.
Evit bisericile romanesti. Nu numai, in general evit bisericile in care incep sa cunosc oamenii. Asa incat, in rarele ocazii in care simt nevoia sa calc pe acolo, o fac asemeni unui nomad care nu sta prea mult intr-un loc.

Nu doresc sa salut pe nimeni acolo, nu vreau sa intreb de complezenta ce fac persoane despre care nu stiu nimic in afara de o imagine si poate un nume. Nomadismul meu spiritual m-a purtat prin felurite biserici ortodoxe si catolice, temple hinduse/sikh si, de cateva ori, chiar si printr-o sinagoga.

Pentru ca sunt destul de alb, in templele indienilor ieseam clar in evidenta. Pentru ca nu cunosteam pe nimeni, in sinagoga eram de asemenea tinta a destule priviri (in general oamenii in sinagoga se cam cunosc) si chiar intrebari (in sensul de socializare, pentru ca imprumutasem de la un cunoscut "echipamentul" vestimentar potrivit). In bisericile catolice insa, din fericire, oamenii nu par prea interesati de cei din jur; imi convine de minune, ar fi si mai bine daca ar fi si mai apropiat distribuite, geografic vorbind.

Cred ca imi lipseste nevoia de comunitate. A nu se intelege ca as dori sa traiesc pustnic pe vreun varf de munte, dar nu inteleg -si chiar ma oboseste- dorinta majoritatii de a comunica continuu banalitati, ce face x, cat ai salariu, ti-ai vopsit gardul sau nu, unde te tunzi si ce ai mai auzit de Suzi din clasa a 4a. E ca si cand oamenii astia nu au viata interioara si au nevoie sa intretina continuu conversatii irelevante in jur pentru a continua sa traiasca. Numai sa raspund saluturilor a zeci de persoane ma oboseste si indeparteaza de motivul pentru care as intra intr-o biserica.

Spunand acestea, trebuie sa adaug faptul ca sambata ies cu prietenii sa fumam narghilea. :)) De precizat ca ma simt foarte social cand fac asta :)) , deci nu sunt chiar un caz pierdut pentru societate.
.