A la Tolstoi:
Unde nesabuitul pinguin Pen impinge limita ridicolului in mod ridicol atingand...ridicolul.
Pen, prin anul 5 de facultate. Nici sarac, nici bogat, nici frumos dar nici urat, caminist, medicinist, computerist de pamplesir. Well, el si probabil cele inca 399 tinere sperante din anul sau deschid computerele ultimul racnet (Pentium 1) si ... minune mare: toti sunt milionari!! Fratii nostri din Africa, cei cu baierele pungii largi ca o gura de hipopotam, ii anunta pe toti, discret si in mod particular, ca vor sa imparta cu dansii averi considerabile.
O astfel de scrisoare a primit si Pen, scrisa intr-un limbaj exotic dar de o familiaritate placuta, cu un mesaj demn dar resemnat, trist ar fi putut spune. Cu tremur in voce, fratele sau Mbudu (parca asa suna) il anunta ca desi unchiul l-a blagoslovit cu milioane de $, numai fratele Pen il poate ajuta sa ii scoata din tara hapsana care nu-i poate oferi lui, Mbudu, spatiul vital necesar.
Ochii lui Pen stralucira de emotie, o lacrima se scurse peste tastatura neagra ca pielea lui Mbudu. Pen banuia ca dragostea sa pentru banane trebuie sa aiba o cauza ascunsa iar riscul asumatde hiperpotasemie o justificare profunda. Ii placeau si armele africane traditionale, dar pana atunci niciodata nu se gandise ca ar putea avea o ruda, un frate mai bine zis, in Nigeria!
Zis si facut, Pen se hotara sa dea glas inimii si sa-i raspunda intr-o scrisoare trosnind efectiv de sentiment lui Mbudu! Planse si scrise, si scrise si planse, iar rezultatul l-ar fi induiosat si pe Eminescu. Ii spuse lui M ca i-a fost dor de dansul si ca ar dori sa stie cum poate sa-l ajute, ca de la frate la frate, sa transfere suma respectabila.
Raspunsul lui Mbudu veni dupa cateva zile, destul de prompt avand in vedere distantele considerabile din jungla deltei Nigerului. "Da Pen, tu esti fratele meu. Trimite-mi te rog numarul tau de cont din banca pentru a face transferul."
Pen nu avea la vremea respectiva cont in banca, dar avea internet. Asa incat a cautat un cont dintr-o banca romaneasca, public (isi cere scuze acum, dar a fost cu cele mai bune intentii), si i l-a trimis fratelui nigerian, adaugand "mi-e dor de tine".
Mbudu raspunse parca ceva mai rapid: "Pen, numai langa tine stiu ca imi voi gasi familia adevarata! Dar te rog trimite-mi si pin-ul acelui cont, fratele tau are nevoie de el in cazul in care intreaba cei de la banca. Te imbratisez, Mbudu..."
Pen ii scrise cu duiosie ca prea multe urechi sunt atintite asupra firavului semnal wireless (desi avea cablu) asa incat "uite Mbudu, acesta este nr meu de telefon, nu ezita sa-ti suni fratele european".
Cateva zile au trecut ca anii, iar Pen pierduse orice speranta ca Mbudu ar mai da vreun semn de viata. Noapte de noapte pinguinul nostru era chinuit de vise groaznice, in care Mbudu era devorat de creaturile ciudate ale junglei nigeriene, iar Pen privea totul de undeva de sus, dintre crengi, incapabil de un gest minim pentru a-si ajuta fratele!
Cand, deodata, telefonul prinse viata! Un numar ciudat (+44 prefix de tara) aparu pe ecranul unui Nokia banana (inca un semn al destinului!). Cu o voce groasa de frate african, da, cu un accent teribil invaluind o engleza simpla dar directa, cuvintele tasnira prin speaker: "Pen, sunt eu, Mbudu!". Pen era sa lesine de surpriza - uite ma ca m-a sunat!!
Mbudu era scurt la vorba, dar fiecare cuvant avea rolul sau, intocmai ca in discursul unui vulcanian. "Eu, Mbudu, vrea de la fratele Pen pinul de la cont. Stop. pentru transfer. stop." Pen i-a transmis pe calea undelor ca nu este absolut nici o problema, tocmai e in proces de a obtine un pin, dar ca Mbudu poate incerca sa transfere o suma derizorie, in jur de 10 mii de $, sa vedem daca merge contul; un fel de social grease, so to speak. Mbudu a spus ca pentru el nu e nici o problema, avand in vedere milioanele din Nigeria, dar parca ar astepta sa primeasca Pen pinul, ca sa fie totul fara surprize. Pen nu si nu, hai sa incercam, incercarea moarte n'are.
Discutia s-a intrerupt pentru ca Mbudu a descoperit ca are ceva extrem de urgent de facut, dar a promis ca revine cu un telefon.
Peste cateva zile s-a tinut de cuvant, a sunat. Pen i-a reamintit ca nu putem transfera sume atat de consistente -nu imense, doar consistente- fara sa incercam cu sume nesemnificative. Mbudu a spus ceva intr-un dialect pe care Pen probabil il uitase demult iar in momentul acela linia telefonica s-a intrerupt.
Dupa multi ani, Pen si-a dat in sfarsit seama ce spusese Mbudu: "AAAAAAhhhh, crocodilul asta a muscat iar din linia telef..." .
Pen spera ca nu si din Mbudu, fratele sau african...
Monday, January 24, 2011
Nume de cod: Penvestigator
Continuarea explicativa a unui comentariu din postul anterior. Totul se petrece cu mult, mult timp inainte de cele relatate in prima parte, intr-o seara senina de inceput de vara.
Pen era prin facultate si vroia sa plece in strainatate. Stia engleza din carti, adica citea acceptabil, dar... nu prea se lega dialogul. Renumitul pinguin esuase lamentabil cu cateva luni in urma, in tren, incercand sa discute cu un sud corean despre renumitele mere ce cresc la sud de linia demilitarizata (privind retrospectiv, nici coreanul nu stralucea la capitolul engleza, mildly put it).
Anyways, intr-o buna zi, dupa vreo 12 ore de vazut Seinfeld non-stop pe computer, la usa de camin a lui Pen rasunara batai timide. Pen iesi intr-un tricou de o vechime discutabila, cu parul ravasit si ochii rosi de atata holbat in monitor; pentru privitor, pinguinul nostru trebuie sa fi fost o aratare cu adevarat diavoleasca. In orice caz, un suflet care tipa "Salveaza-ma!!" din toti rarunchii.
Tinerii din fata usii se prezentara in engleza ca fiind elder X si sister y, veniti din nordul indepartat (parca Danemarca). Vroiau sa stie daca celebrul inaripat vrea sa discute chestii spirituale. Pen in mod normal nu ar fi avut chef sa intrerupa Seinfeld decat in caz de forta majora (de ex cutremur grad 8, tornada F4, examen MAINE la Anatomie), dar ceva in glasul lor il intriga. Da, era vorba de cuvantarea in maiastra limba engleza.
Un bec cca 5 watts palpai in mintea lui Pen si doua cuvinte rasunara in ecou in acelasi loc: why not?!! Hei, daca Pen avea ocazia sa converseze in limba lui Shakespeare nu trebuia sa piarda ocazia.
A inceput un dialog steril -dar in engleza- din care interlocutorii au iesit probabil epuizati. "Nu-i nimic - si-au zis - putem sa venim si in alta zi?" "Sigur dragii mosului" raspunse Pen dand din aripile vestigiale cu entuziasm!
Si uite asa au venit cateva dati la rand, Pen se simtea ca la meditatie iar mormanul de reviste Tower crestea pe zi ce trece in baie. Pana la urma respectivii au considerat ca Pen e un individ care, desi merita salvat din ignoranta, necesita efortul conjugat cu al unui super-elder. A venit asadar unul la vreo 55 ani cu fata de broscoi si ochii ciudati -exoftalmic, probabil hipertiroidian ca prea era plin de energie- care vorbea intr-una. Cum spunea Pen ceva, cum Froggy cu teoriile de nu mai termina 10 minute. Asa incat Pen i-a poftit pe toti -politicos, Pen e un gentleman- afara, spunand ca din pacate teoria lor nu are destula forta - inca (sa le mai dau o raza de speranta).
Si asa a trecut Pen prin stadiile de non-believer > investigator > penguin striking intense fear in the hearts of mormons.
Pen era prin facultate si vroia sa plece in strainatate. Stia engleza din carti, adica citea acceptabil, dar... nu prea se lega dialogul. Renumitul pinguin esuase lamentabil cu cateva luni in urma, in tren, incercand sa discute cu un sud corean despre renumitele mere ce cresc la sud de linia demilitarizata (privind retrospectiv, nici coreanul nu stralucea la capitolul engleza, mildly put it).
Anyways, intr-o buna zi, dupa vreo 12 ore de vazut Seinfeld non-stop pe computer, la usa de camin a lui Pen rasunara batai timide. Pen iesi intr-un tricou de o vechime discutabila, cu parul ravasit si ochii rosi de atata holbat in monitor; pentru privitor, pinguinul nostru trebuie sa fi fost o aratare cu adevarat diavoleasca. In orice caz, un suflet care tipa "Salveaza-ma!!" din toti rarunchii.
Tinerii din fata usii se prezentara in engleza ca fiind elder X si sister y, veniti din nordul indepartat (parca Danemarca). Vroiau sa stie daca celebrul inaripat vrea sa discute chestii spirituale. Pen in mod normal nu ar fi avut chef sa intrerupa Seinfeld decat in caz de forta majora (de ex cutremur grad 8, tornada F4, examen MAINE la Anatomie), dar ceva in glasul lor il intriga. Da, era vorba de cuvantarea in maiastra limba engleza.
Un bec cca 5 watts palpai in mintea lui Pen si doua cuvinte rasunara in ecou in acelasi loc: why not?!! Hei, daca Pen avea ocazia sa converseze in limba lui Shakespeare nu trebuia sa piarda ocazia.
A inceput un dialog steril -dar in engleza- din care interlocutorii au iesit probabil epuizati. "Nu-i nimic - si-au zis - putem sa venim si in alta zi?" "Sigur dragii mosului" raspunse Pen dand din aripile vestigiale cu entuziasm!
Si uite asa au venit cateva dati la rand, Pen se simtea ca la meditatie iar mormanul de reviste Tower crestea pe zi ce trece in baie. Pana la urma respectivii au considerat ca Pen e un individ care, desi merita salvat din ignoranta, necesita efortul conjugat cu al unui super-elder. A venit asadar unul la vreo 55 ani cu fata de broscoi si ochii ciudati -exoftalmic, probabil hipertiroidian ca prea era plin de energie- care vorbea intr-una. Cum spunea Pen ceva, cum Froggy cu teoriile de nu mai termina 10 minute. Asa incat Pen i-a poftit pe toti -politicos, Pen e un gentleman- afara, spunand ca din pacate teoria lor nu are destula forta - inca (sa le mai dau o raza de speranta).
Si asa a trecut Pen prin stadiile de non-believer > investigator > penguin striking intense fear in the hearts of mormons.
Mormonoc
Ieri a fost zi libera, asa incat am plecat la inot. Si cum mergeam eu strecurandu-ma ca un aligator gratios printre nameti, gandind la "40 sau 60 de bazine? hai 20 ca e zi de sarbatoare", ma pomenesc in curtea Institutului de Studii Religioase. Cararea ingusta, se unea cu una venind de la usa celebrului institut mentionat anterior. Dinspre cufarul cu comori spirituale, 2 sisters.
Eu am inceput sa merg mai repede -intentionam sa trec de "intersectie" inaintea lor. Ele grabeau pasul. Hait, mi-am zis, sa vezi ca astea vor sa ma intercepteze. Eu, mai repede. Ce sa mai lungesc vorba, mi-au sarit drept in fata - ceea ce spune ceva, nu foarte placut, despre conditia mea fizica. Daca pana atunci eram un pic evitant, privind in zare spre bazinul de inot, acum nu am mai avut ce face si le-am privit drept.
"Do you have a moment to talk about Jesus?" Atac frontal. Inainte eram cat p-aci sa le trimit la plimbare scurt, dar am fost nevoit sa o privesc si mi-au ramas cuvintele "Sorry, wrong sheep" in gat: era o tipa de o frumusete incredibila. I-am spus ca Pen e greek orthodox, ramura a crestinismului cu ceva traditie. "Yes, but have you found Jesus?" a rasunat croseul verbal. "Aaaaaa....no! Have you?" "Yes, and it brought so much joy to my life." Eram sa o intrerup cu un "Aaaaa, good for you." dar a atacat rapid cu "Have you heard about the Book of Mormon?". Mda, stiam cate ceva, Joseph Smith & Co, "mda, dar sa stii ca nu prea cred in asta".
Asa incat le-am tinut o lectie modesta de mini-crestinism ortodox, cred ca am vorbit vreo 5-7 minute. A promis ca se uita pe net sa vada care e treaba cu isihasmul asta, cu negotiated plan ca eu o sa intru pe mormon.com .
Ne-am despartit dandu-mi un card pe care l-am aruncat in primul cos, ca un crestin adevarat ce sunt. :) Sister Bergi rules! :))
Eu am inceput sa merg mai repede -intentionam sa trec de "intersectie" inaintea lor. Ele grabeau pasul. Hait, mi-am zis, sa vezi ca astea vor sa ma intercepteze. Eu, mai repede. Ce sa mai lungesc vorba, mi-au sarit drept in fata - ceea ce spune ceva, nu foarte placut, despre conditia mea fizica. Daca pana atunci eram un pic evitant, privind in zare spre bazinul de inot, acum nu am mai avut ce face si le-am privit drept.
"Do you have a moment to talk about Jesus?" Atac frontal. Inainte eram cat p-aci sa le trimit la plimbare scurt, dar am fost nevoit sa o privesc si mi-au ramas cuvintele "Sorry, wrong sheep" in gat: era o tipa de o frumusete incredibila. I-am spus ca Pen e greek orthodox, ramura a crestinismului cu ceva traditie. "Yes, but have you found Jesus?" a rasunat croseul verbal. "Aaaaaa....no! Have you?" "Yes, and it brought so much joy to my life." Eram sa o intrerup cu un "Aaaaa, good for you." dar a atacat rapid cu "Have you heard about the Book of Mormon?". Mda, stiam cate ceva, Joseph Smith & Co, "mda, dar sa stii ca nu prea cred in asta".
Asa incat le-am tinut o lectie modesta de mini-crestinism ortodox, cred ca am vorbit vreo 5-7 minute. A promis ca se uita pe net sa vada care e treaba cu isihasmul asta, cu negotiated plan ca eu o sa intru pe mormon.com .
Ne-am despartit dandu-mi un card pe care l-am aruncat in primul cos, ca un crestin adevarat ce sunt. :) Sister Bergi rules! :))
Wednesday, January 12, 2011
Legendele iernii
A nins atat de mult incat nu mai am efectiv unde sa pun zapada. Vecinii mei sunt ascunsi dupa aprox 1.5 m zid de zapada. Temperatura a ajuns noaptea in jur de mid -20s iar cu windchill factor nici nu vreau sa stiu cat ar fi.
In aceste conditii vitrege un om sfideaza natura, de fapt literalmente ii da un sut intre picioare cu eleganta unui luptator de wrestling ce scrie poezii si colectioneaza fluturi exotici intre lupte. Numele lui e Brian iar legenda lui urmeaza.
Brian s-a nascut intr-o zi probabil insorita undeva prin Ohio. Pasii l-au purtat spre contabilitate, dupa care a hotarat sa isi schimbe locatia si sa plece in Hawaii. Aici a administrat un hotel micut pentru vreo 15 ani, pana cand s-a hotarat ca nu mai poate suferi plajele cu nisip fin si temperaturile lor ridicate. Asa incat a hotarat sa se mute cu catel si purcel pe strada mea. Din pacate cred ca nu a avut timp in ultimii cativa ani sa isi updateze garderoba pentru ca in toiul iernii, la -20 grade (si sunt indulgent) isi plimba cainele in pantaloni scurti timp de vreo jumatate de ora in fiecare seara.
Stiti ce inseamna -20C feels like -35? Inseamna o trecere foarte rapida (aprox 0.5 minute) de la "cum sa fie -20C, e perfect supor..." si restul ce se pierde in masca de ski (poate fi folosita si in jafuri bancare) pe care o tragi instinctiv peste fata. Pantalonii devin cartonati, manusile ineficiente dupa vreo 30 minute. Si in cdtiile astea vitrege, Brian se plimba tacticos afara in cracii aproape goi tragand linistit din tigarea lui de foi!!
Cand am ajuns pe meleagurile astea am mai vazut odata unul alergand la -30 cu o simpla bluza pe el cantand despre mountains, dar cred ca era ceva in neregula cu el (mental vb).
In aceste conditii vitrege un om sfideaza natura, de fapt literalmente ii da un sut intre picioare cu eleganta unui luptator de wrestling ce scrie poezii si colectioneaza fluturi exotici intre lupte. Numele lui e Brian iar legenda lui urmeaza.
Brian s-a nascut intr-o zi probabil insorita undeva prin Ohio. Pasii l-au purtat spre contabilitate, dupa care a hotarat sa isi schimbe locatia si sa plece in Hawaii. Aici a administrat un hotel micut pentru vreo 15 ani, pana cand s-a hotarat ca nu mai poate suferi plajele cu nisip fin si temperaturile lor ridicate. Asa incat a hotarat sa se mute cu catel si purcel pe strada mea. Din pacate cred ca nu a avut timp in ultimii cativa ani sa isi updateze garderoba pentru ca in toiul iernii, la -20 grade (si sunt indulgent) isi plimba cainele in pantaloni scurti timp de vreo jumatate de ora in fiecare seara.
Stiti ce inseamna -20C feels like -35? Inseamna o trecere foarte rapida (aprox 0.5 minute) de la "cum sa fie -20C, e perfect supor..." si restul ce se pierde in masca de ski (poate fi folosita si in jafuri bancare) pe care o tragi instinctiv peste fata. Pantalonii devin cartonati, manusile ineficiente dupa vreo 30 minute. Si in cdtiile astea vitrege, Brian se plimba tacticos afara in cracii aproape goi tragand linistit din tigarea lui de foi!!
Cand am ajuns pe meleagurile astea am mai vazut odata unul alergand la -30 cu o simpla bluza pe el cantand despre mountains, dar cred ca era ceva in neregula cu el (mental vb).
Sunday, January 9, 2011
Aproape necunoscuti:
Loreena e cunoscuta, dar concertul live de mai jos e superb si merita amintit, if missed:
Asa, un pic mai gothic:
Si, intr-un twist interesant, Sharon de mai sus e recrutata pentru una dintre cele mai bune -probabil- piese ale lui Armin van Buuren (si nu numai):
As mai adauga si un HIM si Type O Negative, dar cred ca va sperii :)) .
Inchei cu un AFI - mai ales ca nu stiu daca o sa mai ies cu masina din zapada de 40 cm de afara :) :
si un Depeche Mode modern pentru nostalgici:
Thursday, January 6, 2011
Filozofia lui Pinochio
Pinochio era, dupa cum bine se stie, un baietel lemnos. Multi si-l inchipuie drept un nas imens din lemn de care era atasat un corp destul de firav, putini stiu ca primise cadou o constiinta si, mai mult decat atat, avea sentimente. De fapt era un baietel destul de independent pe care viata il incercase devreme - un pic prea devreme ar spune Gepeto.
Anyways, ca orice fiinta Pinochio avea si dansul dilemele si temerile sale. Era de-a dreptul infricosat, de exemplu, de reumatismul baieteilor lemnosi (o boala crancena care ataca nemilos papusile inghitite de balene infometate). In stomacul acestor imense mamifere, umiditatea excesiva umfla articulatiile si limiteaza mobilitatea. Poate ca nu ar avea o prea mare importanta daca Pinochio ar fi avut mai multa rabdare asteptand linistit cu o carte in mana sa vada clarul oceanului pe partea cealalta a balenei, dar dansul nu avea. "Daca - mi-a spus odata pictandu-si lacrimi in ochi - daca balena are un tranzit intestinal atat de lent incat voi prinde radacini in burta ei? oare voi mai putea iesi vreodata la lumina? pot eu oare sa astept pana ramurile bratelor mele o vor impiedica sa se mai hraneasca? cati ani vor trece pana cand scheletul ei va deveni atat de slab incat eu ma voi elibera si voi putea pluti din nou la suprafata?". Avea dreptate intru-un fel, erau toate intrebari de bun-simt.
I-am propus sa citeasca o carte despre balene si obiceiurile lor - "decat sa stai ani in incertitudine, mai bine pune mana si informeaza-te" i-am zis sec intr-o seara, plictisit de atatea intrebari. Mi-a cerut intai o carte cu poze, apoi, timid, m-a rugat sa-i cumpar unul dintre cele mai scumpe tratate despre balene. Am strambat un pic din nas - mda, urmatoarea vacanta va fi intr-un hotel de 3.5 stele in loc de 4.5 - dar i-am luat-o. Peste cateva zile topaia triumfator prin casa insirand in latina numele tuturor speciilor de cetacee, uneori cu un twist in functie de mood - in ordinea marimii, a greutatii, a zonelor geografice in care inoata si asa mai departe. Mi-a spus serios intr-o seara ca balenele pot sa comunice intre ele, au un fel de limbaj complicat pe care oamenii, chiar si din lemn, nu il inteleg. "Inca - si a zambit cu subinteles- sunt sigur ca cineva odata si odata va fi capabil sa inteleaga aceste vietati inteligente si neintelese" si a clipit rar, dand incet din cap uitandu-se pe fereastra in directia oceanului.
Lunile au trecut si parca ceva se schimbase in casa. Am realizat intr-un tarziu ca era parca mai multa liniste, mai putina tropaiala si mult mai putine intrebari. Nu mai auzisem cuvantul balena de cateva saptamani bune dar uneori in timpul noptii eram trezit de niste zgomote ciudate venite din subsol. Un fel de suieraturi monotone urcau pe tevile de apa pana in camera mea si mi-am dat seama ca aveau un ritm al lor in care, daca ma concentram destul de mult, identificam variatii subtile, inflexiuni al caror inteles un il patrundeam.
Intr-o seara mai spre primavara, Pinochio ma intreaba din senin cum rezista lemnul puntii din curte la intemperii. "In special la ploaie" - imi spuse el ca din senin cu un aer nepasator studiat. Simteam o oarecare tensiune in vocea lui, imperceptibila probabil pentru oricine altcineva nu l-ar fi cunoscut atat de bine ca mine. L-am informat ca exista un fel de lac special cu care lemnul poate fi tratat si care impiedica patrunderea apei. "Dar este toxic" -si l-am privit drept in ochi cu seriozitate- "lemnul devine mai rezistent la intemperii dar din pacate nu mai poate da nici un lastar, niciodata." Am simtit un fel de ropoteala tacuta in podea, ca si cand cineva si-ar misca picioarele cu o nervozitate totusi controlata. "Dar daca totusi s-ar folosi doar pe o parte din lemn acest lac, apoi l-ar scoroji si ar folosi partea netratata ca sa vindece lemnul afectat?" I-am explicat ca nimeni nu stiu sa fi incercat asa ceva si probabil ar fi extrem de dureros, in termeni lemnosi, evident. N-a mai zis nimic, a ramas numai pe ganduri un pic mai mult decat de obicei.
La inceputul verii l-am surprins uitandu-se la un catalog cu piscine - "cred ca vara asta ar fi bine sa iti construiesti si tu una, stiu ca iti place sa inoti" mi-a spus cu speranta.
Vom vedea...
Anyways, ca orice fiinta Pinochio avea si dansul dilemele si temerile sale. Era de-a dreptul infricosat, de exemplu, de reumatismul baieteilor lemnosi (o boala crancena care ataca nemilos papusile inghitite de balene infometate). In stomacul acestor imense mamifere, umiditatea excesiva umfla articulatiile si limiteaza mobilitatea. Poate ca nu ar avea o prea mare importanta daca Pinochio ar fi avut mai multa rabdare asteptand linistit cu o carte in mana sa vada clarul oceanului pe partea cealalta a balenei, dar dansul nu avea. "Daca - mi-a spus odata pictandu-si lacrimi in ochi - daca balena are un tranzit intestinal atat de lent incat voi prinde radacini in burta ei? oare voi mai putea iesi vreodata la lumina? pot eu oare sa astept pana ramurile bratelor mele o vor impiedica sa se mai hraneasca? cati ani vor trece pana cand scheletul ei va deveni atat de slab incat eu ma voi elibera si voi putea pluti din nou la suprafata?". Avea dreptate intru-un fel, erau toate intrebari de bun-simt.
I-am propus sa citeasca o carte despre balene si obiceiurile lor - "decat sa stai ani in incertitudine, mai bine pune mana si informeaza-te" i-am zis sec intr-o seara, plictisit de atatea intrebari. Mi-a cerut intai o carte cu poze, apoi, timid, m-a rugat sa-i cumpar unul dintre cele mai scumpe tratate despre balene. Am strambat un pic din nas - mda, urmatoarea vacanta va fi intr-un hotel de 3.5 stele in loc de 4.5 - dar i-am luat-o. Peste cateva zile topaia triumfator prin casa insirand in latina numele tuturor speciilor de cetacee, uneori cu un twist in functie de mood - in ordinea marimii, a greutatii, a zonelor geografice in care inoata si asa mai departe. Mi-a spus serios intr-o seara ca balenele pot sa comunice intre ele, au un fel de limbaj complicat pe care oamenii, chiar si din lemn, nu il inteleg. "Inca - si a zambit cu subinteles- sunt sigur ca cineva odata si odata va fi capabil sa inteleaga aceste vietati inteligente si neintelese" si a clipit rar, dand incet din cap uitandu-se pe fereastra in directia oceanului.
Lunile au trecut si parca ceva se schimbase in casa. Am realizat intr-un tarziu ca era parca mai multa liniste, mai putina tropaiala si mult mai putine intrebari. Nu mai auzisem cuvantul balena de cateva saptamani bune dar uneori in timpul noptii eram trezit de niste zgomote ciudate venite din subsol. Un fel de suieraturi monotone urcau pe tevile de apa pana in camera mea si mi-am dat seama ca aveau un ritm al lor in care, daca ma concentram destul de mult, identificam variatii subtile, inflexiuni al caror inteles un il patrundeam.
Intr-o seara mai spre primavara, Pinochio ma intreaba din senin cum rezista lemnul puntii din curte la intemperii. "In special la ploaie" - imi spuse el ca din senin cu un aer nepasator studiat. Simteam o oarecare tensiune in vocea lui, imperceptibila probabil pentru oricine altcineva nu l-ar fi cunoscut atat de bine ca mine. L-am informat ca exista un fel de lac special cu care lemnul poate fi tratat si care impiedica patrunderea apei. "Dar este toxic" -si l-am privit drept in ochi cu seriozitate- "lemnul devine mai rezistent la intemperii dar din pacate nu mai poate da nici un lastar, niciodata." Am simtit un fel de ropoteala tacuta in podea, ca si cand cineva si-ar misca picioarele cu o nervozitate totusi controlata. "Dar daca totusi s-ar folosi doar pe o parte din lemn acest lac, apoi l-ar scoroji si ar folosi partea netratata ca sa vindece lemnul afectat?" I-am explicat ca nimeni nu stiu sa fi incercat asa ceva si probabil ar fi extrem de dureros, in termeni lemnosi, evident. N-a mai zis nimic, a ramas numai pe ganduri un pic mai mult decat de obicei.
La inceputul verii l-am surprins uitandu-se la un catalog cu piscine - "cred ca vara asta ar fi bine sa iti construiesti si tu una, stiu ca iti place sa inoti" mi-a spus cu speranta.
Vom vedea...
Subscribe to:
Posts (Atom)