Primul om

Primii oameni fotografiati- coltul stg jos. De fapt singurii care au stat relativ nemiscati pentru cele câteva zeci de minute, din marea se oameni care treceau pe bulevardul respectiv in aceleasi momente ale anului 1838-1839.

Poate este un exemplu al faptului ca pentru a fi remarcat trebuie sa stai mult timp într-un loc chiar si făcând ceva banal- cum ar fi lustruitul pantofilor :) .
.

Piramida trofica in stiintele medicale

.
Sa presupunem ca luati o revista de stiinte medicale si, citind un articol oarecare, pur si simplu nu intelegeti nimic. Nu trebuie sa fiti tristi, vestea buna este ca sunteti intr-o companie deosebit de selecta: majoritatea celor ce lucreaza in domeniul respectiv nu inteleg nici ei -aproape- nimic, sau cred ca inteleg dar de fapt... nu.

Nu detin eu nici o bagheta magica si fac parte probabil dintre cei care nu inteleg dar accepta asta si incearca sa remedieze aspectul. Problema stiintei actuale nu este tehnica si nici lipsa rezultatelor.

Adevarata problema este de fapt oceanul de informatie in care se ineaca efectiv majoritatea cercetatorilor. Nu sunt capabili sa diferentieze informatia utila de "zgomot" si sa sintetizeze datele intr-un model aplicabil in realitate. Pe scurt, speciile de cercetatori in ordine darwiniana:

-la partea de jos a lantului trofic sunt biologii- no offence. Nu au imaginea generala in care se integreaza elementul studiat, merg la conferinte pentru "connections" si printre ei sunt adevarati sharks care nu ezita sa preia orice idee mentionata inainte de publicare de alt cercetator naiv si sa "scoop" pe respectivul publicand inaintea autorului original. Foarte vanitosi, de multe ori complexati, uneori au idei bizare despre realitatea studiata si se hranesc in general cu firimiturile cazute de la masa celor din top, publicand studii cu design de multe ori foarte deficitar pe subiecte neinteresante pentru cei din top.

-cei mai inteligenti dintre biologi (si care merita respect) si-au luat computere puternice si si-au angajat cativa statisticieni buni sa faca ordine prin masa asta amorfa de date care se tot acumuleaza exponential.

-medicii interesati in cercetare si-au format echipe multidisciplinare care studiaza aceeasi problema din mai multe puncte de vedere cu tools diferite. Unii au si ei idei fixe sau nu vor sa lupte impotriva curentului riscand sa fie ignorati si nepublicati. Pornesc de la vreo ipoteza si o confirma sau infirma.

- cei mai utili sunt cei care au data-driven studies. Nu cauta nimic deosebit, doar analizeaza non-biased o cantitate mare de date in echipe multidisciplinare pentru a gasi corelatii, semnificatii. Dupa ce le gasesc, formuleaza modele si le testeaza pe loturi de pacienti destul de mari cat sa reflecte diversitatea unei populatii reale (ultimul cuvant e ffff important).

-In top sunt aceia care dezvolta noi tools, aplica genial modele matematice complexe in a explica fenomene biologice privite doar grosier, macroscopic de cercetatorii fara geniu. Au o minte deschisa la corelatii intre domenii pe care cei mentionati anterior le privesc distincte asemeni cladirilor dintr-un campus. Sunt foarte putini, cam maxim 5/universitate dar au o sfera de influenta in general foarte extinsa si de obicei din munca lor ies ramuri intregi in domeniile respective.
.

Nea Ion

.
Nea Ion era o un om ca painea calda. Mic de statura, mereu in miscare si cam scump la vorba, nu impresiona prin nimic privit de la distanta. Dar cand il priveai in ochi, vedeai modestie si bunatate. Nevasta-sa, tanti Varna, il cam tinea din scurt si numara zilnic cu voce tare sticlele de vin din toamna trecuta, asa, ca un manifest public de autoritate in fata lui nea Ion.

Cainele din curte avea un lant de exact un metru, exact cat sa intre in cusca si sa-i ramana coada afara. Avea o dieta stricta bazata pe boabe de porumb fiert iar in zile de sarbatoare, paine inmuiata in ciorba ramasa de la pranz. Probabil ca atinsese o stare spirituala elevata din moment ce putea privi impasibil la zecile de pui de gaina care ii umblau pe sub nas zilnic, incercand sa-i fure pranzul, adica cina, adica micul dejun. Nea Ion il considera un sfesnic de nadejde spre deosebire de "fostu" care isi pecetluise singur soarta cuvenita oricarui criminal odios cu destule viitoare oua pe constiinta.

Ei bine, nea Ion avea un hobby practic: crestea nutrii pentru blana. Si cum nutriile au pierdut avantajul evolutiv al serpilor si nu isi pot lasa pur si simplu blana in mainile calde ale lui nea Ion, ce putea face bietul om?! Cu cea mai pura normalitate, aceea cu care noi mancam un hamburger fara a ne gandi la provenienta carnii, Ion sacrifica cateva zeci de nutrii in fiecare an. Ochii sai nu tradau nici o urma de mila sau regret, era asemeni unui tigru caruia i se pare firesc si normal si natural sa ucida pentru a supravietui.

In rest, ochii sai erau calzi si plini de bunatate.
.

.
Evit bisericile romanesti. Nu numai, in general evit bisericile in care incep sa cunosc oamenii. Asa incat, in rarele ocazii in care simt nevoia sa calc pe acolo, o fac asemeni unui nomad care nu sta prea mult intr-un loc.

Nu doresc sa salut pe nimeni acolo, nu vreau sa intreb de complezenta ce fac persoane despre care nu stiu nimic in afara de o imagine si poate un nume. Nomadismul meu spiritual m-a purtat prin felurite biserici ortodoxe si catolice, temple hinduse/sikh si, de cateva ori, chiar si printr-o sinagoga.

Pentru ca sunt destul de alb, in templele indienilor ieseam clar in evidenta. Pentru ca nu cunosteam pe nimeni, in sinagoga eram de asemenea tinta a destule priviri (in general oamenii in sinagoga se cam cunosc) si chiar intrebari (in sensul de socializare, pentru ca imprumutasem de la un cunoscut "echipamentul" vestimentar potrivit). In bisericile catolice insa, din fericire, oamenii nu par prea interesati de cei din jur; imi convine de minune, ar fi si mai bine daca ar fi si mai apropiat distribuite, geografic vorbind.

Cred ca imi lipseste nevoia de comunitate. A nu se intelege ca as dori sa traiesc pustnic pe vreun varf de munte, dar nu inteleg -si chiar ma oboseste- dorinta majoritatii de a comunica continuu banalitati, ce face x, cat ai salariu, ti-ai vopsit gardul sau nu, unde te tunzi si ce ai mai auzit de Suzi din clasa a 4a. E ca si cand oamenii astia nu au viata interioara si au nevoie sa intretina continuu conversatii irelevante in jur pentru a continua sa traiasca. Numai sa raspund saluturilor a zeci de persoane ma oboseste si indeparteaza de motivul pentru care as intra intr-o biserica.

Spunand acestea, trebuie sa adaug faptul ca sambata ies cu prietenii sa fumam narghilea. :)) De precizat ca ma simt foarte social cand fac asta :)) , deci nu sunt chiar un caz pierdut pentru societate.
.

Justice

.
Nu -cred ca- sunt un om rau. Poate prea temperamental, critic, nerabdator - asta da. Insa cu toata parerea buna pe care o am despre propriul meu self ma simt foarte prost cand sunt santajat emotional.

Hai sa luam un exemplu vazut pe alt blog mult mai vizitat decat al meu. X scrie un post pe o tema oarecare. Apare un comentariu al unui oarecare Botosani Ortodox care solicita sprijinul pentru popularizarea blogului sau. Numele userului e un pic comic, trebuie sa recunoasteti, un pic naiv. Am ras, am comentat putin acid. Dar... hai sa dau click pe link-ul aluia, sa vad si eu ce vrea sa promoveze - ya, I know, curiosity killed the penguin.

Acolo, durere mare, cateva cazuri sociale, copii cu diverse afectiuni. Da, nu e treaba mea, sunt copii altora, bla-bla, de ce aia si nu sutele/miile mai dramatici, ce au ei mai special decat cei necunoscuti si fara acces la net din mai stiu eu ce sat uitat de lume, cat de intemeiate sunt tratamentele ptr care se cer zeci mii euro, care sunt ratingurile clinicilor unde se presupune ca vor fi tratati, de cine si ce pregatire au aia, daca e un scenariu clever gen Filantropica (da, sunt cam paranoic, I know it) samd.

Si atunci m-am intrebat: este ok sa santajezi emotional cititorii fara a oferi informatii complete despre cazurile respective? Mda, "complete" inseamna relevante medical, scans dupa diverse docs necesare pentru decizie etc. Foarte probabil insa ca aia saracii nici nu stiu pe ce lume traiesc, medical vorbind, si devine o problema de bun-simt a trimite in good faith ceva bani intr-un efort punctual si neinformat suficient, dar care poate conta.

Well, pentru asta exista fundatii. Nu stiu cat de functionale sunt in Romania, tara unde si administratorii de bloc au grade pe umar. Dar in principiu, fundatiile ar trebui sa faca liste de prioritati si sa satisfaca principiul de "Justice" conform caruia $ merg la "most in need that would get the most benefit". A determina aspectele astea 2 dintre "" cere ceva pregatire si ice-cold logic intr-un domeniu ca un vulcan, in care fiecare vrea sa-si salveze copilul/parintele/prietenul fara a-i vedea pe ceilalti.

Food for thought: 1 ora de zbor cu elicopterul costa ~350-500E, un copil luat la intamplare din blogul amintit mai sus are nevoie de 30 mii E pentru o operatie in urma careia -poate- ii va fi salvat unul dintre ochi. Relativ recent, un copil dintr-un sat a murit cu pneumonie tratabila pentru ca in miezul iernii troienele au impiedicat ambulanta sa ajunga la 40 km de oras si sa il duca la spital; un elicopter ar fi facut treaba in jumatate de ora. Unde ati da banii?
.