.

The majority of situations we face are complex and that's great. We can turn around our life's Rubik cube until we reach an acceptable compromise, an exit we can live with.

But things that are truly important usually have just a few large pieces and most of the times it seems a daunting task to position a triangle in such a way everybody would see a square. Solving such a puzzle requires one to perform some kind of alchemy, to take the elements and change their very essence into something new. The huge problem is not actually doing it, but making everybody else see the change for what it is now; or believing in what your vision of how things would change, believing in the process instead of discrete states.

I have a beautiful happy daughter. She understands very little of what is about to happen. I can offer her everything a child could ever wish -literally everything- BUT her dad and mom being together. And that makes me very sad, although I know she'll be ok - not feeling perfect, but ok. I find it very difficult she cannot understand, I find it hard and frustrating that I have all the tools to make her mind safe from almost every assumption -  but she is not there yet, at almost 4.

My mind is telling me I cannot make her happy and be myself happy in the same time.

But my soul, deep inside, is telling me that my mind is norrow, my logic incapable of leaps of faith large enough to be real, and yet improbable in scientific terms. I know I'll be happy, I just feel it somehow.

We both have to be patient.
.

The most important day - Winnie Zen-style

Secure enough to feel?

Exista o teorie interesanta despre leaders, alpha-beta-structure of the pack.

 Indivizii se impart in doua categorii: secure si insecure. Dintre cei insecure, in functie de temperament pot fi beggars (cer sau ofera servicii in schimbul sigurantei), combativs (merg in extrema opusa si ataca pentru a nu fi identificati cu beggars, desi majoritatea incep ca beggars), cooperatives (cei mai eficienti, stabilesc legaturi cu ceilalti, manipulanti though). Cei din urma pot deveni secure.

Ei bine, liderii provin dintre cei insecure, rar combatives, majoritatea cooperatives. Existenta piramidei de lidership este eficienta energetic pentru pack, ai carei membri, simtindu-se protejati, isi pot permite sa se manifeste emotional. Cu cat sunt mai sus in piramida, cu atat mai logic si mai putin emotional trebuie sa actioneze.

Starea de lider este stresanta si necesita drive pentru a o mentine. Drive-ul provine din nesiguranta, the need to prove yourself and fight for your social status/image. Pierderea liderului genereaza unde de soc structural care perturba restul piramidei si ii ridica energia pe un orbital superior. Energia aceasta amplifica entropia si insecuritatea membrilor, scotand din amortire pe combativi si cooperanti a.i. numarul de potentiali lideri creste si piramida se stabilizeaza odata cu alegerea unui nou conducator.

Daca am translata teoria asta asupra familiei, putem deduce lucruri interesante. In general barbatii sunt mai logici, vor sa conduca; ladies, voi doriti sa simtiti chestii, dar pentru asta trebuie sa va simtiti in siguranta - oferita de partener. Daca simtiti ca nu aveti aceasta siguranta tendinta este aceea de a o capata prin propriile forte. Insa acest proces presupune cresterea activitatii logice in detrimentul exprimarii emotiilor, ceea ce reprezinta o stare in care nu va simtiti confortabil. Consecinta este frustrarea si erodarea, sooner or later, a relatiei.

Interesant.

As vrea sa spun ca gresesc rar si fara consecinte. In mintea mea, asa fac. Ok, recunosc faptul ca gresesc mai frecvent decat as vrea sa admit, minor. Ceea ce am uitat/ignorat ani intregi a fost insa ca o nu eu sunt etalonul de masura al greselilor si consecintelor, ci cei care sunt afectati.

Paradoxul fundamental este ca ambele perspective sunt corecte, iar unii oameni pur si simplu au puncte de vedere atat de diferite -in limitele normalului- incat fiecare are dreptatea lui. Nu are rost sa judeci sau invinuiesti pe celalalt, ci pur si simplu sa accepti diferenta si sa evaluezi daca este compatibila cu mentinerea relatiei. Uneori eforturile de a trece peste diferente sunt pur si simplu insuficiente si duc relatia in afara normalului.

Ideea, cred eu, in acest punct este nu de a purta un razboi care sa defineasca invingatorul pentru ca toti ar pierde. Cred sincer in sprijinirea celeilalte parti spre a defini limite comun acceptate chiar daca acestea pot tinde spre 0=nonrelatie.

Ar fi foarte frumos pentru mine daca nu as fi eu una dintre aceste parti...

Mexic

Am fost in Mexic, in varful peninsulei California. O zona desertica ce pare verde din avion dar care dezvaluie paduri de cactusi inalti vechi unii de sute de ani, crescand drepti dintr-un sol nisipos. Venind din Canada, prima impresie a fost ca nu pot sa respir bine, era infiorator de cald si umed. Am fugit catre aerul conditionat al aeroportului mexican, unde formalitatile au fost ca intotdeauna sumare.

Hotelul a fost excelent, masa super, stack-ul de bancnote de 1$ deosebit de util. Uneori am simtit ca sunt ca un strain in perioada comunista, cazat intr-o enclava de lux relativ inconjurata de saracie. Am facut cateva excursii, inotat cu delfinii, calarie, the usual staff. 

Am avut un bodyguard personal :))) - se spune ca nu poti face baie in Pacific pentru ca ! valurile sunt f inalte - ya, right- si ca sunt curenti puternici. Era black flag pe plaja, de cand 2 persoane de +80 si +70 s-au inecat acum luni bune. Astia probabil nu au inotat in Marea Neagra, la Eforie Nord, pe timp de furtuna... Anyways, inotul a fost f bun, super, dar au trimis aia un salvamar ca sa fie sigur ca nu ma inec :)).

In afara resortului orasele arata sincer jalnic, cu cladiri pe jumatate terminate si masini de acum 20 ani mergand haotic pe strazi asfaltate doar cativa zeci de metri de la drumul principal. Am vizitat si un fel de orasel turistic, Todos Santos, yaiks, waste of time to be honest with you, mandrie cat cuprinde pentru aproape nimic. 

I'll come back to relax.

Let's be positive!

Reproduc un fragment real din Progress Notes citit azi, pacient pe psihiatrie, nu e banc:

Pacient is positive and future-oriented.
"I'm 100% sure I'll be contacted by the secret service soon!"

:)))))))))

Virtual Choir 4 - Eric Whitacre

4000 people vs one driving a tank through Canadian wilderness, how can anyone not cry?

si mi-a mai trecut si un urs slabanog prin fata masinii, asa, ca sa add to drama.

life is not simple.

.
M-a intrebat un amic: ce iti place la Canada? E o tara sterila, aerul nu are miros, oamenii nu par vii, nu e zarva aia din piata de dimineata, nu miroase a patrunjel in piata.

Acum 2 saptamani eram pe Vancouver Island, Victoria. Era seara, mergeam pe o carare asfaltata care urmarea conturul falezei inalte. Oceanul se intindea pana departe, disparand intr-o ceata alba iar dincolo de ceata, direct din mare, se ridicau niste munti care pareau imensi, cu varfurile albe de zapada. Era un miros de mare, alge, scoici. Valuri nu prea mari se spargeau ritmic de plaja pe care o intuiam sub faleza pe care ma plimbam.

Am realizat la un moment dat ca ritmul valurilor devenise prea regulat, si din ce mergeam se auzea din ce in ce mai tare. De dupa un colt de faleza am vazut lumina unui foc care venea de undeva de jos, de la nivelul apei. M-am apropiat, deja se lasase intunericul, iar sunetele se auzeau acum clar, ritmul era simplu si captivant. Pe plaja de sub poteca mea era un grup de tineri in jurul catorva care bateau in tobe povesti asemeni unor fire care uneori se impleteau, apoi se desparteau plutind armonios peste ape spre muntii din zare pentru ca apoi sa se reintalneasca, uneori doar cate doua, alteori toate. Desi acum se auzeau tare si clar, tobele parca accentuau linistea, o inconjurau pastrand-o intacta. Am respirat adanc aerul Pacificului.

Canada este imensa, atat de mare incat uneori timpul se dilata ca o plasa in ochiurile careia poti gasi liniste.

.





Filme

Mansfield Park
The importance of being Earnest
Roman Holiday
Breakfast at Tiffany's

:) cred ca sunt intr-o faza mai clasica zilele astea, dar filmele de mai sus au fost perfecte

And then...? But what if...

1. -... and then I somehow sank into me. I saw a beautiful beach, and I felt peaceful, like never before. The sky was full of lights, but not as you could see even during the most clear night; there were stars everywhere, I could notice each one of them although they seemed to be in an infinite number. But something drew me back.
-What happened next?
-I'm not sure. Maybe the adrenalin kicked in, I came back. I felt he wanted me to die, he wanted to kill me. I begged him not to do it and he eased the string he was holding around my neck. But he started to hit me really strong. I didn't feel any pain. I don't remember anything afterwards. I woke up later, tied up like a dog. I managed to untie myself, I got to the phone and I dialed 911.

A supravietuit cumva, cu multiple fracturi. Acelea s-au vindecat, dar cea mai importanta, a unui psihic zguduit, nu inca. A trait pentru ca celalt a crezut-o moarta si, asemeni unei fiare, a plecat odata ce si-a dus la capat intentia - he is still free, hopefully not for long.


2. J citeste o carte pe zi. Nu orice carte, numai acelea de supravietuire. Are Asperger si ADHD, o minte sclipitoare si foloseste o structura lingvistica exotica dar surprinzator de coerenta si directa. Vrea sa salveze lumea, sa nu existe moarte.
-How far did you get in your studies? il intreb. Imi raspunde ca nu terminat college, cursurile nu exprimau ceea ce dorea sa gaseasca. A studiat matematica, apoi fizica, apoi chimia, apoi biologia. In timp ce supravietuia intr-un cort intr-o padure in care nu m-as aventura singur fara o pusca serioasa. A studiat si principalele religii iar ideile sale imi sunt familiare. Bineinteles ca nu ii spun asta, dar explorez cu curiozitate avida mascata lumea ideilor sale in care paianjeni de cristal pasesc alaturi de oameni-peste care soptesc in vis informatii al caror sens nu il intelege inca.
"-Stiu ca primesc aceste informatii in vis, imi spune serios, si stiu ca poate fi doar un vis desi simt ca este o conexiune reala. Nu inteleg inca multe dintre cele transmise, dar citesc in continuare. Simt ca am mintea si memoria ascutite, intotdeauna mi-a fost usor sa invat orice."
Lumea lui pare fantezista si uneori simpla si ciudata, dar cred sincer ca limitarea limbajului necesar descrierii plays a big role in this perception of his inner world. But what if...

.
Am uitat sa va precizez bilantul faunei observate in timpul lungului drum parcurs recent:
-6 deers
-2 moose
-1 black bear

La caprioare a trebuit sa franez brusc vreo 2 ori, sa stiti ca dragalasenia nu e din pacate asociata cu o inteligenta deosebita in cazul lor.

Cu ursul a fost mai haios, ma apropiam de niste case si la vrea 50 m de ele am vazut din departare ceea ce am crezut, sincer, ca e un caine mare. Chiar mi-am zis "ia uite frate ce ditamai potaia au si astia, probabil ca or fi ursi prin jur" - si cand m-am apropiat si s-a ridicat in 2 copite sa ma vada mai bine, mi-am dat seama care era realitatea. Astia sunt destepti, nu sar in fata masinii de obicei.

Moose -  in afara cazului in care sunt atat de inteligenti incat noi in prostia noastra nu realizam asta, cred ca sunt unele dintre cele mai mentally-impared copitate. Nici nu s-au clintit cand am trecut pe langa ei, si am mers chiar destul de incet just in case.

.
Exista o putere imensa in noi, pe care o ignoram in fiecare zi. Suntem prea ocupati sa ne uitam in telefoane, sa ne uimim audienta cu masini extraordinare; si asa uitam sa privim cu adevarat in jur.

Am fost invitat la o masa. Eram trei doctori, unul dintre ei a invitat o tanara psychotherapist to join us. Nu sunt personal un bun medic pentru ca stiu mai mult decat altii, nici pe departe. Marele meu avantaj este ca de cele mai multe ori percep ce se afla in cei din fata, cumva sunt setat sa inregistrez patterns fine de comportament care dezvaluie persoana de dincolo de masca sociala. Nu merge cu toti, dar majoritatea este destul de "citibila".

Ei bine, vine tipa asta, de o frumusete incredibila, la vreo 30 de ani. Era chiar vis-à-vis de mine la masa, zambea, radea destul de mult la glumele celui care o invitase (un tip foarte haios de altfel), si nu stiu cum ni s-au intersectat privirile; am citit o tristete imensa in ochii ei, o discrepanta mare intre modul in care se purta si ceea ce percepeam. Cumva am vazut casatoria aranjata, copilul pe care se straduie sa il creasca, singuratatea pe care numai cel care creste intr-o cultura gregara est-asiatica, care incalca traditia si care este izolat o simte; am simtit speranta de a fi cu cineva care o poate salva din acel loc si realizarea matura a zadarniciei unui asemenea vis.

Spre sf conversatiei cumva tangential a amintit de fiica ei de 7 ani, de fostul sot pasionat de arme, de cat de greu i-a fost cand, venind de la primul job ca single parent si-a vazut copilul in parc singur intr-un carucior la metri buni de bona care fuma intoarsa cu spatele. Suspendata intre doua lumi, intre doua culturi, privind prin gard o gradina in care este putin probabil sa paseasca (tinand cont de cat de abil, nice but fiercely practical e tipul care a invitat-o).

Cumva mi-a adus aminte de o pacienta, homeless, care dupa cateva zile de la internare s-a trezit din luni de altfel de abuse, alcohol abuse. Am intrat in camera si am intrebat-o cum se simte. Mi-a spus ca uneori nu poate sa respire bine, simte o apasare pe piept. Gandind la ceva mai periculos fizic, eram cat p-aci sa pierd pericolul din interior. "I'm very depressed, doctor. Now that I am aware I remember I crawled in front of the -building- and I see all those people looking at me, laughing at me. And I feel so ashamed, and I am so alone, everywhere I turn I have no friends, there's only drugs around me. I have nowhere to go."
.

mi-am luat telefon :)))))
stiu, dar gusturile nu se discuta :))

Ps. are cam 3 cm grosime, asa, ii da caracter. cred ca seamana cu primul telefon pe care l-am avut, life is a cycle after all hahaaaaahaa. Si daca imi amintesc bine, nici cu ala nu aveam semnal in casa.

pentru cine are urechi sa auda

M, check it out from min 15:00 to 17:35 . Tot talkul e interesant, anyways.



"Somebody else might have put her on medication and told her to calm down"...

Avem o raspundere imensa fata de copiii nostri, aceea de a trece peste noi, oricat de inteligenti ne credem sau de bine intentionati in presiunea exercitata, si de a vedea lumea prin ochii lor.

Fetei mele ii plac trenurile, nu papusile. Motoarele, mecanismele, nu periile de par. A fost mult mai fericita cand i-am cumparat o macara decat atunci cand a primit un set de "doctor". M-a rugat in englezo-romana ei "cumpara tati engine", si asta o sa fac. Maica-mea imi spunea "ce fel de fetita este"?! hmmm, este fetita care este, iar rolul meu nu este sa ii impun nimic ci sa o iubesc neconditionat si sa ii arat o cat mai mare parte din lumea asta, pe cat posibil intr-un mod unbiased, astfel incat sa isi aleaga informat calea. Orice ar dori sa fie - as long as it's safe enough :) - o voi sprijini.

Abia astept sa fie un pic mai mare, am vazut un tren fabulos (o replica perfecta cu prea multe elemente detasabile deocamdata)! :) Exista atat de mare limitare in lumea aceasta incat de multe ori simt ca normele sociale sunt asemeni unei camasi cu un guler care nu te lasa sa respiri bine. Nenea de la hobby shop a fost tare surprins sa auda ca vreau sa iau respectiva locomotiva pentru o fetita de 3 ani, i se parea probabil o lipsa de respect fata de cei care iubesc aceste trenuri (nu fac din pacate parte dintre ei); nu m-am putut abtine sa nu il intreb ce crede ca va ramane in urma acestui gest? Amintirea unei emotii imense cand, deschizand cutia aceea superba va da cu ochii nu de un tren de plastic gen Walmart, ci de "the real thing" :) Cand D va avea 60 ani, sper ca inca isi va aminti de momentul acesta, asa cum si eu imi amintesc de elefantul care mergea singur, primit cand inca nu stiam prea bine ce e cu mine.


.

.
ok, am terminat de condus, cred ca 2500km sunt destul pentru 3 zile chiar si ptr unul pe care se presupune ca il relaxeaza activitatea.

Haideti sa va explic de ce sunt eu uneori acid. Ma rog, mai tot timpul :).

Duck and cover, here it comes:

Desi backgroundul meu este in science, cred ferm -delusional ?!:) - ca ceea ce stim sau ce vom cunoaste logic/stiintific este doar o mica parte din ceea ce este realitatea. In concluzie, am o mare problema in a emite enunturi din care sa reiasa ca detin cheile universului. Mai mult, am o problema poate si mai mare cu cei care sustin asta, moment in care intra in functiune un fel de agresivitate in restul timpului prea plictisita ca sa se miste si care incearca cu un deosebit succes din pacate sa combata pe detinatorul cheii folosind armele respectivului- adica logica.

Mai am o problema cu o fateta a societatii care ma irita din ce in ce mai des: cumva in societate o mare parte din cei ce conduc institutii - in general guvernamentale, dar functioneaza inclusiv la condo boards- sunt persoane care nu au o viata personala satisfacatoare (ca sa fiu asa, mai bland) si care suplinesc aceste lipsuri printr-o activitate intensa in plan organizatoric. Contradictia majora este ca aceste persoane ajung sa stabileasca reguli pentru o majoritate pe care nu o reprezinta si care, cat de cat, are o viata personala. Si cand mai apare si cate unul gen "drama queen" care vb 15 minute in fraze nerelevante punctate de exclamatii orgasmice, cu toata toleranta, mintea mea ar fi o scoala de vara apreciata probabil de orice inchizitor care se respecta.

promit ca maine, dupa ce dorm, voi fi mai calm. :)
.

.

De fiecare data cand mananc o pizza, devin filosof. Ajuta ce-i drept si un paharel de vin de Porto :) . Dragii mosului, candva demult intr-un tramvai o femeie trecuta binisor de prima tinerete care se uitase la mine cam fix pret de cateva zeci de secunde - nu era greu, ea statea pe scaun, eu langa dansa un pusti de clasa a 4a, aglomeratie mare dupa cum stiti- mi-a spus: vei ajunge mare! Mi s-a parut un pic dusa - si inca mi se pare de altfel. Dar de fapt este cat se poate de adevarat ca am ajuns mare, biologic vorbind :) . Ce inseamna insa sa ajungi "mare"?! Pare o intrebare simpla, ca regulile unui joc de Go, de fapt este dezarmant de complicat -pentru mine cel putin. Oare Barosso e mare? Oare Eliade, Boc, Einstein, Ghandi? Oare preotul acela tanar de la Glodeanu, oare nea Pompilica, cel care sper ca mai isi plimba ochelarii imensi si cocoasa prin curtea facultatii de medicina din Bucuresti? Parerea mea e ca esti cu atat mai mare cu cat te crezi mai mic iar ceilalti te considera mai mare. Corolar, esti cu atat mai gol/mic cu cat adevarul e exact opus celui din fraza precedenta. Satisfactia de a te urca intr-o masina scumpa paleste in fata bucuriei simtite cand, intr-o eliberatoare anonimitate si fara a cere nimic in schimb, faci o fapta buna, ceruta chiar daca nu specific si bineinteles acceptata. Prin natura profesiei am de-a face cu multi oameni care sunt nevoiti sa fie mult mai sinceri decat in afara biroului meu. Paradoxal, printre cei mai nefericiti oameni am intalnit indivizi cu functii mari, bogati, unii de o frumusete fizica uneori frapanta. Cativa au si spus: am tot ce vreau, dar cu toate astea sunt nefericit/-a. Damn, nu vreau sa ajung sa spun asta.

Am terminat felia de pizza, asa ca gata si filosofia. Ma duc sa ma bronzez :)) . Pe bune, asa, de plictiseala.
.

Diverse- un draft nepublicat la timp din motive inca nedeslusite

*Sunt zile in care ma satur de conventii sociale. De cele mai multe ori de exemplu vad ca unul vrea sa intre pe banda mea si il/o las. Dar azi nu. De ce? Well, poate din plictiseala, consecinta fireasca a aderarii de durata la reguli. Azi am fost un nesuferit in trafic: bagat in fata, slalom printre masini, 120kmh on icy roads (nu cu altii in jur). Un nene mi-a aratat the middle finger: greseala fatala, a mers cu proiectoarele full in spate vreo 10 minute - fie vb intre noi detest sa merg in spatele unuia ruland cu 40 kmh, banda a treia, in zona de 60kmh, asa incat il clanxonasem inainte.

*Ati vz vreodata cum arata o musca d-aia indesata bine aterizand cu 120kmh pe parbriz? Face chiar si un fel de "poc". Ei bine, imaginati-va o "musca" de juma de tona, numita moose, ai carui ochi minunati nu sclipesc in faruri ca la orice alta vietate decenta. Am trecut azi pe langa unul care primise un moose in parbriz, hmmm, scary rau.

*Uneori dai de o furtuna de zapada de nu mai vezi nimic. Ce drum, benzi etc? Spider sense si -din fericire ptr ca altfel nu mai apuci sa vb de spider sense- vreun camion mai mare pe care sa-l urmaresti sperand ca ala are o idee mai buna pe unde merge.

*Sunt unii indivizi care, desi relativ decenti in lume, nu se spala pe maini la toaleta. Unul era prof la univ, yaiks! *

The great G

Faina atmosfera filmului, fain si cantecul de mai sus in pofida criticilor de artificialitate a celei care canta - pana una-alta textele chiar au ceva continut si nu sunt doar niste onomatopee penibile/exprimand dureri din "da' hood".

Mornings, my love

.
sau poate nu, sigur nu.

De fapt urasc diminetile. Dar asa, cu pasiune. Cumva, nu sunt construit sa functionez bine la orele mici ale rasaritului de soare; cu totul alta poveste noaptea, si e ok daca nu dorm. Dar sa dorm si sa ma trezesc la 5 am, f..k it!

E a doua oara in ultimele cateva luni cand suna ceasul si ma imbrac repede mecanic, dupa care imi dau seama ca nu stiu unde sunt, ce zi a saptamanii o fi, unde trebuie sa merg si ce naiba sa fac acolo. Si stau ca un handicapat vreo 30 secunde pe marginea patului, imbracat, si incerc sa gasesc un capat de fir care sa ma scoata din labirint; din fericire sunt inca tanar asa ca ies repede din confuzia asta, cum o fi pe la 50 ani nu stiu.

Daca ar fi dupa mine, ziua de lucru ar trebui inceputa in jur de 10-11 am.

Noroc ca in ultima vreme nu mai am alarma aia tampita cu care probabil oricine l-as scula si pe Lazar, e una care incepe gradat cu un sunet de padure pe care dau de atatea ori snooze incat a devenit de fapt un fel de trigger ptr "da pe snooze si mai dormi 5 minute" decat un semnal de "wake-up m. f..ker" :))
.

.
Comunicarea verbala/scrisa este intotdeauna un subiect care ma intriga. Pare la indemana tuturor, un lucru simplu -daca nu esti bineinteles vreun renumit public speaker- si cu toate acestea sunt uneori foarte puzzled by it. Mi se pare un compromis simplificator a ceea ce doar intuiesc ca ar trebui sa fie comunicarea reala, fara sa pot pune punctul pe i in definirea acesteia din urma.

De aceea iubesc o carte buna, nestiintifica. Scriitorul talentat arunca o groaza de cuvinte intr-un fel de cutie mentala -a mea- si le aseaza intr-un mod pe care nu il patrund (pentru ca nu ii inteleg talentul) dar ceea ce ramane in mine, dincolo de sensul logic, este in plus comunicarea pe mult mai multe canale decat cel pur informativ, structurat. De fapt nici nu ma intereseaza prea mult aspectul din urma.

"Mi-e foame" pentru mine e un fel de "mi-e foame ca atunci cand ma gandeam ce fain ar fi sa am o bere ca aceea de pe malul oceanului, printre bulele careia priveam la vasul cu panze care tocmai acostase pe pontonul de lemn care se tot clatina si ma ducea cu gandul la nuvela in care un prizonier era capabil sa traiasca o viata dubla cand, intins in pat, accesa realitatea unei furtuni pe mare traind experiente mult mai bogate decat gardienii care il compatimeau privindu-l cum sta nemiscat ore" etc.

Comunicarea incepe sa capete sens real cand exista o istorie, o conexiune prealabila, o interfata intre parti prin care sunt puse cap la cap protocoalele, cuvintele cu aromele lor diferite, istoriile din spatele acestor parti, inclusiv istoriile sociale, etnice, sentimentale. Sau rar, cand exista o deschidere atat de mare incat istoriile, regulile sociale, cuvintele sunt pur si simplu date elegant la o parte de intuitie, de o voce interioara care raspunde atat de puternic -si de rar- celeilalte voci interioare incat comunicarea se poate realiza aproape direct si spontan fara filtre.

Dar o astfel de comunicare nu e predictibila iar societatea prezenta pune mare accent pe consistenta in rezultate. Sunt tratate intregi si armate de "guru"s care predica comunicarea eficienta, ideala, perfecta; daca priviti insa cu atentie acestea sunt in imensa majoritate tools care faciliteaza impunerea unui punct de vedere, deturnarea atentiei interlocutorilor catre ceea ce doresti sa subliniezi, subjugarea subtila a celorlalti in numele consolidarii unei pozitii de lider. Este un fel de pervertire a comunicarii, if you'll ask me, un gen de black magic prin care folosing inclusiv canale subliminale cel din fata este invelit in perdele de fum si imagini iluzorii incat incepe sa perceapa idei sau sentimente straine siesi ca fiind proprii (pentru o perioada cel putin, pentru ca inner self se va trezi pana la urma din efectul tranchilizant).

Dar daca vrei sa-ti iei o masina mai ieftin sau sa primesti jobul de teamlead, foloseste tehnicile respective. Daca vrei sa traiesti cu adevarat, mai cauta.
.

Fericirea de a fi medic in Romania

Era un articol hotnews - brrr, da, stiu, hotnews- despre fericirea de a fi medic rezident a unei tinere. Face ce ii place, spera sa gaseasca si ea un post ca toata lumea, nu avem cateodata nici aspirina, vata sau spirt dar venim cu zambetul pe buze, medic mort de foame nu am vazut - kind of thing.

Si ma gandeam ca sunt mai multe forme de "foame", iar satisfacerea acestora nu este neaparat in puterile noastre imediate.

Prima "foame" am simtit-o prin anul 3-4 de facultate, cand mi-am dat seama ca sunt pe la mijlocul ei (nu am ramas repetent :), e vb de medicina) si ca nu am un plan coerent de viata in afara de cateva sperante neancorate in nimic concret. Gandeam "o sa fie bine" desi stiam deep inside ca nu va fi fara o actiune clara si realista din partea mea. Vedeam medici "realizati" care erau un model pentru majoritatea colegilor mei si care pentru mine erau exact invers, goi, orgoliosi, paternalistici, lipsiti de respect, plimbandu-se printre secretare sau asistente cu atitudini de sefi de harem sau din contra, de asceti pentru care comunicarea cu semenii este o coborare inoportuna din turnul de fildes al medicinei. Si in afara spitalelor viata era de fapt cam la fel, aveam impresia ca traiam intr-o societate ale carei angrenaje mergeau greu, ca si cand toate rotile alea acoperite de nisip si se miscau sacadat, scrasning la fiecare rotire a angrenajelor.

Apoi a doua "foame" a fost mai greu de potolit, pentru ca a inceput sacaitor si a generat un fel de ulcer spiritual. Ma uitam in jur si imi era foame de normalitate, din ce in ce mai mult. Am crezut - ca doar nu sunt vreun sfant- ca pot sa ignor normalitatea pentru bani, avantaje, interes personal. Apoi am vazut cat de instabila este realitatea celor ce fac asta, cat de anosti -si prosti- si santajati/santajabili sunt cei care calatoresc pe un astfel de val, cat de usor este sa cazi de acolo.

A treia foame a fost generata de o banala ...foame. Nu prea aveam bani, eram intr-o tara noua, m-am dus la KFC intr-o noapte. Si in jurul meu erau oameni de conditie foarte precara, eu printre ei, si m-a izbit o anxietate imensa pentru ca m-am gandit ca pot sfarsi la fel -mai ales ca eram fara nici un alt sprijin- daca nu ma lupt ca si cum nu am nimic de pierdut (chiar nu aveam de fapt :) ).

Revenind la articol, mi se pare uimitor sa spui ca esti multimit pentru ca ajuti chiar daca nu ai aspirina sau vata sau spirt. Mi se pare nu numai naiv dar si de un paternalism incredibil. Da, poti sa iti dai "high fives" in forul interior pentru ca ai ramas in pofida lipsurilor, pentru ca incerci sa ajuti, dar in final masura implinirii profesionale nu esti tu, medicul, ci ... pacientul. Poti sa privesti in alta parte, sa ignori realitatea sau sa iti construiesti propria versiune a acesteia, in final nu o poti insa evita - bineinteles daca doresti sa ramai intre granitele normalului.

Exista prea multa subiectivitate in prezentarea situatiilor in Romania. Prea multe "expert opinions" intr-o tara in care toata lumea se pricepe la tot. Pana la urma rezidenta respectiva este 1 om intr-o mare de residenti care traiesc greu, tot atat de reprezentativa precum este Hagi pentru nivelul de fitness al poporului roman.

Cum stii ca un medic e bun

Intrebarea din titlu si-o punea VS, un simpatic psihiatru :) . Am raspuns acolo si atasez ideile si aici.

Ce cred eu ca inseamna un medic bun? Pai sa vedem:

Medicina este o arta care a devenit stiinta negandu-si originea pentru ca in final sa realizeze ca ramane o arta. Totul dintr-un motiv izbitor de simplu: nu tratam boli, ci pacienti. Nu noi, medicii, suntem cavalerii eroici luptand cu balaurul patologic intr-o piesa la care pacientul e un simplu spectator, ci chiar acesta lupta tinand spada intr-o mana ale carei miscari noi doar le ajutam.

Un medic bun vede dincolo de algoritmi, vede pacientul in intregul sau. Algoritmii sunt un compromis al unui sistem short-sighted care doreste -si ajunge sa se convinga pe sine- ca acestia, algoritmii, sunt rezolvarea. Nu dragul meu, un infarct sau o sinucidere incep insidios mult mai devreme decat un sistem deocamdata miop poate sa perceapa, incep aproape imperceptibil si evolueaza cu pasi mici, ca o corabie care se scufunda cu milimetri in fiecare zi. Algoritmul lasat singur trimite o alta corabie sa preia marinarii din mijlocul oceanului, un medic bun se urca pe corabie din port, invata cum merge, masoara balastul, intra in cala cercetand atent daca nu sunt scurgeri fie ele si minore. Pentru a fi un medic bun trebuie sa iti pese, sa iti respecti pacientul incat sa vrei sa ajuti cu adevarat; in plus trebuie sa faci parte dintr-un sistem care sa aiba tools-urile pentru a pune in practica ajutorul. Este nevoie de acea interfata intre ceea ce se intampla in cabinet si viata pacientului a.i. cat mai putin sa fie “lost in translation”; daca il plimbi sec pe ramurile algoritmului, ii pui in mana o hartie cu nume din care nu intelege aproape nimic si ii dai drumul pe usa batandu-l paternalistic pe umar, asta nu e medicina.

As spune ca medicina adevarata incepe cu medicul care tace si asculta intai atent pacientul. Apoi intreaba, devenind tot mai specific in cautare. Din cand in cad se opreste, explica pacientului in limbaj simplu, nemedical, unde au ajuns IMPREUNA pe harta complicata care duce spre diagnostic, verifica intelegerea si ii permite sa intrebe indiferent cat de stupida ar parea intrebarea (are tot dreptul, e viata lui/ei). Apoi reaprinde lanterna stiintei si continua cautarea explicand de ce crede ca e mai bine sa o ia pe drumul x, riscuri, beneficiile alegerii si variantele inclusiv a nu face nimic. Ocazional in calatoria aceasta, cu acordul pacientului, invita si alti drumeti. Apoi, cand ii da drumul, se asigura ca a ajuns la destinatie -fie si temporara- si il lasa cu o intelegere clara a ceea ce urmeaza si cum poate sa contacteze pe oricare dintre cei intalniti pe drumul asta pentru alte lamuriri. Comunica cu pacientul la nivel intelectual, dar si emotional, social, financiar – cel mai bun sfat profesional e inutil daca nu poate fi urmat.

Concluzia e ca medicul e un partener, consultantul pacientului competent (in sens medical). Asculta, comunica eficient la niveluri multiple, educa, asigura feedback inclusiv in viitor, INVATA de la pacient la randul sau.

Ceasuri

mda, imi cam plac. nu mari dar nici mici, complicate dar nu excesiv, fara electronic dials. Ce sa mai lungim vorba:

Ceasurile preferate 1 si 2:

 

Ceasul "de offroad", aventuri:



 

Ceasul de vineri de mers la magazinul din colt:

 

.

From min 3:00

Tuesday Quote

Spre a protesta fata de plicticosul "Wednesday w/out words" - what's the deal with it, anyways?! -, propun Tuesday's quote. First sample (nu mai stiu din pacate cine l-a spus, nu sunt eu autorul).

We dont see the world as it is, but as we are.

Strange but beautiful nontheless

.
God: [posing as a waiter named Al Mighty] I love that story, Noah and the Ark. You know, a lot of people miss the point of that story. They think it’s about God’s wrath and anger. They love it when God gets angry.

Joan: What is the story about, then? The ark?

God: Well, I think it’s a love story about believing in each other. You know, the animals showed up in pairs. They stood by each other, side by side, just like Noah and his family. Everybody entered the ark side by side.

Joan: But my husband says God told him to do it. What do you do with that?

God: Sounds like an opportunity. Let me ask you something. If one prays for patience, do you think God gives them patience? Or does he give them the opportunity to be patient? If they pray for courage, does God give them courage, or does he give them opportunities to be courageous? If one prayed for their family to be closer, you think God zaps them with warm, fuzzy feelings? Or does he give them opportunities to love each other? Well, I got to run. A lot of people to serve. Enjoy. (Waves his arm and as he leaves Joan looks in shock to see her plate refilled without God having to leave and fill it).
.

.
Traim printre reguli. Sunt peste tot, in societate, acasa, in bloc, pe strada, la plaja, etc.

V-ati intrebat vreodata de unde vin, de ce exista, de ce avem nevoie de acestea?

Luati o regula oarecare ce regleaza un aspect si asezati un punct P care sa o reprezinte pe segmentul cuprins intre aplicarea extrema a regulii si lipsa absoluta a acesteia. O regula durabila - a se citi acceptata- este de fapt un compromis ideal, un punct pe segmentul de mai sus care il imparte folosing un ratio destul de constant intre multimea L a situatiilor in care regula ar fi mai laxa si multimea R in care ar fi mai restrictiva decat in prezent. Un exemplu simplu ar fi definirea taxei de parcare a.i. venitul sa fie maxim: daca scazi pretul sub un prag nu castigi prea mult, daca il cresti peste prag nu mai ai destui clienti. Statistica functioneaza superb in a stabili raportul perfect L/R care defineste pozitia lui P.

Problema imensa este lipsa de constinuitate a acestui rationament in plan individual. Stim ca x% dintre relatii sunt durabile si satisfacatoare, in acelasi timp nu avem posibilitatea reala de a fi implicati intr-un nr atat de mare de relatii a.i. sa fim siguri ca x% are semnificatie in plan personal. Singura sansa este sa folosim shortcut-ul de a screen-ui superficial un numar mare de posibili parteneri folosind reguli care reprezinta de fapt interfata intre planul statistic si cel personal, screening aplicat in cea mai incipienta faza a interactiunii sociale. Simpatie, antipatie, atractie, repulsie - sunt doar denumiri ale acestor blocuri de algoritmi vechi conform carora probabilitatea de a face alegerea cea mai buna este mai mare.

Well, poate asta mergea in stone age, nu acum cand sansa de a insela acesti algoritmi este din ce in ce mai mare. Toti au sute de prieteni pe facebook- sunt de succes presupun, majoritatea sterg imediat o imagine sau comentariu care ii dezavantajaza, haine de sute de $ ascund imperfectiunile, smoke screens everywhere.

Societati care functioneaza dupa reguli arhaice au simplificat problema: altii decid pentru tine- de ex casatoriile aranjate. E perfect atat timp cat supunerea este absoluta, asemeni comunismului care in teorie este incantator iar in practica un esec monumental.

Intorcandu-ma la acel pct P reprezentand realitatea aplicarii unei reguli - si avand bineinteles in minte ca P poate fi dependent de variabile precum varsta/educatie/inteligenta/etnie etc- as fi curios daca vreun studiu social a descoperit vreun pattern, un fel de valoare nesperat de predictibila a raportului L/R de mai sus, vreun fel de "golden ratio" care sa izvorasca dintr-un aspect atat de profund al conditiei noastre incat sa depaseasca influenta nisei culturale/sociale/ etc.

.

Epic Battles :)

.
Azi eram obosit, nu stiu cum trebuia sa ajung in salonul 2046 si am aterizat in salonul 3046. Ma asteptam sa vad o tanara de 21 ani internata cu endocardita si cand colo era un nene in varsta inconjurat de familie. Interesant este ca am batut la usa (chiar daca este intredeschisa bat mereu, nu dau buzna ca un hun) si, cam prea adancit in ganduri, am inaintat pana in mijlocul camerei, in mijlocul familiei. Cand m-am trezit din gandurile mele si am dat cu ochii de nenea de pe pat, ups! stai asa, asta nu e pacientul pe care il cautam. Era pe oxigen, agonal breathing (e de rau), cei din jur ma fixau cu o mie de intrebari in ochi crezand probabil ca sunt cel care are grija de pacient.

Acum 10 ani m-as fi facut verde-albastru-rosu-violet. Dar acum sunt prea obosit, am zambit, am dat din cap, m-am intors si am plecat.
.