In ultima vreme nu sunt deosebit de mandru de mine.
Ma simt ca la confesor, un pic claustrofob, dar presiunea faptelor mai putin fericite ma impiedica sa fug. Voi spune din start ca nu insist decat pe faptele semnificative, in spatele lor fiind multe altele pe care le consider mai putin importante.
1. Azi, conducand cu viteza regulamentara de 100km/h pe una din autostrazile ce strabat orasul, ies pe un exit de 60km/h. Franez cum era cazul si ajung dupa cateva sute de metri (e un exit lung, coboara un deal) in spatele unei masini care mergea cu approx 35kmh in zona de 60. Primul impuls: "Pen, respira adanc si ai rabdare." Nu rezist, apas pe volan, clanxonul tipa scurt. Ala nimic. Rapid (la mine minutele sunt ore) mai dau doua tiiiiit-uri scurte. Cel din fata ajunsese la 30 km/h. Masina nu parea sa aiba nici o problema, exitul de o banda. Ma enervez, asa incat, in nemernicia mea (dupa cum spunea un personaj din filmele cu comisarul Moldovan) l-am tinut pe bietul om intr-un sunet continuu de clanxon timp de aproximativ 3 minute pana cand s-a terminat exitul. Cand am trecut pe langa el, m-am uitat din curiozitate sa vad ce profil are: asiatic, in jr de 50 ani, stand aplecat cu deosebita atentie asupra volanului tinut strans cu ambele maini si coate. Tarziu, dar imi cer scuze.
2. Acum vreo saptamana am lasat masina la spalat. Era noapte, pe la vreo 9 pm, si cand ies trec printr-o parcare in care baltea apa. Mergeam incet, daca tot am spalat-o sa nu o stropesc. Cand colo, de dupa o curba, vine un nene cu o masinuta conducand rapid si dintr-o miscare imi face numai apa murdara pe masina. M-am enervat groaznic, pentru o secunda m-am gandit sa intorc masina si sa-i spun vreo doua (avea si o fata de prostanac naiv) si... chiar am intors-o. In timp ce intorceam mi-am dat seama de inutilitatea gestului si de faptul ca exact cu 30 minute inainte si eu am trecut in aceeasi maniera brutala prin aceeasi balta, in drum spre spalatorie. Am zambit si mi-am continuat drumul. Imi cer scuze pentru ca l-am facut prostanac (de fapt in gand am spus idiot + l-am injurat romaneste de mama) si pentru intentia initiala.
Cam astea sunt cele mai recente, daca mai comit astfel de acte le voi face publice.
On the bright side, mergand azi la pediatru cu D am stat in office cam 1 ora (a intarziat mult). D s-a plictisit ingrozitor (si eu la fel) dupa vreo juma de ora in care a examinat toate jucariile din office asa incat la venirea pediatrului a facut show. Desi am fost neinspirat incercand sa-i arat pe telefon ceva sa o linistesc, nu am simtit nici cea mai mica suparare cand l-a luat cu manutele ei puternice si l-a facut efectiv tandari pe podeaua cabinetului (e si din sticla, deci la propriu). :) Pediatrul a fost chiar haios, putin impacientat mi-a spus "sper ca nu era nou". Well, it's just a phone am raspuns zambind si adevarul e ca am inteles-o perfect pe D in nerabdarea ei. :)
Wednesday, April 27, 2011
Tuesday, April 19, 2011
Aseara am uitat sa intrerup semnalul la telefon. In timpul noptii sunt trezit de un sunet suav de clopotel primavaratic: eram anuntat ca pe internet, din Rusia, a aparut un video cu un ET gasit inghetat prin zapezile Siberiei. Mic, teribil de rece, ochii mari, parea o entitate simpatica - cand era viu vreau sa spun. Am inchis telefonul si m-am culcat la loc, prea obosit sa imi pese chiar si in cazul neglijabil in care imaginile corespundeau adevarului.
In dimineata asta, in timp ce imi beam cafeaua absolut necesara bunei mele functionari, mi-am amintit de episod. Ciudat era ca nu m-a mirat atat stirea cat atitudinea mea de "poate sa aterizeze si mothership in curte, plina ochi de fiinte elevate din multiple dimensiuni, ca nu ma dau jos din pat".
Pentru mine somnul este absolut necesar. Nu numai necesar, dar chiar placut; in timp ce unii prefera sa isi creeze un avatar si sa isi traiasca un Second Life, eu prefer sa ma bag in patura ca in docul unei nave spatiale si sa calatoresc visand.
De cateva ori am visat, destul de "viu", ca am trait si murit.
Odata am fost ofiter in Germania evului mediu. Era interesant si a devenit si mai si atunci cand am murit intr-o lupta, strapuns de sabie. Imi amintesc ca m-a frapat faptul ca dupa catva timp lupta devenise surda si nu se auzeau decat icnetele oamenilor si sunetul metalului lovit, nimeni nu urla precum vedem in filme. In ultimele clipe mi-am dat seama ca este inutil sa mai lupt si, printr-o conventie ciudata, cel care m-a ucis a facut-o cumva jenat, gen "off, trebuie sa bag sabia si in asta...".
Alta data eram prin anii 20-30, intr-un oras din America. Nu eram vreun hot-shot dar traiam cumva intr-un mediu cu o criminalitate ridicata. Aveam in jur de +40 ani cand intr-o noapte intorcandu-ma acasa, in timp ce urcam niste scari (locuiam la etajul 1) din lemn am fost impuscat in spate. A fost mai mult surpriza decat durere, am cazut si nu puteam sa ma ridic iar in prima faza nu am inteles ce s-a intamplat.
Am mai "vazut" si un spatiu interesant, nu neaparat fizic in sensul clasic desi multe din elemente aveau corespondenta cu ceea ce vedem in jur. Culorile erau mai intense, libertatea de "miscare" a tuturor elementelor era mai larga iar in plus acest spatiu mai cuprindea si o alta dimensiune, de liniste/emotie pe care o simteam ciudat, asa cum simti adierea vantului. Nu eram singur, dimpotriva, erau foarte multi altii in jur dar era foarte multa liniste, ca si cand cineva ar fi singur in mijlocul luminisului insorit din padure si in acelasi timp intr-o mare de oameni/fiinte. Si mai ciudat era ca nimeni nu vorbea dar nu pentru ca nu ar fi avut ce sa spuna, ci pentru ca nu era necesar; parca toti stiau ce aveau ceilalti de comunicat intr-un mod deasupra cuvintelor, devenite ne-necesare.
Am mai visat ca voi avea o fetita :) iar visul a devenit realitate. In sens invers in pofida oricaror circumstante, orice lucru pozitiv pe care l-am dorit sincer l-am obtinut, sfidand orice obstacole si sincer fara sa imi dau foarte bine seama cum s-a ajuns la acel outcome - a se citi ca nu am actionat eu prin nu stiu ce strategie sublima, pur si simplu situatiile s-au aranjat intr-o maniera favorabila.
Cand eram copil aveam des senzatia de deja-vu; se declansa destul de brusc de exemplu mergand pe langa o casa care nu-mi transmitea nimic pana cand ajungeam sa o privesc dintr-un anumit unghi, in drumul meu. Petrec inadmisibil de mult timp cand am ocazia printre ruine, pentru mine nu sunt doar niste pietre ci sunt cumva vii, ca un organism pe care il inteleg intr-un mod pe care nici eu nu il pricep dat fiind ca logica ma anunta altfel. Aceeasi senzatie apare cand am in fata un om, vorbesc cu acesta dar dincolo de subiectul conversatiei il "simt" intr-un mod pe care logica nu ma ajuta sa-l inteleg; de altfel am si renuntat sa caut un raspuns la asta, unele lucruri trebuiesc traite asa cum sunt. Si sunt sigur ca nu sunt singurul care simte la fel.
Nu stiu daca toate acestea au vreo semnificatie sau care este aceasta. Nu cred in nici un caz ca sunt special chiar si pentru simplul fapt ca uneori simt in altii o intensitate mai mare decat in mine; in plus, nu sunt clar un exemplu de conduita cu short-temperul meu proverbial si nu cred ca in eventualitatea in care divinitatea ar dori sa ajute pe careva as fi eu primul. E drept ca ma stradui sa nu ranesc pe nimeni dar din pacate nu reusesc intotdeauna. Asa incat logic vorbind explicatia imi scapa.
In dimineata asta, in timp ce imi beam cafeaua absolut necesara bunei mele functionari, mi-am amintit de episod. Ciudat era ca nu m-a mirat atat stirea cat atitudinea mea de "poate sa aterizeze si mothership in curte, plina ochi de fiinte elevate din multiple dimensiuni, ca nu ma dau jos din pat".
Pentru mine somnul este absolut necesar. Nu numai necesar, dar chiar placut; in timp ce unii prefera sa isi creeze un avatar si sa isi traiasca un Second Life, eu prefer sa ma bag in patura ca in docul unei nave spatiale si sa calatoresc visand.
De cateva ori am visat, destul de "viu", ca am trait si murit.
Odata am fost ofiter in Germania evului mediu. Era interesant si a devenit si mai si atunci cand am murit intr-o lupta, strapuns de sabie. Imi amintesc ca m-a frapat faptul ca dupa catva timp lupta devenise surda si nu se auzeau decat icnetele oamenilor si sunetul metalului lovit, nimeni nu urla precum vedem in filme. In ultimele clipe mi-am dat seama ca este inutil sa mai lupt si, printr-o conventie ciudata, cel care m-a ucis a facut-o cumva jenat, gen "off, trebuie sa bag sabia si in asta...".
Alta data eram prin anii 20-30, intr-un oras din America. Nu eram vreun hot-shot dar traiam cumva intr-un mediu cu o criminalitate ridicata. Aveam in jur de +40 ani cand intr-o noapte intorcandu-ma acasa, in timp ce urcam niste scari (locuiam la etajul 1) din lemn am fost impuscat in spate. A fost mai mult surpriza decat durere, am cazut si nu puteam sa ma ridic iar in prima faza nu am inteles ce s-a intamplat.
Am mai "vazut" si un spatiu interesant, nu neaparat fizic in sensul clasic desi multe din elemente aveau corespondenta cu ceea ce vedem in jur. Culorile erau mai intense, libertatea de "miscare" a tuturor elementelor era mai larga iar in plus acest spatiu mai cuprindea si o alta dimensiune, de liniste/emotie pe care o simteam ciudat, asa cum simti adierea vantului. Nu eram singur, dimpotriva, erau foarte multi altii in jur dar era foarte multa liniste, ca si cand cineva ar fi singur in mijlocul luminisului insorit din padure si in acelasi timp intr-o mare de oameni/fiinte. Si mai ciudat era ca nimeni nu vorbea dar nu pentru ca nu ar fi avut ce sa spuna, ci pentru ca nu era necesar; parca toti stiau ce aveau ceilalti de comunicat intr-un mod deasupra cuvintelor, devenite ne-necesare.
Am mai visat ca voi avea o fetita :) iar visul a devenit realitate. In sens invers in pofida oricaror circumstante, orice lucru pozitiv pe care l-am dorit sincer l-am obtinut, sfidand orice obstacole si sincer fara sa imi dau foarte bine seama cum s-a ajuns la acel outcome - a se citi ca nu am actionat eu prin nu stiu ce strategie sublima, pur si simplu situatiile s-au aranjat intr-o maniera favorabila.
Cand eram copil aveam des senzatia de deja-vu; se declansa destul de brusc de exemplu mergand pe langa o casa care nu-mi transmitea nimic pana cand ajungeam sa o privesc dintr-un anumit unghi, in drumul meu. Petrec inadmisibil de mult timp cand am ocazia printre ruine, pentru mine nu sunt doar niste pietre ci sunt cumva vii, ca un organism pe care il inteleg intr-un mod pe care nici eu nu il pricep dat fiind ca logica ma anunta altfel. Aceeasi senzatie apare cand am in fata un om, vorbesc cu acesta dar dincolo de subiectul conversatiei il "simt" intr-un mod pe care logica nu ma ajuta sa-l inteleg; de altfel am si renuntat sa caut un raspuns la asta, unele lucruri trebuiesc traite asa cum sunt. Si sunt sigur ca nu sunt singurul care simte la fel.
Nu stiu daca toate acestea au vreo semnificatie sau care este aceasta. Nu cred in nici un caz ca sunt special chiar si pentru simplul fapt ca uneori simt in altii o intensitate mai mare decat in mine; in plus, nu sunt clar un exemplu de conduita cu short-temperul meu proverbial si nu cred ca in eventualitatea in care divinitatea ar dori sa ajute pe careva as fi eu primul. E drept ca ma stradui sa nu ranesc pe nimeni dar din pacate nu reusesc intotdeauna. Asa incat logic vorbind explicatia imi scapa.
Monday, April 18, 2011
Origami politic
.
"Ora 5am, centrul unui mic oras bavarez. Sprijiniti de clădirea veche a primăriei un sir ordonat de oameni imbracati modest asculta cu incordare linistea asemeni unor mineri carora li s-au stins lampasele si pipaie peretii cavernei. Deodată cei dinspre marginea pieței se îndreaptă iar cativa își arunca repede tigarile încercând sa-si dreaga vocile într-un cor de hmm-hmmm-uri. Nasturii hainelor se încheie rapid, tusele sunt innabusite si toți își pun in ordine cele doua foi cu stampilele oficiale.
Turuitul motorului de ARO se apropia ca o veste buna iar in curând mașina patratoasa se opri prafuita lângă coada de muncitori care se unduia ca un sarpe infometat pe lângă clădiri, in jurul fantanii centrale si pana la primărie.
-40 oameni voinici, 15 zile, 80 lei noi pe zi- rasuna sec o voce obisnuita sa comande. Șoferul se uita de-a lungul sirului de oameni si ofta dând din cap - offf, nu știu daca dintre prapaditii astia pot sa aleg atatia oameni buni de munca, părea a gândi. Cu pas indesat parcurse rapid sirul spunând doar din cand in cand un Tu!
Apoi se rasuci pe calcaie cu un gest rotund de caporal si porni hotarat spre masina sa. Pe la mijlocul drumului isi intoarse capul masurandu-i aspru pe cei ramasi:
-ceilalți plecați acasa, ce mai stati? "
De ce ar munci, va intreb, germanii pe RONi? Pur si simplu, de ce ar munci oricine pe o mana de RONi? Simplu de raspuns, asa-i? Ei bine atunci, daca ne-am lamurit cu primele intrebari: de ce foarte multi doresc sa munceasca pe $, E sau orice alte valute vestice?
De ce de fapt ar accepta oricine sa ofere orice resursa pentru 1,2,n hartii printate??
Raspunsul simplu este pentru ca au valoare. Raspunsul ceva mai complicat este pentru ca noi credem ca au valoare. Cea mai complexa varianta este insa "pentru ca un grup relativ mic de oameni mentin constient un cerc -unii ar spune spirala- de consecinte in care un gradient politic>economic>educational>social alimenteaza increderea in moneda proprie grupului iar aceasta moneda plateste (prin ceea ce se ofera in schimbul ei) pentru a mentine acest gradient".
V-ati intrebat poate deja de ce ministere din tari precum Romania sunt conduse atat de prost sau care este rostul unor masuri "democratice" precum cea recenta a desfiintari multor spitale din R. Sau poate de ce invatamantul a atins nivelul Marii Moarte sau se asfalteaza numai 10 km de autostrada pe an. Daca v-a muscat vreun caine probabil va salutati in gand ca nu locuiti in Brasov -putea fi in loc un urs tomberonist- si v-ati invatat copiii studenti sa nu cumva sa demonstreze sau sa atraga atentia vreunei doamne al carui portofel dispare misterios in tramvai. Voi insiva priviti de multe ori in alte parti cand vreun om o incaseaza in plina strada si treceti grabiti prin fata celor care vand cd-uri in piata, au cu cel putin 8 ani mai putina educatie si castiga probabil de 3 ori cat voi intr-o zi.
De ce oare se permite aceasta stare de fapt irationala in sistemul de valori al oricarui om normal statistic? De ce, daca tot piratam/copiem/plagiem nu piratam si noi carti fantastic de bune din Vest si astfel ne cream, efectiv gratis, o educatie de exceptie in universitatile romanesti?
Nu este o mare filozofie. Nu e Romania singura tara in aceasta situatie.
Raspunsul este, inca o data: pentru ca cei din astfel de tari sa accepte hartii printate. Sunt miliarde de oameni care muncesc o zi pentru o hartie care iese din imprimanta intr-o sutime de secunda. Tarile "dezvoltate" cumpara astfel resurse cu o eficienta de multe, multe milioane de procente mai mare. Cum de o fac? Pentru ca cei care sunt cumparati astfel cred in puterea acestei hartii, iar daca nu o fac vor vedea rapid cum din miliarde de astfel de hartii se nasc tunuri, avioane, proiectile reale din pacate.
.
"Ora 5am, centrul unui mic oras bavarez. Sprijiniti de clădirea veche a primăriei un sir ordonat de oameni imbracati modest asculta cu incordare linistea asemeni unor mineri carora li s-au stins lampasele si pipaie peretii cavernei. Deodată cei dinspre marginea pieței se îndreaptă iar cativa își arunca repede tigarile încercând sa-si dreaga vocile într-un cor de hmm-hmmm-uri. Nasturii hainelor se încheie rapid, tusele sunt innabusite si toți își pun in ordine cele doua foi cu stampilele oficiale.
Turuitul motorului de ARO se apropia ca o veste buna iar in curând mașina patratoasa se opri prafuita lângă coada de muncitori care se unduia ca un sarpe infometat pe lângă clădiri, in jurul fantanii centrale si pana la primărie.
-40 oameni voinici, 15 zile, 80 lei noi pe zi- rasuna sec o voce obisnuita sa comande. Șoferul se uita de-a lungul sirului de oameni si ofta dând din cap - offf, nu știu daca dintre prapaditii astia pot sa aleg atatia oameni buni de munca, părea a gândi. Cu pas indesat parcurse rapid sirul spunând doar din cand in cand un Tu!
Apoi se rasuci pe calcaie cu un gest rotund de caporal si porni hotarat spre masina sa. Pe la mijlocul drumului isi intoarse capul masurandu-i aspru pe cei ramasi:
-ceilalți plecați acasa, ce mai stati? "
De ce ar munci, va intreb, germanii pe RONi? Pur si simplu, de ce ar munci oricine pe o mana de RONi? Simplu de raspuns, asa-i? Ei bine atunci, daca ne-am lamurit cu primele intrebari: de ce foarte multi doresc sa munceasca pe $, E sau orice alte valute vestice?
De ce de fapt ar accepta oricine sa ofere orice resursa pentru 1,2,n hartii printate??
Raspunsul simplu este pentru ca au valoare. Raspunsul ceva mai complicat este pentru ca noi credem ca au valoare. Cea mai complexa varianta este insa "pentru ca un grup relativ mic de oameni mentin constient un cerc -unii ar spune spirala- de consecinte in care un gradient politic>economic>educational>social alimenteaza increderea in moneda proprie grupului iar aceasta moneda plateste (prin ceea ce se ofera in schimbul ei) pentru a mentine acest gradient".
V-ati intrebat poate deja de ce ministere din tari precum Romania sunt conduse atat de prost sau care este rostul unor masuri "democratice" precum cea recenta a desfiintari multor spitale din R. Sau poate de ce invatamantul a atins nivelul Marii Moarte sau se asfalteaza numai 10 km de autostrada pe an. Daca v-a muscat vreun caine probabil va salutati in gand ca nu locuiti in Brasov -putea fi in loc un urs tomberonist- si v-ati invatat copiii studenti sa nu cumva sa demonstreze sau sa atraga atentia vreunei doamne al carui portofel dispare misterios in tramvai. Voi insiva priviti de multe ori in alte parti cand vreun om o incaseaza in plina strada si treceti grabiti prin fata celor care vand cd-uri in piata, au cu cel putin 8 ani mai putina educatie si castiga probabil de 3 ori cat voi intr-o zi.
De ce oare se permite aceasta stare de fapt irationala in sistemul de valori al oricarui om normal statistic? De ce, daca tot piratam/copiem/plagiem nu piratam si noi carti fantastic de bune din Vest si astfel ne cream, efectiv gratis, o educatie de exceptie in universitatile romanesti?
Nu este o mare filozofie. Nu e Romania singura tara in aceasta situatie.
Raspunsul este, inca o data: pentru ca cei din astfel de tari sa accepte hartii printate. Sunt miliarde de oameni care muncesc o zi pentru o hartie care iese din imprimanta intr-o sutime de secunda. Tarile "dezvoltate" cumpara astfel resurse cu o eficienta de multe, multe milioane de procente mai mare. Cum de o fac? Pentru ca cei care sunt cumparati astfel cred in puterea acestei hartii, iar daca nu o fac vor vedea rapid cum din miliarde de astfel de hartii se nasc tunuri, avioane, proiectile reale din pacate.
.
Subscribe to:
Posts (Atom)