.
Azi ma gandeam ca dupa o lunga pauza de blogging as dori sa incep cu o tema extrem de serioasa: idila Borcea- Pelinel :))) .

Glumesc, normal. Nu, acuma pe bune, am citit recent lista de titluri a cartilor scrise in puscariile romanesti - da, dragii mei, ati citit bine, puscarii- de catre un nucleu dur, format din oameni de fotbal. Cultura romana va beneficia ani de acum incolo de analiza acestor opere, psihiatria probabil si mai mult.

Dar... recunosc! Am fost surprins placut de Becali! Ma asteptam sa scrie ceva de o asa tampenie incat, iarasi ma vad nevoit sa admit, eram gata sa platesc pentru a achizitiona cartea sa; insa respectivul s-a limitat la triunghiul care l-a consacrat: Steaua-Athos-salvarea romanilor.

Nu am putut insa sa nu remarc spiritul cantemirian care l-a insufletit subit pe acest mic Onasis al Romaniei, Copos:

"Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI"

Cartea aceasta se pare ca a starnit un real interes in tara (dar si peste hotare :))) ), asa incat nu incercati sa o cautati in librarii, nu (mai?) exista. Surse informate afirma pe la colturi ca doar Libraria Vaticanului ar mai detine o copie completa, pusa alaturi de unul dintre acele manuscrise rare care darama insasi esenta religiei crestine.

Cert este ca aceasta carte reprezinta o dovada de sacrificiu cultural: era necesar altruismul intelectual al unui om capabil sa se sinucida stiintific pentru a dezbraca aceasta perfida seducatoare, Istoria, de inselatoarele voaluri cu care ascundea rusinoasele subtilitati politice ale vietii elitelor din Tara Romaneasca si Moldova, in secolele de glorie XIV, XV si bineinteles, XVI!!

.

Just...hang :)

The "Sochi" incident

.
E-mail:


"To All AHS Staff and Physicians:

Beginning last Friday (Feb. 7), we have been experiencing slow-downs to computer network access across the province, and especially in Calgary and Edmonton. Some analysis of the issue shows that the slow-downs are related to significant use of the network to stream video, including coverage of the Sochi 2014 Olympics. While we very much appreciate the great spirit our staff is showing in their support of Canada’s Olympic team, we have to ensure that our clinical and business systems are not being impacted.

When large amounts of video are streaming through the Internet gateway, all applications that depend on that are at risk of slow-down. Patient care is our priority and we need to ensure that our core services have the capacity they need to run as expected. 

Thanks for your understanding of this and in the meantime, we join you in cheering on our Olympians! GO CANADA GO!

Thank you."

:)))

"Da' de ce....?"

.
Chiar asa!

Mama, ganduri de sinucidere, in salvare, un stol de reporteri cu microfoanele in sus prin usa ambulantei: "Da' de ce...?", "Ce v-a suparat asa de tare?", "Erati suparata?"

Trec peste patrunderea agresiva in spatiul intim al unui om, profunda imbecilitate a intrebarilor este uluitoare. Poate la fel de unuitoare ca reactia chirurgului alui care urla din afara salonului, sa auda pacienta cu cancer pancreatic: "Haideti ba odata, ce f-tem cateaua, mergem sau nu?" cand aia saraca incerca sa-si sune fiica, posibil pentru ultima oara.

Cred sincer ca in adancul lor toti oamenii sunt buni. Nu e naivitate, pentru ca desi cred asta nu am incredere absoluta in nimeni, dar exista perioade de timp cand circumstantele aproximeaza increderea. Cu toate astea cred sincer in a pune la punct cu cea mai mare strictete legala pe aceia care abuzeaza temporar de statutul de om. Nu cred in "era si x suparat" sau "are copii de crescut acasa" samd.

Reporterii/oamenii -multi- de genul de mai sus sunt indivizi care ar trebui pusi la punct cu severitate. Cineva ar trebui sa ii opreasca din avant, sa le spuna cu calmitate ca sunt absolut inferiori din foarte multe puncte de vedere si sa-i repuna in nisa sociala potrivita pentru ceva timp, pentru a le oferi ocazia sa invete si, posibil, sa avanseze.
.

:)))) Haahaaaahaa

.
You know, looking into a person's eyes and leaving outside the form, space, clothes and egos, all times of past that converged to now, you realize outside conventions and call the reality as for what it is, pure and simple; you say it as you see it, directly, eye to eye, soul to soul, all present and facing each other and everything else that just... is.


"You will die. Your friends are not your friends, you walk a dangerous path. You know it deep inside, everybody that got so close to the bottom as you did, knew it. You can change it though if you let yourself fall into the care of the ones who love you. Going back means you may never come home, to any home. You can still change it though."


We may not realize, but there are times when our life depends on simple answers to simple questions. A 2 or 3 letter word has the power to change things forever. When you look at life with intensity, clarity, and honesty, you know the answer, you foresee the adventure.


Just that sometimes we lie to ourselves knowingly that now it is not the moment.


It is now any moment.
.

Ghid de mers iarna cu masina

.
Dupa cum unii si-au dat probabil seama deja, locuiesc in Canada. Drumurile ma poarta cateodata prin locuri foarte salbatice, conduc mult chiar si iarna.


Dupa cum va imaginati, iarna Canadiana e ca un fel de var tocmai esti de la puscarie al iernii din Romania, senina ca un copil de 10 ani prin comparatie.


Ei bine, nu pot sa inteleg care este problema iernii din Romania! Ninge sa spunem 10-20cm, vantul bate cu vreo 70kmh, totul se blocheaza, oamenii stau pe autostrazi telefonand disperati ca mor de frig si nu-I baga nimeni in seama, drama!!


Hai sa va spun cam ce inseamna pregatirea unui drum de iarna in Canada:


In primul rand, daca situatia este chiar dezastruoasa - ffff rar- politia inchide drumul si gata, nu mai exista nici o dilema, poti sa ai si tanc nu treci de ei. Daca nu, sau daca nu o iei pe autostrada, trebuie sa te gandesti daca ai cum sa te descurci in cel mai rau caz - ala in care din diverse motive ramai in drum sa spunem vreo zi-doua. Distantele sunt atat de mari in Canada incat de multe ori nu ai semnal la telefon, mai ales daca esti printre munti/vai adanci etc.


Poate sunteti dintre cei care cred ca, dupa un pahar de vin, imbracati in trening Nike si cu adidasi in picioare care nu alearga niciodata, pot sa porneasca la drum cu curaj "lasa ca ne descurcam noi".



Well, pentru mine pregatirea e cam in felul urmator:


-masina: una dintre cele mai performante 4X4 - the real thing, nu Suzuki Samurai :)) sau mai stiu eu ce cross-over bun de trecut trotuarul de 10 cm din fata mall-ului. Cu ceva adaptari :) . Intotdeauna rezervorul cat mai plin. GPS.


-cauciucuri: de iarna, ofcourse


-comunicare: telefon satelit, internet, cell classic


-rucsac cu : mancare, apa, paturi termoizolante+patura electrica, hand warmers (niste pungi cu chemicals ce degaja caldura prin reactive exotermica when activated), filtru apa, solar panels capabile sa incarce si un laptop, lantern. in plus am oricum in masina un rand de haine de ski bune si ptr -30C + bocanci seriosi.


-nerecomandat in Romania: rifle .22 caliber si un arc takedown cu care poti sa vanezi lejer si black bears.


Nu spun sa ai cele de mai sus, dar sa iti iei nevasta si copiii si sa iesi in pantofi intr-o masinuta cu tractiune pe spate si cauciucuri cat rotile de trotineta in miez de iarna - este probabil un motiv serios de mini mental status exam/IQ screening.
.

.
Ma uitam si eu ca toata lumea la povestea asta cu avionul si balbaiala autoritatilor.


Vine pe ecran un padurar, asa, mai din topor dar om normal, povesteste cum poate "domnisoara" ar fi putut fi salvata daca... Dupa el i se ia interviu unuia la vreo 55-60 ani, cred ca era medic legist, halat alb, voce autoritara; respectivul se referea la aceeasi nefericita studenta, redusa in mintea sa de idiot cu pretentii la "cadavru femeiesc".


Nu sar in extrema de a semna impreuna cu cei 70mii de romani pe siteul Respect... Da, este o drama, mi se pare trist ca a murit si la fel de trist ca acest eveniment regretabil este elementul care a adus pe aceasta tanara in sufletele calde si dornice de drame telenovelistice ale romanilor. As fi preferat sa fi fost privita cu respect cat inca era in viata si nu acum, nu asa, ca o exponata fara suflare in piesa asta penibila.


Cat despre ala cu "cadavru femeiesc", daca nu ar fi legi cred ca l-as impusca pe loc. Exista uneori o discrepanta atat de flagranta intre ceea ce vor anumiti indivizi sa para si ceea ce sunt de fapt incat cred ca am dezvoltat un fel de alergie la prostia in forma ei impopotonata. Am tot respectful fata de cei mai putin inteligenti dar cu bun simt, am o ura profunda fata de stupizii cu pretentii, costume scumpe, halate immaculate, debitand tembel si fara respect ineptii cu aere de atotstiutori.


O sa spuneti ca ura asta e daunatoare, sincer cred ca e nevoie de mai multi care sa simta asa si care sa fie mai altruisti decat mine - a se citi dornici sa ramana in tara aia- astfel incat sa actioneze spre a schimba ceva. Am plecat de acolo pentru ca am simtit ca nu rezist, riscam sa devin violent - am si fost de cateva ori, din fericire fara consecinte - daca altii ar simti la fel si s-ar si controla mai mult ar putea face treaba necesara.


Pana atunci, ne uitam toti cu gura cascata la TV.
.

Polar nights

.
Cand traiam linistit in patria muma imi inchipuiam noptile polare de un intuneric coplesitor. Nu imi imaginam cum poate cineva sa traiasca aproape 6 luni fara lumina. Ulterior am ajuns mai la nord decat in Romania, iar de cateva ori chiar aproape de cercul polar. Am realizat ca sunt limitat -cum, eu?!? :)) - si ca imaginatia mea nu sare de genunchiul broastei. In imensitatea alba a iernii polare lumina lunii se reflecta cu atata vigoare incat vezi uneori ca ziua. Nu este ziua, nu este nici noapte, este o stare care trebuie experimentata pentru a fi inteleasa deplin.


Spunea cineva :) ca simte darkness intr-o alta persoana. As spune ca rar, foarte foarte rar exista intuneric adevarat sau lumina adevarata; cred ca suntem toti asemeni noptilor polare, uneori putem parea mai luminosi sau mai intunecati dupa cum e luna plina sau sunt nori sau, mai ales, cum sunt acordati ochii ce ne privesc.


Care dintre noi nu are secrete, colturi pe care ar prefera sa le uite, lucruri sau persoane pe care le iubim si uram in acelasi timp? Societatea moderna ne-a oferit competitia -cinstita, hahaha- si ne-a aruncat din pacate intr-un individualism miop in care ceilalti nu mai apar frumosi, sunt niste umbre periculoase de care e bine sa stam departe ca niste magneti ai caror poli se resping continuu. Simtim ca starea aceasta este nenaturala dar respingerea sau anxietatea apropierii este atat de puternica incat este invinsa numai de atractii temporare intense - sex, energia tineretii, accesul la resurse care garanteaza siguranta. Cu totii trecem incet de tinerete si doar cativa dintre noi ajung atat de bogati incat patura anxietatii apropierii devine irelevanta. Toti ceilalti suntem impinsi in colturi, respingandu-ne unii pe altii ca niste fraieri.


Cumva in prezent singurele care se acumuleaza sunt lucrurile negative. Imi spunea o pacienta -deprimata, dintr-o nisa etnica- ca nu intelege de ce nu isi poate gasi nu un sot (renuntase la asa pretentii "nerealiste") ci un boyfriend. "I have a child, not cancer". Iar daca oamenii ar privi direct, sincer, individual nu individualist, ar realiza ca are dreptate si ca masa aia de oameni de altfel destepti, frumosi, onesti in adancul lor formeaza un organism absolut stupid care abia se taraste, spiritual vorbind.


Se spune insa ca orice noapte polara nu dureaza mai mult de jumatate de an.
.

Dna Blandu

.
Analizand la umbra unui pahar de cognac excellent trecerea mea prin sistemul de educatie din Romania am ajuns la anumite concluzii surprinzatoare. Dar sa nu anticipez.


In ciclul primar am inceput la o scoala de cartier. Nimic deosebit, se invecina cu o scoala de corectie, totul era neutru. Apoi am continuat la o scoala de tara in clasele 2-3. A fost o perioada fericita, lipsita de griji, cu bagat lemne in foc - la propriu- si continuat lectia. Apoi a urmat clasa a 4-a, la cea mai prestigioasa scoala dintr-un oras mare: a fost oribil, cu o invatatoare gen Blandu care nu se sfia sa-si jigneasca elevii ce nu se incadrau in criterii greu de patruns de catre un om normal.


Ciclul gimnazial l-am petrecut la o alta scoala de cartier in aparenta fara pretentii: a fost cea mai fantastica perioada! Nu stiu nici acum prin ce complex de imprejurari am ajuns intr-o clasa de colegi extraordinari - toti prietenii mei sunt din grupul respectiv si putini mai sunt inca in Romania- invatati de niste profesori si mai extraordinari. Oamenii aia erau pasionati de ceea ce faceau, vorbeau liber si coerent, erau severi dar fair; singurul copil de bani gata, fiul unui director de banca, a trebuit sa fie mutat pentru ca altfel ramanea repetent. Ulterior a venit si fiul unui prefect care a avut aceeasi soarta.


Apoi a venit liceul, foarte pretentios, rece, stupid de snob, profesori inferiori celor din generala cu mult. Stiau materia dar nu aveau profunzimea sau finetea celor din gimnaziu. Colegii erau similari, multi din familii considerate de elita. Unul dintre momentele de haz maxim a fost atarnarea unor tampoane de tabla, vedeta clasei era un amarat de fotbalist care intra si pleca din timpul orelor dupa cum dorea. Au existat perioade scurte cand experienta a fost interesanta, dar in general am iesit din liceul ala cu senzatia pe care o ai cand mergi la un restaurant foarte laudat si iti servesc aia o chestie absolut banala, asteptand cu ochii cat cepele sa iei primul dumicat si sa lauzi calitatea de fapt cu nimic exceptionala.


Dupa liceu - facultatea. Singurul aspect de elita a fost selectia unor studenti buni. Profesorii, cu extreme de putine exceptii, au fost complet banali. Diferenta dintre liceu si facultate a fost ca astia din facultate nu se mai chinuiau sa mimeze, erau dezinteresati si o aratau deschis. A fost perioada cea mai incerta ca imagine a propriului viitor, cand pur si simplu nu ma vedeam profesand sau devenind asemeni respectivilor. Am fost foarte aproape sa renunt, am fugit un timp cu disperare de medicina.


A urmat Canada, grad studies. Profesorii te lasa mult mai liber decat in Romania, nu au pretentia ca ar cunoaste un domeniu larg, dar ceea ce stiu stiu bine. O experienta pe undeva neutra, in care entuziasmul nu era legat neaparat de rezultatele stiintifice in sine cat de potentialul ca acestea sa genereze granturi, fonduri, influenta. Am invatat ca nu este nici o rusine sa spui ca nu stii, atat timp cat mergi acasa, citesti si stii. Am mai invatat ce inseamna gandirea pragmatica, rece, "it's not personal", interesul propriu urmarit fara a lua in considerare pe ceilalti, jocul subtil al influentelor. Nu inseamna ca si imi place sa pun in practica toate acestea, dar cel putin sunt aware si imi pot intinde "panzele" mai efficient pentru a ajunge unde vreau.


Mentori? poate in gimnaziu ar fi fost, dar nu eram eu destul de copt. Acum ar fi, dar a ii urma presupune a renunta la viata personala, iar calea mea va fi una de mijloc, echidistant fata de ceea ce este in jur, profesie, viata personala, incercand sa iau ceea ce este mai bun din toate :) . Un organism oportunist care-va-sa-zica. :))))


Concluzia mea: in Romania cu cat a fost mai fara pretentii scoala, cu atat a fost mai buna, educativa, plina de substanta.
.

Cu mult inainte de Guta&Co

Superclip, estetic vb, great music as well

What is love

.
E si titlul unui cantec al lui Haddaway, dar nu despre asta vreau sa vb.

Adevarul este ca I have no clue what love is. Si e ingrijorator, nemaifiind chiar in my 20s :) .

Incerc sa imi amintesc, nu prea reusesc. In mod cert sunt multe moduri de a iubi, dar iubirea privita astfel e doar o conventie, un cuvant in loc de apreciere, prietenie, afectiune, sex. Nu este acel sentiment clar: Da domle, iubesc! ale carui vibratii -imi imaginez doar :) - strabat fara efort planuri ale fiintei cuiva de care respectivul nici nu era aware, rezonand in moduri atat de complexe incat renuntam a le mai analiza - doar devenim martori ai acelor trairi si ne bucuram de acel prezent de neinteles, dar cumva existent.

O singura data am simtit ceea ce cred ca ar fi "love at first sight"; dar atunci eram complet imatur pentru a urmari lucid sentimentul in planul realitatii. Si nu vb de chemistry-cu mult mai frecvent intalnita, ci de acel "wow" in care ramai fara cuvinte (de preferat doar initial) si ametesti.

Imi place mai mult expresia englezeasca "I'm in love with ..." decat "iubesc pe"; priveste iubirea ca pe un fluviu in care cei doi pasesc impreuna si nu doar din punctul unuia de vedere ca un vector indreptat spre celelalt. La fel si pentru "I'm into ...".

Sper ca macar Haddaway sa fi gasit raspunsul la intrebare :) .
.

.

The majority of situations we face are complex and that's great. We can turn around our life's Rubik cube until we reach an acceptable compromise, an exit we can live with.

But things that are truly important usually have just a few large pieces and most of the times it seems a daunting task to position a triangle in such a way everybody would see a square. Solving such a puzzle requires one to perform some kind of alchemy, to take the elements and change their very essence into something new. The huge problem is not actually doing it, but making everybody else see the change for what it is now; or believing in what your vision of how things would change, believing in the process instead of discrete states.

I have a beautiful happy daughter. She understands very little of what is about to happen. I can offer her everything a child could ever wish -literally everything- BUT her dad and mom being together. And that makes me very sad, although I know she'll be ok - not feeling perfect, but ok. I find it very difficult she cannot understand, I find it hard and frustrating that I have all the tools to make her mind safe from almost every assumption -  but she is not there yet, at almost 4.

My mind is telling me I cannot make her happy and be myself happy in the same time.

But my soul, deep inside, is telling me that my mind is norrow, my logic incapable of leaps of faith large enough to be real, and yet improbable in scientific terms. I know I'll be happy, I just feel it somehow.

We both have to be patient.
.

The most important day - Winnie Zen-style

Secure enough to feel?

Exista o teorie interesanta despre leaders, alpha-beta-structure of the pack.

 Indivizii se impart in doua categorii: secure si insecure. Dintre cei insecure, in functie de temperament pot fi beggars (cer sau ofera servicii in schimbul sigurantei), combativs (merg in extrema opusa si ataca pentru a nu fi identificati cu beggars, desi majoritatea incep ca beggars), cooperatives (cei mai eficienti, stabilesc legaturi cu ceilalti, manipulanti though). Cei din urma pot deveni secure.

Ei bine, liderii provin dintre cei insecure, rar combatives, majoritatea cooperatives. Existenta piramidei de lidership este eficienta energetic pentru pack, ai carei membri, simtindu-se protejati, isi pot permite sa se manifeste emotional. Cu cat sunt mai sus in piramida, cu atat mai logic si mai putin emotional trebuie sa actioneze.

Starea de lider este stresanta si necesita drive pentru a o mentine. Drive-ul provine din nesiguranta, the need to prove yourself and fight for your social status/image. Pierderea liderului genereaza unde de soc structural care perturba restul piramidei si ii ridica energia pe un orbital superior. Energia aceasta amplifica entropia si insecuritatea membrilor, scotand din amortire pe combativi si cooperanti a.i. numarul de potentiali lideri creste si piramida se stabilizeaza odata cu alegerea unui nou conducator.

Daca am translata teoria asta asupra familiei, putem deduce lucruri interesante. In general barbatii sunt mai logici, vor sa conduca; ladies, voi doriti sa simtiti chestii, dar pentru asta trebuie sa va simtiti in siguranta - oferita de partener. Daca simtiti ca nu aveti aceasta siguranta tendinta este aceea de a o capata prin propriile forte. Insa acest proces presupune cresterea activitatii logice in detrimentul exprimarii emotiilor, ceea ce reprezinta o stare in care nu va simtiti confortabil. Consecinta este frustrarea si erodarea, sooner or later, a relatiei.

Interesant.

As vrea sa spun ca gresesc rar si fara consecinte. In mintea mea, asa fac. Ok, recunosc faptul ca gresesc mai frecvent decat as vrea sa admit, minor. Ceea ce am uitat/ignorat ani intregi a fost insa ca o nu eu sunt etalonul de masura al greselilor si consecintelor, ci cei care sunt afectati.

Paradoxul fundamental este ca ambele perspective sunt corecte, iar unii oameni pur si simplu au puncte de vedere atat de diferite -in limitele normalului- incat fiecare are dreptatea lui. Nu are rost sa judeci sau invinuiesti pe celalalt, ci pur si simplu sa accepti diferenta si sa evaluezi daca este compatibila cu mentinerea relatiei. Uneori eforturile de a trece peste diferente sunt pur si simplu insuficiente si duc relatia in afara normalului.

Ideea, cred eu, in acest punct este nu de a purta un razboi care sa defineasca invingatorul pentru ca toti ar pierde. Cred sincer in sprijinirea celeilalte parti spre a defini limite comun acceptate chiar daca acestea pot tinde spre 0=nonrelatie.

Ar fi foarte frumos pentru mine daca nu as fi eu una dintre aceste parti...

Mexic

Am fost in Mexic, in varful peninsulei California. O zona desertica ce pare verde din avion dar care dezvaluie paduri de cactusi inalti vechi unii de sute de ani, crescand drepti dintr-un sol nisipos. Venind din Canada, prima impresie a fost ca nu pot sa respir bine, era infiorator de cald si umed. Am fugit catre aerul conditionat al aeroportului mexican, unde formalitatile au fost ca intotdeauna sumare.

Hotelul a fost excelent, masa super, stack-ul de bancnote de 1$ deosebit de util. Uneori am simtit ca sunt ca un strain in perioada comunista, cazat intr-o enclava de lux relativ inconjurata de saracie. Am facut cateva excursii, inotat cu delfinii, calarie, the usual staff. 

Am avut un bodyguard personal :))) - se spune ca nu poti face baie in Pacific pentru ca ! valurile sunt f inalte - ya, right- si ca sunt curenti puternici. Era black flag pe plaja, de cand 2 persoane de +80 si +70 s-au inecat acum luni bune. Astia probabil nu au inotat in Marea Neagra, la Eforie Nord, pe timp de furtuna... Anyways, inotul a fost f bun, super, dar au trimis aia un salvamar ca sa fie sigur ca nu ma inec :)).

In afara resortului orasele arata sincer jalnic, cu cladiri pe jumatate terminate si masini de acum 20 ani mergand haotic pe strazi asfaltate doar cativa zeci de metri de la drumul principal. Am vizitat si un fel de orasel turistic, Todos Santos, yaiks, waste of time to be honest with you, mandrie cat cuprinde pentru aproape nimic. 

I'll come back to relax.