Cu mult, mult timp in urma romanii puneau piatra de temelie a unei mici asezari teminate in -um, intr-un colt al Dobrogei. Peste 2000 ani am ajuns eu acolo si am gasit un lac imens, o padure ca o semiluna in jurul lui, iar in padure un cires.
Nu era un cires obisnuit si nu am auzit de nimeni sa se fi urcat vreodata in el. Isi aducea singur crengile pana aproape de pamant, pe partea care inca mai traia. Era inalt si gros iar pe mijloc se vedea o cicatrice mare, neagra, facuta de un fulger prin anii 70'. Privit de catre oameni cu respect, ciresul statea ca reper la inceputul padurii a carei intrare o pazea alaturi de a doua cismea, mai tanara decat copacul. Izvorul se scurgea lin spre acesta din urma, pierzandu-se apoi intr-un stufaris abrupt pe care il hranea pana sa se piarda in lac.
Generatii intregi au poposit sub acest cires si nimeni nu stia prea bine cat este de batran. Mosii satului priveau catre cismea si spuneau ca are vreo suta de ani, iar ciresul era acolo inainte de aceasta. La fel ca a treia cismea, situata undeva in inima padurii, ciresul isi pierdea tineretea in aceleasi vremuri in care un Voicu isi scria cu chirilice dedicatia deasupra izvorului.
Spun a fost, era, pentru ca ciresul nu mai este. A fost se pare taiat de cativa tineri care vroiau lemne de foc, rapid, cu niste drujbe. E greu de imaginat peisajul acela fara el, persista in minte amintirea unei furtuni groaznice in care ne-am temut sa ne adapostim sub crengile sale. "A mai fost trasnit odata!", ne-am spus privind spre dansul cu un amestec de teama, superstitie si respect. Ne-am strans prastiile si arcurile mai aproape si am indurat ploaia torentiala langa izvor, timp de cateva zeci bune de minute. Era o ploaie calda de August, iar pe atunci nu aveam grija mobilelor sau a laptopurilor. :)
Tuesday, May 3, 2011
"Stiu tot ce face ala"
.
Eram amandoi abia iesiti de pe bancile scolii, band o bere la o terasa pe malul marii. De fapt eu de-abia terminasem, el deja muncea de vreo 3 ani. Munca grea, cu raspundere si nu chiar lipsita de riscuri - cum avea sa imi destainuie partial mai tarziu singur, dupa ce deja stiam de fapt si de la altii.
"Il vezi pe ala care trece acum la brat cu bruneta in jeans prin fata? E avocat, are relatii, il cunosc bine. De fapt stiu tot ce face, unde merge, cu cine vorbeste" - imi spuse ca din senin. Intai am crezut ca vrea sa epateze, dar il cunosteam foarte bine la randul meu iar tonul vocii trada mai mult intentia sincera de a se elibera de o povara, un bolovan de informatie care il apasa.
"Stim de fapt cam tot"-continua luat de val. Privea in gol spre masa, jucandu-se cu o coada unei frunze uscate. "Ti-as putea spune chiar si acum, privind in jur, cine vinde droguri, cine are "fetite" la produs, cine fura benzina din tevi. Si nu e mare filozofie, oricine priveste mai atent isi da relativ usor seama cine sunt acestia. Insa noi stim despre ei si alte lucruri, pe care nici familiile lor nu le cunosc si, in mare parte, nu ar fi de dorit sa le cunoasca. Nici persoanele de interes nu vor asta, aici sta o parte din avantajul pe care il avem."
Nu spuneam nimic, doar il priveam cumva piezis gandindu-ma ca daca m-as uita in ochii lui direct s-ar retrage. Ii ofeream de fapt un spatiu emotional pe care era mai mult decat dornic sa il umple. Era tanar si nu foarte inalt dar masiv intr-o maniera atletica, tuns scurt, aproape ras. Cei ca el nu aveau multe optiuni, stiam asta, doar eu ii scrisesem lucrarea de absolvire. Il cunosteam foarte bine si chiar daca acum avea o masca mai elaborata, aproape impenetrabila, pe la colturile ei simteam clar aceleasi patternuri de emotii, nesiguranta, agresivitate si, aproape ciudat, naivitate.
"Cred ca nici nu iti imaginezi cate informatii poti obtine cu atat de putin ca de exemplu un pachet de cafea, in mediul potrivit. Stii si tu ce inseamna un astfel de mediu, nu are rost sa il spun aici. Aia ar face orice pentru o tigara. Asa incepem sa adunam, de aici aflam ce face unul sau altul, de dincolo cum face, din alte locuri cu cine face. Bine, oricum iti imaginezi ca stim de fapt ce si cum, dar uneori oamenii incearca sa isi traga mai mult." Ofta si se lasa pe spate - "E omeneste pana la urma, e de inteles..."
"Imi inchipui" - am adaugat, ca o confirmare care deschidea mai larg usa "confesionalului".
"Dar sa stii ca pana inveti regulile lumii asteia e greu. Astia nu au mama, n-au tata. Chiar si cuvintele sunt altele sau au cu totul alt sens. Daca ai luat de la ei si un capat de ata, te-au prins. Sunt cativa care au foarte multa influenta in lumea lor si nu ai cum sa vorbesti cu ei fara sa intri in hora, dar merita daca ti-i tii aproape. Intr-un fel, noi ii ajutam iar ei ne ajuta la randul lor."
Da, stiam deja istoria din spatele cuvintelor lui. Stiam ca uneori nu are nici o importanta ce stii despre unii pentru ca exista oameni pe care nu ii poti controla sau santaja. De cele mai multe ori sunt fie cei care nu au ce pierde, fie cei care ajung -doar in perceptia lor- la un nivel la care se cred intangibili. Ambele categorii nu au viata lunga continuand pe acest drum. Peste unul din prima categorie daduse si cel din fata mea in urma cu cateva luni, cand plimbandu-se cu familia primise o lovitura in plina fata, din senin, urmata de un avertisment de genul "ai grija, poti sa o patesti mult mai rau, tu sau familia ta". In aceasta lume in care pushtii imberbi abia asteapta sa ajunga apele sunt intunecate si un peste mai periculos te poate astepta de dupa orice piatra. L-au prins usor la cateva zile, dar pentru persoane ca aceea nu are importanta unde se afla, dupa cum spuneam nu au nimic de pierdut.
"Din timp in timp, cam o data pe saptamana, ceilalti se intalnesc pe la vreo terasa mai retrasa. Spune fiecare ce a mai aflat, daca cineva a avut o saptamana mai proasta ceilalti il ajuta cu vreo informatie, sa nu para ca nu a facut nimic. Si aici, ca peste tot, se trage chiulul. Vor bani dar uneori nu au nimic la mana, alteori pur si simplu inventeaza lucruri. Oricum ii tinem pe toti aproape, nici ei nu sunt chiar prosti sa bage din top in mod nesimtit. Stiu ca nu sunt singurii care raporteaza despre x sau y. In trecut fiecare firma de stat avea cel putin un om in umbra care se ocupa de lucruri si la care se adunau toate informatiile din interior. Toate retelele acestea s-au pastrat si acum, poate chiar mai mult."
Simteam ca obosise, asa incat, dupa jumatate de minut de liniste am spus, senin, privind spre o masina:
"Ce motor crezi ca are asta?"
.
Eram amandoi abia iesiti de pe bancile scolii, band o bere la o terasa pe malul marii. De fapt eu de-abia terminasem, el deja muncea de vreo 3 ani. Munca grea, cu raspundere si nu chiar lipsita de riscuri - cum avea sa imi destainuie partial mai tarziu singur, dupa ce deja stiam de fapt si de la altii.
"Il vezi pe ala care trece acum la brat cu bruneta in jeans prin fata? E avocat, are relatii, il cunosc bine. De fapt stiu tot ce face, unde merge, cu cine vorbeste" - imi spuse ca din senin. Intai am crezut ca vrea sa epateze, dar il cunosteam foarte bine la randul meu iar tonul vocii trada mai mult intentia sincera de a se elibera de o povara, un bolovan de informatie care il apasa.
"Stim de fapt cam tot"-continua luat de val. Privea in gol spre masa, jucandu-se cu o coada unei frunze uscate. "Ti-as putea spune chiar si acum, privind in jur, cine vinde droguri, cine are "fetite" la produs, cine fura benzina din tevi. Si nu e mare filozofie, oricine priveste mai atent isi da relativ usor seama cine sunt acestia. Insa noi stim despre ei si alte lucruri, pe care nici familiile lor nu le cunosc si, in mare parte, nu ar fi de dorit sa le cunoasca. Nici persoanele de interes nu vor asta, aici sta o parte din avantajul pe care il avem."
Nu spuneam nimic, doar il priveam cumva piezis gandindu-ma ca daca m-as uita in ochii lui direct s-ar retrage. Ii ofeream de fapt un spatiu emotional pe care era mai mult decat dornic sa il umple. Era tanar si nu foarte inalt dar masiv intr-o maniera atletica, tuns scurt, aproape ras. Cei ca el nu aveau multe optiuni, stiam asta, doar eu ii scrisesem lucrarea de absolvire. Il cunosteam foarte bine si chiar daca acum avea o masca mai elaborata, aproape impenetrabila, pe la colturile ei simteam clar aceleasi patternuri de emotii, nesiguranta, agresivitate si, aproape ciudat, naivitate.
"Cred ca nici nu iti imaginezi cate informatii poti obtine cu atat de putin ca de exemplu un pachet de cafea, in mediul potrivit. Stii si tu ce inseamna un astfel de mediu, nu are rost sa il spun aici. Aia ar face orice pentru o tigara. Asa incepem sa adunam, de aici aflam ce face unul sau altul, de dincolo cum face, din alte locuri cu cine face. Bine, oricum iti imaginezi ca stim de fapt ce si cum, dar uneori oamenii incearca sa isi traga mai mult." Ofta si se lasa pe spate - "E omeneste pana la urma, e de inteles..."
"Imi inchipui" - am adaugat, ca o confirmare care deschidea mai larg usa "confesionalului".
"Dar sa stii ca pana inveti regulile lumii asteia e greu. Astia nu au mama, n-au tata. Chiar si cuvintele sunt altele sau au cu totul alt sens. Daca ai luat de la ei si un capat de ata, te-au prins. Sunt cativa care au foarte multa influenta in lumea lor si nu ai cum sa vorbesti cu ei fara sa intri in hora, dar merita daca ti-i tii aproape. Intr-un fel, noi ii ajutam iar ei ne ajuta la randul lor."
Da, stiam deja istoria din spatele cuvintelor lui. Stiam ca uneori nu are nici o importanta ce stii despre unii pentru ca exista oameni pe care nu ii poti controla sau santaja. De cele mai multe ori sunt fie cei care nu au ce pierde, fie cei care ajung -doar in perceptia lor- la un nivel la care se cred intangibili. Ambele categorii nu au viata lunga continuand pe acest drum. Peste unul din prima categorie daduse si cel din fata mea in urma cu cateva luni, cand plimbandu-se cu familia primise o lovitura in plina fata, din senin, urmata de un avertisment de genul "ai grija, poti sa o patesti mult mai rau, tu sau familia ta". In aceasta lume in care pushtii imberbi abia asteapta sa ajunga apele sunt intunecate si un peste mai periculos te poate astepta de dupa orice piatra. L-au prins usor la cateva zile, dar pentru persoane ca aceea nu are importanta unde se afla, dupa cum spuneam nu au nimic de pierdut.
"Din timp in timp, cam o data pe saptamana, ceilalti se intalnesc pe la vreo terasa mai retrasa. Spune fiecare ce a mai aflat, daca cineva a avut o saptamana mai proasta ceilalti il ajuta cu vreo informatie, sa nu para ca nu a facut nimic. Si aici, ca peste tot, se trage chiulul. Vor bani dar uneori nu au nimic la mana, alteori pur si simplu inventeaza lucruri. Oricum ii tinem pe toti aproape, nici ei nu sunt chiar prosti sa bage din top in mod nesimtit. Stiu ca nu sunt singurii care raporteaza despre x sau y. In trecut fiecare firma de stat avea cel putin un om in umbra care se ocupa de lucruri si la care se adunau toate informatiile din interior. Toate retelele acestea s-au pastrat si acum, poate chiar mai mult."
Simteam ca obosise, asa incat, dupa jumatate de minut de liniste am spus, senin, privind spre o masina:
"Ce motor crezi ca are asta?"
.
Monday, May 2, 2011
"puncte" de ordine
Perceptia noastra de lipsa a structurii nu reprezinta decat incapacitatea de a rezona cu aceasta. Uneori este necesar sa ignoram "zgomotul", alteori trebuie sa crestem afluxul de informatie pentru a percepe ceea ce, independent de intentia noastra, exista. Intocmai ca atunci cand acordezi un instrument pentru a reda frecventa exacta.
Wednesday, April 27, 2011
In ultima vreme nu sunt deosebit de mandru de mine.
Ma simt ca la confesor, un pic claustrofob, dar presiunea faptelor mai putin fericite ma impiedica sa fug. Voi spune din start ca nu insist decat pe faptele semnificative, in spatele lor fiind multe altele pe care le consider mai putin importante.
1. Azi, conducand cu viteza regulamentara de 100km/h pe una din autostrazile ce strabat orasul, ies pe un exit de 60km/h. Franez cum era cazul si ajung dupa cateva sute de metri (e un exit lung, coboara un deal) in spatele unei masini care mergea cu approx 35kmh in zona de 60. Primul impuls: "Pen, respira adanc si ai rabdare." Nu rezist, apas pe volan, clanxonul tipa scurt. Ala nimic. Rapid (la mine minutele sunt ore) mai dau doua tiiiiit-uri scurte. Cel din fata ajunsese la 30 km/h. Masina nu parea sa aiba nici o problema, exitul de o banda. Ma enervez, asa incat, in nemernicia mea (dupa cum spunea un personaj din filmele cu comisarul Moldovan) l-am tinut pe bietul om intr-un sunet continuu de clanxon timp de aproximativ 3 minute pana cand s-a terminat exitul. Cand am trecut pe langa el, m-am uitat din curiozitate sa vad ce profil are: asiatic, in jr de 50 ani, stand aplecat cu deosebita atentie asupra volanului tinut strans cu ambele maini si coate. Tarziu, dar imi cer scuze.
2. Acum vreo saptamana am lasat masina la spalat. Era noapte, pe la vreo 9 pm, si cand ies trec printr-o parcare in care baltea apa. Mergeam incet, daca tot am spalat-o sa nu o stropesc. Cand colo, de dupa o curba, vine un nene cu o masinuta conducand rapid si dintr-o miscare imi face numai apa murdara pe masina. M-am enervat groaznic, pentru o secunda m-am gandit sa intorc masina si sa-i spun vreo doua (avea si o fata de prostanac naiv) si... chiar am intors-o. In timp ce intorceam mi-am dat seama de inutilitatea gestului si de faptul ca exact cu 30 minute inainte si eu am trecut in aceeasi maniera brutala prin aceeasi balta, in drum spre spalatorie. Am zambit si mi-am continuat drumul. Imi cer scuze pentru ca l-am facut prostanac (de fapt in gand am spus idiot + l-am injurat romaneste de mama) si pentru intentia initiala.
Cam astea sunt cele mai recente, daca mai comit astfel de acte le voi face publice.
On the bright side, mergand azi la pediatru cu D am stat in office cam 1 ora (a intarziat mult). D s-a plictisit ingrozitor (si eu la fel) dupa vreo juma de ora in care a examinat toate jucariile din office asa incat la venirea pediatrului a facut show. Desi am fost neinspirat incercand sa-i arat pe telefon ceva sa o linistesc, nu am simtit nici cea mai mica suparare cand l-a luat cu manutele ei puternice si l-a facut efectiv tandari pe podeaua cabinetului (e si din sticla, deci la propriu). :) Pediatrul a fost chiar haios, putin impacientat mi-a spus "sper ca nu era nou". Well, it's just a phone am raspuns zambind si adevarul e ca am inteles-o perfect pe D in nerabdarea ei. :)
Ma simt ca la confesor, un pic claustrofob, dar presiunea faptelor mai putin fericite ma impiedica sa fug. Voi spune din start ca nu insist decat pe faptele semnificative, in spatele lor fiind multe altele pe care le consider mai putin importante.
1. Azi, conducand cu viteza regulamentara de 100km/h pe una din autostrazile ce strabat orasul, ies pe un exit de 60km/h. Franez cum era cazul si ajung dupa cateva sute de metri (e un exit lung, coboara un deal) in spatele unei masini care mergea cu approx 35kmh in zona de 60. Primul impuls: "Pen, respira adanc si ai rabdare." Nu rezist, apas pe volan, clanxonul tipa scurt. Ala nimic. Rapid (la mine minutele sunt ore) mai dau doua tiiiiit-uri scurte. Cel din fata ajunsese la 30 km/h. Masina nu parea sa aiba nici o problema, exitul de o banda. Ma enervez, asa incat, in nemernicia mea (dupa cum spunea un personaj din filmele cu comisarul Moldovan) l-am tinut pe bietul om intr-un sunet continuu de clanxon timp de aproximativ 3 minute pana cand s-a terminat exitul. Cand am trecut pe langa el, m-am uitat din curiozitate sa vad ce profil are: asiatic, in jr de 50 ani, stand aplecat cu deosebita atentie asupra volanului tinut strans cu ambele maini si coate. Tarziu, dar imi cer scuze.
2. Acum vreo saptamana am lasat masina la spalat. Era noapte, pe la vreo 9 pm, si cand ies trec printr-o parcare in care baltea apa. Mergeam incet, daca tot am spalat-o sa nu o stropesc. Cand colo, de dupa o curba, vine un nene cu o masinuta conducand rapid si dintr-o miscare imi face numai apa murdara pe masina. M-am enervat groaznic, pentru o secunda m-am gandit sa intorc masina si sa-i spun vreo doua (avea si o fata de prostanac naiv) si... chiar am intors-o. In timp ce intorceam mi-am dat seama de inutilitatea gestului si de faptul ca exact cu 30 minute inainte si eu am trecut in aceeasi maniera brutala prin aceeasi balta, in drum spre spalatorie. Am zambit si mi-am continuat drumul. Imi cer scuze pentru ca l-am facut prostanac (de fapt in gand am spus idiot + l-am injurat romaneste de mama) si pentru intentia initiala.
Cam astea sunt cele mai recente, daca mai comit astfel de acte le voi face publice.
On the bright side, mergand azi la pediatru cu D am stat in office cam 1 ora (a intarziat mult). D s-a plictisit ingrozitor (si eu la fel) dupa vreo juma de ora in care a examinat toate jucariile din office asa incat la venirea pediatrului a facut show. Desi am fost neinspirat incercand sa-i arat pe telefon ceva sa o linistesc, nu am simtit nici cea mai mica suparare cand l-a luat cu manutele ei puternice si l-a facut efectiv tandari pe podeaua cabinetului (e si din sticla, deci la propriu). :) Pediatrul a fost chiar haios, putin impacientat mi-a spus "sper ca nu era nou". Well, it's just a phone am raspuns zambind si adevarul e ca am inteles-o perfect pe D in nerabdarea ei. :)
Tuesday, April 19, 2011
Aseara am uitat sa intrerup semnalul la telefon. In timpul noptii sunt trezit de un sunet suav de clopotel primavaratic: eram anuntat ca pe internet, din Rusia, a aparut un video cu un ET gasit inghetat prin zapezile Siberiei. Mic, teribil de rece, ochii mari, parea o entitate simpatica - cand era viu vreau sa spun. Am inchis telefonul si m-am culcat la loc, prea obosit sa imi pese chiar si in cazul neglijabil in care imaginile corespundeau adevarului.
In dimineata asta, in timp ce imi beam cafeaua absolut necesara bunei mele functionari, mi-am amintit de episod. Ciudat era ca nu m-a mirat atat stirea cat atitudinea mea de "poate sa aterizeze si mothership in curte, plina ochi de fiinte elevate din multiple dimensiuni, ca nu ma dau jos din pat".
Pentru mine somnul este absolut necesar. Nu numai necesar, dar chiar placut; in timp ce unii prefera sa isi creeze un avatar si sa isi traiasca un Second Life, eu prefer sa ma bag in patura ca in docul unei nave spatiale si sa calatoresc visand.
De cateva ori am visat, destul de "viu", ca am trait si murit.
Odata am fost ofiter in Germania evului mediu. Era interesant si a devenit si mai si atunci cand am murit intr-o lupta, strapuns de sabie. Imi amintesc ca m-a frapat faptul ca dupa catva timp lupta devenise surda si nu se auzeau decat icnetele oamenilor si sunetul metalului lovit, nimeni nu urla precum vedem in filme. In ultimele clipe mi-am dat seama ca este inutil sa mai lupt si, printr-o conventie ciudata, cel care m-a ucis a facut-o cumva jenat, gen "off, trebuie sa bag sabia si in asta...".
Alta data eram prin anii 20-30, intr-un oras din America. Nu eram vreun hot-shot dar traiam cumva intr-un mediu cu o criminalitate ridicata. Aveam in jur de +40 ani cand intr-o noapte intorcandu-ma acasa, in timp ce urcam niste scari (locuiam la etajul 1) din lemn am fost impuscat in spate. A fost mai mult surpriza decat durere, am cazut si nu puteam sa ma ridic iar in prima faza nu am inteles ce s-a intamplat.
Am mai "vazut" si un spatiu interesant, nu neaparat fizic in sensul clasic desi multe din elemente aveau corespondenta cu ceea ce vedem in jur. Culorile erau mai intense, libertatea de "miscare" a tuturor elementelor era mai larga iar in plus acest spatiu mai cuprindea si o alta dimensiune, de liniste/emotie pe care o simteam ciudat, asa cum simti adierea vantului. Nu eram singur, dimpotriva, erau foarte multi altii in jur dar era foarte multa liniste, ca si cand cineva ar fi singur in mijlocul luminisului insorit din padure si in acelasi timp intr-o mare de oameni/fiinte. Si mai ciudat era ca nimeni nu vorbea dar nu pentru ca nu ar fi avut ce sa spuna, ci pentru ca nu era necesar; parca toti stiau ce aveau ceilalti de comunicat intr-un mod deasupra cuvintelor, devenite ne-necesare.
Am mai visat ca voi avea o fetita :) iar visul a devenit realitate. In sens invers in pofida oricaror circumstante, orice lucru pozitiv pe care l-am dorit sincer l-am obtinut, sfidand orice obstacole si sincer fara sa imi dau foarte bine seama cum s-a ajuns la acel outcome - a se citi ca nu am actionat eu prin nu stiu ce strategie sublima, pur si simplu situatiile s-au aranjat intr-o maniera favorabila.
Cand eram copil aveam des senzatia de deja-vu; se declansa destul de brusc de exemplu mergand pe langa o casa care nu-mi transmitea nimic pana cand ajungeam sa o privesc dintr-un anumit unghi, in drumul meu. Petrec inadmisibil de mult timp cand am ocazia printre ruine, pentru mine nu sunt doar niste pietre ci sunt cumva vii, ca un organism pe care il inteleg intr-un mod pe care nici eu nu il pricep dat fiind ca logica ma anunta altfel. Aceeasi senzatie apare cand am in fata un om, vorbesc cu acesta dar dincolo de subiectul conversatiei il "simt" intr-un mod pe care logica nu ma ajuta sa-l inteleg; de altfel am si renuntat sa caut un raspuns la asta, unele lucruri trebuiesc traite asa cum sunt. Si sunt sigur ca nu sunt singurul care simte la fel.
Nu stiu daca toate acestea au vreo semnificatie sau care este aceasta. Nu cred in nici un caz ca sunt special chiar si pentru simplul fapt ca uneori simt in altii o intensitate mai mare decat in mine; in plus, nu sunt clar un exemplu de conduita cu short-temperul meu proverbial si nu cred ca in eventualitatea in care divinitatea ar dori sa ajute pe careva as fi eu primul. E drept ca ma stradui sa nu ranesc pe nimeni dar din pacate nu reusesc intotdeauna. Asa incat logic vorbind explicatia imi scapa.
In dimineata asta, in timp ce imi beam cafeaua absolut necesara bunei mele functionari, mi-am amintit de episod. Ciudat era ca nu m-a mirat atat stirea cat atitudinea mea de "poate sa aterizeze si mothership in curte, plina ochi de fiinte elevate din multiple dimensiuni, ca nu ma dau jos din pat".
Pentru mine somnul este absolut necesar. Nu numai necesar, dar chiar placut; in timp ce unii prefera sa isi creeze un avatar si sa isi traiasca un Second Life, eu prefer sa ma bag in patura ca in docul unei nave spatiale si sa calatoresc visand.
De cateva ori am visat, destul de "viu", ca am trait si murit.
Odata am fost ofiter in Germania evului mediu. Era interesant si a devenit si mai si atunci cand am murit intr-o lupta, strapuns de sabie. Imi amintesc ca m-a frapat faptul ca dupa catva timp lupta devenise surda si nu se auzeau decat icnetele oamenilor si sunetul metalului lovit, nimeni nu urla precum vedem in filme. In ultimele clipe mi-am dat seama ca este inutil sa mai lupt si, printr-o conventie ciudata, cel care m-a ucis a facut-o cumva jenat, gen "off, trebuie sa bag sabia si in asta...".
Alta data eram prin anii 20-30, intr-un oras din America. Nu eram vreun hot-shot dar traiam cumva intr-un mediu cu o criminalitate ridicata. Aveam in jur de +40 ani cand intr-o noapte intorcandu-ma acasa, in timp ce urcam niste scari (locuiam la etajul 1) din lemn am fost impuscat in spate. A fost mai mult surpriza decat durere, am cazut si nu puteam sa ma ridic iar in prima faza nu am inteles ce s-a intamplat.
Am mai "vazut" si un spatiu interesant, nu neaparat fizic in sensul clasic desi multe din elemente aveau corespondenta cu ceea ce vedem in jur. Culorile erau mai intense, libertatea de "miscare" a tuturor elementelor era mai larga iar in plus acest spatiu mai cuprindea si o alta dimensiune, de liniste/emotie pe care o simteam ciudat, asa cum simti adierea vantului. Nu eram singur, dimpotriva, erau foarte multi altii in jur dar era foarte multa liniste, ca si cand cineva ar fi singur in mijlocul luminisului insorit din padure si in acelasi timp intr-o mare de oameni/fiinte. Si mai ciudat era ca nimeni nu vorbea dar nu pentru ca nu ar fi avut ce sa spuna, ci pentru ca nu era necesar; parca toti stiau ce aveau ceilalti de comunicat intr-un mod deasupra cuvintelor, devenite ne-necesare.
Am mai visat ca voi avea o fetita :) iar visul a devenit realitate. In sens invers in pofida oricaror circumstante, orice lucru pozitiv pe care l-am dorit sincer l-am obtinut, sfidand orice obstacole si sincer fara sa imi dau foarte bine seama cum s-a ajuns la acel outcome - a se citi ca nu am actionat eu prin nu stiu ce strategie sublima, pur si simplu situatiile s-au aranjat intr-o maniera favorabila.
Cand eram copil aveam des senzatia de deja-vu; se declansa destul de brusc de exemplu mergand pe langa o casa care nu-mi transmitea nimic pana cand ajungeam sa o privesc dintr-un anumit unghi, in drumul meu. Petrec inadmisibil de mult timp cand am ocazia printre ruine, pentru mine nu sunt doar niste pietre ci sunt cumva vii, ca un organism pe care il inteleg intr-un mod pe care nici eu nu il pricep dat fiind ca logica ma anunta altfel. Aceeasi senzatie apare cand am in fata un om, vorbesc cu acesta dar dincolo de subiectul conversatiei il "simt" intr-un mod pe care logica nu ma ajuta sa-l inteleg; de altfel am si renuntat sa caut un raspuns la asta, unele lucruri trebuiesc traite asa cum sunt. Si sunt sigur ca nu sunt singurul care simte la fel.
Nu stiu daca toate acestea au vreo semnificatie sau care este aceasta. Nu cred in nici un caz ca sunt special chiar si pentru simplul fapt ca uneori simt in altii o intensitate mai mare decat in mine; in plus, nu sunt clar un exemplu de conduita cu short-temperul meu proverbial si nu cred ca in eventualitatea in care divinitatea ar dori sa ajute pe careva as fi eu primul. E drept ca ma stradui sa nu ranesc pe nimeni dar din pacate nu reusesc intotdeauna. Asa incat logic vorbind explicatia imi scapa.
Monday, April 18, 2011
Origami politic
.
"Ora 5am, centrul unui mic oras bavarez. Sprijiniti de clădirea veche a primăriei un sir ordonat de oameni imbracati modest asculta cu incordare linistea asemeni unor mineri carora li s-au stins lampasele si pipaie peretii cavernei. Deodată cei dinspre marginea pieței se îndreaptă iar cativa își arunca repede tigarile încercând sa-si dreaga vocile într-un cor de hmm-hmmm-uri. Nasturii hainelor se încheie rapid, tusele sunt innabusite si toți își pun in ordine cele doua foi cu stampilele oficiale.
Turuitul motorului de ARO se apropia ca o veste buna iar in curând mașina patratoasa se opri prafuita lângă coada de muncitori care se unduia ca un sarpe infometat pe lângă clădiri, in jurul fantanii centrale si pana la primărie.
-40 oameni voinici, 15 zile, 80 lei noi pe zi- rasuna sec o voce obisnuita sa comande. Șoferul se uita de-a lungul sirului de oameni si ofta dând din cap - offf, nu știu daca dintre prapaditii astia pot sa aleg atatia oameni buni de munca, părea a gândi. Cu pas indesat parcurse rapid sirul spunând doar din cand in cand un Tu!
Apoi se rasuci pe calcaie cu un gest rotund de caporal si porni hotarat spre masina sa. Pe la mijlocul drumului isi intoarse capul masurandu-i aspru pe cei ramasi:
-ceilalți plecați acasa, ce mai stati? "
De ce ar munci, va intreb, germanii pe RONi? Pur si simplu, de ce ar munci oricine pe o mana de RONi? Simplu de raspuns, asa-i? Ei bine atunci, daca ne-am lamurit cu primele intrebari: de ce foarte multi doresc sa munceasca pe $, E sau orice alte valute vestice?
De ce de fapt ar accepta oricine sa ofere orice resursa pentru 1,2,n hartii printate??
Raspunsul simplu este pentru ca au valoare. Raspunsul ceva mai complicat este pentru ca noi credem ca au valoare. Cea mai complexa varianta este insa "pentru ca un grup relativ mic de oameni mentin constient un cerc -unii ar spune spirala- de consecinte in care un gradient politic>economic>educational>social alimenteaza increderea in moneda proprie grupului iar aceasta moneda plateste (prin ceea ce se ofera in schimbul ei) pentru a mentine acest gradient".
V-ati intrebat poate deja de ce ministere din tari precum Romania sunt conduse atat de prost sau care este rostul unor masuri "democratice" precum cea recenta a desfiintari multor spitale din R. Sau poate de ce invatamantul a atins nivelul Marii Moarte sau se asfalteaza numai 10 km de autostrada pe an. Daca v-a muscat vreun caine probabil va salutati in gand ca nu locuiti in Brasov -putea fi in loc un urs tomberonist- si v-ati invatat copiii studenti sa nu cumva sa demonstreze sau sa atraga atentia vreunei doamne al carui portofel dispare misterios in tramvai. Voi insiva priviti de multe ori in alte parti cand vreun om o incaseaza in plina strada si treceti grabiti prin fata celor care vand cd-uri in piata, au cu cel putin 8 ani mai putina educatie si castiga probabil de 3 ori cat voi intr-o zi.
De ce oare se permite aceasta stare de fapt irationala in sistemul de valori al oricarui om normal statistic? De ce, daca tot piratam/copiem/plagiem nu piratam si noi carti fantastic de bune din Vest si astfel ne cream, efectiv gratis, o educatie de exceptie in universitatile romanesti?
Nu este o mare filozofie. Nu e Romania singura tara in aceasta situatie.
Raspunsul este, inca o data: pentru ca cei din astfel de tari sa accepte hartii printate. Sunt miliarde de oameni care muncesc o zi pentru o hartie care iese din imprimanta intr-o sutime de secunda. Tarile "dezvoltate" cumpara astfel resurse cu o eficienta de multe, multe milioane de procente mai mare. Cum de o fac? Pentru ca cei care sunt cumparati astfel cred in puterea acestei hartii, iar daca nu o fac vor vedea rapid cum din miliarde de astfel de hartii se nasc tunuri, avioane, proiectile reale din pacate.
.
"Ora 5am, centrul unui mic oras bavarez. Sprijiniti de clădirea veche a primăriei un sir ordonat de oameni imbracati modest asculta cu incordare linistea asemeni unor mineri carora li s-au stins lampasele si pipaie peretii cavernei. Deodată cei dinspre marginea pieței se îndreaptă iar cativa își arunca repede tigarile încercând sa-si dreaga vocile într-un cor de hmm-hmmm-uri. Nasturii hainelor se încheie rapid, tusele sunt innabusite si toți își pun in ordine cele doua foi cu stampilele oficiale.
Turuitul motorului de ARO se apropia ca o veste buna iar in curând mașina patratoasa se opri prafuita lângă coada de muncitori care se unduia ca un sarpe infometat pe lângă clădiri, in jurul fantanii centrale si pana la primărie.
-40 oameni voinici, 15 zile, 80 lei noi pe zi- rasuna sec o voce obisnuita sa comande. Șoferul se uita de-a lungul sirului de oameni si ofta dând din cap - offf, nu știu daca dintre prapaditii astia pot sa aleg atatia oameni buni de munca, părea a gândi. Cu pas indesat parcurse rapid sirul spunând doar din cand in cand un Tu!
Apoi se rasuci pe calcaie cu un gest rotund de caporal si porni hotarat spre masina sa. Pe la mijlocul drumului isi intoarse capul masurandu-i aspru pe cei ramasi:
-ceilalți plecați acasa, ce mai stati? "
De ce ar munci, va intreb, germanii pe RONi? Pur si simplu, de ce ar munci oricine pe o mana de RONi? Simplu de raspuns, asa-i? Ei bine atunci, daca ne-am lamurit cu primele intrebari: de ce foarte multi doresc sa munceasca pe $, E sau orice alte valute vestice?
De ce de fapt ar accepta oricine sa ofere orice resursa pentru 1,2,n hartii printate??
Raspunsul simplu este pentru ca au valoare. Raspunsul ceva mai complicat este pentru ca noi credem ca au valoare. Cea mai complexa varianta este insa "pentru ca un grup relativ mic de oameni mentin constient un cerc -unii ar spune spirala- de consecinte in care un gradient politic>economic>educational>social alimenteaza increderea in moneda proprie grupului iar aceasta moneda plateste (prin ceea ce se ofera in schimbul ei) pentru a mentine acest gradient".
V-ati intrebat poate deja de ce ministere din tari precum Romania sunt conduse atat de prost sau care este rostul unor masuri "democratice" precum cea recenta a desfiintari multor spitale din R. Sau poate de ce invatamantul a atins nivelul Marii Moarte sau se asfalteaza numai 10 km de autostrada pe an. Daca v-a muscat vreun caine probabil va salutati in gand ca nu locuiti in Brasov -putea fi in loc un urs tomberonist- si v-ati invatat copiii studenti sa nu cumva sa demonstreze sau sa atraga atentia vreunei doamne al carui portofel dispare misterios in tramvai. Voi insiva priviti de multe ori in alte parti cand vreun om o incaseaza in plina strada si treceti grabiti prin fata celor care vand cd-uri in piata, au cu cel putin 8 ani mai putina educatie si castiga probabil de 3 ori cat voi intr-o zi.
De ce oare se permite aceasta stare de fapt irationala in sistemul de valori al oricarui om normal statistic? De ce, daca tot piratam/copiem/plagiem nu piratam si noi carti fantastic de bune din Vest si astfel ne cream, efectiv gratis, o educatie de exceptie in universitatile romanesti?
Nu este o mare filozofie. Nu e Romania singura tara in aceasta situatie.
Raspunsul este, inca o data: pentru ca cei din astfel de tari sa accepte hartii printate. Sunt miliarde de oameni care muncesc o zi pentru o hartie care iese din imprimanta intr-o sutime de secunda. Tarile "dezvoltate" cumpara astfel resurse cu o eficienta de multe, multe milioane de procente mai mare. Cum de o fac? Pentru ca cei care sunt cumparati astfel cred in puterea acestei hartii, iar daca nu o fac vor vedea rapid cum din miliarde de astfel de hartii se nasc tunuri, avioane, proiectile reale din pacate.
.
Tuesday, March 29, 2011
Carsonality
.
1. In vremuri ce se pierd in negura timpului aveam un prieten foarte bun. Pana ne-am cumparat masini.
Eu aveam atunci o antichitate oferita gratis de un cunoscut, ceva de pe la sfarsitul anilor 80. M-a servit cu loialitate pana intr-o iarna cand m-a lasat, cu deosebita decenta as spune eu, la 50m de casa; erau -20C afara si putea lejer sa lesine pe autostrada, dar a fost o doamna. Ei bine, am hotarat la vremea respectiva sa cumpar o masina noua.
Dupa 1 saptamana de informare i-am destainuit prietenului meu la ce concluzie am ajuns: oscilam intre o masina sport (locul 1) si o masina de teren (2). Peste numai vreo 5 zile amicul ma roaga sa il duc sa-si ia noua masina de la dealer (facuse formele probabil la 2 zile dupa prima noastra discutie), era exact cea sport mentionata de mine recent, il laud, foarte frumos, bravo, sa o stapanesti sanatos. Intre timp clasamentul meu se schimbase avand in vedere clima locului si optasem pentru SUV. L-am rugat sa imi intoarca serviciul (puteam sa apelez la dealer), face ochii mari cand vede SUV in loc de o masina identica cu a lui.
Primul semafor, masinile in paralel, prima privire de "copil caruia i s-a furat jucaria", tradat. Era o diferenta de nivel de vreo jumatate de metru intre cele doua extreme, sport si de teren. Pornim fiecare pe banda lui, accelereaza, animalul din mine nu e destul de inteligent incat sa ii ofer satisfactia de a "invinge" si il las lejer in spate (aveam cam 100 cai putere mai mult din pacate). Well, that was it with that friendship, nu s-a terminat brusc dar a fost clar o racire accelerata a relatiei de atunci incolo; oamenii ar trebui sa-si asume responsabilitatea alegerilor, mai ales cand incearca sa copieze pe altcineva. De partea celalta, ar fi trebuit sa fiu mai diplomat si nu am fost.
2. E foarte important intr-un mediu profesional a se tine cont de "car-envy". Suna pueril, dar nu este deloc. Am auzit de nenumarate ori din partea celor mai in varsta afirmatia "abia a venit/e aici/profeseaza de numai cativa ani si nu poate sa mearga decat in Jaguar, BMW 7, etc". Big mistake, desi pare minor, in fond am vazut nu medici, ci chiar tradesmen cu Mercedes. Realist, in vest aproape orice professional cumpatat in alte directii isi poate lua cam orice masina doreste; daca are omul pasiune e posibil, teoretic vorbind. Dar politica spune ca niciodata sa nu ai o masina mai de lux decat a colegilor/superiorilor mai ales. Se afiseaza in masini de lux numai cei foarte noi sau aproape de pensionare, primii din naivitate iar ultimii din nepasare politica. Toti ceilalti au intr-o proportie covarsitoare masina clasica - Lexus RX, cu varianta acceptata politic pentru cei "established" - Lexus Sport Coupe. Cei tineri ar face bine sa se afiseze de la Honda in jos, cel putin in primii ani.
1. In vremuri ce se pierd in negura timpului aveam un prieten foarte bun. Pana ne-am cumparat masini.
Eu aveam atunci o antichitate oferita gratis de un cunoscut, ceva de pe la sfarsitul anilor 80. M-a servit cu loialitate pana intr-o iarna cand m-a lasat, cu deosebita decenta as spune eu, la 50m de casa; erau -20C afara si putea lejer sa lesine pe autostrada, dar a fost o doamna. Ei bine, am hotarat la vremea respectiva sa cumpar o masina noua.
Dupa 1 saptamana de informare i-am destainuit prietenului meu la ce concluzie am ajuns: oscilam intre o masina sport (locul 1) si o masina de teren (2). Peste numai vreo 5 zile amicul ma roaga sa il duc sa-si ia noua masina de la dealer (facuse formele probabil la 2 zile dupa prima noastra discutie), era exact cea sport mentionata de mine recent, il laud, foarte frumos, bravo, sa o stapanesti sanatos. Intre timp clasamentul meu se schimbase avand in vedere clima locului si optasem pentru SUV. L-am rugat sa imi intoarca serviciul (puteam sa apelez la dealer), face ochii mari cand vede SUV in loc de o masina identica cu a lui.
Primul semafor, masinile in paralel, prima privire de "copil caruia i s-a furat jucaria", tradat. Era o diferenta de nivel de vreo jumatate de metru intre cele doua extreme, sport si de teren. Pornim fiecare pe banda lui, accelereaza, animalul din mine nu e destul de inteligent incat sa ii ofer satisfactia de a "invinge" si il las lejer in spate (aveam cam 100 cai putere mai mult din pacate). Well, that was it with that friendship, nu s-a terminat brusc dar a fost clar o racire accelerata a relatiei de atunci incolo; oamenii ar trebui sa-si asume responsabilitatea alegerilor, mai ales cand incearca sa copieze pe altcineva. De partea celalta, ar fi trebuit sa fiu mai diplomat si nu am fost.
2. E foarte important intr-un mediu profesional a se tine cont de "car-envy". Suna pueril, dar nu este deloc. Am auzit de nenumarate ori din partea celor mai in varsta afirmatia "abia a venit/e aici/profeseaza de numai cativa ani si nu poate sa mearga decat in Jaguar, BMW 7, etc". Big mistake, desi pare minor, in fond am vazut nu medici, ci chiar tradesmen cu Mercedes. Realist, in vest aproape orice professional cumpatat in alte directii isi poate lua cam orice masina doreste; daca are omul pasiune e posibil, teoretic vorbind. Dar politica spune ca niciodata sa nu ai o masina mai de lux decat a colegilor/superiorilor mai ales. Se afiseaza in masini de lux numai cei foarte noi sau aproape de pensionare, primii din naivitate iar ultimii din nepasare politica. Toti ceilalti au intr-o proportie covarsitoare masina clasica - Lexus RX, cu varianta acceptata politic pentru cei "established" - Lexus Sport Coupe. Cei tineri ar face bine sa se afiseze de la Honda in jos, cel putin in primii ani.
Monday, March 28, 2011
Thumbs up and down
Up: Adele w/ Rolling in the deep & Someone like you.
Down: romanul brav care bate elefanti ( Anne )
Down: romanul brav care bate elefanti ( Anne )
Friday, March 25, 2011
Republica Moldova
.
Am avut mereu sentimente impartite despre romanii din Moldova (de peste Prut), generate de experiente personale sau ale persoanelor apropiate cu acestia.
Cu totii am auzit de Vieru sau de sotii Aldea cantand despre Eminescu, dar din pacate -sau din fericire, nu stiu- in Europa de Est nu functioneaza foarte bine reprezentarea unui popor prin "elite"; acestea sunt ca niste picaturi de apa care se desprind de suprafata spre deosebire de vest, unde mai si cad inapoi generand unde sociale care persista. De asemenea, toti am auzit de exoticele teorii pseudostiintifice justificand o istorie falsa a moldovenilor ca popor separat fata de restul romanilor. Mai interesante, exotice mi s-au parut cuvintele complexe si hilare pe care lingvisti ce-si plateau cafeaua cu ruble le-au inventat in sprijinul unor astfel de teorii (ex. calduramasurator=termomentru, gatlegau=cravata). Dar lasand toate aceste informatii la o parte, primul contact direct cu o persoana din RM (am sa ma refer la acestia ca pRM) a fost pe la mijlocul anilor 90': un fel de patron venise la taica-miu cu o propunere de afaceri.
Zic "un fel" pentru ca de fapt vroia sa "imprumute" niste utilaje care nu prea erau ale sale pentru lucrari in Romania, propunand o varianta invaluitoare si la fel de exotica legal ca si gatlegaul sau. Nu s-a mers mai departe cu povestea, dar imi aduc aminte ca era foarte staruitor, greoi in vorba si folosea o romana ciudata, cum nu mai auzisem. Sincer, era un fel de caveman in costum pornind de la masivitatea fapturii, infatuarea care contrasta cu argumentele one-sided cu iz evident penal pentru ceilalti si terminand cu propozitiile in care cuvintele pareau niste pietroaie neslefuite cazand cu zgomot intr-un butoi de tabla gol. Cu toate astea, mi se parea interesant sa il ascult, parca se teleportase in sufrageria noastra un soldat de pe vremea lui Stefan cel Mare care tocmai facuse un dus si se imbracase intr-o tinuta adecvata noii epoci.
Ceva mai tarziu am mers la cateva conferinte studentesti prin Romania unde am intalnit cu totul altfel de oameni. Acelasi grai ciudat dar, acompaniat de mult bun-simt si inteligenta, rasuna de data aceasta absolut fermecator. Chiar si numele lor erau in acord cu cei ce le purtau. Imi amintesc de Vitalie, o mana de om tanar cu o mustata respectabila si foarte ingrijita, debordand efectiv de vitalitate. Cand si-a tinut prezentarea in fata tuturor avea flacari in obraji si vorbea cu pasiunea acea rara a oamenilor destepti si simpli carora mestesugul politicii, din fericire, le este inca strain. Avea in el o sfiala sub care clocotea curiozitatea, energia si inteligenta. Apoi era Ana, pasind cu grija si masurandu-si fiecare cuvant. Pentru ei la vremea respectiva cei din Romania erau fratii bogati in casa carora intri sub anxietatea primei strangeri de mana ce creaza in cateva secunde prima impresie. I-am placut, ce nu era de placut?! :)
Apoi prin Europa, alte pRM, de data asta stridenti si comentand primitiv pe cele din jur.
Nu stiu daca ar fi bine teoretic sa ne unim, pentru ca nu ne-am despartit niciodata de fapt de dansii. Ei sunt o ipostaza a romanilor de care avem nevoie, care ne-ar completa spiritul dezechilibrat daca i-am baga in seama. Racheti sunt si acolo ca si aici iar stridenta lor nu trebuie sa ne impiedice sa vedem ceea ce este bun in acei foarte multi tacuti care-si vad de treaba.
In final trebuie sa intoarcem spatele politicienilor din ambele tari si sa stam de vorba direct unii cu altii. Cum? Inca nu stiu.
.
Am avut mereu sentimente impartite despre romanii din Moldova (de peste Prut), generate de experiente personale sau ale persoanelor apropiate cu acestia.
Cu totii am auzit de Vieru sau de sotii Aldea cantand despre Eminescu, dar din pacate -sau din fericire, nu stiu- in Europa de Est nu functioneaza foarte bine reprezentarea unui popor prin "elite"; acestea sunt ca niste picaturi de apa care se desprind de suprafata spre deosebire de vest, unde mai si cad inapoi generand unde sociale care persista. De asemenea, toti am auzit de exoticele teorii pseudostiintifice justificand o istorie falsa a moldovenilor ca popor separat fata de restul romanilor. Mai interesante, exotice mi s-au parut cuvintele complexe si hilare pe care lingvisti ce-si plateau cafeaua cu ruble le-au inventat in sprijinul unor astfel de teorii (ex. calduramasurator=termomentru, gatlegau=cravata). Dar lasand toate aceste informatii la o parte, primul contact direct cu o persoana din RM (am sa ma refer la acestia ca pRM) a fost pe la mijlocul anilor 90': un fel de patron venise la taica-miu cu o propunere de afaceri.
Zic "un fel" pentru ca de fapt vroia sa "imprumute" niste utilaje care nu prea erau ale sale pentru lucrari in Romania, propunand o varianta invaluitoare si la fel de exotica legal ca si gatlegaul sau. Nu s-a mers mai departe cu povestea, dar imi aduc aminte ca era foarte staruitor, greoi in vorba si folosea o romana ciudata, cum nu mai auzisem. Sincer, era un fel de caveman in costum pornind de la masivitatea fapturii, infatuarea care contrasta cu argumentele one-sided cu iz evident penal pentru ceilalti si terminand cu propozitiile in care cuvintele pareau niste pietroaie neslefuite cazand cu zgomot intr-un butoi de tabla gol. Cu toate astea, mi se parea interesant sa il ascult, parca se teleportase in sufrageria noastra un soldat de pe vremea lui Stefan cel Mare care tocmai facuse un dus si se imbracase intr-o tinuta adecvata noii epoci.
Ceva mai tarziu am mers la cateva conferinte studentesti prin Romania unde am intalnit cu totul altfel de oameni. Acelasi grai ciudat dar, acompaniat de mult bun-simt si inteligenta, rasuna de data aceasta absolut fermecator. Chiar si numele lor erau in acord cu cei ce le purtau. Imi amintesc de Vitalie, o mana de om tanar cu o mustata respectabila si foarte ingrijita, debordand efectiv de vitalitate. Cand si-a tinut prezentarea in fata tuturor avea flacari in obraji si vorbea cu pasiunea acea rara a oamenilor destepti si simpli carora mestesugul politicii, din fericire, le este inca strain. Avea in el o sfiala sub care clocotea curiozitatea, energia si inteligenta. Apoi era Ana, pasind cu grija si masurandu-si fiecare cuvant. Pentru ei la vremea respectiva cei din Romania erau fratii bogati in casa carora intri sub anxietatea primei strangeri de mana ce creaza in cateva secunde prima impresie. I-am placut, ce nu era de placut?! :)
Apoi prin Europa, alte pRM, de data asta stridenti si comentand primitiv pe cele din jur.
Nu stiu daca ar fi bine teoretic sa ne unim, pentru ca nu ne-am despartit niciodata de fapt de dansii. Ei sunt o ipostaza a romanilor de care avem nevoie, care ne-ar completa spiritul dezechilibrat daca i-am baga in seama. Racheti sunt si acolo ca si aici iar stridenta lor nu trebuie sa ne impiedice sa vedem ceea ce este bun in acei foarte multi tacuti care-si vad de treaba.
In final trebuie sa intoarcem spatele politicienilor din ambele tari si sa stam de vorba direct unii cu altii. Cum? Inca nu stiu.
.
Tuesday, March 22, 2011
O problema a educatiei
.
Manualele au cuprins.
Na, am zis-o! :)
Ok, sa detaliez.
Orice categorie de "ucenic" primeste informatia in cantitati discrete, definite si grupate in functie de diverse criterii. Este un proces eficient de invatare ordonata DAR realitatea nu este niciodata formata din procese/evenimente discrete, independente. Aproape tot ce ne inconjoara este continuu si se transforma independent de perceptia noastra (cea in functie de care noi stabilim criteriile de definire). Orice proces de invatare ar trebui, in opinia mea, sa se finalizeze deschis macar cu enuntarea acestui cuvant uitat: continuitate.
In realitate nu exista faze sau etape in procesele naturale (exista doar in proiecte man-made unde proiectantul le defineste si realizeaza). Continuitatea poate fi mai condensata sau relaxata temporal creand impresia de limite datorita, once again, perceptiei noastre.
Orice assessment non-acut -in medicina de ex- ar trebui (si probabil in viitor va fi) in consecinta raportat ca o insiruire de intervale de probabilitati (cu "zgomotul" filtrat in functie de averages pentru functionalitate) si NU ca un verdict.
De fapt, nici nu exista in realitate boli in acceptiunea clasica, exista doar un continuum de procese patologice care se influenteaza in contextul fiecarui individ si uneori au ca rezultanta ceea ce vedem noi, ignorand baza situatiei care se pierde intr-un milieu fin al circumstantelor.
.
Manualele au cuprins.
Na, am zis-o! :)
Ok, sa detaliez.
Orice categorie de "ucenic" primeste informatia in cantitati discrete, definite si grupate in functie de diverse criterii. Este un proces eficient de invatare ordonata DAR realitatea nu este niciodata formata din procese/evenimente discrete, independente. Aproape tot ce ne inconjoara este continuu si se transforma independent de perceptia noastra (cea in functie de care noi stabilim criteriile de definire). Orice proces de invatare ar trebui, in opinia mea, sa se finalizeze deschis macar cu enuntarea acestui cuvant uitat: continuitate.
In realitate nu exista faze sau etape in procesele naturale (exista doar in proiecte man-made unde proiectantul le defineste si realizeaza). Continuitatea poate fi mai condensata sau relaxata temporal creand impresia de limite datorita, once again, perceptiei noastre.
Orice assessment non-acut -in medicina de ex- ar trebui (si probabil in viitor va fi) in consecinta raportat ca o insiruire de intervale de probabilitati (cu "zgomotul" filtrat in functie de averages pentru functionalitate) si NU ca un verdict.
De fapt, nici nu exista in realitate boli in acceptiunea clasica, exista doar un continuum de procese patologice care se influenteaza in contextul fiecarui individ si uneori au ca rezultanta ceea ce vedem noi, ignorand baza situatiei care se pierde intr-un milieu fin al circumstantelor.
.
Subscribe to:
Posts (Atom)