.

De fiecare data cand mananc o pizza, devin filosof. Ajuta ce-i drept si un paharel de vin de Porto :) . Dragii mosului, candva demult intr-un tramvai o femeie trecuta binisor de prima tinerete care se uitase la mine cam fix pret de cateva zeci de secunde - nu era greu, ea statea pe scaun, eu langa dansa un pusti de clasa a 4a, aglomeratie mare dupa cum stiti- mi-a spus: vei ajunge mare! Mi s-a parut un pic dusa - si inca mi se pare de altfel. Dar de fapt este cat se poate de adevarat ca am ajuns mare, biologic vorbind :) . Ce inseamna insa sa ajungi "mare"?! Pare o intrebare simpla, ca regulile unui joc de Go, de fapt este dezarmant de complicat -pentru mine cel putin. Oare Barosso e mare? Oare Eliade, Boc, Einstein, Ghandi? Oare preotul acela tanar de la Glodeanu, oare nea Pompilica, cel care sper ca mai isi plimba ochelarii imensi si cocoasa prin curtea facultatii de medicina din Bucuresti? Parerea mea e ca esti cu atat mai mare cu cat te crezi mai mic iar ceilalti te considera mai mare. Corolar, esti cu atat mai gol/mic cu cat adevarul e exact opus celui din fraza precedenta. Satisfactia de a te urca intr-o masina scumpa paleste in fata bucuriei simtite cand, intr-o eliberatoare anonimitate si fara a cere nimic in schimb, faci o fapta buna, ceruta chiar daca nu specific si bineinteles acceptata. Prin natura profesiei am de-a face cu multi oameni care sunt nevoiti sa fie mult mai sinceri decat in afara biroului meu. Paradoxal, printre cei mai nefericiti oameni am intalnit indivizi cu functii mari, bogati, unii de o frumusete fizica uneori frapanta. Cativa au si spus: am tot ce vreau, dar cu toate astea sunt nefericit/-a. Damn, nu vreau sa ajung sa spun asta.

Am terminat felia de pizza, asa ca gata si filosofia. Ma duc sa ma bronzez :)) . Pe bune, asa, de plictiseala.
.