Paradox economic + Raspuns :)

Poate cineva sa-mi spuna ( e asa, ca un fel de ghicitoare :) ) ce este foarte orbitor de uimitor in neregula cu informatiile din imaginea de mai jos?

Aceasta imagine este un print screen aleator, dar este interesant ca include informatii-exemplu bune pentru enigma numita "sistemul financiar in Romania".


Raspunsul:

Hai sa nu va mai tin in suspans: iata ce este in neregula! O stire atat de catastrofista (poate un pic exagerata, as da Romaniei inca vreo 3 luni pana la faliment) suprapusa peste niste indici bursieri romanesti in scadere (vezi box-ul dr jos) ar trebui in teorie sa duca la o pierdere a increderii in moneda nationala. Surpriza totala: LEUL SE APRECIAZA!!

Trei lucruri sunt evidente (pentru un amator ca mine cel putin):

1. BNR-ul face eforturi foarte puternice (care e pretul mai tarziu se va vedea) in a sustine artificial moneda nationala la un nivel ridicat. Este un drum fara iesire, cu o decompensare brutala la sfarsit.

2. Economia Romaniei este aproape exclusiv de consum si in aceasta tara nu se produce nimic. Asta este cauza pentru care este convenabil ca Romania sa aiba un artificial leu puternic. Pe plan mondial tarile care produc fac toate eforturile posibile de a-si mentine moneda proprie la un nivel cat mai coborat pentru a stimula exporturile de items produse intern + a plati eventualul debt la o valoare cat mai mica (vezi conflictul prezent dintre China/US, Germania avantajata de un euro slab etc).

Isarescu prezinta cu emfaza in toate ocaziile posibile cifra aparent imensa a rezervei valutare BNR (in jur de +30 miliarde euro) ca o garantie a stabilitatii situatiei financiare din Romania. Ei bine, din aceste +30 miliarde, doar cam a zecea parte (da, vreo 3-6 miliarde) sunt rezerva reala a Romaniei. Restul sunt garantii bancare (banii bancilor), o parte sunt banii FMI-ului pusi in rezerva pentru a umfla un sentiment de credibilitate anemic (ca si cand eu m-as imprumuta de la Lady Io cu dobanda semnificativa si as pune banii sub plapuma), alta parte sunt bonds money (Romania mai vinde aceste "actiuni" guvernamentale cu scadenta) si alte datorii garantate de stat. Din +30 miliarde, de fapt e mare minune daca in mod real mai ramane ceva pe plus.

3. Romania negociaza cu FMI-ul transe de sute milioane/putin peste 1 miliard euro! Aceste fonduri sunt infime raportat la o tara, asigura supravietuirea pe cateva saptamani-o luna. A te targui pentru transe de asa valoare (care nu rezolva nimic efectiv) este inca o dovada a incapacitatii de plata reale a Romaniei in plan international si, mai grav, intern. Romania ar putea bineinteles printa bani fara acoperire, si o face probabil "under the radar" pana o pleznesc organisme financiare peste mana. De ce se supune totusi? Pentru ca daca n-ar urma drumul (with no happy ending, remember) indicat de acestea, ar intra in colaps financiar in saptamani iar romanii ar da 500 RON pe o paine, ca in Zimbabwe; nimeni nu ar mai accepta trades in RONs, convertibilitatea in alte monede ar fi 0 (valoarea unui currency e data de increderea partenerilor de trade in aceasta; no trust = nimeni nu accepta sa primeasca lei si sa dea in schimb alte valute/produse).

Nu o apreciez pe Zoe Petre din perspectiva prestatiei guvernarii Constantinescu, dar are dreptate intr-un articol recent: Guvernul Romaniei din prezent HAS NO IDEA cum sa gestioneze situatia actuala.

Cand statul doarme...

Patrule ale Noii Drepte in Brasov pentru "prevenirea comportamentelor antisociale".

Pe scurt, agresiuni asupra unor membrii ai ND urmate de nici o reactie a martorilor si autoritatilor au determinat, conform articolului si blogului ND, decizia consituirii unei echipe de voluntari in Brasov; acestia vor patrula zone din oras incercand sa previna acte violente la adresa cetatenilor.

Cand citesc asemenea vesti ma incearca 2 sentimente aproape simultan. In primul rand, de satisfactie ca in sfarsit cineva ia atitudine, ca poporul roman nu e chiar mort. In al doilea rand, de ingrijorare, pentru ca odata pornit acest mecanism nationalist actioneaza ca un drog puternic, cu atat mai mult cu cat este administrat unei societati extrem de bolnave. Este nevoie de ordine? Absolut. Sunt autoritatile incapabile de a face ordine si in acelasi timp una din cauzele infractionalitatii galopante in Romania? Da. Seamana Romania cu o Germanie la inceputul anilor 30 (pastrand proportiile)? Din ce in ce mai mult.

Cred sincer ca o astfel de miscare este mai mult decat binevenita acum si sper ca cei care o initiaza sa fie capabili de a o controla -ceea ce de fapt nu cred ca se va intampla, daca vor rezista primului hop (al unor autoritati devenite subit eficiente in directia lor).

Astept cu nerabdare insa ziua in care un Bercea Mondialu' sau alt infractor de orice etnie ar fi va fi gasit legat la usa Politiei Romane. Pentru ca altfel nu se poate vorbi de ordine in Romania in conditiile date, cand sefi ai politiei vorbesc despre camata ca despre un lucru normal. Acestea sunt structuri mafiote, nu autoritati, dar din pacate toti stim asta, nu-i asa?

O noua inventie!

Ra-ta-taaaaa-taaaaaaaaaaaa!

Dupa vindecarea -de la distanta, da? - cancerului cu ajutorul unor aparent banale suvite si deloc banale unde electromagnetice, un tomnatic exponent de seama al medicinei romanesti aduce in atentia comunitatii stiintifice dar si a publicului larg o inventie pe langa care mecanismul din Antikitera e un disc de frisbee: DISCUL Graviditatii!

Usor de folosit, garanteaza parintilor sexul copiilor.

Situatie: tinara familie, el sofer de tir, ea casiera la Metro; apartament cu 2 camere in Berceni, masina Fiat din 2002, un hamster, 2 rate la banca. Vor un copil dar nu isi pot permite o fetita, stiind fiind ca sunt pretentioase si deosebit de moody (puteam sa va spun direct ca vor un baietel, dar este civilizat sa va ofer contextul situatiei). Au nevoie de un baietel pe nume Eugen; numele e partea usoara a problemei, putica nu. Solutia: DISCUL GRAVIDITATII! Simplu de folosit, se poate pune usor in poseta sau servieta, este available in 4 limbi (nu ar fi indicat totusi sa-l achizitionati in varianta in greaca -sper ca nu veche- pentru ca nimeni nu garanteaza ca nu va iesi fetita).

Zeci de telefoane sunt primite se pare "din toate colturile lumii" pentru achizitionarea acestui disc de aprox $10. Inclin sa cred ca "toate colturile lumii" pot fi de fapt cateva sate maori din Noua Zeelanda, unde localnicii au observat ca pot alunga mult mai eficient micutele dar enervantele pasari kiwi aruncand acest disc cu certe calitati aerodinamice. Versiunea 2.0 probabil va reusi sa convinga pasarile sa si returneze discul la adresa specificata pe acesta.

Celebrul inventator se pare ca ar fi si consilier pe teme de sexologie al parlamentarilor romani, o functie extrem de ocupata avand in vedere numarul mare de secretare si varsta inaintata a unora dintre alesi.

ps. sa stiti ca nu toti cei din conducere sunt in varsta. Zilele trecute am avut ocazia sa cunosc un distins consilier al unuia dintre ministrii din Romania. Acest demnitar de seama (nu e gluma) are varsta de... 21 ani. Nu stiu ce consiliaza la 21 ani, mi-a fost si frica sa intreb. Din nou spun, nu e o gluma.

UFO in Romania!!

Multi se intreaba cand vom fi contactati de civilizatiile extraterestre. Unii raspund simplu: niciodata! Altii mai optimisti cred sincer intr-un viitor stralucitor in care vom fi orbiti de razele -speram prietenoase- navelor venite din alte zari.

Pentru toti cei de mai sus, asteptarea a luat sfarsit! Imaginile de mai jos vorbesc de la sine:

Gradina din tunelul vietnamez

:)

Azi, Aug  26, 2010, am avut un moment personal de iluminare. Fiind personal, e subiectiv, da? - deci daca tu nu-l vei considera de interes, e treaba ta. :)

Am discutat cu parintii mei la telefon, vesti despre noi procese kafka-like. Am intrat sumar pe ziarele romanesti, aceeasi mlastina in care amatori cu pretentii de ziaristi arunca  cu noroi in directiile indicate. Nu articolele ma intereseaza, sunt stupide in marea lor majoritate, ci comentariile. Iar acestea nu sunt incurajatoare deloc pentru nivelul intelectual, cultural al societatii romanesti. Dar...

In ultima vreme sar din blog in blog, fara tinta, calauzit in drum numai de o idee, un titlu interesant sau din contra, foarte neinteresant. Marea majoritate a blogurilor sunt decente ca limbaj si continut. In locuri pazite destul de bine insa sunt blogs ale unor persoane cu adevarat intelectuale, fine, interesante. Si nu sunt putine deloc, dar prin lipsa lor de stridenta sunt mai greu vizibile. Culmea, unii autori sunt inca in Romania!

Aici vine revelatia serii: contrar aparentelor, Romania intelectualilor traieste, e mai vie ca oricand! In viata de zi cu zi, membrii ei nu se cunosc, poate chiar se uita incruntati unii la altii pe strada, atunci cand poarta masca majoritatii pentru a nu fi remarcati si abuzati (mental/financiar/etc). Dar in umbra computerelor, acestia infloresc surprinzator pe internet, prin bloguri sau alte tools virtuale. Aici discuta, se grupeaza dupa interese, fac ceea ce mediul vulgar al realitatii romanesti nu le permite in lumea fizica.

Este ca si cum au ales sa-si mute gradinile de flori in tuneluri, departe de intunericul si fiarele irationale de afara. Fiecare isi sapa tunelul in directia pe care o doreste, neingradit de altii. Uneori merg in aceeasi directie, paralele, ca niste trupe marsaluind tacute spre aceeasi destinatie, aceeasi idee. Se intersecteaza si se bucura de descoperirea tovarasilor de drum, se imprietenesc si imbogatesc reciproc, intr-o inlantuire creativa de idei.

Traiesc intr-o lume interzisa mitocanilor, incultilor, celor stupizi. O lume pe care si-o pot cultiva impreuna si si-o pot muta oriunde daca va fi in pericol. Deci exista sperante :)) !

Romania si marketingul

Am vazut intr-o pg web de ziar un link spre imagini din salonul incendiat in maternitatea Giulesti. Am dat click, era de fapt o fereastra video flash.

Incredibil! Oare nu mai exista nici un fel de decenta in tara aceea?

Pentru cei care din diverse motive nu pot vedea acest video: incepe cu o reclama in care o tanti bea fericita o sticla de apa Perla. Apa peste tot, peste un mar, flori etc. Dupa care urmeaza mesajul final: "DONE. ENJOY YOUR VIDEO."

Marturisesc ca nu prea am "enjoy" that video, poate sunt eu un ciudat.

Explozia de la Maternitatea Giulesti

Mare tragedie dragii mei, MARE.

Nu stiu ce s-a intamplat acolo. Nu cred in variantele penibile cu explozia aparatelor de aer conditionat - poate doar daca ai planta o grenada in ele. Dar haideti sa va marturisesc faptul ca intamplator am cunoscut personal marea somitate medicala care conduce acest spital, dr. Bogdan Marinescu.

Unii spun ca e un medic bun, altii nu. Cu siguranta e pe undeva deasupra mediei in romania, ceea ce nu inseamna performanta, ci de multe ori suficienta. Este insa, dupa anumite pareri printre care si a mea, un element nociv si imoral. Am fost la dansul in anul 6, dornic sa ma interesez in legatura cu pozitiile la doctorat. A binevoit sa imi arunce o privire intre o sotie de diplomat si una cu multe kg de aur la gat, mi-a spus sa astept. usa la consulatii era deschisa, am putut sa aud lejer "profesionalismul" (imi dau seama acum, atunci eram un tanar necopt si probabil usor impresionabil de hiene de genul acesta). Apoi, peste vreo ora jumate, a revenit in holul din fata biroului sau. Mi-a spus -desi nu avea legatura cu ce il intrebasem eu- ca in spital activeaza o firma de fertilizare in vitro (da, e a lui, dupa cum am aflat ulterior, si e foarte banoasa). Apoi, cu gesturi largi, mi-a aratat ramele din jurul usii biroului sau, fiecare cu un nume de firma. M-a intrebat ce sunt ai mei, intamplator taica-miu era director la o firma destul de mare - pe vremea aia. Mi-a spus ca toti cei din rame au avut onoarea sa fie sponsori ai clinicii de IVF si mi-a sugerat ca o sa se gandeasca la ce vreau dupa ce o sa primeasca un telefon pentru o sponsorizare. Mi-a facut impresia unui afacerist de duzina, nu un medic cu prestigiu.

Bineinteles ca nu am sponsorizat hoitul ala comunist, ii las pe altii cu mai putina minte sa o faca. Iar pentru cei care scriu pe forumuri chestii gen "multumesc domnului dr. Marinescu, m-a urmarit in sarcina si totul a decurs normal" ii anunt ca, din fericire, majoritatea sarcinilor cat de cat urmarite decurg normal. Din nefericire, calitatea unui medic este dezvaluita de situatiile complicate.

La mai mare, domnule marinescu!

Eu cand vreau sa aplaudati, aplaudati!

Aflu ca filmul "Eu cand vreau sa fluier, fluier" va fi propus din partea Romaniei la premiile Oscar.

Nu v-am mai spus niciodata, dar sunt 1/16 grec. Legatura cu titlul este aceea ca, atunci cand aud astfel de stiri, sunt grec, altfel sunt nord-american, si rar, tot mai rar, roman. Nu trebuie sa ma injurati pentru ultima parte, e o optiune personala. Pur si simplu m-am saturat sa imi fie rusine ca sunt roman.

Dar sa ma intorc la filmul amintit. L-am vazut, nu mi-a placut absolut deloc. Un film despre puscariasi, cu actori puscariasi, jucat partial si deloc surprinzator - da, ati ghicit, intr-o puscarie. Un film de un realism deja obosit, redundant, sacaitor prin goliciunea lui groteasca. Este original pentru un strain? Sigur. Dar reprezinta un act cultural, cu atat mai mult unul care sa merite promovat la nivel international? Ma indoiesc profund.

Imaginati-va urmatoarea scena: pe o planeta indepartata, un alien scufundat intr-o adanca plictiseala ia containerul in care a facut pipi - da, pipi - si il arunca dupa niste bolovani. Fast forward 2 milioane de ani, chinezii ajung pe planeta respectiva si descopera containerul. Sa vezi minunatie, in interior se afla inca un lichid extrem de acid, iar modelul de pe container, extrem de alambicat si cu o inscriptie ciudata ("aici a facut pipi XEW2124") ii ajuta sa ajunga la singura concluzie logica: aceasta este o sticla de parfum de provenienta extraterestra. In orice caz, un artefact exotic.

Ei bine, daca filmul asta ar ajunge la Oscar cam aceasta ar fi in cel mai bun caz reactia pe care o poate obtine. Nu cultura, ci exotism. Nu talent creator, performanta. Ci o multumire similara cu aceea de a vedea o maimuta care dupa 5 ani de incercari stie in sfarsit sa apese imaginea unui mar cand ingrijitorul spune "hungry?".

De ce suntem atat de primitivi cultural????

Meserie exotica

Pentru aceia dintre voi care se uita pe Discovery Channel nu este o noutate emisiunea despre meseriile exotice. Am vazut chiar un nene care curata subteranele unui mare oras, altul care vopsea ceea ce mai ramasese din tegumentul unui biet animal, altii cresteau mushte in nu-stiu-ce scop obscur dar fara conotatii masonice (da, stiu, ar fi fost mai interesant...) . Uitandu-ma pe pagina de web a show-lui respectiv eram cat pe aci sa le propun o explorare a unei alte meserii exotice: medic in Romania.

Un amic/vecin din Romania, relativ tanar (40s) si sef de sectie intr-un spital marisor imi spunea acum cateva zile ca si-a depus demisia. Uai?? "Uite -mi-a spus respectivul- nu e vorba de bani aici (tocmai se intorsese dintr-o excursie intr-o tara indepartata). Dar pur si simplu imi mor pacientii pentru ca nu am ce-mi trebuie. As vrea sa stau, dar e si pielea mea in joc iar ca om nu mai suport sa vina astia la mine si sa nu am ce sa le fac. N-am nici macar aspirina, daca poti sa crezi. Nu mai vb de anestetice sau altele. Si e din ce in ce mai rau." Du-te Fratele meu Alb incotro vei vedea cu ochii- i-ar spune probabil un personaj sasiu si, din pct meu de vedere, cam sinistru.

Problema e alta, si a fost relatata interesant de un -probabil- pacient, pe un forum (poate nu mai retin exact toate cuvintele, dar suna cam asa): " ba, nu pot sa sufar medicii astia, ia spaga de la toata lumea. acum cateva saptamani am fost la spital ca ma durea burta si am asteptat vreo 6 ore pana ma vazut un doctor. nu le tin partea, da era unu singur in toata garda si toata lumea tipa pe acolo ca ii doare ceva. ce dracu sa faca si asta singur, pe care sa ia primu?".

Pe de alta parte, serviciile medicale in sistem privat par sa ia o oarecare amploare pe acolo; ma intreb cati pacienti vor avea acces, financiar, la acestea, in conditiile in care clasa de mijloc din Ro tinde spre 0 numeric vb. Farmaciile? cred ca peste jumatatea asteapta probabil in holul falimentului. Populatia? din ce in ce mai prost tratata, educata, hranita.

Ei bine, cu toate acestea instabilitatea manageriala din sanatate pare sa fie demna de epoca fanariota. Managers straini de sistemul sanitar, sau incapabili, sau corupti, in orice combinatie doriti. Sau mai vin unii care nu stiu in ce se baga si cand isi dau seama, pleaca sau sunt schimbati in cateva saptamani/maxim luni.

Pentru cei mai informati ca mine, e vreo solutie? -ma refer in afara de un pluton de executie ce ar fi probabil foarte busy pentru cativa ani.

Romanii au reusit iarasi!!

Bucurie mare, dragii mei!

Dupa inventarea stiloului si zborul lui Vuia/Henry C., stiinta romaneasca a mai realizat un mare pas inainte! In premiera mondiala -si nu numai- un cercetator roman a reusit sa vindece ...CANCERUL! Si, pentru ca deja era banala incercarea de a vindeca aceasta -sa-i spunem boala- prin contact direct, cercetatorul nostru a aratat ca interventia terapeutica poate fi -si chiar se recomanda a fi- realizata de la distanta.

Obtinute in urma unui setup experimental complex, rezultatele vorbesc de la sine: 3 sobolani injectati cu celule canceroase in cocoasa traiesc, practic, o a doua adolescenta cancer-free. Va intrebati probabil cum s-a ajuns la aceasta realizare? Un fizician i-a tuns, a colectat parul in cateva eprubete pe care le-a supus unor campuri electromagnetice. In urma iradierii suvitelor, fostii lor posesori, cocosati de galma canceroasa, s-au vindecat.

Va prezint una din "probele de la dosar": eprubetele!

Chiar in clipele acestea, probabil, zeci de cercetatori din centre europene si din am de nord -take that, you capitalist bastards!- sparg cuprinsi de frustrare tools de sute de mii $, constienti ca, si de aceasta data, un fizician obscur dar genial dintr-o tara aparent obscura le-a oferit o lectie de viata pe care nu o vor putea uita curand.

Sursa stirii initiale si a imaginii de mai sus: Ziarul Libertatea, June 01/2010.

Acuma serios: ??????????????????!???????????? OMG!!

Initial am ras in hohote, apoi mi s-a parut dintr-o data f trist. Si chiar e...

ps. azi nu am avut absolut nici o idee worth mentioning :)

Romania

Nu sunt un patriot. Nu cred ca Romania este nici cea mai frumoasa, nici cea mai bogata sau civilizata tara, scoala romaneasca mi se pare net inferioara celei din vest; de fapt tara asta nu exceleaza in nimic, abia daca sunt cateva aspecte care ating media. Istoria? mda, sa trecem peste capitolul asta, chiar nu avem cu ce ne mandrim - in afara de niste minunate vestigii intr-o totala paragina. Industrie, agricultura, comert? tind spre 0. Oamenii? Sincer ii urasc, compatimesc si iubesc in acelasi timp; nu stiu cum simt toate astea, face parte din paradoxul de a fi roman, probabil.

Ei bine, cu tot acest bagaj de perceptii despre tara asta, urmaresc cu atentie ce se intampla acolo, mai ales in aceste zile. Pentru ca este grav, pentru ca imi confirma ceea ce credeam dar speram sa nu se intample. O tara fara infrastructura locuita de mediocri condusi de incapabili amorali nu putea ajunge decat in punctul in care este acum; punct care, din pacate, nu este cel mai de jos. Daca as trai in Romania acum, as pleca cat se poate de repede, si nu din motive financiare.

Romania pare un haos organizatoric pornind de la arhitectura, societate, invatamant, comert, drumuri etc. Pare, pentru ca nu este. In spatele imaginii haotice se afla o organizatie rigida de la un nivel incolo, extinsa in toate domeniile si in toate directiile. Cei care o formeaza nu sunt instruiti, nici inteligenti, cu atat mai putin bine intentionati. Unii nici nu doresc sa faca parte, dar nu este alegerea lor, dupa cum nici altii nu aleg sa intre. Unii par foarte bogati dar nu sunt, altii par ca o duc bine dar in fapt sunt obscen de bogati. Unii par ca se cearta, altii par ca sunt criticati vehement de ziare pe care uneori chiar ei le controleaza. Trecuturile se reinventeaza, cei ce vad ce se intampla si spun public sunt denigrati (vezi cazul minor Marino, interesant); cand lucrurile devin serioase, apar procese, martori la comanda, iar daca nici asa nu se rezolva, mai exista cateva solutii.

Argentina 1989-90 este un exemplu aproximativ pentru ce va urma in Romania. Sper ca apetitul pentru dramatism al "regizorilor" romani sa nu redevina exagerat, asa cum s-a intamplat la "revolutie". Se va schimba ceva? Not really, vor disparea cei mai flashy, penibili, ne-rezonabili dintre cei care va conduc acum, iar in locul lor vor veni altii din aceleasi cercuri, dar mai moderati, sub control temporar din exterior. Astia vor da vina pe cei de dinainte, apoi, cu timpul, se vor "talibaniza" si ei.

Ce va asteapta efectiv? Infractionalitatea oportunista si "de nevoie" va creste mult, paralel cu ineficienta progresiv sporita a unor institutii pasiv-agresive.Multa disperare, salarii si pensii si credite neplatite, executari judecatoresti, proteste violente, posibil devalizarea centrelor comerciale, institutiilor statului.  Vor apare lideri de niciunde, dintre care unii sprijiniti de grupuri mici, actionand suspect de compact. Va fi un val de entuziasm disperat, aia vor face surf pe el pana in fruntea statului-marioneta. Vor fi "consiliati" de boards de advisors externi care vor cere sacrificii populatiei in numele iesirii din criza. Posibil granitele vor fi temporar inchise, transferul de fonduri restrictionat spre afara, posibil moneda nationala- care o mai fi atunci- va deveni pentru un timp ne-convetibila in alte valute. Dupa un timp, cand situatia va redeveni relativ stabila statul va fi "advised" sa vanda/concesioneze in conditii minime resurse catre investitori "strategici". Se va restrictiona/ingreuna plecarea fortei de munca, vor creste un pic salariile. Politia va fi restructurata sau inlocuita cumva de jandarmerie. Armata va controla pana atunci orasele. Va fi un fel de dictatura mascata intr-o politica hei-rupista de "trebuie sa muncim mult impreuna, traind la limita, ca sa scoatem tara din impas."

Mi se pare dureros ca sunt -inca- in Romania oameni de calitate care nu ar merita sa isi iroseasca inutil vietile locuind acolo. E un potential uman nerealizat ce reprezinta o pierdere de neinteles, uneori sub pretextul pueril "pai e tara mea". Conventii dragilor, fie ele geografice, culturale etc. Depasiti-le si fiti oamenii care ati putea sa fiti, depasiti limitele impuse de cuvintele demagogilor, pentru care patriotismul este o simpla unealta. Redescoperiti satisfactia de a fi inteligenti si intelesi, de a fi lasati sa contribuiti si de a trai o viata decenta, nu la limita supravietuirii - la limita aceea chiar si cei inteligenti redevin animale, doar extrem de putini au puterea verticalitatii acolo.

Ceea ce la ei e normal, la noi e fantastic!

Am gasit comentariul din titlu pe unul din blogurile simpatice pe care le citesc, si m-am gandit: Fantastic! In Romania, cineva ar fi  spune acum: "daca la voi e fantastic, la noi e extraordinar!" dar acum lumea doarme in Ro.

Am o obsesie cu polonezii (vei vedea legatura) de cand eram copil. Pe vremea aia, in cartea de capatai din turnul cel mai inalt al primariei orasului, "copil" era definit exact asa: "persoana de statura mica, deosebit de iritabila, se poate calma rapid cu o cutie de Cip-Cip sau un pietroi de zahar candel". Bineinteles ca la varsta aceea nu aveam acces la aceasta intelepciune, dar incercam sa am acces la tentatiile mentionate mai sus. Cu toate acestea, ceva lipsea in viata mea, o voce launtrica imi spunea ca adevarul e out there, not here yet. Stiti cum in viata unul din 10 are facultate, un om din 100 devine sef, unul din 1000 e casatorit cu Neli, iar unul singur din 10000, the chosen one, are (eram cat p-aci sa scriu 250kg) un porsche - sau echivalentul feminin, pantofi Manolo B. Ei bine, pe vremea aceea, un copil din 10000 punea limba pe adevaratul "Holly Grail" al dulciurilor: bomboanele poloneze!

Totul este ciclic -ar spune chinezul cu care am lucrat un timp- si iata dragii mei ca revin la topic. Ei bine, pentru polonezii aia bomboanele lor erau un lucru normal, pentru noi, copiii romani care o iubeau pe Mihaela la nebunie, erau fantastice! Era greu de imaginat procesul tehnologic prin care, pe langa zahar, polonezii bagau si niste arome de fructe in bomboanele alea, nici acum nu il inteleg, dupa ani si ani. Dar, daca luai una si apoi inchideai repede ochii (se topea cu viteza), intelegeai probabil ce a simtit Buddha sub smochinul sau. Universul era una cu tine, toti copiii de pe strada iti erau frati (pana la bomboane poloneze), aerul se umplea de cantari divine. Din surse secrete, se pare ca polonezii ajunsesera sa elaboreze o bomboana care, udata, se transforma intr-un pui prajit, dar pastrau secretul cu strasnicie, pentru ca numai la tv am vazut asta, duminica la pranz.

Anyways, ajuns peste mari si tari, ce vad la magazinul italian???? Bomboane poloneze!! Am fost super-chicken, nu am luat, pentru un motiv relativ simplu: mi-e teama ca nu o sa-mi mai placa si o sa spoil ani de amintiri placute... :)

Imi e dor de mirosul de padure din Romania, vara. E un pic prafuit, incins, si mai ales cu aroma (nu stiu daca e cuvantul corect) unei zile in care n-ai nimic altceva de facut decat sa umbli brambura printre copaci. Mergi si mergi, si poti sa dai peste izvoare curgand din cismele vechi, acoperite de ierburi; daca ai sti sa descifrezi literele chirilice sterse, ai afla despre vreun Voicu si despre ai sai, morti de peste 150 ani. Ca noi toti, a trait, a iubit, a urat poate, a avut copii, a mintit sau poate a fost un monument de cinste, cine stie, cui ii mai pasa dupa toti anii astia? Treci prin padure si ajungi in mijlocul unui sat adapostit intr-un fel de rapa adanca si larga - probabil iarna era mai usor de suportat in adancitura aia. Ai sentimentul ciudat ca ceva lipseste, dupa cateva minute iti dai seama ca e prea multa liniste pentru o asezare. Mergi pe drumul prost intrebandu-te ce fel de gospodari sunt astia, dar apoi realizezi ca ferestrele caselor sunt toate inchise, neobisnuit pentru caldura de la miezul zilei. Casele par ponosite, iar putinele zgomote sunt infundate, de parca aerul e o vata transparenta. Te intrebi unde sunt toti plecati, si deodata iti dai seama ca satul este parasit complet de zeci de ani, probabil din anii '50-'70. Da, si scoala e tot acolo, biserica e tot acolo, uitate de timp in rapa lor. Poate in biserica aia s-o fi botezat acel Voicu, poate in cimitirul pe care-l banui in spatele ei, printre tufisuri devenite pomi, o fi ingropat. Te gandesti la el, si printr-o bizara simetrie, inchizi cercul, pentru ca si el te-a imaginat acum mult timp; si parca simti cum ochi din alta lume te privesc, linistea devine mai apasatoare. Iti dai seama ca in lumea asta totul trece, nu e cale in jurul acestui adevar. Asa cum te plimbi tu acum prin satul lui Voicu, altii in viitor vor gasi intr-un colt de net "satul" tau virtual, cateva imagini poate, cateva ganduri; pentru ei vor fi la fel de antice cum ti se pare tie "blogul" lui Voicu, scris in chirilicele unui an obscur de prin 1800.

Prima vizita in Romania

eu, dupa 3 ani in afara, iau avionul cu destinatia Bucuresti. Escala, ca de obicei, in Frankfurt. Tot ca de obicei, granita dintre cele 2 lumi, vest si est, este bine demarcata de trecerea din holurile largi si luminoase ale partii mai civilizate spre terminalul intunecos, saracacios si plin de chinezarii al Europei de est. Ca sa ajungi insa in terminalul asta, treci printr-o experienta pregatitoare: coada de la security. Nu e nevoie sa spun ca este inghesuita, ca apar, in mod traditional romanesc, diversi care incearca sa intre in fata - avionul tot la ora aia pleaca, anyways. Pentru cine are aparat auditiv performant si un pix, povestile auzite acolo sunt adevarate lectii de supravietuire in vest, inflorite bineinteles.
Avionul spre Bucuresti, intotdeauna destul de mic, este invadat de calatori. Spontan apar mici certuri pe locurile ptr overhead luggage, mai putine totusi decat ma asteptam -semn promitator :) . Se face ora de plecare spre B, nici o miscare. Dupa inca vreo 30 minute, pilotul anunta ca vreo 3 pasageri nu sunt prezenti, inca sunt asteptati, deci vom intarzia; ne asigura ca, desi probabil 3 cocori din vreo specie rara vor muri cu ocazia asta, am putea recupera intarzierea in zbor. Peste inca vreo 40 minute apar si cei 3 crai, cu ditamai bagajele de mana (numai la romani poti sa apari cu astfel de volum si sa pretinzi ca e "de mana"), in oftaturile si comentariile celorlalti calatori :) .

Ajungem in Bucuresti pe la 12 noaptea. Din 2 bagaje, unul a hotarat sa divorteze. Ma asez la coada celor cu bagaje recalcitrante. F nervos. M-am calmat povestind cu ailalti de la coada. Destul de operativi totusi cei de la birou, ma anunta ca bagajul meu a fost vazut in Frankfurt. Fericire mare, le spun ca o sa vin eu sa-l iau cand e disponibil in B. Si, pe la 2 noaptea, ma indrept spre iesirea dinspre sala de asteptare, uitandu-ma cam incruntat spre bietii ofiteri vamali, care n-au mai zis de fapt nimic.

Pupat parinti, urcat in masina, pornit spre estul Romaniei. Al doilea stop, prima injuratura -era taica-miu la volan, ce-i drept nu a demarat in tromba cand s-a pus verde. Ma sui eu la volan, desi eram cam obosit dupa atatea ore de zbor. Ajungem in orasul nostru frumos, descui usa, apuc shoricarul grasut de trompa ca sa-i urez bine te-am gasit. Mananc ceva, ma indrept spre sufragerie (nu ii spun living :) ), e ora 7 am, nedormit de vreo 36 ore. Deodata ceva mi se pare suspect: ceilalti membri ai familiei se aseaza pe canapele, ca la teatru. "Hai sa ne povestesti!" cade fulgerul lui Zeus peste mine. "Stai sa dorm si eu, cand ma scol povestesc." "Aa, pai te-am asteptat atata, si tu nu vrei sa spui nimic?!" rasuna voci contrariate, putin iritate chiar. Stati mai fratilor, n-am mai dormit de cateva zile, abia ma misc, aveti un pic de rabdare. Ma rog, a iesit putin mai ciudat, ca deh, rabdarea nu e pct meu forte si recunosc cinstit asta.

Orasul e cum il stiam, poate mai mare discrepanta magazine pretins luxoase (care vand tricouri de 10-15$ din vest cu 30-50$) si ceva degradare arhitecturala. Un mare pct in plus sunt cafenelele, una chiar avea wireless (cred ca era dial-up, ca abia am putut sa ma loghez la yahoo mail). Mi-a placut sa revad anumite zone vechi, am urcat iarasi in turnul moscheei, am mers la muzeul de istorie, am mancat pe-afara spre disperarea maica-mii (ce sa fac, nici nu-mi place cum gateste dar nici nu vreau sa o refuz face to face, i-as rani sentimentele). Iar o sa amintesc cafenelele, mobilate vestic dar totusi cu o atmosfera usor orientala, mai putin "precise". Am "vazut" pentru prima oara cladiri pe langa care am trecut de mii de ori inainte fara sa le observ, am studiat oamenii din jur, mi-am vizitat bunicii in cimitirul lor ingramadit (am salutat si pustiul de cativa ani "cazat" langa ei, crucea nu se mai vedea de tufisuri dar stiam ca era acolo), m-am uitat la mare ore in sir -  nu fumez, dar n-am putut sa rezist sa nu trag dintr-o tigara faina stand cocotat pe un bolovan in mijlocul unei plaji semi-pustii.

Apoi, dupa vreo saptamana, am plecat spre Bucuresti. Am vrut sa ma intalnesc cu cativa fosti colegi, nu am vazut decat jumatate, restul, f buni prieteni in trecut, nu au gasit timp; poate or fi crezut ca o sa apar cu un ceas de 500$ la mana si imbracat in Gucci de sus pana jos, privindu-i cu dispret... Adevarul e ca ma intrebam cum sa ma port cu prietenii, daca as plati eu poate ar considera ca sunt snob, daca nu ar crede oare ca nu-mi pasa de ei, acuma cand vin de peste ocean?!

Bucurestiul mi s-a parut mai alambicat decat il stiam, mai multe localuri/nelipsitele cafenele/"luxosul" KFC+MAC/ Pizza Hut/Sheriff's Pizza (nu mi-a mai placut, vedeti, poate chiar eram snob :) ). Centrul "istoric" era o ruina, cu ierburi care cresteau dintre caramizile mancate de timp ale unor hanuri balcanice relativ vechi. Am facut slalom printre caini, oameni, m-am plimbat cu metroul fara sa am o tinta, am "blend in" imbracat ca ei si doar cu cateva milioane in buzunar, ca sa fie mai autentic :) . Apoi am hotarat sa merg la munte.

Am ajuns in Busteni, apoi in Sinaia. Am urcat la Babele -era vara- si am fotografiat pe platoul Bucegilor urmele unor melci nascuti cu mult inainte de acesti munti, pe vremea cand dinozaurii pitici ai Transilvaniei se balaceau voiosi in marea Thetis. Am vrut sa merg la Hotel Pestera, nu mi-a placut atmosfera si oamenii. Un nene mi-a recomandata schitul de langa hotel, si am mers acolo din curiozitate, dar era intr-adevar super, o treime de pret in aceleasi conditii, inclusiv cable TV! Mancare nu era, asa incat un timp am mancat la hotel. Apoi m-am gandit ca de ce n-as manca la manastire, si am vb cu Mimi, o batranica simpatica, sa ma puna pe "meniu" :) . Super mancare, de zece ori mai buna decat la hotel. Am intrat in pestera din spatele manastirii, f faina cu biserica aceea din pantecul ei intunecos. Nu sunt credincios decat de forma, dar a fost o experienta interesanta sa merg la juma de slujba in biserica aia mica; n-am rezistat mai mult, dar a fost frumos.

Apoi am parasit muntii si am mers un pic prin Transilvania, cu lista mea de fortificatii/biserici sasesti. Am tras de prieteni sa vad jumate, daca era dupa mine ma opream in fiecare sat. Am ajuns in Sibiu, mult mai frumos decat il stiam, mai civilizat si renovat. Am mancat superbine in Piata Mica, mi-am luat fasole cu costita afumata vreo 3 zile la rand :) . M-am intors prin Brasov-Buzau, frumos drum, plin de serpentine.

Reajuns acasa, mi-am vizitat restul familiei. Primul sfert de ora, pupaturi cam sfioase -parca ii vizita mumia lui Tutankamon- am dat ceva gifts. Intrebare de baraj: "n-ai adus si tu un telefon, ceva?". Nu adusesem, asa era. Venisem sa-i vad, e drept ca celor f apropiati le adusesem laptop, dar oricum cei vizitati acum nu stiau de asta. M-am simtit ciudat, dar i-am inteles. De fapt ajunsesem la ei si pentru ca stateau acum in casa bunicilor, vroiam sa o mai revad, sa simt peretii aia si sa il "vad" pe bunica-miu fumand in clasicul lui fotoliu din piele falsa de langa soba, sa-i "vad" zambetul cand apaream dupa luni de absenta prin Bucuresti. Nu mai era acolo sentimentul asta, casa era "renovata", in curtea mica ciresul meu era de mult taiat iar radacinile ascunse sub o placa de beton -ce nevoie e de iarba si flori, cand poti sa-ti pui masina in curte? In curtea din spate, unde era scara spre podul in care ma refugiam in pijama in timp ce bunicii credeau ca dorm, nu mai era nimic. Am aflat ulterior ca au aruncat cartile si caietele vechi pe care le citeam in pod, printre panze de paianjeni albicioase in lumina aia palida care strabatea ochiul de geam miop. Oamenii nu se schimba, daca ii cunosti cu adevarat iti dai seama ca vei gasi intr-un batran de 80 ani acelasi tanar, copil; isi schimba mastile, unii par ca devin acele masti crezand in ele cu disperarea dorintei de a fi ceea ce vor sa fie.

Am plecat din Romania mimand tristetea fata de ai mei, dar in sinea mea bucuros ca ma intorc acasa. M-a intristat instrainarea, este sentimentul acela ca iubesti dar nu mai comunici cu obiectul iubirii; e de ajuns uneori, in fond fiecare are drumul sau, iar acceptarea acestui fapt tine de maturitate. Inteleg si stiu multe din cele ce tin de tara asta, legat de motivele pentru care lucrurile se intampla asa cum se intampla, de ce sunt tinute in starea in care sunt. Sunt motive intemeiate din anumite puncte de vedere pragmatice si individualiste, o increngatura de mici entitati binare interes-santaj. Am plecat pentru a ma salva pe mine si cei din jur, nu financiar, ci mental. Vizita in tara mi-a reconfirmat decizia. Da, din pacate numai inteligentele cu adevarat superioare vad logica eticii si frumosul binelui -ar rade unii in hohote daca ar citi asta- iar cei care demonstreaza asta in romania sunt destul de rapid redusi la tacere, de la un nivel incolo.