Imi cer scuze daca voi folosi traducerea romaneasca a unor termeni pe care ii folosesc in alta limba. Voi folosi termeni cat de cat nespecifici.
Caz real, pacienta de 70 ani, cunoscuta hipertensiva si cu ceva istoric de cazaturi (incluzand si una bucata col femural fracturat). Nu suna telefonul, rudele se impacienteaza, un vecin intra pe fereastra si o gaseste delirand pe podeaua bucatariei. Pacienta nu vorbeste coerent dar pare ca intelege, este incontinenta si are jumatate de fata tumefiata. Fiind incontinenta, vecinul se gandeste ca cel mai potrivit loc sa o aseze este pe toaleta (in pofida unui foarte evident deficit motor). Pacienta cade iar, se mai loveste odata, nu isi pierde constienta.
Este in sfarsit asezata pe un pat. Nu cere nimic, asa incat probabil nu are nevoie de nimic. Este intrebata daca vrea sa fie chemata salvarea, mormaie ceva ce e luat drept un evident "nu". Sunt sunate rudele, acestea vin in vreo 4 ore sa evalueze situatia la fata locului si sa hotarasca daca este imperativ sa cheme sau nu asistentza medicala. Pacienta este gasita de acestea pe pat respirand anevoios. Este intrebata de sanatate, mormaie ca nu a vopsit inca oua de Paste. I se da - in sfarsit- sa bea apa (dupa > 12 ore), incepe parca sa fie mai coerenta. Nu vorbeste clar, unele cuvinte sunt mormaite iar intelesul este de fapt aproximat. Dupa alte cateva ore este intrebata daca poate sa mearga cu cadrul, raspunsul este posibil afirmativ. Este pusa pe cadru, merge cativa pasi tarsiind picioarele, da sa cada, este sprijinita si indemnata sa mearga iar. Parca mai prinde viata.
Cand este spalata si schimbata, rudele sunt scandalizate de evidenta lipsa de inhibitie a pacientei, care nu se rusineaza. A devenit mai coerenta, vorbeste binisor dar -dupa cum o confirma si vecinii pentru ultimele luni- are un discurs agresiv si jignitor la adresa celor din jur. Vecinii erau si sunt scandalizati, rudele se simt nedreptatite avand in vedere eforturile lor de a veni si se interesa; o nerusinata.
Este intrebata daca se descurca singura, raspunsul pozitiv vine promt sub forma unei jigniri. Rudele se intorc acasa. Peste jumatate de zi, telefonul iar nu suna.
Aceasta este, pe scurt, o poveste reala a unui pacient suferind probabil de dementa frontala (nu e o jignire ci un diagnostic de la distanta) care a suferit un posibil atac cerebral (daca mai e pusa de cateva ori pe cadru sau pe toaleta are toate sansele sa se complice) si este deshidratata, probabil in delir (iar termen medical gresit inteles in societatea romaneasca, unde toti sunt experti in agricultura, fotbal si medicina). Important nu e neaparat diagnosticul, ci atitudinea celor din jur vis-a-vis de aceasta situatie. Acestia nu o inteleg, nu au tools elementare de a percepe ce se intampla in mod simplist dar corect si in consecinta nu sunt in stare sa actioneze corespunzator.
Se intampla in Bucuresti, Romania, tara unde depresia inseamna "la nebuni" iar dementa este obiect de gluma. O tara care are pretentia de a fi europeana... cel putin geografic.
Apropos, am avut un prieten al carui tata, bolnav de dementa vasculara, a fost internat in Romania la un azil cu pretentii - nefiind prea multe acolo. Pe luna costa cam 1500E. Imi povestea cu mahnire cum ingrijireaconsta in sedare aproape continua, astfel incat pacientul statea cu ochii in tavan toata ziua, culcat pe pat; fiind medic, amicul a intrebat care este rostul, i s-a raspuns ca "vorbea urat" si "umbla aiurea".
Daca as putea gasi o solutie sa ma rup mental complet de tara aceea, as evita probabil multe frustrari.
Thursday, May 26, 2011
Friday, May 20, 2011
Pen, spaima arheologilor
A nu se intelege ca ma catar in spinarea vreunui arheolog ochelarist si il vampiresc. Nu, doar ma bag in ce fac dansii daca am ocazia. Ma hranesc direct cu produsul muncii lor de zeci de ani si incerc sa aflu in timpul cel mai scurt ceea ce dansii s-au chinuit sa descopere o viata. Ca orice parazit care se respecta, dupa un moment incolo devin satul si imi pot permite luxul de a deveni banuitor: ok, ai gasit o figurina intr-un sediment de acum 10 mii ani, ce iti da dreptul sa afirmi cu aplomb ca are mai stiu eu ce conotatie religioasa?
Am pentru dumneata, domnule arheolog, cel putin cateva ipoteze poate mai plauzibile:
- reprezentarea unui membru drag al familiei, poate aflat departe sau poate disparut prematur dintre cei vii (credits to our friend the mammoth, for ex);
- o jucarie preistorica, un echivalent al indragitului soldatel de plumb al anilor 50 sau al mult mai popularului Ken Barbie;
- un obiect decorativ, gen "chinezul cu pestele'n undita";
- in anumite cazuri, un fel de revista "Playboy" preistorica;
- un fel de polaroid in lut al unui moment semnificativ din propria viata ("atunci am gandit").
.
Pen, extraterestrii si toleranta culturala
.
Isaac Asimov descria intr-un povestire scurta incapacitatea locuitorilor unei colonii spatiale de a zbura cat de cat decent folosind niste aripi artificiale; incercau sa imite pasarile dar esuau lamentabil. Intr-o buna zi, un consilier venit din alte zari si-a dat seama ca de fapt amestecul de gaze atingea o densitate interesanta deasupra coloniei astfel incat "aerul" era de fapt mai asemanator unui lichid. In concluzie ii sfatuieste pe colonisti sa renunte la a mai gandi zborul in termeni clasici si sa se inalte cu miscari de... inot: succes total!
Cine nu l-a citit pe Karl May sa ridice 2 degete. Deci toti v-ati strecurat impreuna cu Winnetou intr-o liniste totala prin boscheti si ati intins capcane de-a lungul si de-a latul preeriei, sorbind intelepciunea indienilor impreuna cu fumul pipei pacii!
Ei bine, din fericire pe vremea in care traia Mr. May nu zbura nici o aeronava British Airways deasupra oceanului, iar renumitele thunderbirds efectuau din pacate doar curse locale Sioux-Cree si retur. Asa incat celebrul scriitor se pare ca nu a cunoscut personal realitatile sociale ale Nord-Americii decat sumar si oarecum fantezist la ceva timp dupa ce si-a scris povestirile. Un individ cu mult mai putin mai sensibil decat mine ar afirma ferm ca ceea ce au gasit initial vikingii, apoi alti colonisti europeni in Nordul Americii a fost pur si simplu o societate in epoca de piatra. In mare parte hunter-gatherers, locuinte din piei de animale pictate asemeni desenelor din pestera Lascaux, organizare tribala cu arome local diferite (da, stiu, aveau si "federatia"), credinte religioase animiste, ustensile rudimentare, nu cunosteau roata, animale domestice din cate imi amintesc nu prea. Cateva grupuri construiau prin Grand Canion case din lut in timp ce altele aveau niste corturi mai groase iarna. Exprimarea culturala consta in povestiri si cantece redand evenimente din viata comunitatii imbracand uneori forma unor pilde cu actori din regnul animal. Interactiunea dintre triburi era si ea limitata la un comert gen troc, punctat de conflicte aproape "satesti", in care oamenii se bateau cu niste bate fara consecinte letale in general.
Ei bine, acesti locuitori au oferit o rezistenta nesemnificativa colonistilor europeni. Au fost pe rand impinsi, lungati, impuscati, adunati si pusi in rezervatii, modelati iar apoi mituiti. Si s-a produs un fapt interesant: o cultura statica a urcat, luminata de un val de abuzuri, pe piedestal. Exact ca si cand lumea ar fi pe drept cuvant uimita de o banala barca cu vasle urcata de un tsunami pe varful unui munte. Nimic nu este extraordinar in fiecare element luat separat, o barca e tot la fel de banala ca un varf golas de munte, dar asocierea este profund semnificativa si uimitoare. Treptat "muntele" a fost ingropat de justificari, explicatii si scuze publice pana cand barca a ajuns sa pluteasca iar pe mare, acolo unde ii era locul initial. Totusi cei din barca sustin in continuare ca aceasta este extraordinara si merita acelasi nivel de atentie ca orice alta cultura vestica (in sens european). Chiar si cuvantul "cultura" acum a capatat un sens extrem de general, de blueprint al unei cladiri in care poate activa in egala masura o filarmonica, o morga sau o echipa de hockey.
Ei bine, acum intru eu in scena: de ce ar trebui Pen sa fie de acord ca bani publici, provenind inclusiv de la acest pinguin odios, sa fie directionati spre a promova si intretine o cultura specifica epocii de piatra? Pen nu se simte din pacate vinovat de nici un abuz impotriva natives si de fapt nici nu este. Sau, daca printr-o coincidenta ala bizzaro world ar fi, atunci va preda stafeta Uniunii Sovietice care i-a influentat similar destinul intr-o maniera mai putin fericita, samd.
In afara de simpla documentare, este justificabila cheltuirea de resurse in ceea ce priveste o astfel de "cultura"?
Poate Pen zboara cand ar trebui sa inoate, habar nu am...
.
Tuesday, May 17, 2011
Romania este un fel de hadron collider social. Un grup de oameni creeaza un experiment al carui rezultat poate fi anticipat doar vag de teorie intrucat nu exista un precedent pe baza caruia sa fie elaborat un model. Exista alte popoare care au trecut prin asta, veti spune. Iar eu voi spune, da, asa e, dar sunt alte popoare.
Romanii sunt altfel, nici mai buni nici mai rai, doar altfel. Nu poti sa-i compari cu germanii, grecii sau altii pentru ca nu obtii astfel nici o imagine generala, doar o judecata cu importanta punctuala nesemnificativa in alt context. Intradevar, nu prea sunt aware de cei din jur si pot irita; nu poti sa-i acuzi insa, nu s-au format intr-o societate cu reguli impuse rigid, ci intr-una complianta cu pseudoreguli care puteau fi intinse ca un elastic perfect. Vesticii sunt asemeni unui rau curgand repede si orientat intr-un fagas neted, clar definit, hightech. Romanii se "revarsa" ca pe un camp, turbulent, larg si fara un flux cat de cat important niciunde. Astfel incat la nivel de individ si chiar de popor, nu poti spune nimic concludent. Un mar e un mar si crescand intr-o livada hranit de x substante, si crescand pe marginea prapastiei inconjurat de ciulini; in ultimul caz mai mic, ce-i drept, mai amarat.
Asa incat pentru prima data in istoria moderna romanii trec printr-o situatie ca cea prezenta. Privind de pe margine, nu inteleg ce se intampla "in popor". Ce se intampla mai sus pot intrucatva sa-mi imaginez, in baza unor experiente anterioare care nu mai sunt insa up to date si provin dintr-o perioada in care lucrurile se faceau totusi mai discret (vorba unui golan, "aveam si noi mandria noastra"). Un alt motiv pentru care nu inteleg este faptul ca eu, probabil si multi altii deja plecati, avem un profil mai activ decat cei ramasi, suntem poate un grup mai nerabdator, mai coleric; multi dintre noi nu inteleg pasivitatea romaneasca, desi de fapt cand am fost confruntati cu situatii similare am preferat sa le evitam plecand (conservarea energiei).
Deci suntem intr-o zona a universului social ne-explorata inca, interesanta si plina de neprevazut.
Romanii sunt altfel, nici mai buni nici mai rai, doar altfel. Nu poti sa-i compari cu germanii, grecii sau altii pentru ca nu obtii astfel nici o imagine generala, doar o judecata cu importanta punctuala nesemnificativa in alt context. Intradevar, nu prea sunt aware de cei din jur si pot irita; nu poti sa-i acuzi insa, nu s-au format intr-o societate cu reguli impuse rigid, ci intr-una complianta cu pseudoreguli care puteau fi intinse ca un elastic perfect. Vesticii sunt asemeni unui rau curgand repede si orientat intr-un fagas neted, clar definit, hightech. Romanii se "revarsa" ca pe un camp, turbulent, larg si fara un flux cat de cat important niciunde. Astfel incat la nivel de individ si chiar de popor, nu poti spune nimic concludent. Un mar e un mar si crescand intr-o livada hranit de x substante, si crescand pe marginea prapastiei inconjurat de ciulini; in ultimul caz mai mic, ce-i drept, mai amarat.
Asa incat pentru prima data in istoria moderna romanii trec printr-o situatie ca cea prezenta. Privind de pe margine, nu inteleg ce se intampla "in popor". Ce se intampla mai sus pot intrucatva sa-mi imaginez, in baza unor experiente anterioare care nu mai sunt insa up to date si provin dintr-o perioada in care lucrurile se faceau totusi mai discret (vorba unui golan, "aveam si noi mandria noastra"). Un alt motiv pentru care nu inteleg este faptul ca eu, probabil si multi altii deja plecati, avem un profil mai activ decat cei ramasi, suntem poate un grup mai nerabdator, mai coleric; multi dintre noi nu inteleg pasivitatea romaneasca, desi de fapt cand am fost confruntati cu situatii similare am preferat sa le evitam plecand (conservarea energiei).
Deci suntem intr-o zona a universului social ne-explorata inca, interesanta si plina de neprevazut.
Pe drumul spre job trec printr-o vale larga impadurita -mda, e in mijlocul orasului de fapt. Azi de dimineata, mergeam, recunosc, cu ceva viteza pe acolo cand, wwooowwww, niste picioroange cat niste prajini fugeau de mama focului in paralel cu soseaua!!
Inculpatii - fotografiati cu cateva zile mai devreme de altcineva:
Cam asa arata un parc in interiorul orasului. Raurile il strabat iar cartierele -mai mult suburbs- sunt printre ravines, o groaza de animalute ies la lumina din padurile astea. E fain sa iti iei rucsacul si bicicleta, in cateva minute esti in drumetie printre copaci. Acum cateva zile a avut loc o intalnire de gradul 3 intre D si o veverita, se uitau fix una la alta fara sa cedeze teren nici o parte - pana la urma am cedat eu ca erau cam multi tantari, si astia cand te musca parca iti fac injectie, sunt tari in trompa.
Inculpatii - fotografiati cu cateva zile mai devreme de altcineva:
Sunt adolescenti, tocmai au fost lasati pe cont propriu si isi pierd vremea prin cartierul nostru.
Sus, ultima distractie: ia cateva pietricele si le arunca exact printre scandurile podului, in apa. Mai jos, D explorand acelasi ravine ieri -nu am putut sa o fotografiez din fata intrucat fugea in toate partile, iar in dreapta e un rau de care trebuia sa o tin departe (de cand merge la piscina crede ca orice apa e buna de scaldat).
Cam asa arata un parc in interiorul orasului. Raurile il strabat iar cartierele -mai mult suburbs- sunt printre ravines, o groaza de animalute ies la lumina din padurile astea. E fain sa iti iei rucsacul si bicicleta, in cateva minute esti in drumetie printre copaci. Acum cateva zile a avut loc o intalnire de gradul 3 intre D si o veverita, se uitau fix una la alta fara sa cedeze teren nici o parte - pana la urma am cedat eu ca erau cam multi tantari, si astia cand te musca parca iti fac injectie, sunt tari in trompa.
Wednesday, May 11, 2011
Nici nu stiu cum sa numesc postul asta.
Ma uitam pe blogul stimatei Mimi care, la sectiunea "Love it", face trimitere catre pagina unui cuplu de romani ce strabat in rulota lumea. Deocamdata emisfera vestica, de la Nord la Sud, prin cele doua Americi.
Ei bine, ceea ce ma frapeaza -dupa aprecierea peisajelor si a relatarii- este faptul ca au trei (3!!) copii cu dansii, de varste intre 7 si 1.3 ani. Ca sa intelegeti, uimirea vine din partea unuia care se duce de vreo 3 ori pe noapte sa verifice daca D e invelita, in conditiile in care inca 2 bunici fac acelasi lucru (da, ne mai intalnim pe drum, ca sa clarific si acest aspect :) ).
Omg, nu pot sa nu ma gandesc la toate insectele, reptilele, parazitii, bolile infectioase, procurarea si spalarea mancarii adecvate, distanta temporala pana la cel mai apropiat centru dotat complet pentru a face fata urgentelor medicale, evitarea zonelor de risc samd. De partea cealalta a balantei, experienta este extraordinara pentru un copil (mai ales cei de 4-7 ani) care ar reusi sa iasa sanatos din ea (ma refer in special la varste atat de fragede precum1 an si 4 luni!).
Acum cateva luni parintii mei imi sugerau sa o las pe D in Romania pentru cateva luni. "Glumesti, nu?" i-am zis maica-mii. In primul rand, nu as functiona bine fara sa o vad in fiecare zi. In al doilea rand, desi sunt o persoana cu principii si, pe cat posibil, binevoitoare, as lasa fara ezitare absolut orice principii in drum daca s-ar intampla ceva cu D. Efectiv as fi in stare de orice este logic indiferent cat de imoral. Cu toate acestea, logica imi spune ca indiferent de ce as face nu pot controla totul, so I'd better calm down a notch :) . Mda, usor de spus.
A nu se intelege ca nu calatorim, o facem doar in tari civilizate deocamdata. Oricum nu as merge in celelalte pana nu ar mai creste D si atat timp cat nu am epuizat locurile superbe pe care le putem gasi si in AmN sau Europa.
Voi -cei ce aveti copii- cum vedeti o astfel de calatorie, intr-un RV, cu acestia? Ati face-o?
Ma uitam pe blogul stimatei Mimi care, la sectiunea "Love it", face trimitere catre pagina unui cuplu de romani ce strabat in rulota lumea. Deocamdata emisfera vestica, de la Nord la Sud, prin cele doua Americi.
Ei bine, ceea ce ma frapeaza -dupa aprecierea peisajelor si a relatarii- este faptul ca au trei (3!!) copii cu dansii, de varste intre 7 si 1.3 ani. Ca sa intelegeti, uimirea vine din partea unuia care se duce de vreo 3 ori pe noapte sa verifice daca D e invelita, in conditiile in care inca 2 bunici fac acelasi lucru (da, ne mai intalnim pe drum, ca sa clarific si acest aspect :) ).
Omg, nu pot sa nu ma gandesc la toate insectele, reptilele, parazitii, bolile infectioase, procurarea si spalarea mancarii adecvate, distanta temporala pana la cel mai apropiat centru dotat complet pentru a face fata urgentelor medicale, evitarea zonelor de risc samd. De partea cealalta a balantei, experienta este extraordinara pentru un copil (mai ales cei de 4-7 ani) care ar reusi sa iasa sanatos din ea (ma refer in special la varste atat de fragede precum1 an si 4 luni!).
Acum cateva luni parintii mei imi sugerau sa o las pe D in Romania pentru cateva luni. "Glumesti, nu?" i-am zis maica-mii. In primul rand, nu as functiona bine fara sa o vad in fiecare zi. In al doilea rand, desi sunt o persoana cu principii si, pe cat posibil, binevoitoare, as lasa fara ezitare absolut orice principii in drum daca s-ar intampla ceva cu D. Efectiv as fi in stare de orice este logic indiferent cat de imoral. Cu toate acestea, logica imi spune ca indiferent de ce as face nu pot controla totul, so I'd better calm down a notch :) . Mda, usor de spus.
A nu se intelege ca nu calatorim, o facem doar in tari civilizate deocamdata. Oricum nu as merge in celelalte pana nu ar mai creste D si atat timp cat nu am epuizat locurile superbe pe care le putem gasi si in AmN sau Europa.
Voi -cei ce aveti copii- cum vedeti o astfel de calatorie, intr-un RV, cu acestia? Ati face-o?
Friday, May 6, 2011
You can never have enough of...
.
These guys:
These guys:
Sunt peste tot, iar acum, surpriza: upgrade de blana! :)
Noi stim ca...
"Am dori sa fim intelesi mai bine de cei din jur. Poate ca nu suntem intelesi din vina noastra, nu vorbim clar despre ce vrem. Alteori nu dam atentie la ce vor altii, asa incat cum poti pretinde ca ti se cuvine atentie daca tu nu o oferi? De ce ai crede ca esti deosebit cand uite, altii au o casa mai mare, mai multe masini, sunt mai importanti social si par mai fericiti - deci sunt mai destepti. Tu, pe de alta parte, faci parte dintr-un grup de care rad toti ceilalti, nu esti bun de nimic, cei mai "ajunsi" din acest grup sunt promovati de Securitate si au trecuturi dubioase. Tu esti parte din acest grup si nu ai facut nimic sa convingi ca esti altfel. Cinstit? Mda, pana la proba contrarie; daca ai avea pe mana milioane, n-as mai fi prea sigur. A, esti sarac? Pai nu e o virtute, destept ai fi daca ai fura si nu te-ar descoperi nimeni. Ai sta in vila ta, inconjurat de tipe blonde, ai avea sofer si ai cheltui mii de euro pe o seara in club. Dar, deocamdata, nu ai nici atat, deci esti un nimic. Nu mai vorbesc de partenerul tau -probabil te inseala cu vreun vecin- nu mai spun nici de copilul tau, nu esti in stare nici macar sa trimiti si tu o poza la ziar, poate ajunge model si are bani. Esti un sarac, un sclav care tremura la gandul ca isi va pierde postul sau ca sare kilul de cartofi la 12 lei. Sa zici merci ca ai bani de cateva banane pentru ala micu, puteai sa nu ai si sa te rogi de altii sa-ti vinzi rabla aia de masina (apropos, nu uita sa-ti platesti taxele, ca dupa aia le dai cu penalitati si stii ca esti strans la punga si asa). Am inteles ca esti optimist, in alte ziare scrie ca esti de fapt pesimist. E bine totusi ca nu a dat Dumnezeu vreun cutremur ca in Japonia, aia drama. In plus, e si pace in Romania, ca putea sa nu fie (cateva vrajitoare spun ca o sa fie insa potop mare pana la sf anului). Vrei mai multi bani la salariu? Pai nu ti-e rusine, meriti?? A, ai o facultate, si ce, stiu toti cum e invatamantul in Romania, in plus si Geta de la etajul 3 are si nu stie sa scoata 2 vorbe, s-a dus in Spania sa spele vase (cel putin a facut ceva, scoate bani, pe cand tu...). Auzi la el, parca ar lucra in mina!! Zi multumesc cu 2 guri ca nu ti-a fost restructurat postul, ca ai ce pune pe masa."
Cele de mai sus nu au rostul de a jigni pe nimeni, este doar mesajul pe care presa din Romania il comunica prin sute de canale, zilnic. Este o tehnica bine pusa la punct, axata pe 2 directii mari:
1. discreditarea oricarui posibil reper (intelectual, cultural, standard de munca, conduita, social, religios, etc);
2. inducerea discreta a autoasumarii de catre populatie a rezultatului punctului 1 ("Romanii cred ca..."; "Suntem ingrijorati de..."; "Cu totii am vrea sa..."; "Noi stim ca..." samd).
La punctul 1 contribuie activ toate institutiile. Orice persoana verticala este cumparata, daca nu discreditata (a colaborat cu securitatea, are moralitate indoielnica, e un chiulangiu, a furat etc). Orice alternative vizibile sunt impinse activ in fata dintr-o faza in care erau sub radar. Tot aici infractionalitatea este tolerata pe scara larga pentru ca tine masele intr-un stres convenabil si le face mai susceptibile la a accepta mesajul presei (bine ca nu mi-a spart mie casa, bine ca am serviciu, bine ca am ce pune pe masa, inca e bine ptr ca putea fi si mai rau, uite ce e la ailalti). Un oarecare grad de intoleranta etnica condimenteaza uniform totul. Cum orice regula are exceptie, exista totusi un numar mic de indivizi capabili si destul de inteligenti care sunt lasati sa profeseze si sa castige decent, cat timp nu fac prea multe valuri (din timp in timp mai sunt testati).
Punctul 2 cade in sarcina mass-mediei, controlata in punctele cheie de persoane active iar in mare prin angajarea indivizilor incapabili (deci usor controlabili). Sunt preferati pentru domenii importante (nu ma refer la articole citite de 20 oameni) persoane cu educatie foarte precara si dornice de afirmare, fara principii sau fundament cultural cat de cat solid. Daca scriu tampenii cu atat mai bine, "nici presa nu mai e ce-a fost, ce ne mai miram" functioneaza perfect. Cei care sunt capabili sunt marginalizati, ocupati cu nimicuri si tinuti sub stres in pozitii fara viitor. Succesul presei este garantat de memoria colectiva care tine doar cateva luni si de imbinarea adevarului cu minciuna intr-un cocktail care, repetat perseverent, este asumat de catre mase.
Rusinati de trecut, prea ocupati cu prezentul si ingrijorati de viitor, romanii sunt prinsi intr-un puzzle din care este foarte greu de iesit. Combinatia necesara presupune inteligenta, experienta, curaj nebun, determinare si spirit de sacrificiu la un nivel cu mult deasupra mediei. La fel de rar ca o picatura care, cazand pe podea, cumva printr-un cumul exotic de imprejurari genereaza cativa stropi care ajung pe tavan. Si, pentru a schimba ceva, sunt necesari cateva sute de astfel de "stropi" care, culmea, sa mai si colaboreze eficient.
ps. poate ca sistemul este atat de bine reglat incat include si indivizi precum cel care a scris postul de mai sus, care sa va spuna ca nu se poate, ca e incredibil de greu. Din fericire, orice este posibil :) - take that, you wicked system! :) Din pacate, cel putin in plan personal recunosc ca nu am cateva din calitatile enumerate mai sus (unii vor numara inteligenta printre acestea :) , that's ok, sunt sigur ca exista ca in orice sistem unii deasupra, altii sub mine; ar fi mai grav daca as afirma contrariul, ceea ce nu am facut niciodata).
Cele de mai sus nu au rostul de a jigni pe nimeni, este doar mesajul pe care presa din Romania il comunica prin sute de canale, zilnic. Este o tehnica bine pusa la punct, axata pe 2 directii mari:
1. discreditarea oricarui posibil reper (intelectual, cultural, standard de munca, conduita, social, religios, etc);
2. inducerea discreta a autoasumarii de catre populatie a rezultatului punctului 1 ("Romanii cred ca..."; "Suntem ingrijorati de..."; "Cu totii am vrea sa..."; "Noi stim ca..." samd).
La punctul 1 contribuie activ toate institutiile. Orice persoana verticala este cumparata, daca nu discreditata (a colaborat cu securitatea, are moralitate indoielnica, e un chiulangiu, a furat etc). Orice alternative vizibile sunt impinse activ in fata dintr-o faza in care erau sub radar. Tot aici infractionalitatea este tolerata pe scara larga pentru ca tine masele intr-un stres convenabil si le face mai susceptibile la a accepta mesajul presei (bine ca nu mi-a spart mie casa, bine ca am serviciu, bine ca am ce pune pe masa, inca e bine ptr ca putea fi si mai rau, uite ce e la ailalti). Un oarecare grad de intoleranta etnica condimenteaza uniform totul. Cum orice regula are exceptie, exista totusi un numar mic de indivizi capabili si destul de inteligenti care sunt lasati sa profeseze si sa castige decent, cat timp nu fac prea multe valuri (din timp in timp mai sunt testati).
Punctul 2 cade in sarcina mass-mediei, controlata in punctele cheie de persoane active iar in mare prin angajarea indivizilor incapabili (deci usor controlabili). Sunt preferati pentru domenii importante (nu ma refer la articole citite de 20 oameni) persoane cu educatie foarte precara si dornice de afirmare, fara principii sau fundament cultural cat de cat solid. Daca scriu tampenii cu atat mai bine, "nici presa nu mai e ce-a fost, ce ne mai miram" functioneaza perfect. Cei care sunt capabili sunt marginalizati, ocupati cu nimicuri si tinuti sub stres in pozitii fara viitor. Succesul presei este garantat de memoria colectiva care tine doar cateva luni si de imbinarea adevarului cu minciuna intr-un cocktail care, repetat perseverent, este asumat de catre mase.
Rusinati de trecut, prea ocupati cu prezentul si ingrijorati de viitor, romanii sunt prinsi intr-un puzzle din care este foarte greu de iesit. Combinatia necesara presupune inteligenta, experienta, curaj nebun, determinare si spirit de sacrificiu la un nivel cu mult deasupra mediei. La fel de rar ca o picatura care, cazand pe podea, cumva printr-un cumul exotic de imprejurari genereaza cativa stropi care ajung pe tavan. Si, pentru a schimba ceva, sunt necesari cateva sute de astfel de "stropi" care, culmea, sa mai si colaboreze eficient.
ps. poate ca sistemul este atat de bine reglat incat include si indivizi precum cel care a scris postul de mai sus, care sa va spuna ca nu se poate, ca e incredibil de greu. Din fericire, orice este posibil :) - take that, you wicked system! :) Din pacate, cel putin in plan personal recunosc ca nu am cateva din calitatile enumerate mai sus (unii vor numara inteligenta printre acestea :) , that's ok, sunt sigur ca exista ca in orice sistem unii deasupra, altii sub mine; ar fi mai grav daca as afirma contrariul, ceea ce nu am facut niciodata).
Tuesday, May 3, 2011
Ciresul
Cu mult, mult timp in urma romanii puneau piatra de temelie a unei mici asezari teminate in -um, intr-un colt al Dobrogei. Peste 2000 ani am ajuns eu acolo si am gasit un lac imens, o padure ca o semiluna in jurul lui, iar in padure un cires.
Nu era un cires obisnuit si nu am auzit de nimeni sa se fi urcat vreodata in el. Isi aducea singur crengile pana aproape de pamant, pe partea care inca mai traia. Era inalt si gros iar pe mijloc se vedea o cicatrice mare, neagra, facuta de un fulger prin anii 70'. Privit de catre oameni cu respect, ciresul statea ca reper la inceputul padurii a carei intrare o pazea alaturi de a doua cismea, mai tanara decat copacul. Izvorul se scurgea lin spre acesta din urma, pierzandu-se apoi intr-un stufaris abrupt pe care il hranea pana sa se piarda in lac.
Generatii intregi au poposit sub acest cires si nimeni nu stia prea bine cat este de batran. Mosii satului priveau catre cismea si spuneau ca are vreo suta de ani, iar ciresul era acolo inainte de aceasta. La fel ca a treia cismea, situata undeva in inima padurii, ciresul isi pierdea tineretea in aceleasi vremuri in care un Voicu isi scria cu chirilice dedicatia deasupra izvorului.
Spun a fost, era, pentru ca ciresul nu mai este. A fost se pare taiat de cativa tineri care vroiau lemne de foc, rapid, cu niste drujbe. E greu de imaginat peisajul acela fara el, persista in minte amintirea unei furtuni groaznice in care ne-am temut sa ne adapostim sub crengile sale. "A mai fost trasnit odata!", ne-am spus privind spre dansul cu un amestec de teama, superstitie si respect. Ne-am strans prastiile si arcurile mai aproape si am indurat ploaia torentiala langa izvor, timp de cateva zeci bune de minute. Era o ploaie calda de August, iar pe atunci nu aveam grija mobilelor sau a laptopurilor. :)
Nu era un cires obisnuit si nu am auzit de nimeni sa se fi urcat vreodata in el. Isi aducea singur crengile pana aproape de pamant, pe partea care inca mai traia. Era inalt si gros iar pe mijloc se vedea o cicatrice mare, neagra, facuta de un fulger prin anii 70'. Privit de catre oameni cu respect, ciresul statea ca reper la inceputul padurii a carei intrare o pazea alaturi de a doua cismea, mai tanara decat copacul. Izvorul se scurgea lin spre acesta din urma, pierzandu-se apoi intr-un stufaris abrupt pe care il hranea pana sa se piarda in lac.
Generatii intregi au poposit sub acest cires si nimeni nu stia prea bine cat este de batran. Mosii satului priveau catre cismea si spuneau ca are vreo suta de ani, iar ciresul era acolo inainte de aceasta. La fel ca a treia cismea, situata undeva in inima padurii, ciresul isi pierdea tineretea in aceleasi vremuri in care un Voicu isi scria cu chirilice dedicatia deasupra izvorului.
Spun a fost, era, pentru ca ciresul nu mai este. A fost se pare taiat de cativa tineri care vroiau lemne de foc, rapid, cu niste drujbe. E greu de imaginat peisajul acela fara el, persista in minte amintirea unei furtuni groaznice in care ne-am temut sa ne adapostim sub crengile sale. "A mai fost trasnit odata!", ne-am spus privind spre dansul cu un amestec de teama, superstitie si respect. Ne-am strans prastiile si arcurile mai aproape si am indurat ploaia torentiala langa izvor, timp de cateva zeci bune de minute. Era o ploaie calda de August, iar pe atunci nu aveam grija mobilelor sau a laptopurilor. :)
"Stiu tot ce face ala"
.
Eram amandoi abia iesiti de pe bancile scolii, band o bere la o terasa pe malul marii. De fapt eu de-abia terminasem, el deja muncea de vreo 3 ani. Munca grea, cu raspundere si nu chiar lipsita de riscuri - cum avea sa imi destainuie partial mai tarziu singur, dupa ce deja stiam de fapt si de la altii.
"Il vezi pe ala care trece acum la brat cu bruneta in jeans prin fata? E avocat, are relatii, il cunosc bine. De fapt stiu tot ce face, unde merge, cu cine vorbeste" - imi spuse ca din senin. Intai am crezut ca vrea sa epateze, dar il cunosteam foarte bine la randul meu iar tonul vocii trada mai mult intentia sincera de a se elibera de o povara, un bolovan de informatie care il apasa.
"Stim de fapt cam tot"-continua luat de val. Privea in gol spre masa, jucandu-se cu o coada unei frunze uscate. "Ti-as putea spune chiar si acum, privind in jur, cine vinde droguri, cine are "fetite" la produs, cine fura benzina din tevi. Si nu e mare filozofie, oricine priveste mai atent isi da relativ usor seama cine sunt acestia. Insa noi stim despre ei si alte lucruri, pe care nici familiile lor nu le cunosc si, in mare parte, nu ar fi de dorit sa le cunoasca. Nici persoanele de interes nu vor asta, aici sta o parte din avantajul pe care il avem."
Nu spuneam nimic, doar il priveam cumva piezis gandindu-ma ca daca m-as uita in ochii lui direct s-ar retrage. Ii ofeream de fapt un spatiu emotional pe care era mai mult decat dornic sa il umple. Era tanar si nu foarte inalt dar masiv intr-o maniera atletica, tuns scurt, aproape ras. Cei ca el nu aveau multe optiuni, stiam asta, doar eu ii scrisesem lucrarea de absolvire. Il cunosteam foarte bine si chiar daca acum avea o masca mai elaborata, aproape impenetrabila, pe la colturile ei simteam clar aceleasi patternuri de emotii, nesiguranta, agresivitate si, aproape ciudat, naivitate.
"Cred ca nici nu iti imaginezi cate informatii poti obtine cu atat de putin ca de exemplu un pachet de cafea, in mediul potrivit. Stii si tu ce inseamna un astfel de mediu, nu are rost sa il spun aici. Aia ar face orice pentru o tigara. Asa incepem sa adunam, de aici aflam ce face unul sau altul, de dincolo cum face, din alte locuri cu cine face. Bine, oricum iti imaginezi ca stim de fapt ce si cum, dar uneori oamenii incearca sa isi traga mai mult." Ofta si se lasa pe spate - "E omeneste pana la urma, e de inteles..."
"Imi inchipui" - am adaugat, ca o confirmare care deschidea mai larg usa "confesionalului".
"Dar sa stii ca pana inveti regulile lumii asteia e greu. Astia nu au mama, n-au tata. Chiar si cuvintele sunt altele sau au cu totul alt sens. Daca ai luat de la ei si un capat de ata, te-au prins. Sunt cativa care au foarte multa influenta in lumea lor si nu ai cum sa vorbesti cu ei fara sa intri in hora, dar merita daca ti-i tii aproape. Intr-un fel, noi ii ajutam iar ei ne ajuta la randul lor."
Da, stiam deja istoria din spatele cuvintelor lui. Stiam ca uneori nu are nici o importanta ce stii despre unii pentru ca exista oameni pe care nu ii poti controla sau santaja. De cele mai multe ori sunt fie cei care nu au ce pierde, fie cei care ajung -doar in perceptia lor- la un nivel la care se cred intangibili. Ambele categorii nu au viata lunga continuand pe acest drum. Peste unul din prima categorie daduse si cel din fata mea in urma cu cateva luni, cand plimbandu-se cu familia primise o lovitura in plina fata, din senin, urmata de un avertisment de genul "ai grija, poti sa o patesti mult mai rau, tu sau familia ta". In aceasta lume in care pushtii imberbi abia asteapta sa ajunga apele sunt intunecate si un peste mai periculos te poate astepta de dupa orice piatra. L-au prins usor la cateva zile, dar pentru persoane ca aceea nu are importanta unde se afla, dupa cum spuneam nu au nimic de pierdut.
"Din timp in timp, cam o data pe saptamana, ceilalti se intalnesc pe la vreo terasa mai retrasa. Spune fiecare ce a mai aflat, daca cineva a avut o saptamana mai proasta ceilalti il ajuta cu vreo informatie, sa nu para ca nu a facut nimic. Si aici, ca peste tot, se trage chiulul. Vor bani dar uneori nu au nimic la mana, alteori pur si simplu inventeaza lucruri. Oricum ii tinem pe toti aproape, nici ei nu sunt chiar prosti sa bage din top in mod nesimtit. Stiu ca nu sunt singurii care raporteaza despre x sau y. In trecut fiecare firma de stat avea cel putin un om in umbra care se ocupa de lucruri si la care se adunau toate informatiile din interior. Toate retelele acestea s-au pastrat si acum, poate chiar mai mult."
Simteam ca obosise, asa incat, dupa jumatate de minut de liniste am spus, senin, privind spre o masina:
"Ce motor crezi ca are asta?"
.
Eram amandoi abia iesiti de pe bancile scolii, band o bere la o terasa pe malul marii. De fapt eu de-abia terminasem, el deja muncea de vreo 3 ani. Munca grea, cu raspundere si nu chiar lipsita de riscuri - cum avea sa imi destainuie partial mai tarziu singur, dupa ce deja stiam de fapt si de la altii.
"Il vezi pe ala care trece acum la brat cu bruneta in jeans prin fata? E avocat, are relatii, il cunosc bine. De fapt stiu tot ce face, unde merge, cu cine vorbeste" - imi spuse ca din senin. Intai am crezut ca vrea sa epateze, dar il cunosteam foarte bine la randul meu iar tonul vocii trada mai mult intentia sincera de a se elibera de o povara, un bolovan de informatie care il apasa.
"Stim de fapt cam tot"-continua luat de val. Privea in gol spre masa, jucandu-se cu o coada unei frunze uscate. "Ti-as putea spune chiar si acum, privind in jur, cine vinde droguri, cine are "fetite" la produs, cine fura benzina din tevi. Si nu e mare filozofie, oricine priveste mai atent isi da relativ usor seama cine sunt acestia. Insa noi stim despre ei si alte lucruri, pe care nici familiile lor nu le cunosc si, in mare parte, nu ar fi de dorit sa le cunoasca. Nici persoanele de interes nu vor asta, aici sta o parte din avantajul pe care il avem."
Nu spuneam nimic, doar il priveam cumva piezis gandindu-ma ca daca m-as uita in ochii lui direct s-ar retrage. Ii ofeream de fapt un spatiu emotional pe care era mai mult decat dornic sa il umple. Era tanar si nu foarte inalt dar masiv intr-o maniera atletica, tuns scurt, aproape ras. Cei ca el nu aveau multe optiuni, stiam asta, doar eu ii scrisesem lucrarea de absolvire. Il cunosteam foarte bine si chiar daca acum avea o masca mai elaborata, aproape impenetrabila, pe la colturile ei simteam clar aceleasi patternuri de emotii, nesiguranta, agresivitate si, aproape ciudat, naivitate.
"Cred ca nici nu iti imaginezi cate informatii poti obtine cu atat de putin ca de exemplu un pachet de cafea, in mediul potrivit. Stii si tu ce inseamna un astfel de mediu, nu are rost sa il spun aici. Aia ar face orice pentru o tigara. Asa incepem sa adunam, de aici aflam ce face unul sau altul, de dincolo cum face, din alte locuri cu cine face. Bine, oricum iti imaginezi ca stim de fapt ce si cum, dar uneori oamenii incearca sa isi traga mai mult." Ofta si se lasa pe spate - "E omeneste pana la urma, e de inteles..."
"Imi inchipui" - am adaugat, ca o confirmare care deschidea mai larg usa "confesionalului".
"Dar sa stii ca pana inveti regulile lumii asteia e greu. Astia nu au mama, n-au tata. Chiar si cuvintele sunt altele sau au cu totul alt sens. Daca ai luat de la ei si un capat de ata, te-au prins. Sunt cativa care au foarte multa influenta in lumea lor si nu ai cum sa vorbesti cu ei fara sa intri in hora, dar merita daca ti-i tii aproape. Intr-un fel, noi ii ajutam iar ei ne ajuta la randul lor."
Da, stiam deja istoria din spatele cuvintelor lui. Stiam ca uneori nu are nici o importanta ce stii despre unii pentru ca exista oameni pe care nu ii poti controla sau santaja. De cele mai multe ori sunt fie cei care nu au ce pierde, fie cei care ajung -doar in perceptia lor- la un nivel la care se cred intangibili. Ambele categorii nu au viata lunga continuand pe acest drum. Peste unul din prima categorie daduse si cel din fata mea in urma cu cateva luni, cand plimbandu-se cu familia primise o lovitura in plina fata, din senin, urmata de un avertisment de genul "ai grija, poti sa o patesti mult mai rau, tu sau familia ta". In aceasta lume in care pushtii imberbi abia asteapta sa ajunga apele sunt intunecate si un peste mai periculos te poate astepta de dupa orice piatra. L-au prins usor la cateva zile, dar pentru persoane ca aceea nu are importanta unde se afla, dupa cum spuneam nu au nimic de pierdut.
"Din timp in timp, cam o data pe saptamana, ceilalti se intalnesc pe la vreo terasa mai retrasa. Spune fiecare ce a mai aflat, daca cineva a avut o saptamana mai proasta ceilalti il ajuta cu vreo informatie, sa nu para ca nu a facut nimic. Si aici, ca peste tot, se trage chiulul. Vor bani dar uneori nu au nimic la mana, alteori pur si simplu inventeaza lucruri. Oricum ii tinem pe toti aproape, nici ei nu sunt chiar prosti sa bage din top in mod nesimtit. Stiu ca nu sunt singurii care raporteaza despre x sau y. In trecut fiecare firma de stat avea cel putin un om in umbra care se ocupa de lucruri si la care se adunau toate informatiile din interior. Toate retelele acestea s-au pastrat si acum, poate chiar mai mult."
Simteam ca obosise, asa incat, dupa jumatate de minut de liniste am spus, senin, privind spre o masina:
"Ce motor crezi ca are asta?"
.
Monday, May 2, 2011
"puncte" de ordine
Perceptia noastra de lipsa a structurii nu reprezinta decat incapacitatea de a rezona cu aceasta. Uneori este necesar sa ignoram "zgomotul", alteori trebuie sa crestem afluxul de informatie pentru a percepe ceea ce, independent de intentia noastra, exista. Intocmai ca atunci cand acordezi un instrument pentru a reda frecventa exacta.
Subscribe to:
Posts (Atom)