Filmul

Mda, ramasesem dator.

Deci vineri seara, aveam chef sa vad un film acasa. La rentals, nici un film nou notabil, iar de Iron Man 2-likes eram satul pana peste cap. Pe langa toate cele mai eram si deosebit de pretentios, vroiam un film istoric, ceva cu atmosfera dar nu nerealist de violent; inteleg ca viata in trecut atarna de un fir de ata, dar totusi...

Asa incat am ajuns in zona trista a filmelor pe care de obicei nimeni nu le inchiriaza si din care nu este expus decat un exemplar de fiecare. Am ales un film produs si regizat de un tanar chiliano-spaniol in care joaca Rachel Weisz: Agora.

Un film extraordinar. Excelent jucat, extraordinar montaj, storyline-ul puternic si autentic -si not biased!!- dpdv istoric. Regizorul Amenabar a preferat pentru redarea Alexandriei (Egipt) decoruri realizate clasic si nu pe computer, iar rezultatul este fantastic. Bine, asta veti vedea si voi, nu despre decoruri as vrea sa vb aici ci despre altcineva.

Despre personajul principal, Hypatia. Era fiica a matematicianului Theon din Alexandria (ultimul director al Museion, celebra institutie de invatamant/culturala din Alexandria care adapostea -partial cel putin- faimoasa biblioteca). Conform tuturor relatarilor intelectual si-a depasit cu mult tatal  fiind o fiinta geniala, practicand cu pasiune filozofia si matematica. Daca ai intreba aleator pe strada cine si cand a dat lovitura de gratie celebrei biblioteci din Alexandria, cei mai multi ar raspunde probabil arabii prin secolul VII. Nope, din pacate cei responsabili de acest eveniment regretabil au fost talibanii secolului 4, un grup fanatic de crestini din Alexandria condusi consecutiv de 2 oameni numiti in prezent "sfinti" si "parinti ai bisericii": Teofil si Chiril (primul unchi al celui de-al doilea).

Hypatia fost ucisa salbatic de fanatici crestini incitati de "sfantul" Chiril in Alexandria in anul 415 AD. Relatarile sunt grafice iar faptele nu au absolut nimic de-a face cu Dumnezeu fiind straine de toleranta si iubirea crestine. Nu a ramas nimic in urma Hypatiei, totul a fost ars. Nu este cunoscuta decat tangential din scrierile a 2 cronicari crestini si dintr-o enciclopedie bizantina de pe la sfarsitul mileniului I AD numita Suda.

Mi se pare absolut detestabil modul in care oameni ai bisericii incearca sa justifice diferite evenimente printre care si crime printr-o argumentatie jalnica in care comit unul dintre cele mai mari pacate: isi atribuie calitatea de voce a lui Dumnezeu. Este o nebunie a urma astfel de oameni, indiferent cate titluri de "stalp al bisericii" sunt adaugate numelor lor ulterior. Sfinti? Ma indoiesc profund, poti cladi cate biserici doresti dar asta nu inseamna nimic (sfantul Stefan cel Mare, ya, right). Intr-un fel cred ca bisericile sunt un semn al necredintei oamenilor pentru ca Dumnezeu este infinit si pretutindeni in jur, nu ai nevoie de nici o constructie de caramizi sau lemn pentru a I te adresa.

Este plina istoria religiei de oameni stupizi, complexati si ambitiosi care au incercat sa modeleze binele dupa interesele lor. Cate genii nu au murit din cauza acestora? Cati nu au fost considerati, precum Hypatia, drept folosind forta "oculta" a stiintei doar pentru ca au avut asupra lumii o viziune mult superioara, indraznind sa cerceteze lucruri pe care marea masa a ignorantilor le iau de bune?

Intrebarile de mai sus sunt inutile intr-un fel, doar si Borgia a fost Papa...

Vedeti filmul, surprinzator ca dupa 1600 ani cineva depune un efort considerabil spre a prezenta realitatea (cu mici twists dramatice precum finalul).

Am închiriat -si văzut- aseară un film bun, chiar foarte bun. Merita amintit asa încât am sa scriu despre el mai pe larg mai târziu. Acum trebuie sa fac una dintre cele mai neplacute chestii, sa compun o scrisoare după niște reguli pe care eu le găsesc idioate.

Doctor bun

Cautam un amic din Romania care este gineco/ob si fara sa vreau am dat, bineinteles, peste forumurile viitoarelor/actualelor mame care isi recomandau una alteia diversi medici de la Elias. Multe din aceste povesti il au ca personaj principal pe un anumit medic sef de sectie din acel spital.

Nu il cunosc pe respectivul nici macar de departe asa incat nu pot comenta nimic despre pregatirea sa. Dar daca as fi dansul, comentariile negative asociate cu acest nume -multe, mult prea multe- m-ar pune serios pe ganduri. Chiar si putinele comentarii pozitive suna negativ, gen (parafrazand): "asa este, vorbeste mai dur si e vulgar, dar nu am avut nici o problema la nastere/ prefer un medic care sa nu vorbeasca cu draga doamna dar care sa stie totul cand il intreb" asta (comentariul meu) in cazul in care binevoieste sa raspunda.

Aceste comentarii m-au facut sa ma gandesc la faptul ca in Romania pacientii au despre medicina si medici pareri ce demonstreaza naivitate, nerealism si o cultura medicala deosebit e redusa (vb de majoritatea, poate exista si pacienti care intra in cabinet cu ultimul numar din JAMA).

As avea cateva comentarii:

• Dragi mei -nemedici :) - un medic adevarat este in primul rand politicos pentru ca nu exista profesionalism fara politete. Replici precum "cand l-ai facut (copilul) nu ai tipat, nu???" sau altele pe care ma jenez sa le reproduc aici fac parte din cu totul alte secole.
• Un medic bun nu este cel care stie totul si are un raspuns prompt la absolut orice intrebare (eu ca pacient as fi chiar suspicios  in situatia asta) ci acela care stie sa caute raspunsul si are puterea sa recunoasca faptul ca acum nu stie care este acest raspuns (dar va studia pb si iti va oferi informatiile cele mai pertinente, evidence-based). NIMENI in medicina nu stie totul, macar si pentru faptul ca in fiecare saptamana apar studii noi, informatii noi.
• Medicul nu hotaraste tratamentul aproape niciodata (anumite exceptii legate de pacienti incompetenti/urgente). Medicul CONSILIAZA un pacient competent asupra variantelor de tratament, cu riscurile si beneficiile fiecarei alternative astfel incat PACIENTUL sa poata lua o hotarare informata. In alte tari a nu mentiona posibile alternative sau a trata fara consimtamantul informat al pacientului se soldeaza cu procese justificate.
• Pacientul are dreptul sa intrebe orice legat de situatia sa si are dreptul sa primeasca raspuns. Nici o intrebare nu este neavenita (si chiar daca pare asa poate cu atat mai mult trebuie explorata uneori).
• NICI UN MEDIC nu are voie sa sisteze a trata un pacient compliant si civilizat doar pentru ca alternativa aleasa de acesta, dintre cele oferite de medic, nu este in topul preferintelor medicului (cu putin exceptii ca de ex avortul, dar si in cazul acesta medicul trebuie sa informeze pacientul despre decizia sa pentru a-l ajuta sa gaseasca solutii in timp util).
• Pacientul nu este doar o curiozitate medicala, o entitate purtatoare a unei afectiuni care trebuie explorata sau rezolvata. Accentul nu este pe boala ci pe pacient. Iar acest pacient are, pe langa boala, si alte dimensiuni: emotii, intelect, informatii, situatie financiara, grupuri care ofera suport sau nu. A ignora oricare dintre aceste aspecte pentru a te concentra exclusiv "boala" reprezinta o eroare majora in aproape orice situatie (cand, bineinteles, nu este vorba, again, de urgente in care rapiditatea interventiei este un factor critic).

Orice personaj care nu urmeaza regulile de mai sus (mai sunt si multe altele ce privesc alte aspecte) NU este medic, este doar o persoana care a citit cateva carti de medicina si care nu ar trebui sa profeseze.

Paradoxul anonimitatii

In general nu imi plac informatiile despre mine afisate prin toate colturile internetului gen adresa, telefoane, date de nastere, loc de munca si alte asemenea. Le sterg activ de cate ori am ocazia.

Se intampla totusi un lucru paradoxal: anonimitatea nu este neaparat benefica atunci cand un pluton de oameni dintre care jumatate nu sunt prea reusiti (very mildly said) impartasesc exact acelasi nume. Asa incat voi ce ati prefera: sa fiti confundati cu vreun manelist care apare gol pana la brau intr-o poza neclara sau sa iesiti "la lumina"? :) Offff...

Apropos, mi s-a intamplat ca "binevoitori" sa-mi creeze conturi fictive cu intentii nu tocmai onorabile pe un site nu tocmai prompt in a sterge un cont clar tendentios. Culmea era ca dupa ce au creat acest cont s-au parat unul pe celalalt intr-o situatie in care aveau nevoie de ajutorul meu. Aici am o imensa dilema, constiinta mea face echilibristica pe un fir subtire ca de paianjen: daca nu actionez in vreun fel sa descurajez astfel de actiuni, mi se pare ca le incurajez/facilitez si pe viitor iar daca as face uz de know-how-ul din dotare, efectiv i-as putea clar afecta negativ din multe pcte de vedere. Pana acum nu am facut nimic nociv, doar am vb cu ei despre consecintele actelor lor, insa incep sa cred ca cele 48 laws au dreptate iar unii oameni nu inteleg/nu vor sa inteleaga nimic, nu au nici un fel de principii, morala, traiesc ca in pestera mental vorbind.

Lectia ochilor oblici - ultimul episod

Tocmai cand se implineste un an de cand am pornit seria de posturi cu titlul de mai sus constat ca nu mai este nevoie de prea multe explicatii: priviti stirile si ceea ce se intampla in Africa.

Inlocuiti in presa cuvantele "popoare" cu "companii vestice" si "democratie" cu "resurse", pentru ca de fapt despre asta este vorba dincolo de milioanele de oameni care scandeaza prin piete. Africa este continentul pe care in prezent se infrunta China si Occidentul, folosind strategii diferite in acord cu situatia interna (una mai relaxata iar alta mult mai stringenta, respectiv). Deja foruri financiare internationale si-au anuntat inca de la inceputul miscarilor din Africa de Nord disponibilitatea de a ajuta la reconstructia tarilor respective.

Nota: acum vreun an imi intrebam un amic -vorba vine, de fapt un om care-si plateste prin influenta atentia celor din jur- ce mai face o ruda foarte apropiata a dansului. "Calatoreste mult, acum e in Egipt cu serviciul" a fost raspunsul de multe ori, incat chiar ma intrebam ce Dumnezeu tot face ala acolo de merge atat de frecvent. Respectivul este senior advisor la una dintre institutiile financiare pe care le tot injura jumatate de planeta iar Romania mai recent; lucreaza acolo cam de cand eu eram un interesant organism unicelular.

Basic Pen

/ Pen in algoritmi;
While (Pen are ceva timp liber) do
        begin
            for i=1 to 2
begin
if (Pen=chef de scris) then
Pen va scrie un post;
else
Pen va vedea un pacient;
i=i+1
end;
end.

Aventuri pe o panza de paianjen

Eram prin anul 1 de facultate intr-o vreme in care internetul tocmai trecea de la anostele comenzi in DOS scrise cu alb pe ecranul negru la primele pagini de web in intelesul actual.

Intr-o zi mi-am facut cont de e-mail.

Asa incepe povestea, cu acel cont. Il aveam, dar nu aveam pen-pal. No problem, cum atunci erau la moda Mirc-urile, am facut rost de el. Sau mai bine zis ea. Dansa era din Cluj, la 9 ore distanta cu trenul si 2 clickuri cu computerul. O chema KK (lipsea al treilea K si printr-o coincidenta fericita nici eu nu eram african-romanian). O fiinta deosebita, cu simtul umorului, in mintea mea un fel de Ditta von Tiese (asa s-o scrie?!) cu Stephen Hawking's brain. Din vorba in vorba -dupa vreo 2 luni de vorbarie sporadica - hai la Cluj! Vii? Well, doar n-o sa scriu ca stii, mi-e frica, e la mama naibii cu trenul, ce-i spun bunica-mii etc?! No, hai ca vin!

Imi fac rucsacul, bunica-mea stie ca merg la munte, cell-ul Sagem ultima generatie (o caramida respectabila) e incarcat deci tine 4 ore, let's move yar arse Pen! Pe la Sighisoara ma cuprinse asa un pic de panica (era ora 8 seara, iarna): ma Pen, daca aia nu te asteapta si a fost o gluma proasta? La asta nu te-ai gandit, corect? Am dat din aripi a lehamite imbatat de mirosul de usturoi ce emana din sunca vecinilor de compartiment. Ce-o fi o fi!

In gara din Cluj, mai tarziu, descaleca Pen ca un veritabil Cristofor Colon mioritic. Intuneric, dubios, parca zaresc o mogaldeata undeva pe peron mai incolo. Ma apropii cu reticenta: "KK?" "Pen?" "k!" "Pen!!" "ok" fuuuffffffffff, thank God ca nu tre sa gasesc tren inapoi/cazare.

Ea era tot asa de departe de Ditta precum eram eu probabil de Siegfried -let's say though ca Pen nu era totusi deloc urat ;) - dar cred ca mai aproape eram eu de S :)) . Anyways, nu imi dau seama cum a avut curajul sa bage in casa un necunoscut, din fericire pentru ea a fost Pen.

Am vorbit, am ascultat rock la greu, am baut vin, am vizitat Clujul. M-a dus chiar la vreo 2 cluburi, unul intr-un fel de pivnita veche - cred ca se numea Diesel?!?- destul de simpatic. Nu va ganditi la prostii, nu era cazul, Pen din pacate nu s-a simtit atras decat de dimensiunea intelectuala a numitei KK si e un gentleman.

M-am intors in capitala Duminica, dupa 2 zile faine in necunoscut.

Ba

Well, cand e vremea nasoala afara si nu putem sa ne plimbam, D se plictiseste daca sta prea mult intr-un loc. O luam de sus in jos si exploram rapid fiecare nivel - acum fiind fff mobila (adica alergam tot timpul si urcam scari oricand se investe prilejul). Pct terminus e in basement, unde troneaza o tabla destul de generoasa folosita de familie la pregatit prezentari/invatat chestii.

Ei bine, pentru ca tot vrea sa silabiseasca toata ziua, am hotarat sa mergem la tabla si sa scriem silabele pe care D le spune. Adica dansa spune ceva, apoi e cu carioca in mana si -condusa bineinteles- scriem silaba respectiva cu litere mari de tipar. Cam tot facem asta de vreo luna si i se pare interesant, se concentreaza cu carioca aia in timp ce o ajutam sa "scrie" (daca nu vrea ceva oricum se reorienteaza imediat).

Cert este ca eram in BestBuy ieri seara si ajungem la raionul de televizoare. Alea erau in cutii, una dupa alta, si o vad ca se indreapta cu degetul tinta spre o cutie mai din spate care iesea vreun sfert de dupa alta si spune "Ba". Intradevar, era un TV Toshiba din care se vedea, de dupa cutia cealalta, un BA. :))