilizarii, mai bine sunt stimulat intelectual de un PC pe linux sau windows... fie vb intre noi, la cat am formatat/desfacut/montat zilnic computerele mele varza pe cand eram in Romania, cred ca o sa ma descurc cu produse "complicate" dupa standardele lenesului utilizator vestic.

Studiu de caz:

Ziarul Libertatea -o sa-mi spuneti ca am ceva cu ziarul asta - June 02/2010, articol despre caini. Autorul prezinta o poza -afirma ca e primita de la un cititor- in care apare un nene ducand dupa el un caine mort probabil de cateva zile, spre o poarta mare si albastra. Titlul "arde" : "Foto socant! Asa sunt omorati cainii in Romania!". Cateva randuri scrise cu stangacie ne informeaza lapidar si intentionat tendentios despre "chinurile groaznice" prin care probabil dar mai mult ca sigur a trecut patrupedul brailean.

In urma articolului, o coada lunga de comentarii - >250 - in care cititorii pur si simplu se injura, acuza, uneori  cei din aceeasi tabara se bat prieteneste pe umar in asaltul contra celorlalti. Un tablou pe care il gasesc grotesc dar fascinant prin faptul ca nu inteleg mai multe aspecte:

1. de ce nu isi da nimeni seama ca articolul asta este pueril, tendentios, bazat pe fapte/imagini/prezumptii foarte indoielnice?

2. de unde atata ura intre comentatori? Ok, ai pct tau de vedere, spune-l decent si gata. Pare refularea altor issues independente de subiectul declarat al comentariului.

3. o idee ingrozitoare: daca asta e de fapt dinamica relatiilor sociale in Romania actuala? am plecat acum vreo 6 ani, nici atunci nu era stralucita situatia, dar ce observ acum it's waaay beyond that.

Daca mi-ar pasa suficient de mult si presupunad ca as putea sa raman calm, as fi curios sa discut cu autorul "articolului", pentru a intelege ce resort intern poate determina un om, cu buna stiinta, sa intretina sau contribuie la starea patologica a societatii romanesti. As gasi probabil un om blazat, cel mult mediocru, plat ca un calcan si al carui argument suprem ar fi ca are si el, "sefu", nevoie de un job; din pacate la un ziar citit de sute de mii de oameni, nu toti destul de inteligenti se pare cat sa vada mai departe de aparente. Responsabilitate? probabil tinde la 0. Asta presupunand ca numele lui nu a fost folosit de altii, iar el, nestiutor, se afla cine stie unde - am avut ocazia sa cunosc si astfel de situatii.

Ciudat, acelasi pattern social -mai atenuat- il observ si peste ocean, intre romani; de asta nici nu ma intereseaza sa am prietenii cu acestia, in afara unui grup foarte -dar foarte- restrans.

Ce oare din formarea noastra ca romani ne indreapta spre zona asta nociva si fara viitor?

Romanii au reusit iarasi!!

Bucurie mare, dragii mei!

Dupa inventarea stiloului si zborul lui Vuia/Henry C., stiinta romaneasca a mai realizat un mare pas inainte! In premiera mondiala -si nu numai- un cercetator roman a reusit sa vindece ...CANCERUL! Si, pentru ca deja era banala incercarea de a vindeca aceasta -sa-i spunem boala- prin contact direct, cercetatorul nostru a aratat ca interventia terapeutica poate fi -si chiar se recomanda a fi- realizata de la distanta.

Obtinute in urma unui setup experimental complex, rezultatele vorbesc de la sine: 3 sobolani injectati cu celule canceroase in cocoasa traiesc, practic, o a doua adolescenta cancer-free. Va intrebati probabil cum s-a ajuns la aceasta realizare? Un fizician i-a tuns, a colectat parul in cateva eprubete pe care le-a supus unor campuri electromagnetice. In urma iradierii suvitelor, fostii lor posesori, cocosati de galma canceroasa, s-au vindecat.

Va prezint una din "probele de la dosar": eprubetele!

Chiar in clipele acestea, probabil, zeci de cercetatori din centre europene si din am de nord -take that, you capitalist bastards!- sparg cuprinsi de frustrare tools de sute de mii $, constienti ca, si de aceasta data, un fizician obscur dar genial dintr-o tara aparent obscura le-a oferit o lectie de viata pe care nu o vor putea uita curand.

Sursa stirii initiale si a imaginii de mai sus: Ziarul Libertatea, June 01/2010.

Acuma serios: ??????????????????!???????????? OMG!!

Initial am ras in hohote, apoi mi s-a parut dintr-o data f trist. Si chiar e...

ps. azi nu am avut absolut nici o idee worth mentioning :)