-Oare cum o fi America?
Intrebarea veni oarecum prea direct, rasunand ca un sunet de tambal in mijlocul Primaverii lui Vivaldi. Din fericire greierii o invelira aproape imediat intr-o panza de cri-criurI pe care albinele o luara cu ele departe, zumzaind cu satisfactie. Stateam amandoi cu privirea atintita in sus, in iarba inalta care forma un fel de tunel din a carui deschidere lumina un soare de Iulie. In jurul nostru se inalta ceea ce mai ramasese din cetatea Blidaru, sprijinind doi liceeni slabi si cu parul destul de lung in tricouri cu Nirvana.
-Auzi, iti dai seama ca acum 2 mii de ani poate aici stateau doi blonzi imbracati in camasi lungi de in si care poate visau sa ajunga la Roma in loc de Australia sau America.
-Corect, si in loc de chitari aveau fluiere cu care vrajeau o groaza de chicks, man!
Izbucniram amandoi in ras. Vantul adia usor, imprastiind caldura molesitoare care ne inconjura. Facusem o ora buna pana la fortificatia care abia se intuia din cele cateva pietre dezvelite parca prea stangaci, unele acoperite cu un fel de adapost grosolan de sipci parca rupte dintr-un gard din vale.
M se ridica deodata intr-un cot.
-Auzi, sa stii ca eu chiar o sa plec.
Ma uitam la el si imi venea sa ii sterg seriozitatea cu vreo ironie, dar in ochii lui era acel amestec de hotarare disperata cu care unii se arunca in fata trenului iar altii pleaca in afara. Era simpatic, destept si sarac. Ii propusesem sa vina cu mine in Hunedoara pentru ca merita si eram pe aceeasi lungime de unda. Ne lega o prietenie asa cum numai marile batai pot naste, de cand ne caftiseram prin clasele primare. Mai erau si alti prieteni, dar M era singurul cu care ma intelegeam uneori din priviri. Pe la meditatiile de la Romana, inainte sa intram in liceu, izbucneam in ras isteric nascocind fraze dupa model care sa fie corecte gramatical dar cat mai cazone posibil - citisem Sven Hassel de la cap la coada de curand. Avea dreptate, era singura lui sansa. Poate si a mea, din motive diferite.
Dupa 2 ani, la sfarsitul anilor "90, M era in New York. A ajuns manat de disperarea celui care venea la scoala cu aceeasi camasa cateva luni zi de zi la rand, curata dar roasa de banci. A lucrat noptile in azile de batrani, platit la fel ca ultimul somalez fara educatie, el, olimpic la matematica si informatica. Din banii stransi, ziua si-a platit universitatea (abandonase Marina unde intrase in Romania printre primii) si a terminat Matematica. Apoi a maI facut si grad studies on top of his bachelor degree, sustinandu-si pe langa toate acestea si fratele si mama (single parent).
Il intrebam adesea cum este, imi spunea ca e bine si imi povestea cum decurge o zi obisnuita. Abia acum imi dau seama de efortul lui, pentru mine multa vreme relatarea lui M a fost ca unduirea ierbii inalte sub vantul care batea in ziua aceea de vara peste cetatea Blidaru, fara efort, natural.
.
