Pen semi-undercover, 10am Zulu Time, asteptand la catedra. Pe usa isi fac aparitia ca niste linii si puncte ale unui mesaj MORSE, unul cate unul, in jur de 6 oameni. Pen, mare artist al profilingului, incepe:
-asta pare isterica, femeie la 50 ani fara verigheta, vorbeste rapid: PRM
-barbat la vreo +40 ani, imbracat relativ modest, pare ceva tradesman: PDSR
-profesor, vorbeste repede dar pare putin nesigur, are cam prea multa initiativa: PNTCD
-doamna relativ atragatoare, destul de bine imbracata si la locul ei: poate PNL
-student, vorbaret, slim, negricios si bagacios: probabil tot PDSR dar mascat ca altceva
-tanar la vreo 25-30 ani, imbracat normal, nu prea vorbeste: habar nu aveam.
Ei bine, tocmai de la acest tanar misterios avea sa vina surpriza.
-Asa, dumneata de la ce partid esti?
-Partidul Pensionarilor.
Pen ridica o spranceana a necredinta. -Cum sa fii de la Pensionari, ai sub 30 ani!
Tanarul nostru devine cam iritabil, chiar un pic agresiv: -Da domnule, sunt de la Pensionari, care e problema??
-Da-mi te rog buletinul.
-Nu am.
-Deci esti un pensionar fara buletin sa inteleg.
-Uite aici, am legitimatia de la partid.
-Lasa domnule, iti fac trei legitimatii d-astea intr-o ora in photoshop (Pen avea experienta generoasa cu abonamentele RATB), vreau sa fiu sigur ca esti cine spui de pe lista asta.
-Il am acasa.
-Si cum, umbli asa, fara buletin?! Daca te opreste politia pentru a verifica domiciliul? --Pen devenise deja antisocial, auzi tu, face parte din partidul pensionarilor la 20 ani!!
-Lasa, nu te intereseaza pe d-ta daca ma opreste sau nu politia. Da-mi lista aia sa o semnez.
-Imi pare rau, dar nu pot sa ti-o dau. Uite cum facem, mergem la echipajul de politie din clasa vecina sa te legitimeze, eu nu imi asum riscul de a periclita bunul mers al alegerilor admitand in comisie un individ care nu are asupra sa acte valide de identificare!
A plecat enervat, adevarul era ca ceva imi spunea ca e unul din aia care cere la 5 dimineata sa mai numaram iarasi toate voturile pentru ca a gasit el unul stampilat mai suav pe o dunga...
Showing posts with label Pen se opune bunului mers al lucrurilor. Show all posts
Showing posts with label Pen se opune bunului mers al lucrurilor. Show all posts
Thursday, March 17, 2011
Monday, January 24, 2011
La cererea expresa a lui Mimi: Scrisoarea Nigeriana
A la Tolstoi:
Unde nesabuitul pinguin Pen impinge limita ridicolului in mod ridicol atingand...ridicolul.
Pen, prin anul 5 de facultate. Nici sarac, nici bogat, nici frumos dar nici urat, caminist, medicinist, computerist de pamplesir. Well, el si probabil cele inca 399 tinere sperante din anul sau deschid computerele ultimul racnet (Pentium 1) si ... minune mare: toti sunt milionari!! Fratii nostri din Africa, cei cu baierele pungii largi ca o gura de hipopotam, ii anunta pe toti, discret si in mod particular, ca vor sa imparta cu dansii averi considerabile.
O astfel de scrisoare a primit si Pen, scrisa intr-un limbaj exotic dar de o familiaritate placuta, cu un mesaj demn dar resemnat, trist ar fi putut spune. Cu tremur in voce, fratele sau Mbudu (parca asa suna) il anunta ca desi unchiul l-a blagoslovit cu milioane de $, numai fratele Pen il poate ajuta sa ii scoata din tara hapsana care nu-i poate oferi lui, Mbudu, spatiul vital necesar.
Ochii lui Pen stralucira de emotie, o lacrima se scurse peste tastatura neagra ca pielea lui Mbudu. Pen banuia ca dragostea sa pentru banane trebuie sa aiba o cauza ascunsa iar riscul asumatde hiperpotasemie o justificare profunda. Ii placeau si armele africane traditionale, dar pana atunci niciodata nu se gandise ca ar putea avea o ruda, un frate mai bine zis, in Nigeria!
Zis si facut, Pen se hotara sa dea glas inimii si sa-i raspunda intr-o scrisoare trosnind efectiv de sentiment lui Mbudu! Planse si scrise, si scrise si planse, iar rezultatul l-ar fi induiosat si pe Eminescu. Ii spuse lui M ca i-a fost dor de dansul si ca ar dori sa stie cum poate sa-l ajute, ca de la frate la frate, sa transfere suma respectabila.
Raspunsul lui Mbudu veni dupa cateva zile, destul de prompt avand in vedere distantele considerabile din jungla deltei Nigerului. "Da Pen, tu esti fratele meu. Trimite-mi te rog numarul tau de cont din banca pentru a face transferul."
Pen nu avea la vremea respectiva cont in banca, dar avea internet. Asa incat a cautat un cont dintr-o banca romaneasca, public (isi cere scuze acum, dar a fost cu cele mai bune intentii), si i l-a trimis fratelui nigerian, adaugand "mi-e dor de tine".
Mbudu raspunse parca ceva mai rapid: "Pen, numai langa tine stiu ca imi voi gasi familia adevarata! Dar te rog trimite-mi si pin-ul acelui cont, fratele tau are nevoie de el in cazul in care intreaba cei de la banca. Te imbratisez, Mbudu..."
Pen ii scrise cu duiosie ca prea multe urechi sunt atintite asupra firavului semnal wireless (desi avea cablu) asa incat "uite Mbudu, acesta este nr meu de telefon, nu ezita sa-ti suni fratele european".
Cateva zile au trecut ca anii, iar Pen pierduse orice speranta ca Mbudu ar mai da vreun semn de viata. Noapte de noapte pinguinul nostru era chinuit de vise groaznice, in care Mbudu era devorat de creaturile ciudate ale junglei nigeriene, iar Pen privea totul de undeva de sus, dintre crengi, incapabil de un gest minim pentru a-si ajuta fratele!
Cand, deodata, telefonul prinse viata! Un numar ciudat (+44 prefix de tara) aparu pe ecranul unui Nokia banana (inca un semn al destinului!). Cu o voce groasa de frate african, da, cu un accent teribil invaluind o engleza simpla dar directa, cuvintele tasnira prin speaker: "Pen, sunt eu, Mbudu!". Pen era sa lesine de surpriza - uite ma ca m-a sunat!!
Mbudu era scurt la vorba, dar fiecare cuvant avea rolul sau, intocmai ca in discursul unui vulcanian. "Eu, Mbudu, vrea de la fratele Pen pinul de la cont. Stop. pentru transfer. stop." Pen i-a transmis pe calea undelor ca nu este absolut nici o problema, tocmai e in proces de a obtine un pin, dar ca Mbudu poate incerca sa transfere o suma derizorie, in jur de 10 mii de $, sa vedem daca merge contul; un fel de social grease, so to speak. Mbudu a spus ca pentru el nu e nici o problema, avand in vedere milioanele din Nigeria, dar parca ar astepta sa primeasca Pen pinul, ca sa fie totul fara surprize. Pen nu si nu, hai sa incercam, incercarea moarte n'are.
Discutia s-a intrerupt pentru ca Mbudu a descoperit ca are ceva extrem de urgent de facut, dar a promis ca revine cu un telefon.
Peste cateva zile s-a tinut de cuvant, a sunat. Pen i-a reamintit ca nu putem transfera sume atat de consistente -nu imense, doar consistente- fara sa incercam cu sume nesemnificative. Mbudu a spus ceva intr-un dialect pe care Pen probabil il uitase demult iar in momentul acela linia telefonica s-a intrerupt.
Dupa multi ani, Pen si-a dat in sfarsit seama ce spusese Mbudu: "AAAAAAhhhh, crocodilul asta a muscat iar din linia telef..." .
Pen spera ca nu si din Mbudu, fratele sau african...
Unde nesabuitul pinguin Pen impinge limita ridicolului in mod ridicol atingand...ridicolul.
Pen, prin anul 5 de facultate. Nici sarac, nici bogat, nici frumos dar nici urat, caminist, medicinist, computerist de pamplesir. Well, el si probabil cele inca 399 tinere sperante din anul sau deschid computerele ultimul racnet (Pentium 1) si ... minune mare: toti sunt milionari!! Fratii nostri din Africa, cei cu baierele pungii largi ca o gura de hipopotam, ii anunta pe toti, discret si in mod particular, ca vor sa imparta cu dansii averi considerabile.
O astfel de scrisoare a primit si Pen, scrisa intr-un limbaj exotic dar de o familiaritate placuta, cu un mesaj demn dar resemnat, trist ar fi putut spune. Cu tremur in voce, fratele sau Mbudu (parca asa suna) il anunta ca desi unchiul l-a blagoslovit cu milioane de $, numai fratele Pen il poate ajuta sa ii scoata din tara hapsana care nu-i poate oferi lui, Mbudu, spatiul vital necesar.
Ochii lui Pen stralucira de emotie, o lacrima se scurse peste tastatura neagra ca pielea lui Mbudu. Pen banuia ca dragostea sa pentru banane trebuie sa aiba o cauza ascunsa iar riscul asumatde hiperpotasemie o justificare profunda. Ii placeau si armele africane traditionale, dar pana atunci niciodata nu se gandise ca ar putea avea o ruda, un frate mai bine zis, in Nigeria!
Zis si facut, Pen se hotara sa dea glas inimii si sa-i raspunda intr-o scrisoare trosnind efectiv de sentiment lui Mbudu! Planse si scrise, si scrise si planse, iar rezultatul l-ar fi induiosat si pe Eminescu. Ii spuse lui M ca i-a fost dor de dansul si ca ar dori sa stie cum poate sa-l ajute, ca de la frate la frate, sa transfere suma respectabila.
Raspunsul lui Mbudu veni dupa cateva zile, destul de prompt avand in vedere distantele considerabile din jungla deltei Nigerului. "Da Pen, tu esti fratele meu. Trimite-mi te rog numarul tau de cont din banca pentru a face transferul."
Pen nu avea la vremea respectiva cont in banca, dar avea internet. Asa incat a cautat un cont dintr-o banca romaneasca, public (isi cere scuze acum, dar a fost cu cele mai bune intentii), si i l-a trimis fratelui nigerian, adaugand "mi-e dor de tine".
Mbudu raspunse parca ceva mai rapid: "Pen, numai langa tine stiu ca imi voi gasi familia adevarata! Dar te rog trimite-mi si pin-ul acelui cont, fratele tau are nevoie de el in cazul in care intreaba cei de la banca. Te imbratisez, Mbudu..."
Pen ii scrise cu duiosie ca prea multe urechi sunt atintite asupra firavului semnal wireless (desi avea cablu) asa incat "uite Mbudu, acesta este nr meu de telefon, nu ezita sa-ti suni fratele european".
Cateva zile au trecut ca anii, iar Pen pierduse orice speranta ca Mbudu ar mai da vreun semn de viata. Noapte de noapte pinguinul nostru era chinuit de vise groaznice, in care Mbudu era devorat de creaturile ciudate ale junglei nigeriene, iar Pen privea totul de undeva de sus, dintre crengi, incapabil de un gest minim pentru a-si ajuta fratele!
Cand, deodata, telefonul prinse viata! Un numar ciudat (+44 prefix de tara) aparu pe ecranul unui Nokia banana (inca un semn al destinului!). Cu o voce groasa de frate african, da, cu un accent teribil invaluind o engleza simpla dar directa, cuvintele tasnira prin speaker: "Pen, sunt eu, Mbudu!". Pen era sa lesine de surpriza - uite ma ca m-a sunat!!
Mbudu era scurt la vorba, dar fiecare cuvant avea rolul sau, intocmai ca in discursul unui vulcanian. "Eu, Mbudu, vrea de la fratele Pen pinul de la cont. Stop. pentru transfer. stop." Pen i-a transmis pe calea undelor ca nu este absolut nici o problema, tocmai e in proces de a obtine un pin, dar ca Mbudu poate incerca sa transfere o suma derizorie, in jur de 10 mii de $, sa vedem daca merge contul; un fel de social grease, so to speak. Mbudu a spus ca pentru el nu e nici o problema, avand in vedere milioanele din Nigeria, dar parca ar astepta sa primeasca Pen pinul, ca sa fie totul fara surprize. Pen nu si nu, hai sa incercam, incercarea moarte n'are.
Discutia s-a intrerupt pentru ca Mbudu a descoperit ca are ceva extrem de urgent de facut, dar a promis ca revine cu un telefon.
Peste cateva zile s-a tinut de cuvant, a sunat. Pen i-a reamintit ca nu putem transfera sume atat de consistente -nu imense, doar consistente- fara sa incercam cu sume nesemnificative. Mbudu a spus ceva intr-un dialect pe care Pen probabil il uitase demult iar in momentul acela linia telefonica s-a intrerupt.
Dupa multi ani, Pen si-a dat in sfarsit seama ce spusese Mbudu: "AAAAAAhhhh, crocodilul asta a muscat iar din linia telef..." .
Pen spera ca nu si din Mbudu, fratele sau african...
Nume de cod: Penvestigator
Continuarea explicativa a unui comentariu din postul anterior. Totul se petrece cu mult, mult timp inainte de cele relatate in prima parte, intr-o seara senina de inceput de vara.
Pen era prin facultate si vroia sa plece in strainatate. Stia engleza din carti, adica citea acceptabil, dar... nu prea se lega dialogul. Renumitul pinguin esuase lamentabil cu cateva luni in urma, in tren, incercand sa discute cu un sud corean despre renumitele mere ce cresc la sud de linia demilitarizata (privind retrospectiv, nici coreanul nu stralucea la capitolul engleza, mildly put it).
Anyways, intr-o buna zi, dupa vreo 12 ore de vazut Seinfeld non-stop pe computer, la usa de camin a lui Pen rasunara batai timide. Pen iesi intr-un tricou de o vechime discutabila, cu parul ravasit si ochii rosi de atata holbat in monitor; pentru privitor, pinguinul nostru trebuie sa fi fost o aratare cu adevarat diavoleasca. In orice caz, un suflet care tipa "Salveaza-ma!!" din toti rarunchii.
Tinerii din fata usii se prezentara in engleza ca fiind elder X si sister y, veniti din nordul indepartat (parca Danemarca). Vroiau sa stie daca celebrul inaripat vrea sa discute chestii spirituale. Pen in mod normal nu ar fi avut chef sa intrerupa Seinfeld decat in caz de forta majora (de ex cutremur grad 8, tornada F4, examen MAINE la Anatomie), dar ceva in glasul lor il intriga. Da, era vorba de cuvantarea in maiastra limba engleza.
Un bec cca 5 watts palpai in mintea lui Pen si doua cuvinte rasunara in ecou in acelasi loc: why not?!! Hei, daca Pen avea ocazia sa converseze in limba lui Shakespeare nu trebuia sa piarda ocazia.
A inceput un dialog steril -dar in engleza- din care interlocutorii au iesit probabil epuizati. "Nu-i nimic - si-au zis - putem sa venim si in alta zi?" "Sigur dragii mosului" raspunse Pen dand din aripile vestigiale cu entuziasm!
Si uite asa au venit cateva dati la rand, Pen se simtea ca la meditatie iar mormanul de reviste Tower crestea pe zi ce trece in baie. Pana la urma respectivii au considerat ca Pen e un individ care, desi merita salvat din ignoranta, necesita efortul conjugat cu al unui super-elder. A venit asadar unul la vreo 55 ani cu fata de broscoi si ochii ciudati -exoftalmic, probabil hipertiroidian ca prea era plin de energie- care vorbea intr-una. Cum spunea Pen ceva, cum Froggy cu teoriile de nu mai termina 10 minute. Asa incat Pen i-a poftit pe toti -politicos, Pen e un gentleman- afara, spunand ca din pacate teoria lor nu are destula forta - inca (sa le mai dau o raza de speranta).
Si asa a trecut Pen prin stadiile de non-believer > investigator > penguin striking intense fear in the hearts of mormons.
Pen era prin facultate si vroia sa plece in strainatate. Stia engleza din carti, adica citea acceptabil, dar... nu prea se lega dialogul. Renumitul pinguin esuase lamentabil cu cateva luni in urma, in tren, incercand sa discute cu un sud corean despre renumitele mere ce cresc la sud de linia demilitarizata (privind retrospectiv, nici coreanul nu stralucea la capitolul engleza, mildly put it).
Anyways, intr-o buna zi, dupa vreo 12 ore de vazut Seinfeld non-stop pe computer, la usa de camin a lui Pen rasunara batai timide. Pen iesi intr-un tricou de o vechime discutabila, cu parul ravasit si ochii rosi de atata holbat in monitor; pentru privitor, pinguinul nostru trebuie sa fi fost o aratare cu adevarat diavoleasca. In orice caz, un suflet care tipa "Salveaza-ma!!" din toti rarunchii.
Tinerii din fata usii se prezentara in engleza ca fiind elder X si sister y, veniti din nordul indepartat (parca Danemarca). Vroiau sa stie daca celebrul inaripat vrea sa discute chestii spirituale. Pen in mod normal nu ar fi avut chef sa intrerupa Seinfeld decat in caz de forta majora (de ex cutremur grad 8, tornada F4, examen MAINE la Anatomie), dar ceva in glasul lor il intriga. Da, era vorba de cuvantarea in maiastra limba engleza.
Un bec cca 5 watts palpai in mintea lui Pen si doua cuvinte rasunara in ecou in acelasi loc: why not?!! Hei, daca Pen avea ocazia sa converseze in limba lui Shakespeare nu trebuia sa piarda ocazia.
A inceput un dialog steril -dar in engleza- din care interlocutorii au iesit probabil epuizati. "Nu-i nimic - si-au zis - putem sa venim si in alta zi?" "Sigur dragii mosului" raspunse Pen dand din aripile vestigiale cu entuziasm!
Si uite asa au venit cateva dati la rand, Pen se simtea ca la meditatie iar mormanul de reviste Tower crestea pe zi ce trece in baie. Pana la urma respectivii au considerat ca Pen e un individ care, desi merita salvat din ignoranta, necesita efortul conjugat cu al unui super-elder. A venit asadar unul la vreo 55 ani cu fata de broscoi si ochii ciudati -exoftalmic, probabil hipertiroidian ca prea era plin de energie- care vorbea intr-una. Cum spunea Pen ceva, cum Froggy cu teoriile de nu mai termina 10 minute. Asa incat Pen i-a poftit pe toti -politicos, Pen e un gentleman- afara, spunand ca din pacate teoria lor nu are destula forta - inca (sa le mai dau o raza de speranta).
Si asa a trecut Pen prin stadiile de non-believer > investigator > penguin striking intense fear in the hearts of mormons.
Wednesday, December 8, 2010
La pas prin Bucuresti
De fapt la click prin Bucuresti.
M-am plimbat vreo 10 minute prin centru dornic sa vad ce s-a mai schimbat. Am trecut prin piata Universitatii, apoi am luat-o in jos pe blvd Elisabeta (cred ca era Bathory dupa cum arata bulevardul respectiv) pana la piata Operei si UMF CD.
Foarte multe fire. Pe toti stalpii.
Aproape un sfert dintre cladiri se afla in variate stadii de renovare-demolare. Cred ca termenul potrivit ar fi renmolare pentru ca nu este clar privitorului in ce directie vor evolua cladirile respective, exact ca in cazul pisicii lui Schrodinger (probabil ca un alt "eu" bea in paralel una dintre cele mai bune cafele turcesti intr-un Bucuresti absolut superb, renovat si plin de oameni respectuosi si multumiti). Hotelul Cismigiu sfideaza piramidele egiptene si se incapataneaza sa ramana in picioare; impreuna cu cinematograful Capitol sunt ca o pereche de gladiatori imbatraniti care continua sa lupte back to back, impotriva unui prezent becalizat.
La parterele cladirilor obosite, ca niste dame de consumatie de 50 de ani care si-au dat seama ca dau banii degeaba pe cosmetice, se afla o serie de magazinase si localuri cu fatade intr-un deplin contrast. In interior simt -da, posed acest simt- frontul compact al vanzatorilor si chelnarilor cu priviri severe cantarind clientii cu o aura demna de Transport Security Administration din aeroporturi in fata vreunui barbos pe care parintii au avut proasta insiratie sa-l numeasca Ahmed.
Multe masini ai caror soferi ar atinge lejer level 50 din Sokoban. Uneori mi-e greu sa imi inchipui cum au ajuns unele automobile in pozitii aproape imposibile -am vazut odata un chinez care parca masina intr-un loc cu doar cativa cm mai lung decat aceasta.
Oameni traversand strazile pe oriunde -fapt minor, veti spune, dar e un fel de turnesol al respectului pentru ordine.
Cred insa ca mai exista speranta: am vazut statuia lui Kogalniceanu tronand semet peste piata sa cu o inima mare si rosie desenata cu spray pe soclul alb. Unde exista inca dragoste, mai e o sansa! :)
M-am plimbat vreo 10 minute prin centru dornic sa vad ce s-a mai schimbat. Am trecut prin piata Universitatii, apoi am luat-o in jos pe blvd Elisabeta (cred ca era Bathory dupa cum arata bulevardul respectiv) pana la piata Operei si UMF CD.
Foarte multe fire. Pe toti stalpii.
Aproape un sfert dintre cladiri se afla in variate stadii de renovare-demolare. Cred ca termenul potrivit ar fi renmolare pentru ca nu este clar privitorului in ce directie vor evolua cladirile respective, exact ca in cazul pisicii lui Schrodinger (probabil ca un alt "eu" bea in paralel una dintre cele mai bune cafele turcesti intr-un Bucuresti absolut superb, renovat si plin de oameni respectuosi si multumiti). Hotelul Cismigiu sfideaza piramidele egiptene si se incapataneaza sa ramana in picioare; impreuna cu cinematograful Capitol sunt ca o pereche de gladiatori imbatraniti care continua sa lupte back to back, impotriva unui prezent becalizat.
La parterele cladirilor obosite, ca niste dame de consumatie de 50 de ani care si-au dat seama ca dau banii degeaba pe cosmetice, se afla o serie de magazinase si localuri cu fatade intr-un deplin contrast. In interior simt -da, posed acest simt- frontul compact al vanzatorilor si chelnarilor cu priviri severe cantarind clientii cu o aura demna de Transport Security Administration din aeroporturi in fata vreunui barbos pe care parintii au avut proasta insiratie sa-l numeasca Ahmed.
Multe masini ai caror soferi ar atinge lejer level 50 din Sokoban. Uneori mi-e greu sa imi inchipui cum au ajuns unele automobile in pozitii aproape imposibile -am vazut odata un chinez care parca masina intr-un loc cu doar cativa cm mai lung decat aceasta.
Oameni traversand strazile pe oriunde -fapt minor, veti spune, dar e un fel de turnesol al respectului pentru ordine.
Cred insa ca mai exista speranta: am vazut statuia lui Kogalniceanu tronand semet peste piata sa cu o inima mare si rosie desenata cu spray pe soclul alb. Unde exista inca dragoste, mai e o sansa! :)
Friday, December 3, 2010
Poza "symbol"
Haideti sa intram pentru cateva minute in pielea unui generic reporter roman.
Vrem sa scriem un articol despre tema x. Deschid computerul -ia uite dom'le gugal si-a schimbat pagina de sarbatori- si scriu "x, probleme" sau daca mai stiu si ceva limbi straine "x, problems". Aleg aleator al 3-lea link, e in engleza, mana pe telefon: "hai ma Ioana, ca tu stii mai bine, spune-mi si mie ce vor astia aici".
Ok, am aflat ce scrie in pagina, mai adaug la sfarsit un paragraf - bomba (daca e de cutremure, pomenesc ceva de 2012 si maiasi si nostradomus; banci? spun ceva de masonerie, somaj, dar ca exista si sperante, etc).
APOI am nevoie de piatra de temelie: POZA. Cine Doamne iarta-ma se duce sa pozeze? Intreb pe sefu', imi spune:
"hai ba, ia si tu de pe net o poza reprezentativa; sau pune-l pe Gigi de la lifturi in camera aia mica de la parter, strange de la ailalti un teanc de bani,dai lu' Gigi si spunei ca a fost avansat redactor sef. E redus, o sa se bucure, si fai o poza in timpul ala."
varianta: as putea sa dau pe gugal x, aleg imaginile, ma duc la pagina 11, aleg a treia din stanga.
Haideti sa vedem rezultatele:
Vrem sa scriem un articol despre tema x. Deschid computerul -ia uite dom'le gugal si-a schimbat pagina de sarbatori- si scriu "x, probleme" sau daca mai stiu si ceva limbi straine "x, problems". Aleg aleator al 3-lea link, e in engleza, mana pe telefon: "hai ma Ioana, ca tu stii mai bine, spune-mi si mie ce vor astia aici".
Ok, am aflat ce scrie in pagina, mai adaug la sfarsit un paragraf - bomba (daca e de cutremure, pomenesc ceva de 2012 si maiasi si nostradomus; banci? spun ceva de masonerie, somaj, dar ca exista si sperante, etc).
APOI am nevoie de piatra de temelie: POZA. Cine Doamne iarta-ma se duce sa pozeze? Intreb pe sefu', imi spune:
"hai ba, ia si tu de pe net o poza reprezentativa; sau pune-l pe Gigi de la lifturi in camera aia mica de la parter, strange de la ailalti un teanc de bani,dai lu' Gigi si spunei ca a fost avansat redactor sef. E redus, o sa se bucure, si fai o poza in timpul ala."
varianta: as putea sa dau pe gugal x, aleg imaginile, ma duc la pagina 11, aleg a treia din stanga.
Haideti sa vedem rezultatele:
Gigi liftierul (symbol marire salarii):
Ioana (symbol romanii mananca prostii):
Un pui facand yoga in casoleta (symbol carnea se scumpeste din ianuarie - la naiba, ar fi trebuit sa-i pun si un fular in jurul copanelor):
Nu o sa mai avem cascade de ulei (se scumpeste din septembre):
Stresul al serviciu (sigur si voi aveti un revolver in geanta):
E clar necesar sa avem relatii armonioase cu parintii (alternativ symbol pasiune in relatiile intre pers de acelasi sex):
Sau cu partenerul de viata (symbol motive pentru care nu te insori):
Symbol nu faceti dragoste in fata copiilor (cu varianta - nu filmati partidele si le puneti pe website-uri pe care copiii vostri le pot accesa cautand Spongebob):
Symbol "e bine sa faceti economie in familie" (sau cu varianta "m a trois e ok, cat timp aveti niste bani pusi la pusculita"):
Wednesday, June 2, 2010
Studiu de caz:
Ziarul Libertatea -o sa-mi spuneti ca am ceva cu ziarul asta - June 02/2010, articol despre caini. Autorul prezinta o poza -afirma ca e primita de la un cititor- in care apare un nene ducand dupa el un caine mort probabil de cateva zile, spre o poarta mare si albastra. Titlul "arde" : "Foto socant! Asa sunt omorati cainii in Romania!". Cateva randuri scrise cu stangacie ne informeaza lapidar si intentionat tendentios despre "chinurile groaznice" prin care probabil dar mai mult ca sigur a trecut patrupedul brailean.
In urma articolului, o coada lunga de comentarii - >250 - in care cititorii pur si simplu se injura, acuza, uneori cei din aceeasi tabara se bat prieteneste pe umar in asaltul contra celorlalti. Un tablou pe care il gasesc grotesc dar fascinant prin faptul ca nu inteleg mai multe aspecte:
1. de ce nu isi da nimeni seama ca articolul asta este pueril, tendentios, bazat pe fapte/imagini/prezumptii foarte indoielnice?
2. de unde atata ura intre comentatori? Ok, ai pct tau de vedere, spune-l decent si gata. Pare refularea altor issues independente de subiectul declarat al comentariului.
3. o idee ingrozitoare: daca asta e de fapt dinamica relatiilor sociale in Romania actuala? am plecat acum vreo 6 ani, nici atunci nu era stralucita situatia, dar ce observ acum it's waaay beyond that.
Daca mi-ar pasa suficient de mult si presupunad ca as putea sa raman calm, as fi curios sa discut cu autorul "articolului", pentru a intelege ce resort intern poate determina un om, cu buna stiinta, sa intretina sau contribuie la starea patologica a societatii romanesti. As gasi probabil un om blazat, cel mult mediocru, plat ca un calcan si al carui argument suprem ar fi ca are si el, "sefu", nevoie de un job; din pacate la un ziar citit de sute de mii de oameni, nu toti destul de inteligenti se pare cat sa vada mai departe de aparente. Responsabilitate? probabil tinde la 0. Asta presupunand ca numele lui nu a fost folosit de altii, iar el, nestiutor, se afla cine stie unde - am avut ocazia sa cunosc si astfel de situatii.
Ciudat, acelasi pattern social -mai atenuat- il observ si peste ocean, intre romani; de asta nici nu ma intereseaza sa am prietenii cu acestia, in afara unui grup foarte -dar foarte- restrans.
Ce oare din formarea noastra ca romani ne indreapta spre zona asta nociva si fara viitor?
Ziarul Libertatea -o sa-mi spuneti ca am ceva cu ziarul asta - June 02/2010, articol despre caini. Autorul prezinta o poza -afirma ca e primita de la un cititor- in care apare un nene ducand dupa el un caine mort probabil de cateva zile, spre o poarta mare si albastra. Titlul "arde" : "Foto socant! Asa sunt omorati cainii in Romania!". Cateva randuri scrise cu stangacie ne informeaza lapidar si intentionat tendentios despre "chinurile groaznice" prin care probabil dar mai mult ca sigur a trecut patrupedul brailean.
In urma articolului, o coada lunga de comentarii - >250 - in care cititorii pur si simplu se injura, acuza, uneori cei din aceeasi tabara se bat prieteneste pe umar in asaltul contra celorlalti. Un tablou pe care il gasesc grotesc dar fascinant prin faptul ca nu inteleg mai multe aspecte:
1. de ce nu isi da nimeni seama ca articolul asta este pueril, tendentios, bazat pe fapte/imagini/prezumptii foarte indoielnice?
2. de unde atata ura intre comentatori? Ok, ai pct tau de vedere, spune-l decent si gata. Pare refularea altor issues independente de subiectul declarat al comentariului.
3. o idee ingrozitoare: daca asta e de fapt dinamica relatiilor sociale in Romania actuala? am plecat acum vreo 6 ani, nici atunci nu era stralucita situatia, dar ce observ acum it's waaay beyond that.
Daca mi-ar pasa suficient de mult si presupunad ca as putea sa raman calm, as fi curios sa discut cu autorul "articolului", pentru a intelege ce resort intern poate determina un om, cu buna stiinta, sa intretina sau contribuie la starea patologica a societatii romanesti. As gasi probabil un om blazat, cel mult mediocru, plat ca un calcan si al carui argument suprem ar fi ca are si el, "sefu", nevoie de un job; din pacate la un ziar citit de sute de mii de oameni, nu toti destul de inteligenti se pare cat sa vada mai departe de aparente. Responsabilitate? probabil tinde la 0. Asta presupunand ca numele lui nu a fost folosit de altii, iar el, nestiutor, se afla cine stie unde - am avut ocazia sa cunosc si astfel de situatii.
Ciudat, acelasi pattern social -mai atenuat- il observ si peste ocean, intre romani; de asta nici nu ma intereseaza sa am prietenii cu acestia, in afara unui grup foarte -dar foarte- restrans.
Ce oare din formarea noastra ca romani ne indreapta spre zona asta nociva si fara viitor?
Saturday, May 1, 2010
Discutam cu alt roman, acum ceva timp, despre societatea din Romania. Tipul este PhD si pare inteligent -cel putin mimeaza bine. Ei bine, ajungem cu discutia la modelele din societatea romaneasca, si, cade bomba: pentru el, G. Becali este un model. Cred ca din inertie am mai zis o fraza doua, pana cand neuronul de garda din interiorul meu a binevoit sa apese pe butonul mare si rosu de STOOOP. Back-up a little bit, deci, daca am inteles eu bine, GB este un model.
Exista, pentru cei care nu stiu despre asta, o anomalie magnetica pe malul lacului Vostok, ingropat sub cativa km buni de gheata in Antarctica. Ei bine, ca un PhD sa afirme ca GB e un model reprezinta o anomalie cel putin la fel de interesanta. Am considerat ca este neaparat necesar sa ingrop orice atitudine/zambet ironic si sa explorez fenomenul cu atentia unui biolog sorbindu-si calm cafeaua la o terasa in fata careia apare deodata un elefant cu 4 ochi.
"Pai da - imi spune serios respectivul- Becali a stiut sa se descurce, stie sa faca afaceri". Let me give you a little bit of background, interlocutorul meu este urmasul unei familii de medici cu reputatie back home, avand despre domnia sa + familie parerea ca fac parte din elita culturala a tarii. Eram asa, un pic perplex, ascultand un sir de argumente dintre care cel mai puternic era acela ca GB este o forta financiara cu conexiuni care ii asigura imunitatea - motiv de apreciere. Urmatorul gand mi-a fost ca nu am cum sa mai pretind nimic de la romanii obisnuiti daca unul ca asta gandeste asa. Argumentatia sa era de o logica ciudata, coerenta pe dinafara dar cu un miez total absurd si tare, inflexibil. Respectivul accepta ca dat incultura, provenienta discutabila a averii, lipsa fatisa a oricarei structuri principiale din caracterul GB, dupa care in jurul acestei "singularity" pe care nu dorea sa si-o explice sau sa o discute construia o structura bazata pe avantajele situatiei.
A, cum de reprezinta romania un astfel de om in parlamentul european? Simplu, "merita, daca a fost ales". Deja discutia ma facea sa ma simt ca un personaj al lui Kafka, eram curios pana unde poate merge dar in acelasi timp ma sufocam. Dupa care nu stiu cum vireaza discutia catre alti interlopi -din pct meu de vedere- "oameni de succes" din pct lui. Imi povesteste cum, prin natura conexiunilor familiei sale, a avut "onoarea" de a sta la masa cu Y, recent intors probabil din exilul Ibizei. Si asta e, bineinteles, un "om de succes".
Va intrebati probabil ce cauta in AmN partenerul meu de discutie? Simplu, intr-o conversatie anterioara mi-a marturisit ca parintele i-a spus, intr-o buna zi - parafrazez: dragul meu, poti sa ai ce post vrei acum. Dar cand eu nu voi mai fi aici, nu apuci jumatate de an acolo, cu "prietenii" pe care ii am.
Repet, nu ma intelegeti gresit, in alte discutii respectivul este coerent -dupa standardele mele- si inteligent. Dar se pare ca are si o parte mai ciudata, "anomalia Vostok" -cum imi place sa o numesc. :)
Exista, pentru cei care nu stiu despre asta, o anomalie magnetica pe malul lacului Vostok, ingropat sub cativa km buni de gheata in Antarctica. Ei bine, ca un PhD sa afirme ca GB e un model reprezinta o anomalie cel putin la fel de interesanta. Am considerat ca este neaparat necesar sa ingrop orice atitudine/zambet ironic si sa explorez fenomenul cu atentia unui biolog sorbindu-si calm cafeaua la o terasa in fata careia apare deodata un elefant cu 4 ochi.
"Pai da - imi spune serios respectivul- Becali a stiut sa se descurce, stie sa faca afaceri". Let me give you a little bit of background, interlocutorul meu este urmasul unei familii de medici cu reputatie back home, avand despre domnia sa + familie parerea ca fac parte din elita culturala a tarii. Eram asa, un pic perplex, ascultand un sir de argumente dintre care cel mai puternic era acela ca GB este o forta financiara cu conexiuni care ii asigura imunitatea - motiv de apreciere. Urmatorul gand mi-a fost ca nu am cum sa mai pretind nimic de la romanii obisnuiti daca unul ca asta gandeste asa. Argumentatia sa era de o logica ciudata, coerenta pe dinafara dar cu un miez total absurd si tare, inflexibil. Respectivul accepta ca dat incultura, provenienta discutabila a averii, lipsa fatisa a oricarei structuri principiale din caracterul GB, dupa care in jurul acestei "singularity" pe care nu dorea sa si-o explice sau sa o discute construia o structura bazata pe avantajele situatiei.
A, cum de reprezinta romania un astfel de om in parlamentul european? Simplu, "merita, daca a fost ales". Deja discutia ma facea sa ma simt ca un personaj al lui Kafka, eram curios pana unde poate merge dar in acelasi timp ma sufocam. Dupa care nu stiu cum vireaza discutia catre alti interlopi -din pct meu de vedere- "oameni de succes" din pct lui. Imi povesteste cum, prin natura conexiunilor familiei sale, a avut "onoarea" de a sta la masa cu Y, recent intors probabil din exilul Ibizei. Si asta e, bineinteles, un "om de succes".
Va intrebati probabil ce cauta in AmN partenerul meu de discutie? Simplu, intr-o conversatie anterioara mi-a marturisit ca parintele i-a spus, intr-o buna zi - parafrazez: dragul meu, poti sa ai ce post vrei acum. Dar cand eu nu voi mai fi aici, nu apuci jumatate de an acolo, cu "prietenii" pe care ii am.
Repet, nu ma intelegeti gresit, in alte discutii respectivul este coerent -dupa standardele mele- si inteligent. Dar se pare ca are si o parte mai ciudata, "anomalia Vostok" -cum imi place sa o numesc. :)
Monday, April 12, 2010
Ceea ce la ei e normal, la noi e fantastic!
Am gasit comentariul din titlu pe unul din blogurile simpatice pe care le citesc, si m-am gandit: Fantastic! In Romania, cineva ar fi spune acum: "daca la voi e fantastic, la noi e extraordinar!" dar acum lumea doarme in Ro.
Am o obsesie cu polonezii (vei vedea legatura) de cand eram copil. Pe vremea aia, in cartea de capatai din turnul cel mai inalt al primariei orasului, "copil" era definit exact asa: "persoana de statura mica, deosebit de iritabila, se poate calma rapid cu o cutie de Cip-Cip sau un pietroi de zahar candel". Bineinteles ca la varsta aceea nu aveam acces la aceasta intelepciune, dar incercam sa am acces la tentatiile mentionate mai sus. Cu toate acestea, ceva lipsea in viata mea, o voce launtrica imi spunea ca adevarul e out there, not here yet. Stiti cum in viata unul din 10 are facultate, un om din 100 devine sef, unul din 1000 e casatorit cu Neli, iar unul singur din 10000, the chosen one, are (eram cat p-aci sa scriu 250kg) un porsche - sau echivalentul feminin, pantofi Manolo B. Ei bine, pe vremea aceea, un copil din 10000 punea limba pe adevaratul "Holly Grail" al dulciurilor: bomboanele poloneze!
Totul este ciclic -ar spune chinezul cu care am lucrat un timp- si iata dragii mei ca revin la topic. Ei bine, pentru polonezii aia bomboanele lor erau un lucru normal, pentru noi, copiii romani care o iubeau pe Mihaela la nebunie, erau fantastice! Era greu de imaginat procesul tehnologic prin care, pe langa zahar, polonezii bagau si niste arome de fructe in bomboanele alea, nici acum nu il inteleg, dupa ani si ani. Dar, daca luai una si apoi inchideai repede ochii (se topea cu viteza), intelegeai probabil ce a simtit Buddha sub smochinul sau. Universul era una cu tine, toti copiii de pe strada iti erau frati (pana la bomboane poloneze), aerul se umplea de cantari divine. Din surse secrete, se pare ca polonezii ajunsesera sa elaboreze o bomboana care, udata, se transforma intr-un pui prajit, dar pastrau secretul cu strasnicie, pentru ca numai la tv am vazut asta, duminica la pranz.
Anyways, ajuns peste mari si tari, ce vad la magazinul italian???? Bomboane poloneze!! Am fost super-chicken, nu am luat, pentru un motiv relativ simplu: mi-e teama ca nu o sa-mi mai placa si o sa spoil ani de amintiri placute... :)
Am o obsesie cu polonezii (vei vedea legatura) de cand eram copil. Pe vremea aia, in cartea de capatai din turnul cel mai inalt al primariei orasului, "copil" era definit exact asa: "persoana de statura mica, deosebit de iritabila, se poate calma rapid cu o cutie de Cip-Cip sau un pietroi de zahar candel". Bineinteles ca la varsta aceea nu aveam acces la aceasta intelepciune, dar incercam sa am acces la tentatiile mentionate mai sus. Cu toate acestea, ceva lipsea in viata mea, o voce launtrica imi spunea ca adevarul e out there, not here yet. Stiti cum in viata unul din 10 are facultate, un om din 100 devine sef, unul din 1000 e casatorit cu Neli, iar unul singur din 10000, the chosen one, are (eram cat p-aci sa scriu 250kg) un porsche - sau echivalentul feminin, pantofi Manolo B. Ei bine, pe vremea aceea, un copil din 10000 punea limba pe adevaratul "Holly Grail" al dulciurilor: bomboanele poloneze!
Totul este ciclic -ar spune chinezul cu care am lucrat un timp- si iata dragii mei ca revin la topic. Ei bine, pentru polonezii aia bomboanele lor erau un lucru normal, pentru noi, copiii romani care o iubeau pe Mihaela la nebunie, erau fantastice! Era greu de imaginat procesul tehnologic prin care, pe langa zahar, polonezii bagau si niste arome de fructe in bomboanele alea, nici acum nu il inteleg, dupa ani si ani. Dar, daca luai una si apoi inchideai repede ochii (se topea cu viteza), intelegeai probabil ce a simtit Buddha sub smochinul sau. Universul era una cu tine, toti copiii de pe strada iti erau frati (pana la bomboane poloneze), aerul se umplea de cantari divine. Din surse secrete, se pare ca polonezii ajunsesera sa elaboreze o bomboana care, udata, se transforma intr-un pui prajit, dar pastrau secretul cu strasnicie, pentru ca numai la tv am vazut asta, duminica la pranz.
Anyways, ajuns peste mari si tari, ce vad la magazinul italian???? Bomboane poloneze!! Am fost super-chicken, nu am luat, pentru un motiv relativ simplu: mi-e teama ca nu o sa-mi mai placa si o sa spoil ani de amintiri placute... :)
Wednesday, March 24, 2010
Concedieri
Urasc sa concediez un angajat care isi face treaba.
Desi mi-am petrecut ultimii 15 ani in universitati, mi se par struto-camile, cu structuri depasite de vremuri. Se prezinta drept organizatii non-profit; in realitate sunt business-uri in toata regula ce investesc profitul in diverse fonduri/cladiri etc. Nu am nimic de obiectat acestor investitii, dar ceea ce enerveaza este incetineala cu care se misca si nivelul de politics care fac univ sa piarda bani in mod stupid (un business real ar castiga mult mai mult, in aceleasi conditii). Da, politic sunt safe independent de un management defectuos, pentru ca orice spital care se respecta este fortat sa aiba colaborari cu centre universitare, cu programe de research (ranking mai bun, atrage rezidenti mai buni).
Well, pe scurt, din cauza unor administratori limitati dar platiti cu >0.5 mil$/an, sunt nevoit sa concediez un angajat. Nu mi-ar pasa prea mult, dar asta e bun. Munceste f eficient, e inteligent, ce sa mai spun, de fapt imi cam face partea din treaba care ma enerveaza. Cred ca am mai spus faptul ca sunt adeptul simetriei in relatiile cu cei din jur, mi se pare corect sa sprijini pe cei care te ajuta onest (la max nivelului fiecaruia). Face parte, according to me, din "igiena" sociala, genereaza un sistem de relatii mai solide care pot fi fructificate in viitor. Mi se pare de ex stupid ca un supervisor sa incerce sa pastreze tiranic un angajat intr-o pozitie inferioara potentialului acestuia numai pentru ca isi face bine treaba acolo (dandu-i de ex o referinta fals inferioara realitatii). Anyways, cert e ca am intrebat si pe altii daca nu au nevoie de un assistant bun, toti s-au plans ca trebuie si ei la randul lor sa concedieze/comaseze jobs.
Unde o fi sfarsitul crizei asteia? -in afara de declaratiile stupide ale unor politicieni lipsiti de orice scrupule
Desi mi-am petrecut ultimii 15 ani in universitati, mi se par struto-camile, cu structuri depasite de vremuri. Se prezinta drept organizatii non-profit; in realitate sunt business-uri in toata regula ce investesc profitul in diverse fonduri/cladiri etc. Nu am nimic de obiectat acestor investitii, dar ceea ce enerveaza este incetineala cu care se misca si nivelul de politics care fac univ sa piarda bani in mod stupid (un business real ar castiga mult mai mult, in aceleasi conditii). Da, politic sunt safe independent de un management defectuos, pentru ca orice spital care se respecta este fortat sa aiba colaborari cu centre universitare, cu programe de research (ranking mai bun, atrage rezidenti mai buni).
Well, pe scurt, din cauza unor administratori limitati dar platiti cu >0.5 mil$/an, sunt nevoit sa concediez un angajat. Nu mi-ar pasa prea mult, dar asta e bun. Munceste f eficient, e inteligent, ce sa mai spun, de fapt imi cam face partea din treaba care ma enerveaza. Cred ca am mai spus faptul ca sunt adeptul simetriei in relatiile cu cei din jur, mi se pare corect sa sprijini pe cei care te ajuta onest (la max nivelului fiecaruia). Face parte, according to me, din "igiena" sociala, genereaza un sistem de relatii mai solide care pot fi fructificate in viitor. Mi se pare de ex stupid ca un supervisor sa incerce sa pastreze tiranic un angajat intr-o pozitie inferioara potentialului acestuia numai pentru ca isi face bine treaba acolo (dandu-i de ex o referinta fals inferioara realitatii). Anyways, cert e ca am intrebat si pe altii daca nu au nevoie de un assistant bun, toti s-au plans ca trebuie si ei la randul lor sa concedieze/comaseze jobs.
Unde o fi sfarsitul crizei asteia? -in afara de declaratiile stupide ale unor politicieni lipsiti de orice scrupule
Thursday, March 11, 2010
Mere, pere in panere
Ma uitam in pauza de masa peste niste fotografii dintr-un ziar romanesc -nu ma intreba de ce, e a zecea oara cand imi propun sa nu mai citesc nici un ziar romanesc dar tot o fac.
O poza cu un elicopter, 2 soldati constipati. Titlul suna absolut demential:
"Soldati din Nicaragua pazesc un elicopter inregistrat in Guatemala, in apropierea granitei cu Honduras"
Cand citesc titlul asta, imi vine sa rad isteric, in hohote. Nu stiu, poate atinge un tentacul tampit al umorului meu, dar mi se pare o alaturare de tari de un umor teribil. Oricum tarile alea sunt minuscule, putea sa spuna la fel de bine san salvador sau costa rica. Si poaza asta e pusa la poze reprezentative ptr ultimele 24 ore... absolut hilar...
O poza cu un elicopter, 2 soldati constipati. Titlul suna absolut demential:
"Soldati din Nicaragua pazesc un elicopter inregistrat in Guatemala, in apropierea granitei cu Honduras"
Cand citesc titlul asta, imi vine sa rad isteric, in hohote. Nu stiu, poate atinge un tentacul tampit al umorului meu, dar mi se pare o alaturare de tari de un umor teribil. Oricum tarile alea sunt minuscule, putea sa spuna la fel de bine san salvador sau costa rica. Si poaza asta e pusa la poze reprezentative ptr ultimele 24 ore... absolut hilar...
Friday, February 19, 2010
48 LAWS
Sunt sigur ca voi sterge acest post peste un timp. Dar acum, pentru ca numarul cititorilor este extrem de redus -if any- imi pot permite sa il public. Probabil ca va fi un post "greu digerabil".
In general membrii unei societati isi doresc o pozitie cat mai inalta in cadrul grupului din care fac parte, ceea ce in general presupune acumulare de resurse -fie financiar/influenta/apreciere. Bineinteles ca eu nu sunt o exceptie, dar intotdeauna mi-am dorit sa pot ajunge in varf fiind si etic, fara a leza pe cineva in vreun fel, din contra. Nu am fost niciodata atat de naiv incat sa cred ca aceasta cale este larga. Dar in acelasi timp nu credeam ca este totusi nici atat de ingusta, ca un canion in care mergi si cateodata realizezi ca devine mai ingust decat tine, moment in care abandonezi etica si, cel putin pentru moment, o iei pe sus pana cand canionul redevine larg sau slabesti tu mai mult. S-ar putea ca lumea de deasupra sa te invaluie cu cantecul ei de sirena si sa uiti de canion, sau sa intarzii revenirea pe calea sa, mintindu-te ca mai stai doar un pic sus - iar anii trec si te trezesti ca in "Tinerete fara Batranete" ca ai pierdut calea iar jos este acum o padure de cactusi.
Atunci cand, asa cum spuneam, canionul a devenit incomod de ingust, am urcat in lumea de deasupra. Este o jungla ale carei reguli am considerat ca este prudent sa le invat. Nu sa le aplic, dar macar sa cunosc regulile jocului, pentru a sti sa evit situatiile neplacute, pentru ca, parafrazand spusele recuperatorului basarabean din Filantropica, "viata e complexa si are multe posibilitati" :) . Ei bine, dragi cititori, nici o carte nu sintetizeaza mai bine esenta acestor reguli ca "48 laws of power"!!
Ce reprezinta aceste misterioase 48 laws? Un ghid al individualismului feroce, detestabil dar de succes. Este un fel de anti-biblie, in care cel ce doreste succesul gaseste retete, cel ce nu intelege anumite reguli ale jocului social va iesi lamurit (cuvantul asta este interesant). O carte fantastica, profund umana, incredibil de actuala dar paradoxal aplicabila oricarui timp istoric. Un ghid perfect al lumii de deasupra canionului, un gen de ulei social cu ajutorul caruia poti strabate jungla alunecand ca un sarpe, fara sa te mai zgarii in ghimpi, intelegand unde sunt fiarele padurii si cum poti sa le adormi sau calaresti. Bineinteles ca mirajul acestei lumi devine si mai puternic, tentatia si mai mare sa ramai "deasupra".
In general membrii unei societati isi doresc o pozitie cat mai inalta in cadrul grupului din care fac parte, ceea ce in general presupune acumulare de resurse -fie financiar/influenta/apreciere. Bineinteles ca eu nu sunt o exceptie, dar intotdeauna mi-am dorit sa pot ajunge in varf fiind si etic, fara a leza pe cineva in vreun fel, din contra. Nu am fost niciodata atat de naiv incat sa cred ca aceasta cale este larga. Dar in acelasi timp nu credeam ca este totusi nici atat de ingusta, ca un canion in care mergi si cateodata realizezi ca devine mai ingust decat tine, moment in care abandonezi etica si, cel putin pentru moment, o iei pe sus pana cand canionul redevine larg sau slabesti tu mai mult. S-ar putea ca lumea de deasupra sa te invaluie cu cantecul ei de sirena si sa uiti de canion, sau sa intarzii revenirea pe calea sa, mintindu-te ca mai stai doar un pic sus - iar anii trec si te trezesti ca in "Tinerete fara Batranete" ca ai pierdut calea iar jos este acum o padure de cactusi.
Atunci cand, asa cum spuneam, canionul a devenit incomod de ingust, am urcat in lumea de deasupra. Este o jungla ale carei reguli am considerat ca este prudent sa le invat. Nu sa le aplic, dar macar sa cunosc regulile jocului, pentru a sti sa evit situatiile neplacute, pentru ca, parafrazand spusele recuperatorului basarabean din Filantropica, "viata e complexa si are multe posibilitati" :) . Ei bine, dragi cititori, nici o carte nu sintetizeaza mai bine esenta acestor reguli ca "48 laws of power"!!
Ce reprezinta aceste misterioase 48 laws? Un ghid al individualismului feroce, detestabil dar de succes. Este un fel de anti-biblie, in care cel ce doreste succesul gaseste retete, cel ce nu intelege anumite reguli ale jocului social va iesi lamurit (cuvantul asta este interesant). O carte fantastica, profund umana, incredibil de actuala dar paradoxal aplicabila oricarui timp istoric. Un ghid perfect al lumii de deasupra canionului, un gen de ulei social cu ajutorul caruia poti strabate jungla alunecand ca un sarpe, fara sa te mai zgarii in ghimpi, intelegand unde sunt fiarele padurii si cum poti sa le adormi sau calaresti. Bineinteles ca mirajul acestei lumi devine si mai puternic, tentatia si mai mare sa ramai "deasupra".
Subscribe to:
Posts (Atom)