Pentru ca

.
Indivizi mai inteligenti decat mine (vor apare mesaje care sa sublinieze aspectul :) ) au descoperit ca unul dintre avantajele usor de deturnat ale evolutiei este acela al necesitatii raspunsului automat. Pentru cei care pe drept cuvant se scarpina in cap: teoria afirma ca exista "blocuri" de comportamente activate prin stimuli simpli dar semnificativi si care ofera avantajul de a inlocui rapid un lung timp de analiza si decizii. Puteti sa va imaginati de examplu raspunsul unui pensionar la auzul cuvintelor "pui ieftin la mall": blocul de activitati ar fi reprezentat aici de "inhata sacosa, fugi pe scari in timp ce cauti un bilet de tramvai, grabeste pasul spre alimentara, da din coate si alege exact 2 pui nici prea mari (pensia mica), nici prea mici (ca doar d-aia ai alergat intr-un suflet pana aici)".

Lasand gluma la o parte insa, aceste raspunsuri automate predefinite exista si sunt utile ca mijloace de manipulare in marketing sau alte domenii. Un studiu arata ca atunci cand ceri ceva de genul "te rog sa ma lasi in fata ta la rand" ai mult mai mare succes cand justifici adaugand "pentru ca am doar 1 napolitana". Ei bine, surpriza este aceea ca stimulul care determina raspunsul afirmativ nu este!! -tatataaaa- ce urmeaza dupa "pentru ca", dar e chiar acel "pentru ca". Pe un lot similar de indivizi, fraza "pentru ca te rog sa ma lasi in fata" a avut exact acelasi rezultat ca un motiv real si nu doar o simpla repetitie.

Un alt mecanism de manipulare este acela al darului nesemnificativ. Vrei ca tura ta sa fie tinuta de un coleg? Simplu, in pauza de masa ii oferi o tigara, apoi la cateva minute il intrebi daca nu ar vrea sa... Studiile arata ca odata acceptat un dar chiar hilar de nesemnificativ (poate fi chiar un pix/calendar/sticla de suc :) ) va determina in recipient un sentiment de datorie care il/o va face mult mai dispusa a da ulterior un raspuns afirmativ.

Asa incat, inarmati cu aceste cunostinte, va trimit sa manipulati lumea inconjuratoare spre a avea o vacanta linistita si senina! :))

Happy Holidays everyone!
.
ps. Chiar si tie Rudolph Aspirant :)

.

Primul om

Primii oameni fotografiati- coltul stg jos. De fapt singurii care au stat relativ nemiscati pentru cele câteva zeci de minute, din marea se oameni care treceau pe bulevardul respectiv in aceleasi momente ale anului 1838-1839.

Poate este un exemplu al faptului ca pentru a fi remarcat trebuie sa stai mult timp într-un loc chiar si făcând ceva banal- cum ar fi lustruitul pantofilor :) .
.

Piramida trofica in stiintele medicale

.
Sa presupunem ca luati o revista de stiinte medicale si, citind un articol oarecare, pur si simplu nu intelegeti nimic. Nu trebuie sa fiti tristi, vestea buna este ca sunteti intr-o companie deosebit de selecta: majoritatea celor ce lucreaza in domeniul respectiv nu inteleg nici ei -aproape- nimic, sau cred ca inteleg dar de fapt... nu.

Nu detin eu nici o bagheta magica si fac parte probabil dintre cei care nu inteleg dar accepta asta si incearca sa remedieze aspectul. Problema stiintei actuale nu este tehnica si nici lipsa rezultatelor.

Adevarata problema este de fapt oceanul de informatie in care se ineaca efectiv majoritatea cercetatorilor. Nu sunt capabili sa diferentieze informatia utila de "zgomot" si sa sintetizeze datele intr-un model aplicabil in realitate. Pe scurt, speciile de cercetatori in ordine darwiniana:

-la partea de jos a lantului trofic sunt biologii- no offence. Nu au imaginea generala in care se integreaza elementul studiat, merg la conferinte pentru "connections" si printre ei sunt adevarati sharks care nu ezita sa preia orice idee mentionata inainte de publicare de alt cercetator naiv si sa "scoop" pe respectivul publicand inaintea autorului original. Foarte vanitosi, de multe ori complexati, uneori au idei bizare despre realitatea studiata si se hranesc in general cu firimiturile cazute de la masa celor din top, publicand studii cu design de multe ori foarte deficitar pe subiecte neinteresante pentru cei din top.

-cei mai inteligenti dintre biologi (si care merita respect) si-au luat computere puternice si si-au angajat cativa statisticieni buni sa faca ordine prin masa asta amorfa de date care se tot acumuleaza exponential.

-medicii interesati in cercetare si-au format echipe multidisciplinare care studiaza aceeasi problema din mai multe puncte de vedere cu tools diferite. Unii au si ei idei fixe sau nu vor sa lupte impotriva curentului riscand sa fie ignorati si nepublicati. Pornesc de la vreo ipoteza si o confirma sau infirma.

- cei mai utili sunt cei care au data-driven studies. Nu cauta nimic deosebit, doar analizeaza non-biased o cantitate mare de date in echipe multidisciplinare pentru a gasi corelatii, semnificatii. Dupa ce le gasesc, formuleaza modele si le testeaza pe loturi de pacienti destul de mari cat sa reflecte diversitatea unei populatii reale (ultimul cuvant e ffff important).

-In top sunt aceia care dezvolta noi tools, aplica genial modele matematice complexe in a explica fenomene biologice privite doar grosier, macroscopic de cercetatorii fara geniu. Au o minte deschisa la corelatii intre domenii pe care cei mentionati anterior le privesc distincte asemeni cladirilor dintr-un campus. Sunt foarte putini, cam maxim 5/universitate dar au o sfera de influenta in general foarte extinsa si de obicei din munca lor ies ramuri intregi in domeniile respective.
.

Nea Ion

.
Nea Ion era o un om ca painea calda. Mic de statura, mereu in miscare si cam scump la vorba, nu impresiona prin nimic privit de la distanta. Dar cand il priveai in ochi, vedeai modestie si bunatate. Nevasta-sa, tanti Varna, il cam tinea din scurt si numara zilnic cu voce tare sticlele de vin din toamna trecuta, asa, ca un manifest public de autoritate in fata lui nea Ion.

Cainele din curte avea un lant de exact un metru, exact cat sa intre in cusca si sa-i ramana coada afara. Avea o dieta stricta bazata pe boabe de porumb fiert iar in zile de sarbatoare, paine inmuiata in ciorba ramasa de la pranz. Probabil ca atinsese o stare spirituala elevata din moment ce putea privi impasibil la zecile de pui de gaina care ii umblau pe sub nas zilnic, incercand sa-i fure pranzul, adica cina, adica micul dejun. Nea Ion il considera un sfesnic de nadejde spre deosebire de "fostu" care isi pecetluise singur soarta cuvenita oricarui criminal odios cu destule viitoare oua pe constiinta.

Ei bine, nea Ion avea un hobby practic: crestea nutrii pentru blana. Si cum nutriile au pierdut avantajul evolutiv al serpilor si nu isi pot lasa pur si simplu blana in mainile calde ale lui nea Ion, ce putea face bietul om?! Cu cea mai pura normalitate, aceea cu care noi mancam un hamburger fara a ne gandi la provenienta carnii, Ion sacrifica cateva zeci de nutrii in fiecare an. Ochii sai nu tradau nici o urma de mila sau regret, era asemeni unui tigru caruia i se pare firesc si normal si natural sa ucida pentru a supravietui.

In rest, ochii sai erau calzi si plini de bunatate.
.

.
Evit bisericile romanesti. Nu numai, in general evit bisericile in care incep sa cunosc oamenii. Asa incat, in rarele ocazii in care simt nevoia sa calc pe acolo, o fac asemeni unui nomad care nu sta prea mult intr-un loc.

Nu doresc sa salut pe nimeni acolo, nu vreau sa intreb de complezenta ce fac persoane despre care nu stiu nimic in afara de o imagine si poate un nume. Nomadismul meu spiritual m-a purtat prin felurite biserici ortodoxe si catolice, temple hinduse/sikh si, de cateva ori, chiar si printr-o sinagoga.

Pentru ca sunt destul de alb, in templele indienilor ieseam clar in evidenta. Pentru ca nu cunosteam pe nimeni, in sinagoga eram de asemenea tinta a destule priviri (in general oamenii in sinagoga se cam cunosc) si chiar intrebari (in sensul de socializare, pentru ca imprumutasem de la un cunoscut "echipamentul" vestimentar potrivit). In bisericile catolice insa, din fericire, oamenii nu par prea interesati de cei din jur; imi convine de minune, ar fi si mai bine daca ar fi si mai apropiat distribuite, geografic vorbind.

Cred ca imi lipseste nevoia de comunitate. A nu se intelege ca as dori sa traiesc pustnic pe vreun varf de munte, dar nu inteleg -si chiar ma oboseste- dorinta majoritatii de a comunica continuu banalitati, ce face x, cat ai salariu, ti-ai vopsit gardul sau nu, unde te tunzi si ce ai mai auzit de Suzi din clasa a 4a. E ca si cand oamenii astia nu au viata interioara si au nevoie sa intretina continuu conversatii irelevante in jur pentru a continua sa traiasca. Numai sa raspund saluturilor a zeci de persoane ma oboseste si indeparteaza de motivul pentru care as intra intr-o biserica.

Spunand acestea, trebuie sa adaug faptul ca sambata ies cu prietenii sa fumam narghilea. :)) De precizat ca ma simt foarte social cand fac asta :)) , deci nu sunt chiar un caz pierdut pentru societate.
.

Justice

.
Nu -cred ca- sunt un om rau. Poate prea temperamental, critic, nerabdator - asta da. Insa cu toata parerea buna pe care o am despre propriul meu self ma simt foarte prost cand sunt santajat emotional.

Hai sa luam un exemplu vazut pe alt blog mult mai vizitat decat al meu. X scrie un post pe o tema oarecare. Apare un comentariu al unui oarecare Botosani Ortodox care solicita sprijinul pentru popularizarea blogului sau. Numele userului e un pic comic, trebuie sa recunoasteti, un pic naiv. Am ras, am comentat putin acid. Dar... hai sa dau click pe link-ul aluia, sa vad si eu ce vrea sa promoveze - ya, I know, curiosity killed the penguin.

Acolo, durere mare, cateva cazuri sociale, copii cu diverse afectiuni. Da, nu e treaba mea, sunt copii altora, bla-bla, de ce aia si nu sutele/miile mai dramatici, ce au ei mai special decat cei necunoscuti si fara acces la net din mai stiu eu ce sat uitat de lume, cat de intemeiate sunt tratamentele ptr care se cer zeci mii euro, care sunt ratingurile clinicilor unde se presupune ca vor fi tratati, de cine si ce pregatire au aia, daca e un scenariu clever gen Filantropica (da, sunt cam paranoic, I know it) samd.

Si atunci m-am intrebat: este ok sa santajezi emotional cititorii fara a oferi informatii complete despre cazurile respective? Mda, "complete" inseamna relevante medical, scans dupa diverse docs necesare pentru decizie etc. Foarte probabil insa ca aia saracii nici nu stiu pe ce lume traiesc, medical vorbind, si devine o problema de bun-simt a trimite in good faith ceva bani intr-un efort punctual si neinformat suficient, dar care poate conta.

Well, pentru asta exista fundatii. Nu stiu cat de functionale sunt in Romania, tara unde si administratorii de bloc au grade pe umar. Dar in principiu, fundatiile ar trebui sa faca liste de prioritati si sa satisfaca principiul de "Justice" conform caruia $ merg la "most in need that would get the most benefit". A determina aspectele astea 2 dintre "" cere ceva pregatire si ice-cold logic intr-un domeniu ca un vulcan, in care fiecare vrea sa-si salveze copilul/parintele/prietenul fara a-i vedea pe ceilalti.

Food for thought: 1 ora de zbor cu elicopterul costa ~350-500E, un copil luat la intamplare din blogul amintit mai sus are nevoie de 30 mii E pentru o operatie in urma careia -poate- ii va fi salvat unul dintre ochi. Relativ recent, un copil dintr-un sat a murit cu pneumonie tratabila pentru ca in miezul iernii troienele au impiedicat ambulanta sa ajunga la 40 km de oras si sa il duca la spital; un elicopter ar fi facut treaba in jumatate de ora. Unde ati da banii?
.

.

De fiecare data cand merg in locul din poza de mai sus apare si personajul respectiv. Nu are nici o teama, se uita fix la tine de la cativa cm.
.

Am plecat intr-o calatorie ceva mai lunga impreuna cu D. E obisnuita sa doarma in camera ei si in patul propriu -inca nu am mutat-o in pat obisnuit, asa incat acum a dormit cu noi in pat. "A dormit" este un fel a spune, pentru ca de fapt a tinut in fiecare noapte cate un recital.

Ora 4 am: "p-asta green, p-asta pink" si asa luam toate culorile la rand (bunica-sa ii spusese "il vrei p-asta green?" acum cateva ore). Apoi urmeaza numerele, "one, two, etc". Dupa care literele, pe sarite "A fo' appl, B fo' baby, C fo' cake, f fo' fla (that's a hybrid between floare/flower", samd. Apoi escaladarea lu taica-su, a maica-sii - fara prea mult succes. Urmeaza o partida de ras dupa ce-si aminteste de ce-i spusesem ieri la cina cand a vrut sa-si bage lingura cu unt in plisc: "nu nu nu nu nu"- rasul tine cam vreun sfert de ora. Intre toate astea, chitaieli, "tati down, manci tati" - adica se catara pe taica-su si scoate limba ca apoi cand ii atrag atentia sa chitaie si sa incerce sa muste in joaca. A invatat sa spuna thank you - iese "senk u"- si in curand cred ca o sa-l stapanim si pe "please".

Nu e satisfactie mai mare ca aceea a fi parinte - speaking for myself si din pct de vedere al unuia care vedea aspectul intr-un viitor confortabil de in ceata si indepartat. E mult ma mult decat am crezut ca va fi si nu poate fi inteles prin experienta altora sau prin fake-parenting gen animale de companie, etc.
.

Unde se arata ca Pen viseaza si fugareste visul pana pe terenul realitatii

.
Cand a sunat ceasul lipeam afise electorale prin Sectorul 2 al Bucurestiului de acum vreo 10-12 ani. Nu ma intrebati pentru ce partid pentru ca 1. realmente nu are nici o importanta, toate arata la fel privite din interior si 2. nu m-am dus din convingere ci din interes dublat de curiozitate.

Cert este ca in vis ma certam de mama focului cu un tigan mare si burtos cu aere de Don Corleone al Pantelimonului. Si mai cert este ca respectivul, de fapt, e o persoana cat se poate de reala a carei existenta este inutil sa o puneti la indoiala. Sedea ca un pasa cu burdihanul imens aplecat peste o masa scunda, jucand table cu un partener ceva mai micut dar mai negru intr-un cor laudativ al unor "grouppies" locali; era ora 3 dimineata in fata unor blocuri dubioase. Cand a vazut grupul nostru si-a indreptat trunchiul ca un silverback si si-a mutat abil suncile catre noi. "Ba, io sunt sef in zona asta, nu lipeste nimeni nimic aici de la partidu vostru." La cateva zeci de metri trona un Mercedes relativ nou, negru, cu geamurile lasate in jos si din care rasuna niste muzica lautareasca (manelistii sunt o specie mai recenta). Am lasat sa glasuiasca elefantul din spatele caruia se uita agresiv catre noi turma si ne-am vazut de drum.

La intoarcere, pe la ora 5, nu mai erau acolo. Era masina insa. A fost gasita de dimineata "tapetata" complet de afise, lipite sarguincios cu aracet. Am inteles ulterior ca a venit sa faca scandal pe la sediu dar l-au trimis aia la plimbare.
.

Prieteni

.
Ca adult nu am prieteni. Am persoane care ma ajuta, cu care vorbesc des, pe care uneori le ajut, dar nu prieteni - cel putin in sensul prieteniei inteles de mine. Imi dau seama ca acest sens este atat de specific si presupune o deschidere din partea mea atat de mare incat este, practic, imposibil de atins pentru oricine.

Cu toate astea, am oameni care imi sunt dragi din diferite motive. Si in mod cu totul curios, cei mai dragi sunt cei pe care la inceput nu puteam sa ii sufar. Poate din cauza asta i-am privit mai cu atentie decat pe cei natural simpatici, observand astfel comori la care nu ajungi decat sapand. In fond cati ati gasit bani de aur cercetand fiecare sclipire a drumului?

Unul dintre acestia era V. Masiv, agresiv, jumanfishist pana la antisocial, am fost la inceput inamici testandu-si unul altuia limitele. Mai apoi am devenit relativ apropiati si am descoperit un tanar vulnerabil marcat de un tata profund imoral si nepasator. Apoi ne-am indepartat iar si am plecat fiecare pe cu totul alt drum, dar cum posed o memorie de elefant in pofida celor 13 ani parcursi nu l-am uitat. Si, asa cum fac cu toti cei care m-au intrigat la un moment dat, l-am cautat sa vad ce s-a ales de el.

Am gasit ca are o functie promitatoare in Romania -tatal foarte conectat si pe val- si am mai gasit un set de fotografii. Era o colectie de poze ale unor copii, dupa context deosebit de saraci, fiecare cu cate un cadou consistent si util; toti invatau foarte bine in pofida situatiei financiare dramatice a parintilor. Pe undeva V comenta ca a cauta astfel de copii il tine sanatos, mental vorbind. Era asa o mare bucurie pe fetele acelor pusti incat mi-au dat lacrimile si m-am bucurat ca V s-a salvat in felul lui, in pofida mediului din care provine.

Jos palaria, V!

Apoi au fost E si M. Nefiind deplin maturizat, atunci imi permiteam prieteni (acum sunt un lux). Am fost foarte apropiati si ne intelegeam perfect, au fost surorile mele :) . E m-a ajutat foarte mult dar cumva a sfarsit prin a rani inutil pe cineva foarte apropiat imediat dupa ce am plecat din tara. Cu M nu am reusit sa mai iau legatura cand am revenit in Romania in afara unei scurte convorbiri telefonice absolut ciudate, protocolare pana la absurd. De fapt toata vizita aceea in Romania a fost un teatru al absurdului, un fel de bizzaro world a ceea ce lasasem cu 3 ani in urma in Romania.

In sfarsit, ultimul a fost A. Au fost cativa ani in care am fost ca fratii, apoi din pacate eu am fost cel care a gresit intrucatva. Mi-a trimis o prietena buna de-a sa iar eu, uneori atat de direct intr-o exprimare care uneori poate fi considerata jignire, nu prea am apreciat anumite lamentari ale respectivei; dupa o scurta perioada ajutorul s-a transformat in trimitere la plimbare (de fapt m-a calcat pe nervi si sotul dansei cu un trecut glorios in Directia V, incult cu tupeu si mimand o prietenie fara fundament cu subsemnatul, care resping din start de la 1000 km orice pare presiune).

Si asa am ramas fara prieteni :) . Well, ma consolez cu faptul ca sunt inca tanar.
.

.
Pe o strada apropiata din cartierul meu traieste o fetita de vreo 3 ani. Am vazut-o doar de la distanta dar familia din care provine pare sa aiba cam aceeasi structura ca si a noastra: parinti ocupati, pinguin de cativa ani, bunica din dotare. Cam aici se sfarseste insa asemanarea.

Ei bine, D iese des cu bunica-sa afara, de cateva ori pe zi, pentru portia zilnica de aer curat si joaca. La ordinele stricte ale lui taica-su -that's me- este lasata in pofida unui anumit curent de educatie romaneasca sa exploreze mediul inconjurator, sa studieze frunzele, iarba, florile, sa alerge gastele si ratele, etc; I'm pretty decent otherwise, dar cand vine vorba de D n'am mama sau tata si pare ca functioneaza, e un copil foarte curios, deschis si fericit.

Ei bine, de fiecare data cand se intampla sa o vad pe fetita amintita in primul paragraf, aceasta tipa ca din gura de sarpe si de obicei este aproape tarata de cine se intampla sa o tina de mana. Intr-un weekend ma uitam pe fereastra si am vazut-o cu bunica-sa pe drum. Vroia sa se opreasca sa se uite la niste plante, iar bunica o tragea grabita catre cutia postala. La un moment dat vine si maica-sa de pe o alee laterata, aia mica plangea ca nu e lasata, solutia maica-sii a fost sa o ia de ceea ce de la oarece distanta parea ureche si sa o duca asa pana la capatul strazii, mergand spre casa. Primul impuls a fost sa cobor si sa-i zic cateva, dar primul impuls in cazul meu este suprimat mereu cunoscand ca am ajuns cu greu sa imi controlez firea cam iute. Am anticipat o conversatie in care lejer mi s-ar fi servit argumentul cu "cultura noastra" iar in plus nu am alte indicii ca ar fi un abuz, desi de la aceeasi oarece distanta pare. Am sa incerc sa vb cu taica-su cand il prind in raza vizuala, in mod calm si politically correct - "I might be wrong, this is how it looks like, what's your opinion in this matter?", let him vent off, aknowledge, than cateva sfaturi daca ar fi necesare.

Cati dintre voi, adultii, realizati ca in fond copii sunt niste oameni in miniatura care au sentimente, dorinte si moods pe care noi le trecem usor in grupul "copilarii"? Copiii nu uita niciodata lucrurile importante sau neplacute, dorintele lor mari neonorate sunt pastrate vii toata viata, bucuriile de acum vor fi de asemenea fundamentul unei personalitati sanatoase si self-confident. Cati dintre voi ii trateaza asa cum ar trebui, ca pe niste adulti in miniatura? Asta sunt de fapt, iar orice explicatie trebuie sa le fie oferita la nivelul lor atat de complet cat este posibil in limitele unei comunicari inca in formare.

Recent am vazut un documentar despre pasiunile adultilor. Intrebati de ce colectioneaza -cumparand cu sume ridicol de mari- cutii de chibrituri, masinute, jucarii etc, majoritatea colectionarilor trecuti bine de 60 ani au raspuns coerent: pentru ca atunci cand am fost copil mi-am dorit intotdeauna acestea, iar acum pot financiar sa obtin tot ce mi-a lipsit atunci. Este un caz particular, dar intorcandu-va 60 years ago o sa gasiti poate vreun baietel timid ourtat de urechi pe o strada pentru ca a indraznit sa planga intinzand mana catre o floare, o jucarie, o prajitura.

I'm a doctor, but I'm not

.
Pasagerii se aseaza civilizati la coada pentru check-in in aeroport, X ajunge in fata si se recomanda inchizand un pic din ochi cu superioritate: "Dr. X". "Thank you Doctor!" i se raspunde cu respectul cuvenit de catre cel care verifica biletele, destul de tare cat sa auda si cei cativa din jur care perceptibil isi indreapta privirile, cu respect, catre mr X.

O ora mai tarziu si 10 km up in the air, unul dintre pasageri simte o durere in piept, respira dificil si pare foarte speriat. Cativa cauta din priviri pe Dr. X, il gasesc citind o prestigioasa revista stiintifica si i se adreseaza grabiti: " Dr. X, we need you!". Privind incurcat in jur, mr X exclama cu jumatate de gura: "Oh, no, I'm not that kind of doctor!" "What do you mean, you're a doctor, isn't it??!". "I have a PhD in physiology." exclama "Dr. X" si se aseaza incurcat la loc, inaltand prestigioasa revista Science ca un scut impotriva privirilor mirat-contrariate.

Cam asa suna o poveste izvorand dintr-un fapt real. O batalie mitica are loc pe holurile universitatilor din toata lumea intre real doctors and doctors wanna-bes aka PhD in orice de la fine arts la economics via filosofie.

In opinia mea este gresit sa numesti un PhD doctor. Numeste-l PhD, ca asta este. Am vazut zeci de studenti care termina PhDs si nu stiu nici cum ii cheama, unicul atu fiind acela ca au suportat toanele unui profesor timp de ani de zile, distrandu-l si laudandu-i meritele inexistente. Am vazut unul de ex care nici nu stia ce e ala DNA si credea sincer ca se transforma in proteina direct... si vrea sa i se spuna "doctor". Altul, cu un job de secretara mai mult, tot "doctor" si el, a fost foarte jignit cand la o conferinta de REAL doctors i s-a spus ca nu poate fi pus pe poster cu Dr. in fata numelui pentru ca este PhD, nu MD.

Asa incat daca vreti sa fiti "doctors", atunci you'd better learn how to deal with an emergency case in an airplane!
.

Culese de Pen de prin viata

.
"Hai sefu, ca si noi suntem baieti finuti cu dumneata, ce p....a masii!"

"Curaj gaina ca te tai!"

"Cand aud ce spune asta, imi vine sa pun mana la ochi!"

"Fa, tu sa vorbesti cu mine cu "doamna" !"

"Pai -incurcata da' indraznind ptr ca eu tot ma faceam ca nu inteleg- nu dam si noi asa, de o maslina?" M-a trecut gandul sa ma duc pana la colt sa iau o maslina si sa-i vin cu ea, sa vad cum ar fi reactionat ("Uitati doamna, am aici o maslina pentru dvs!" spus serios).
.

.
Cand citesc stirile din Romania de fapt nu ma intereseaza atat stirea in sine cat comentariile cititorilor, reactia oamenilor vis-a-vis de ce se intampla. Rar sunt reactii interesante, si mai rar apar idei care merita redate. Insa in comentariul de mai jos, scris probabil de unul dintre multii pacienti ai Dr. Pesamosca in subsolul stirii despre moartea acestui mare doctor, se afla o astfel de idee pretioasa:

Azi traiesc datorita maiestriei celui care a fost OMUL SI PROFESORUL ALEXANDRU PESAMOSCA. Acum aproape 32 de ani am fost si eu pe mainile lui dibace.....si m-a salvat. Pe atunci lucra la Spitalul Grigore Alexandrescu. Cineva imi spunea azi (citise intr-un ziar),ca nu crede ca nu a luat nimic in viata lui de la pacienti....eu va pot confirma pentru ca stiu de la mama.....i-a spus ca daca vrea sa-i dea "ceva", nu ma mai opereaza......OMUL asta nu a luat spaga vreodata! Pentru el era mai important pacientul....In ultima vreme simteam tot mai mult nevoia sa-l vizitez, sa-l cunosc pe cel datorita caruia traiesc azi....am tot amanat momentul.Toata ziua de miercuri m-a durut din ce in ce mai tare locul operatiei de acum aproape 32 de ani si nu-mi dadeam seama ce poate fi....durerea a continuat pana joi, toata ziua. Cand am ajuns joi seara acasa, la Protv erau stirile de noapte....si am vazut stirea ....atunci am inteles de ce ma durea locul operatiei...omul asta se lega de fiecare pacient pe care il opera......Regret nespus ca nu am apucat sa-l cunosc personal si sa- spun: MULTUMESC DOMNULE DOCTOR PESAMOSCA, DATORITA DUMNEAVOASTRA TRAIESC AZI.

Ritm

.
Orice lucru are un ritm, cu atat mai evident cu cat acel lucru e mai plicticos.

Cand am deschis Biblia pentru prima oara, am citit prima pagina apoi am inceput sa o rasfoiesc: mi s-a parut o tampenie de carte, incredibil de incredibil de plicticoasa! Am inchis-o la loc dupa 10 minute lungi, promitandu-mi sa o redeschid dupa cateva ore si stiind in acelasi timp ca nu o voi face. Faptul ca totusi am citit-o pana la urma se datoreaza unei teze la Romana si unei carti, luate impreuna.

Nu stiu daca am spus pe undeva, dar aproape toata bruma de cultura pe care o am a fost acumulata in pulsuri scurte si intense. Lucrare la matematica? Citeam 3 carti pana sa ma apuc de invatat, ore in sir fara nici o pauza, cam 300-400 pagini/zi. Lectie de invatat la istorie? OMG, manualul ala e superboring, citeam viata lui Napoleon din mai stiu eu ce tom, lasand cam 30 min-1 ora max ptr lectia propriu-zisa.

Ei bine, intr-o buna zi trebuia sa dam extemporal la Geografie. Profesoara era relativ tanara, noua, foarte insarcinata si deosebit de moody; colegul meu de banca primise in urma cu o saptamana nota 3 pentru ca era prea relaxat (dna crezuse ca respectivul privea materia sa cu un calm vecin cu nepasarea suprema). Asa incat pentru ca lectia era despre Asia am trecut rapid in revista biblioteca de acasa incarcand sa gasesc ceva interesant despre Asia. Si asa am ajuns cu privirea la o carte pe care o evitam constant. Titlul ma atrasese mai demult, citisem cateva pagini si ma sufocasem de plictiseala. Insa acum nu mai era cale de intors, aversiunea pentru ceea ce aveam de facut era atat de mare incat as fi citit efectiv orice, de ce nu si asta. Asa incat am intins mana si...

Nu, nu m-a muscat nici un sobolan ascuns dupa respectivul volum (oricum la cat de subtire era cartea ar fi insemnat ca rozatorul trebuia sa fie atat de subnutrit incat un bobarnac ar fi fost o lovitura fatala). Am reintrat in atmosfera apasatoare a unei familii britanice nevoita sa locuiasca intr-o Indie oarecum primitiva si apasata de ploile sezonului umed. Cu fiecare rafala intram si mai mult in atmosfera, traiam cu ei si descopeream RITMul cartii, ca si cand aceasta ar fi respirat in aceeasi cadenta cu mine. Eram ca doi indragostiti care se tin de mana si care au pasul potrivit la fel asa incat priviti din profil par o singura persoana. Nu mai imi amintesc subiectul exact, ceea ce a ramas este senzatia de apasare familiara, de patrundere in ritm.

La cateva saptamani avand teza la Romana, am redeschis Biblia. Am regasit un alt ritm in insiruirile de regi, evenimente, pilde si asa mai departe. Are ritm, respira si nu cred ca o poate cineva citi fara a patrunde aceasta dimensiune, fie si inconstient. Pornesti la drum cu respiratia proprie si termini fiind acelasi dar existand intr-o alta cadenta.

Multe lucruri inutile, neplacute, plicticoase pot fi intelese acceptandu-le ritmul. Iar cand le veti patrunde, nu va veti simti mai destepti dar veti castiga o alta dimensiune, veti intelege fara sa judecati lucrurile.
.

.
Vazut prin ochii unui adolescent, un om de 30 ani este batran. Privind cu ochii unui om de +30 ani, un adolescent mi se pare doar "putin" mai tanar.

Credeam ca o sa ma schimb inaintand in varsta. Vad in jur oameni schimbati, seriosi, cu responsabilitati si asa probabil ca par si eu. Dar in interior sunt acelasi, inca vreau sa trag cu arcul, sa fugaresc soparle prin paduri, sa ma ascund, sa ma joc. Efectiv nu m-am schimbat deloc. Da, mi-am confectionat o masca de o calitate superioara si privesc oamenii obiectiv si rece (initial cel putin), iar in plus am ajuns sa apreciez in ei elemente pe care initial le ignoram. De exemplu in loc de frumusete aleg loialitatea, in loc de inteligenta - atitudinea pozitiva. Am invatat ca nu exista in societate bunavointa ci interese convergente; de asemenea, ca rar oamenii sunt rai, de cele mai multe ori nu au timpul sau energia de a fi buni. O lectie importanta a fost aceea ca oamenii nu vor sa se simta inferiori niciodata iar a crede ca impresionezi prin calitati este o greseala colosala (din fericire am invatat devreme asta); a trage cu "prastia" mai departe decat seful tau este exact ceea ce nu ar trebui sa faci daca vrei sa ai succes. Iar daca vrei sa ai succes, atunci trebuie sa ai oameni care sa munceasca pentru tine si care sa ti-l asigure, luand asupra lor esecurile: stiu, nu este deloc etic, dar daca tot presupunem ca suntem maturi hai sa lasam la o parte ipocrizia si sa spunem lucrurilor pe nume. Un sef inteligent este acela care isi protejeaza echipa, pentru a avea succes insa nu este neaparat necesara inteligenta. Iar cei mai inteligenti isi pot permite sa "empower" protejatii si sa isi asigure influenta peste colective pe care altfel nu au, fizic si temporal, capacitatea de a le controla.

In afara de cele de mai sus, repet, inca vreau sa prind soparlele de coada. :))
.

.
2 cunoscuti:

1. A, barbat la vreo 40 ani, se ocupa cu finante. De fiecare data cand il intreb ce mai fac cele 2 fete ale sale (sunt cam in gimnaziu) pare sa ii displaca profund subiectul. Precizez ca acesti copii sunt cu actuala nevasta, no medical issues whatsoever, nici o problema de comportament sau alta in afara de faptul ca sunt...fete (A provenind din Orientul Apropiat).

2. L, romanca la vreo 40 ani (desi public isi afirma varsta cu aprox 6 ani mai mica), a nascut acum cativa ani o fetita. In primul an nu a vrut sa ii dea prea mare atentie iar in societate nu pierdea nici o ocazie sa spuna cat si-ar fi dorit un baietel. Sotul din fericire s-a ocupat de copil compensand dupa puteri dezinteresul mamei.

Am o problema cu cei facand parte din tipul de mai sus: nu ii suport. Sincer, in afara de cativa barbati -putini- restul sunt absolut BORING. Nu ai ce vorbi cu ei, hockey, pescuit, job, fotbal, "uite ce masina", "ce buna e aia", glume proaste en-gros, etc. Am conversatii mult mai interesante cu femeile, gandesc mai putin superficial, efectiv de cele mai multe ori ma plictisesc teribil vorbind cu barbatii - in general o fac atunci cand nu am chef sa-mi folosesc mintea.

Nu inteleg gandirea asta primitiva conform careia baietii ar fi mai valorosi sub orice aspect decat fetele. Am o fetita si sincer I couldn;t have asked for more.

.

"The Mayan guide said that if they dug his father's body up, it would be gone. They planted a seed over his grave. The seed became a tree. Moses said his father became a part of that tree. He grew into the wood, into the bloom. And when a sparrow ate the tree's fruit, his father flew with the birds. He said... death was his father's road to awe. That's what he called it. The road to awe."

.
Uneori trec pe langa case in constructie si ii invidiez pe muncitori. Simt nevoia sa fac munca fizica pentru cateva luni, sa imi atarn centura aia cu scule la brau, sa bat cuie si sa construiesc toata ziua, apoi sa ma intorc obosit - fizic- acasa si sa nu ma mai gandesc la schedules si timelines: doar sa merg sa vad un film si sa beau o bere la o terasa impreuna cu altii, discutand despre pescuit si masini.

Nu e nici o placere in a vedea si analiza totul. Superioritatea asta nu ajuta aproape la nimic in afara de a aduce mai multi bani. Mda, ar spune altii, dar ai acces la o intelegere la care cei mai multi nu au. Poate, dar uneori doar as vrea sa fiu mai simplu, as vrea sa nu imi dau seama de nuante, as vrea sa gresesc fara sa am habar de asta. As vrea sa traiesc fara sa ma intreb de ce si cum, sa ma duc la piata asa cum o faceam cand ma trimitea bunica-miu, doar sa iau paine. Nu era nimic altceva, drumul meu avea un scop precis, usor de atins, instant gratification cand pe drumul de intoarcere rupeam un colt aburind si il mancam. Sau sa ma simt la fel ca atunci cand asteptam infometat la masa de sub bolta de vita de vie sa vina farfuria intinsa plina de placinte cu branza abia scoase din cuptor, fierbinti.

Acum sunt bineinteles mult mai liber decat "atunci" dar libertatea asta a venit la schimb cu linistea (ciudat cuvant, ma intreb de unde vine).

De fapt inclin sa cred ca raportul intre orizont/perceptie este cam acelasi pentru toti. Cei care sapa santuri invidiaza pe cei cu facultate si isi inchipuie ca viata noastra e usoara, cei care conduc invidiaza pe cei care sunt condusi si invers. Fiecare vede cat poate sa vada si are stresuri specifice propriului bubble.

Stresul meu de fapt nu e legat de ceea ce trebuie sa fac, ci de ceea ce observ in jur. Traim intr-o lume lipsita de principii si strajuita de seturi de reguli stabilite pentru a eficientiza miscarile in societate si nu pentru a crea armonie sau a selecta binevoitori in pozitii cheie. Vad in jur multa reavointa sau pura prostie si primul impuls este sa reactionez insa nu o mai fac atata timp cat situatia nu ma afecteaza direct. Dar observ, si nu ma pot opri sa nu o fac. De la un punct incolo intorc egoist privirea dar nu inseamna ca strutul din mine crede sincer ca lucrurile observate dispar sau sunt misterios rezolvate.

Astazi in fata mea era unul cu o masina de peste jumatate milion $ (un Mercedes SLR 722s). M-am trezit gandindu-ma daca este mai fericit -nu zambea deloc- si cati copii de prin Somalia ar putea fi salvati cu banii astia. Uitandu-ma insa in oglinda retrovizoare am vazut in spatele meu unul cu o masina de prin 1980 care ar putea gandi la fel despre mine si ar avea perfecta dreptate. Ce fac eu insumi, in afara de filozofie, pentru a salva de exemplu macar unul din copii aia? Da, am o datorie fata de propriul copil, dar imi dau seama ca modul in care imi asum aceasta datorie este mai mult un fel de "vreau ca D sa aiba posibilitatea sa faca orice doreste", nu ma gandesc la a avea mancare sau casa sau alte chestii la care multi nici nu viseaza si pe care le iau for granted. Mda, nu e vina mea ca x din Africa a tinut mortis sa aiba 3 neveste si 10 copii, dar nici copii aia nu au de ales. Oare a-i sprijini inseamna a incuraja ignoranta parintilor si a face loc celui de-al 11-lea nefericit? Poate e un pret care ar merita platit.

Sponsorizeaza careva vreun copil prin programele care tot apar la TV (gen $1/zi samd)? Nu am nici cea mai vaga idee despre flow-ul banilor in societatile acestea umanitare (un cunoscut mai in tema spunea ceva in genul a 1/2 - 1/3 din bani de fapt ar ajunge unde trebuie). De ce oare mi se pare ok sa ajut unul de prin Africa dar ma enervam cand vedeam cum tiganii romani isi cresteau fara jena copiii in sectiile de pediatrie din tara? La fel, cand vad copii natives care la 13 ani devasteaza masini sau fura mi se pare o tampenie sa platesc pentru a intretine cercul vicios din care vin. Insa pentru fiecare 1 astfel de caz exista cu siguranta multi altii tacuti si la locul lor pe care nu-i vad pentru ca nu ma deranjeaza, nu sunt stridenti.

As vrea sa fiu mai simplu si sa nu ma gandesc la toate acestea, as avea mai multa liniste.
.

.
A fost odata ca niciodata un pusti care citea almanahuri. Nu era cu nimic deosebit de altii iar almanahurile erau si ele la fel de banale. Intr-o buna dimineata bunica sa a murit. Nici ea nu era deosebita fata de alte bunici, moartea a fost banala, reactia tuturor la fel de banala, inmormantarea asemenea. Pustiul din povestea noastra nu a simtit nimic deosebit nici el, nici varul sau, de fapt poate nimeni in acele zile nu a suferit enorm sau neasteptat de la o normala fiinta umana. Pustiul cu pricina era un munte de logica, profund ateu si respingand orice nu putea fi explicat, exact opus fata de bunica sa credincioasa care in simplitatea ei nu isi explica multe lucruri. In seara inmormantarii pustiul si-a spus in sine: daca exista ceva ce nu poate fi explicat - desi ma indoiesc profund adauga el aproape in acelasi timp - acum am un intermediar direct care ar putea sa imi medieze accesul la acest "ceva".

I know, he was pushing it! Poate va asteptati sa fi vazut vreo entitate vaporoasa, sa fi auzit voci soptindu-i lucruri nemaiauzite. Nimic din toate acestea nu s-au intamplat. Insa in dimineata urmatoare, deschizand ochii, a vazut ca lumea e frumoasa, de o frumusete care fusese mereu acolo, dar pe care pur si simplu nu o remarcase inainte. Frunzele, copacii, pasarile, aerul si vantul, culorile - toate erau aceleasi dar totusi complet altfel, ca si cand ceva umplea spatiul dintre ele si pustiul nostru intrand liber prin toate acestea si legandu-le intr-un mod care includea logica dar pe care logica nu il putea explica.

Poate ca acesta a fost darul bunicii.
.

.
Iesisem ieri sa mananc pranzul in parc si ma uitam la o cladire de peste drum abia construita. In fata ei se juca o armata de copii pazita de un grup de varstnici. M-am trezit gandindu-ma cum trece timpul sau cum nu trece (pentru ca poate par serios dar inca vreau sa ma sui in copaci, inca m-as juca cu arcuri si altele, inca intru prin pesteri si inca imi plac podurile caselor).

Vedem in jur schimbarea si o caracterizam si prin timp. Il presupunem - vorbind laic- constant, curgand uniform si unidirectional. In realitate nu este constant si nu curge uniform si mai mult, uneori nu are sens iar lucruri se pot intampla in afara sa. In realitate este o convetie utila in a compara diverse schimbari din jur din pct de vedere al unui observator limitat.

Un punct intr-un spatiu gol nu are timp si necesita un privitor (punct secund) pentru a vorbi de o schimbare a pozitiei (fata de acest pct secund). Daca acest al doilea punct s-ar plimba cu viteza constanta pe un diametru de pe suprafata perfect omogena a unei sfere cu centrul in primul punct nu ar exista schimbare si timpul nu ar avea sens, desi totusi acest al doilea punct s-ar misca. Un al treilea pct invartindu-se la fel de constant pe un cerc cu centrul oriunde pe segmentului ce le uneste pe primele doua ar parea, din nou, imobil fata de oricare din ele, timpul nu are sens in pofida realitatii ca aceste puncte se misca, fiecare dintre ele. Fara un punct de referinta care sa inregistreze o modificare, timpul nu are sens.

Observam in "timp" procese care probabil au o dinamica accesibila noua, sunt compatibile cu capacitatea noastra de a le inregistra prezenta si schimbarea. Suntem construiti sa observam acestea insa la fel de bine trebuie sa presupunem ca suntem limitati in constructia noastra si nu putem observa ceea ce se intampla in al 25-lea frame pe secunda al filmului. Poate in multe aspecte suntem punctul de pe sfera care se misca si nu observa pe celalte miscandu-se la randul lor. Ar fi dificil sa ne imaginam viata fara timp, doar ai citit cuvantul "citit" acum o secunda, in mintea ta sunt acum alte ganduri, te intrebi cand si iti imaginezi totul curgand ACUM dinspre o cauza catre un efect.

Inteleg trecutul, inteleg cumva viitorul, dar am probleme in a intelege acest ACUM. Cand ma stradui sa il inteleg, deja e trecut. Incerc sa il tintesc ca un vanator anticipand cand va trece rinocerul prin punctul optim in fata armei, dar apare din neant si cu viteza ametioare dispare in trecut. Nu intr-o secunda, nu o miime, ci intr-un punct temporal, o unitate infinit de mica ce nu are lungime in timp, doar prezenta. Sunt sigur ca a existat, mai mult nu o pot descrie decat facand o medie intre anticipare si raportare la trecut; despre ACUM efectiv nu pot scrie nimic, decat ca Exista si e propriu mie. Pentru altii e trecut , pentru alt grup viitor iar pentru unii mai ciudati nu exista, e acelasi lucru cu trecutul sau viitorul de care nu poate fi separat.
Mai mult, toate punctele trecutului imi sunt egale, ale viitorului la fel; in plus nu ar exista nici un viitor sau trecut fara ca eu, cel din Acum, sa le constientizez. Stiu ca intre prezent si momentul in care voi fi bunic de ex nu este nici o distanta temporala, dupa cum nu exista nici una intre acelasi acum si momentul cand am realizat ca vad cerul pentru prima data. Acum-ul meu e ca un punct prin care aceste sfere concentrice si opuse ale trecutului si viitorului (nu stiu cum ar arata o sfera negativa spatial vorbind) comunica si se scurg una in cealalta. Si toate prezenturile tuturor, integrate in infinit, sunt un plan care parcurge continuu spatiul temporal intr-un mod greu de imaginat, neomogen dar totusi perfect drept in pofida fiecarui ACUM specific fiecarui punct, lasand in urma un halou si generand inainte o aura a ceea ce va fi.

Ce se intampla atunci cand intr-un punct Acum dispare? Oare dispar trecutul si viitorul? As spune ca nu, punctele din jur contin redundant informatia schimbarii la care au fost martore si care le-a influentat la randul lor, calatorind impreuna prin aceasta transformare. Dar daca dispar mai multe, ca o suprafata? Atunci probabil s-ar pierde cu adevarat, ar fi ca o gaura neagra de care nu stie de fapt nimeni pentru ca punctele care o marginesc creaza o bariera dincolo de care nu exista informatie, de care ele insele nu stiu nimic pentru ca nu "vad" golul, desi traiesc (se schimba) chiar pe marginea acestei prapastii.

Suna ilogic multe din cele de mai sus, dar teoriile din orice domeniu nu exista pentru ca sunt logice, ci pentru ca incearca sa aduca in planul logic, explicabil, realitati ce nu sunt intelese. Aici este marea eroare a stiintei: transforma logica in necesitatea existentei in loc sa o priveasca asa cum este, o constructie menita a translata in planul nostru limitat de hardwiringul intrinsec realitati, prezente a caror existenta nu poate fi explicata sau de fapt deplin inteleasa de catre noi.

O sa inchei cu o idee mai veche de-a mea: nu am indeajunsa cultura matematica sa stiu daca asa ceva exista deja, dar as fi curios daca ar incerca careva sa faca un salt in afara regulilor si sa genereze o matematica exotica, virgula, care sa explice de exemplu o observatie/un fapt cu totul nou si neinteles in prezent; apoi folosind acest "bubble" matematic, sa se intoarca spre ceea ce stim deja si sa incerce sa explice realitatea pe o alta cale, sunt curios daca ar ajunge la acelasi rezultat. Avem nevoie de discontinuitate pentru a elimina biasul intrinsec teoriilor actuale, in care gasesti cu preponderenta ceea ce cauti; ar fi posibil sa descoperim lucruri uimitoare despre ceea ce este in jur, inclusiv despre ceea ce numim noi timp.

Furnici si frunze

Exista un numar limitat de feluri in care iti poti pierde sufletul, iar acest numar este fix 1. Poti ucide un singur om sau 100, poti minti un om sau 100, poti fura 1 leu sau 1 miliard. Suntem in lume ceea ce suntem, in prezentul lumesc sau cel al teologilor (sau in general al tuturor celor care argumenteaza vorbind de fapt despre aceeasi realitate). Iar ceea ce suntem, ca parte a lumii, e simplu, iar lumea e simpla si frumoasa, de o simplitate geniala. Poate de aceea este si atat de usor sa stricam ceea ce atingem uneori.

Nu stiu de unde am ajuns sa credem, ca si cultura, ca lucrurile frumoase trebuie sa fie complicate. Ceasurile au mii de rotite, rochiile sunt extrem de elaborate, casele au si ele mii de elemente de decor inutile, masinile la fel. Poate pentru ca ceea ce e deosebit atrage atentia, iar pornind de la perfectiunea simplitatii nu ai ce sa schimbi decat o complicatie diferita si inutila care sa para frumoasa in timp ce te indeparteaza de real, important, adevaratul prezent perceput corect.

Mergeti afara si priviti o frunza sau o furnica: sunt perfecte. Sunt cu mult mai mult decat suma unor atomi, incorporeaza o ordine, complexitate uimitoare pana in cele mai mici detalii. Dupa sute de ani de evolutie tehnologica privim mai stiu eu ce pompa subatomica, este uimitoare, un motor in sine. Abia acum avem dovada a ceea ce altii ne-au spus cu mii de ani inainte, acum putem sa ii credem pe cuvant: lumea este extraordinara. In pofida tuturor cercetatorilor care privesc cu o aroganta tampa la cei din jur, efectiv habar nu avem de ce lucrurile stau cum stau. Suntem deocamdata martori, notand in carnetele ce vedem si incercand din timp in timp sa tragem concluzii rationale, de parca logica noastra este legea unica dupa care aceasta lume a fost creata.

Va uitati la norvegianul acela care a impuscat +90 oameni. Exista multi ca dansul care se plimba imbracati la costume care fac exact acelasi lucru in ficare zi dandu-se mari campioni ai dreptatii, mari filantropi uneori. Sunt toti oameni care nu au inteles nimic, oameni aroganti care cred ferm ca lumea este doar o gramada de resurse pe care cei puternici -asa cum se vad- sunt datori sa le foloseasca. Trec pe langa o groaza de furnici, isi scutura cu fermitate orice frunza care cade lin pe umerii camasii de 300$, sarbatoresc "succesul" inhaland niste fum cubanez sau band alcool. Astfel de oameni ajung capabili fara sa realizeze de acte detestabile, ajung sa rationalizeze orice intr-o logica din ce in ce mai deformata, in loc sa fie umili in fata efectiv a oricarei frunze sau furnici in interiorul lor.

A ucide un om incepe cu a calca o furnica, a rupe o frunza.

Eu si el

.
Desi il cunosteam foarte bine, nu mai intelegeam ce simte sau de ce simte asa. Atunci mi se paruse clar motivul, mi se paruse logica alegerea sa. Ma uitam si era schimbat, recunosteam totusi aceeasi persoana si nu puteam pune punctul pe i spunand definitiv ce e diferit in el. Ma minuna si faptul ca totusi, desi il percepeam altfel, stiam ca e tot acelasi.

Ce gaseam eu partial diferit era:
-traise in alt timp;
-avea o alta pozitie;
-foarte putin din ceea ce il compunea era vechi;
-gandea altfel;
-stia aceleasi lucruri, dar erau simtite altfel;

Imi spusese de atunci despre mine lucruri pe care nu le cunosteam inca; si altii ii spusesera despre el. Asa cum il vad eu acum ii vazuse si el pe aceia. Toti stiam de fapt unii de altii, ne spuneam unul altuia ce va urma. Cu toate astea, nimeni dintre noi nu isi mai amintea de primul iar un val impenetrabil mintii noastre ne oprea in a-l intui pe ultimul. Ajungeam de fiecare data foarte aproape, auzeam franturi si vedeam imagini de neinteles care dispareau la fel de repede, insa nu puteam niciunii sa spunem "da, ii cunosc" asa cum spuneam unii despre altii.

Din tot grupul nostru, cei doi erau cei mai misteriosi.
.

A invata.

.
Mult prea mult timp am crezut ca a invata inseamna a acumula si integra informatii. Si am acumulat fara sa invat de fapt mai nimic, asemeni unui fermier ce isi umple camara de oua fara sa vada beneficiile de a avea mai multe gaini. Eram prea mandru sa accept sa invat de la aceia pe care ii consideram inferiori mie pe plan intelectual, adica aproape toti din jur.

Intr-o buna zi mi-am dat seama ca trece timpul iar marele maestru la a carui vorba se cutremura copacii nu a venit; intuitia mea fenomenala mi-a soptit conform inductiei ca nici nu este foarte probabil sa soseasca in viitorul apropiat.

In aceeasi perioada am participat la un curs oarecare. Inca din prima zi mi-am dat seama ca, iar, ii puteam probabil invata eu pe ei diverse. Intorcandu-mi privirea in sala, cel mai mult ma deranja unul dintre cei prezenti: vorbea rar, ca si cand orice cuvant avea o greutate aparte, dar nu spunea efectiv nimic deosebit. Discrepanta asta ma irita ingrozitor si ma intrebam daca n-ar fi oare mai eficient sa ma ridic sub un pretext oarecare si sa plec salvandu-mi timpul. Am ramas pentru ca imi era mie jena de jena lor.

Ei bine, cursul ajunge intr-un moment in care trebuia sa ne grupam si sa discutam. In grupul meu, cel cu vorba grea. OMG, mi-am spus, rau ai facut ca nu ai plecat, acum sa te vad daca rezisti sa nu spui nimic. Nu am spus, mai mult din mila si pentru ca il chema Smart - in sinea mea am ras in hohote. Nu, nu avea cunostiintele necesare, simplitatea abordarii sale concentra ca o imensa lupa intreaga mea critica. In pofida acestui fapt, am realizat deodata ca argumentatiei mele super-complicate si elitiste ii lipsea exact asta: claritatea simplitatii.

Deodata m-am luminat, am invatat de la Smart ca peste ceea ce ramane in urma noastra se asterne un val de experiente sau argumente noi ce sterge in timp orice detaliu. Oricat de complicati am fi, oricat am sculpta dantele in zidurile constructiei noastre, peste o vreme ceea ce va ramane din ea va fi o movila acoperita de ierburi. Poate nici atat daca nu are un schelet simplu sa o sustina.

Mi-am dat seama apoi ca a invata inseamna a trai procesul, a dori sa inveti, ca o stare continua careia te dedici si pe care nu doar o mimezi (asteptand Marele Maestru). In clipa in doresti sa inveti, intreaga lume este Marele Maestru. Inveti in egala masura de la cel slab, cel prost, cel urat sau frumos, cel ce nu are puterea sau o are, cel ce se lupta sau cel ce isi ofera posesiunea fara rezistenta. Esti limitat in a invata doar de propria deschidere catre toti acestia, nimic altceva.

Iar eu, personal, am invatat cel mai mult de la cei slabi si am pierdut cel mai mult timp incercand sa invat de la cei puternici care impartaseau propria mea ignoranta. Si abia acum inteleg cu adevarat ce mi-a spus bunica-miu cu mult, mult timp inainte: "Pen, in viata sa mergi cu toti, nu te uita ca-i prost sau destept, urat sau frumos. Vorbeste cu toti la fel ca nu stii ce poate fiecare."
.

End of Playlist :)

.
Exclusiv pentru cei "in the know" :))
That's metal like in the old days :)





Si cateva mai mobilizatoare, de incheiere:

Playlist de weekend :)

oldies but goldies!

















Atentie, numai pentru cunoscatori! :)

.

Mai sunt cateva ore si incepe un eveniment deosebit de mediatizat in Romania. Nu, nu se deschide un nou muzeu, nu este aplaudata frenetic nici o piesa de teatru si nici nu este primit cu urale vreun scriitor intors acasa impovarat de laurii premiilor internationale. Evenimentul de care vorbesc este o bataie.

Ati putea crede ca am ceva impotriva sportului. Nu, am impotriva ne-sportului, adica atitudinii celor care privesc meciurile in tricouri si chiloti si urla la fiecare faza redata la televizor. Acesti devin mandri ca sunt romani cand privesc un meci, nu cand citesc o carte. Bute sau Hagi sau Nadia sunt motive de mandrie desi realitatea este ca acestia nu sunt in nici un fel reprezentativi pentru Romania in afara de conventia ca s-au nascut intre niste arbitrare limite geografice.

De ce m-as simti mandru ca sunt roman atunci cand ma intreaba in taxi cineva despre Hagi? Personal ma simt stanjenit, ma intreb de ce oare, chiar si din aia nu foarte multi romani de seama, cel din fata mea nu il gaseste reprezentativ decat pe unul pe nume Hagi care, ce-i drept, loveste cu ceva pricepere un balon de cauciuc umflat cu aer? E limitarea celui din fata mea care probabil nu a deschis prea multe carti pana acum, dar in acelasi timp este si imaginea pe care romanii o proiecteaza in afara. Mi se pare ca suntem in privinta asta ca un insetat in desert care continua sa mearga spre o lumina indepartata chiar si atunci cand isi da seama cumva ca aceea e doar un bec singuratic, nu o asezare.

O sa-l bata Bute pe Mandy? Poate da, poate nu. In orice caz, Romania se va impune drept tara aia nedefinita din est in care doi s-au batut iar unul a invins. Va apare in ziare probabil pe undeva intre stirea despre noul Sudan 2 si cea despre lunetistul afgan care a ucis doi amarati cu un singur glonte.

Si sunt mai mult ca sigur ca hoardele de turisti retired sifoarte interesati de astfel de lupte vor recepta corect faptul ca Romania e o tara frumoasa, cu o istorie bogata, cu traditii si mancaruri deosebite, cu munti si mare si delta. Toate pe undeva prin intunericul salii in care luminile privesc doar 2 transpirati incercand sa isi care pumni cat mai eficient.

.

Ebooks and readers

.
Imi place tehnologia, as spune ca sunt obsedat de orice device nou. Sau mai bine zis eram.

Long story short, dupa ani de zile in care m-am jucat -uneori la modul serios- cu gadgets care iti puneau tot biroul intr-un buzunar, de ceva timp am atins o stare pe care nu pot sa o numesc decat "Zen tehnologic" :)) . Adica am realizat ca nu am nevoie de aproape nimic din marea de informatii furnizata de diversele mele gadgets complicate.

Ceea ce doresc de la un device este simplu:

• sa citesc carti/articole pe un ecran mare si color (6-7 inches nu este suficient ptr mine) si sa pot face ceva notes on the side, highlighting, cross-reffs.
• sa fie easy on the eyes, readable ouside daca am chef sa citesc pe plaja de ex.
• sa am contact la e-mail din timp in timp
• sa pot sa vad/editez docs Office
• sa aiba USBs!! - nu pot scrie eficient pe touchscreen, fie el chiar si de ipad.
• sa am camera web si posibilitatea sa conversez online if needed
• bluetooth is a must - muzica/audiobooks in masina;
• wifi is also a must (nu am nevoie de 3G, aici e wireless peste tot aproape)
• sa ruleze fisiere video;
• !sa fie portabil, macar in limite acceptabile avand in vedere pretentia mea cu screen-ul mare.
• nu am nevoie de jocuri, grafica 3d, GPS, si alte chestii absolut inutile si pentru care iphone-ul suplineste cu gratie.

Poate credeti ca e usor sa gasesti o chestie cate sa indeplineasca cele de mai sus, ei bine am gasit exact 1 device. Ca orice device bun, are o multime de reviews foarte negative de la marea de Apple-lovers care nu pot trai fara AngryBirds sau fara sa check facebook-ul la fiecare 20 secunde.

Entourage Edge pe numele sau, e exact ceea ce vreau si se incadreaza perfect in notiunea mea de "Zen tech". Este un dualbook cu ecrane largi, unul e-ink >9in si unul LCD si mai mare. Partea superba este integrarea celor 2 ecrane, poti sa vezi de ex o imagine color de pe e-ink pe LCD, notes, links, highlight. E un ebook reader mare cu toata partea de media atasata prin LCD, ambele parti completandu-se armonios. Are si wifi si bt, camera, usb ports, asa incat ma declar pe deplin multumit.

Compania care il produce tocmai s-a inchis in Mai ceea ce e o veste bune ptr ca pretul acestui device a coborat masiv de la +450 original. Pentru +200$ e un contracandidat mult mai performant si util decat orice half-assed reader de 5-6 inches de la Sony sau mai stiu eu ce alta firma.
.
ps. chestia de mai sus are si un "frate" mai mic, pocket edge, daca originalul i s-ar parea prea mare cuiva. E un fel de mini-Me cu toate functiile originalului, doar ca are ecrane de 6" pe e-ink si 7 pe LCD. Asta e acum in jur de 150, well worth the price as well.

Aproape ca uitasem de ei:
 

"It took me a long time and am not finished learning this yet, oh Govinda: that there is nothing to be learned! There is indeed no such thing, so I believe, as what we refer to as `learning'. There is, oh my friend, just one knowledge, this is everywhere, this is Atman, this is within me and within you and within every creature. And so I'm starting to believe that this knowledge has no worser enemy than the desire to know it, than learning."

"Govinda said: "But is that what you call `things', actually something real, something which has existence? Isn't it just a deception of the Maja, just an image and illusion? Your stone, your tree, your river— are they actually a reality?"

"This too," spoke Siddhartha, "I do not care very much about. Let the things be illusions or not, after all I would then also be an illusion, and thus they are always like me. This is what makes them so dear and worthy of veneration for me: they are like me. Therefore, I can love them. And this is now a teaching you will laugh about: love, oh Govinda, seems to me to be the most important thing of all. To thoroughly understand the world, to explain it, to despise it, may be the thing great thinkers do. But I'm only interested in being able to love the world, not to despise it, not to hate it and me, to be able to look upon it and me and all beings with love and admiration and great respect." -Hesse, Siddhartha.

Cand eram mai tanar ascultam cu interes argumentele, le cantaream si admiram logica, coerenta, le disecam cu atentie pana in adancuri si apoi le expuneam cu satisfactie in galeria mea personala asemeni unui colectionar de mecanisme complicate. Dupa o vreme am obosit sa adun asemenea structuri, majoritatea sunt goale astfel incat dupa ce ai desfacut si ultimul "surub" sfarsesti cu o adunatura de obiecte in mijlocul mintii, iti desfaci o bere si asculti pentre a mia oara Manowar, putin enervat de rezultatul nesemnificativ al timpului pierdut. Deoarece am multe astfel de "gramezi" la activ, am ajuns superficial la 2 concluzii:
1. Nu sunt acordat suficient la frecventa mesajelor.
2. Majoritatea mesajelor sunt chiar goale.

Realitatea este cumva intre cele 2 afirmatii de mai sus. Ulterior in mod necesar compromisul logic acceptabil mi-a sugerat ca:

1. Adevarurile mari sunt simple, atat de simple si universale incat oamenii nu le pot explica decat in moduri extrem de complicate folosind structuri heterogene care sa creeze destul spatiu mainii pentru a se desena pe ea insasi (exemplu clasic :) ), percepand realitatea ca prin ochiurilor unei sticle mate ce deformeaza un obiect in functie de unghiul sub care privesti.
2. Un adevar mare si simplu este perceput ca atare daca o parte a sa este receptata fidel si unic (fara "zgomot"). Daca l-as percepe astfel fie ar izvora complet din mine, fie eu complet din el.
3. Daca 2. nu ar fi adevarat, niciodata nu voi intelege un mesaj in mod integral din purul motiv ca nu sunt identic cu cel care il transmite. Suntem in fond niste multimi de informatii care se intersecteaza mai mult sau mai putin si pentru care insasi cuvintele, desi au exact aceeasi forma, nu se suprapun absolut niciodata perfect ca fond.
4. Daca nu voi intelege niciodata integral un mesaj transmis de oricare din semenii mei (conform 3.), modul in care voi percepe lumea va fi o intersectie intre ceea ce inteleg din mesajele celor din jur si experienta proprie. Niciodata nu voi percepe nici un adevar mare si simplu data fiind circumstantialitatea care ma conditioneaza.
5. Din 4. inteleg ca singura sansa de a accede la 2. vine din a accepta si nu din a intelege folosind tools care se nasc si dezvolta de-a lungul formarii mele interioare, mentale. Putem crea structuri si limbaje standardizate care se le descrie, nimeni nu va putea descrie perfect nimic sau crea 2 obiecte absolut identice din cauza macar a unei majore conditionari: traim in timp. Unii spun ca timpul ar fi o iluzie, este o fraza frumoasa undeva in care, intrebat de ce iubeste oamenii, raspunsul este "iubesc in om pe cel ce a fost si inca este, pe cel desavarsit care va fi si este" - altul spunea asemenea ca "nu exista decat 3 timpuri: prezentul trecutului, prezentul si prezentul viitorului". Logica nu ne ajuta sa intelegem asemenea afirmatii iar bazandu-ne exclusiv pe logica nu putem ajunge niciodata la nici o intelegere perfecta, traind intr-un cer vicios al compromisului de a folosi ceva intr-un grad corespunzator intelegerii acelui lucru.

Veti spune ca poate premisa 1. este gresita, nu exista nici un adevar mare si simplu ci doar enclave partial sau nu suprapuse, fiecare cu adevarul ei mic si perfect unic. In mod ciudat folosim logica in a cauta regulile acestor adevaruri pe care le presupunem cumva convergente, cautam unificarea teoriilor. Poate ca nu numai ca sunt mai multe adevaruri, poate acestea nu sunt stationare si poate chiar ca jocul acceleratiilor acestor dinamici va face ca noi sa nu putem niciodata prinde din urma, intelege, apoi anticipa si controla realitatea.

Pare foarte complicat acest demers, iar cu mii de ani inainte de a demonstra multe din ipotezele stiintei actuale o mana de oameni au ales sa priveasca inauntru lor, sa accepte si contemple realitatea fara a o judeca, cu modestia celui care stie ca logica intotdeauna va esua in a livra ceea ce promite din cauza unei limitari intrinseci care ar face-o paradoxal ilogica in momentul atingerii limitei teoretice.

Naufragiul Bac-ului

.
Acum ceva ani eram elev intr-un prestigios liceu de pe malul marii. Invatam bine dar nu aveam pasiune pentru absolut nici o materie. Atunci, ca si acum, eram destul de radical in forul meu interior, foarte critic atat cu mine insumi cat si cu profesorii. Si nu, nu mi-a placut nici macar biologia, nu am avut nici o satisfactie in afara de aceea temporara a cunoasterii perfecte a impartirii teoretice a vietuitoarelor in diverse clase; spun temporara pentru ca atunci, ca si acum, mi-am dat seama de artificialul pe care un astfel de demers didactic il presupune, in natura aproape nimic nefiind categoric definit iar totul tinzand catre diverse limite stabilite prin mecanisme partial redundante de feedback (de ex uitati-va la check-points urile ciclului celular).

Ei bine, am intrat in liceul respectiv fiind f bun (as spune exceptional dar ma abtin :) ) la matematica. Am terminat liceul cu performanta de a chiuli pe perioade variabile la acest obiect, recordul fiind de 3 saptamani de absenta neintrerupta la respectivul obiect. Pe langa banalitatea de a chiuli - nu ma indoiesc, toti ati facut-o - mi se pare important de semnalat motivul: dezinteresul aproape total fata de materia respectiva. Veti spune ca era vina mea, poate. Dar as adauga: numai partial. In generala am fost ucenicul unui matematician care traia pentru matematica, a carui viata nu oscila decat strict intre 2 poli: unul era fiica de +20 ani cu retard sever (nu cred ca exista pedeapsa mai mare pentru un om atat de inteligent) si lumea abstracta a numerelor (simplificand). Intreaga energie pe care fie nu o putea aloca/fie izvora din drama primului pol se revarsa inspre matematica, astfel incat profesorul meu traia matematica si atunci cand explica nu numai ca auzeai ce spunea, ci simteai ca te cufunzi intr-un fluviu de pasiune care te invaluia si ducea acolo unde numai cuvintele singure sau cartile citite nu te puteau duce. Ajuns in liceu am dat peste cuvintele seci ale unui profesoras tanar si simpatic de altfel, dar din care nu izvora nimic altceva. Asa incat am pierdut interesul in matematica atunci. Si nu numai in matematica, ci prin circumstante asemanatoare in orice alta materie (temporar romana, partial filozofia si informatica mi s-au parut interesante).

Ma intorc la Bac-ul 2011 si rezultatele sale. Mi se pare o eroare a privi situatia din punctul de vedere al parintilor sau elevilor. NU elevii au picat Bac-ul, ci intreg sistemul de invatamant liceal! A privi simplist niste liste pline de resultate proaste este o eroare. Manualele sunt slabe, profesorii sunt probabil asemeni tanarului prezentat de mine mai sus, subiectele sunt deconectate de realitatea de zi cu zi a clasei. In orice tara normala o curba a lui Gauss atat de deformata precum cea a rezultatelor bac-ului romanesc ar duce la intrebari serioase asupra nu elevilor, ci a comisiei care a redactat aceste subiecte.

Ca sa inchei analogia, elevii transportati de Bac au naufragiat pentru ca cei care aveau datoria sa carmeasca pluta au adormit si i-au lasat in ape tulburi. Acestia din urma sunt Ministerul si profesorii.
.

O combinatie exotica de atribute, rupta in fuga de pe peretele unui magazin tinut de cativa studenti japonezi.

Domnul T a venit ieri la vizita insotit de sotie si fiica. Are 72 ani, micut de inaltime, poarta o mustata bine ingrijita si priveste prin ochelarii la fel de bine alesi. Parul este realtiv lung, dat cu briantina si aranjat pe spate. Cand am intrat pe usa l-am gasit asezat semet pe patul de consultatie, drept, sprijinindu-se in bastonul telescopic de care nu se mai desparte si cu picioarele atarnand copilareste spre podeaua mult prea indepartata. Imi strange mana cu o putere neasteptata de la un om in situatia sa. Era prima data cand il intalneam. Sotia, la fel de inaintata in varsta, isi trage cu atata greutate rasuflarea incat ma simt dator sa o intreb daca totul este in regula cu ea; imi rapsunde oftand ca au venit pentru "domnul T", nu pentru ea. Ma intorc sa il intreb pe T cateva lucruri, aproape tremura de nerabdare sa raspunda insa nu apuca. Sotia ii ia din gura sunetul inca nerostit si explica scurt si cu duritatea celor care trec cu stoicism peste greutati mari ale vietii: "Domnul T e confuz dear sir, nu stie uneori ce e cu el. Am venit sa ne spui daca e buna medicatia asta" -imi intinde o lista lunga de medicamente, multe anulate. Ma uit la ea cand imi intinde lista, si al saselea simt imi intra in functiune. O simt cumva impacata cu situatia, ii intuiesc viata alaturi de T, cumva imi dau seama ca ar prefera sa se termine totul cat mai repede pentru a nu se mai chinui amandoi, si ea si T. Insa o las si ma intorc spre T pentru ca simt ca vrea sa vorbeasca, trebuie si vreau sa il aud, in fond nu mai are decat cateva luni de trait; orice ar spune, chiar si o tampenie incoerenta, are greutate. Dar nu este incoerent, dimpotriva. Isi da seama ca are perioade cand i se pare ca vede lucruri sau oameni de mult pierduti, apoi ofeaza scurt si continua sa se uite in departare cu ochii lui de un albastru cumva sters acum, multumit ca a transmis ce voia. Apoi mai scriu ceva, mai intreb altceva, si ne luam ramas bun. Imi pare bine ca te-am cunoscut - ii transmit cumva neutru in timp ce ii strang mana, surprins din nou de puterea mainii sale, neasteptata pentru un corp atat de firav si slabit. Si mie, imi raspunde T cu demnitatea unui om care nu mai are decat cateva luni de trait.

Iti trebuie o anumita detasare pentru a asculta impasibil povestile oamenilor din fata, de a-i orienta ferm catre raspunsurile de care ai nevoie pentru a-i ajuta. Cum altfel poti sa faci fata de exemplu unei mame care traieste fiecare ora cu teama ca fiul ii poate muri in orice clipa dupa hemoragia cerebrala de acum cateva luni? Poti oare sa o linistesti spunandu-i ca intelegi prin ce trece? Nimeni nu poate spune asta, nimeni nu poate intelege asa ceva. Sau ce poti sa-i spui unui parinte care-ti spune plangand cat de vinovat se simte pentru malformatia congenitala a copilului sau? De ce el? De ce oricine?

Am intalnit pana acum in scurta mea viata o categorie de oameni pe care o dispretuiesc profund: oamenii care au raspunsuri ferme. Am intalnit oameni atat de convinsi incat ranesc profund, fara macar sa-si dea seama, pe altii. Am si o istorie in sensul acesta:

Intr-o tara indepartata, intr-o familie ca oricare alta s-a nascut un copil. Nu era ca oricare altul, era diferit. Cei precum dasul nu traiau decat maxim cativa ani. Parintii au fost distrusi cand au auzit iar tatal, deziluzionat de verdictul medicilor, si-a indreptat atentia catre un ilustru obscur om de stiinta. Obscur pentru ca in pofida egoului imens nu avea cunostiinte elementare de medicina, ilustru pentru ca era cel care conducea un departament de research. Facea, in putine cuvinte, cercetare cardiovasculara pe organisme unicelulare. Tatal din povestea noastra isi purta nefericirea in fiecare saptamana la labmeetings, iar acolo nota pe un caiet gros aproape fiecare cuvant spus de oameni care nu au nimic de spus. A fost inclusiv chemat la prezentari, pentru a da prin povestea dramatica a copilului sau greutate unor rezultate fara semnificatie reala; era o pana din coiful unui primitiv si vanitos sef de trib pseudostiintific. Intr-o buna zi nu a mai venit la meeting, copilul sau murise. Stiti cati bani publici se pierd in astfel de povesti? Foarte multi, mult prea multi. Stiti cati oameni de "stiinta" folosesc acesti bani? Mult prea multi. In lumea mea ideala toti acestia ar trebui condusi strict de medici care au contact direct cu bolnavii. Lumea reala e departe de lumea mea ideala.
.

Dementa la romani

Imi cer scuze daca voi folosi traducerea romaneasca a unor termeni pe care ii folosesc in alta limba. Voi folosi termeni cat de cat nespecifici.

Caz real, pacienta de 70 ani, cunoscuta hipertensiva si cu ceva istoric de cazaturi (incluzand si una bucata col femural fracturat). Nu suna telefonul, rudele se impacienteaza, un vecin intra pe fereastra si o gaseste delirand pe podeaua bucatariei. Pacienta nu vorbeste coerent dar pare ca intelege, este incontinenta si are jumatate de fata tumefiata. Fiind incontinenta, vecinul se gandeste ca cel mai potrivit loc sa o aseze este pe toaleta (in pofida unui foarte evident deficit motor). Pacienta cade iar, se mai loveste odata, nu isi pierde constienta.

Este in sfarsit asezata pe un pat. Nu cere nimic, asa incat probabil nu are nevoie de nimic. Este intrebata daca vrea sa fie chemata salvarea, mormaie ceva ce e luat drept un evident "nu". Sunt sunate rudele, acestea vin in vreo 4 ore sa evalueze situatia la fata locului si sa hotarasca daca este imperativ sa cheme sau nu asistentza medicala. Pacienta este gasita de acestea pe pat respirand anevoios. Este intrebata de sanatate, mormaie ca nu a vopsit inca oua de Paste. I se da - in sfarsit- sa bea apa (dupa > 12 ore), incepe parca sa fie mai coerenta. Nu vorbeste clar, unele cuvinte sunt mormaite iar intelesul este de fapt aproximat. Dupa alte cateva ore este intrebata daca poate sa mearga cu cadrul, raspunsul este posibil afirmativ. Este pusa pe cadru, merge cativa pasi tarsiind picioarele, da sa cada, este sprijinita si indemnata sa mearga iar. Parca mai prinde viata.

Cand este spalata si schimbata, rudele sunt scandalizate de evidenta lipsa de inhibitie a pacientei, care nu se rusineaza. A devenit mai coerenta, vorbeste binisor dar -dupa cum o confirma si vecinii pentru ultimele luni- are un discurs agresiv si jignitor la adresa celor din jur. Vecinii erau si sunt scandalizati, rudele se simt nedreptatite avand in vedere eforturile lor de a veni si se interesa; o nerusinata.

Este intrebata daca se descurca singura, raspunsul pozitiv vine promt sub forma unei jigniri. Rudele se intorc acasa. Peste jumatate de zi, telefonul iar nu suna.


Aceasta este, pe scurt, o poveste reala a unui pacient suferind probabil de dementa frontala (nu e o jignire ci un diagnostic de la distanta) care a suferit un posibil atac cerebral (daca mai e pusa de cateva ori pe cadru sau pe toaleta are toate sansele sa se complice) si este deshidratata, probabil in delir (iar termen medical gresit inteles in societatea romaneasca, unde toti sunt experti in agricultura, fotbal si medicina). Important nu e neaparat diagnosticul, ci atitudinea celor din jur vis-a-vis de aceasta situatie. Acestia nu o inteleg, nu au tools elementare de a percepe ce se intampla in mod simplist dar corect si in consecinta nu sunt in stare sa actioneze corespunzator.

Se intampla in Bucuresti, Romania, tara unde depresia inseamna "la nebuni" iar dementa este obiect de gluma. O tara care are pretentia de a fi europeana... cel putin geografic.

Apropos, am avut un prieten al carui tata, bolnav de dementa vasculara, a fost internat in Romania la un azil cu pretentii - nefiind prea multe acolo. Pe luna costa cam 1500E. Imi povestea cu mahnire cum ingrijireaconsta in sedare aproape continua, astfel incat pacientul statea cu ochii in tavan toata ziua, culcat pe pat; fiind medic, amicul a intrebat care este rostul, i s-a raspuns ca "vorbea urat" si "umbla aiurea".

Daca as putea gasi o solutie sa ma rup mental complet de tara aceea, as evita probabil multe frustrari.

Pen, spaima arheologilor



Iubesc istoria dar am ceva retineri in ceea ce priveste arheologia. Am un motiv bun, nu voi fi niciodata in stare sa frec ore in sir cu periuta in praf sau punand cu rabdare cap la cap 100 de cioburi pentru a reconstitui o amfora; pur si simplu nu am rabdarea necesara. Momentele de "woow" in arheologie se masoara in cel putin sferturi de secol si oricat Resveratrol as inghiti nu cred ca pot invinge statistica. Asa incat am devenit ceea ce as numi, brutal dar la obiect, un parazit arheologic.

A nu se intelege ca ma catar in spinarea vreunui arheolog ochelarist si il vampiresc. Nu, doar ma bag in ce fac dansii daca am ocazia. Ma hranesc direct cu produsul muncii lor de zeci de ani si incerc sa aflu in timpul cel mai scurt ceea ce dansii s-au chinuit sa descopere o viata. Ca orice parazit care se respecta, dupa un moment incolo devin satul si imi pot permite luxul de a deveni banuitor: ok, ai gasit o figurina intr-un sediment de acum 10 mii ani, ce iti da dreptul sa afirmi cu aplomb ca are mai stiu eu ce conotatie religioasa?

Am pentru dumneata, domnule arheolog, cel putin cateva ipoteze poate mai plauzibile:

• reprezentarea unui membru drag al familiei, poate aflat departe sau poate disparut prematur dintre cei vii (credits to our friend the mammoth, for ex);
• o jucarie preistorica, un echivalent al indragitului soldatel de plumb al anilor 50 sau al mult mai popularului Ken Barbie;
• un obiect decorativ, gen "chinezul cu pestele'n undita";
• in anumite cazuri, un fel de revista "Playboy" preistorica;
• un fel de polaroid in lut al unui moment semnificativ din propria viata ("atunci am gandit").

Oare cu ce substanta este impregnat papionul ala astfel incat, odata pus la gat, transforma pe aproape oricine intr-o autoritate in materie de interpretare, generand uneori erori amplificate de armate de papion-wanna wears?
.

Pen, extraterestrii si toleranta culturala

.

Isaac Asimov descria intr-un povestire scurta incapacitatea locuitorilor unei colonii spatiale de a zbura cat de cat decent folosind niste aripi artificiale; incercau sa imite pasarile dar esuau lamentabil. Intr-o buna zi, un consilier venit din alte zari si-a dat seama ca de fapt amestecul de gaze atingea o densitate interesanta deasupra coloniei astfel incat "aerul" era de fapt mai asemanator unui lichid. In concluzie ii sfatuieste pe colonisti sa renunte la a mai gandi zborul in termeni clasici si sa se inalte cu miscari de... inot: succes total!

Cine nu l-a citit pe Karl May sa ridice 2 degete. Deci toti v-ati strecurat impreuna cu Winnetou intr-o liniste totala prin boscheti si ati intins capcane de-a lungul si de-a latul preeriei, sorbind intelepciunea indienilor impreuna cu fumul pipei pacii!

Ei bine, din fericire pe vremea in care traia Mr. May nu zbura nici o aeronava British Airways deasupra oceanului, iar renumitele thunderbirds efectuau din pacate doar curse locale Sioux-Cree si retur. Asa incat celebrul scriitor se pare ca nu a cunoscut personal realitatile sociale ale Nord-Americii decat sumar si oarecum fantezist la ceva timp dupa ce si-a scris povestirile. Un individ cu mult mai putin mai sensibil decat mine ar afirma ferm ca ceea ce au gasit initial vikingii, apoi alti colonisti europeni in Nordul Americii a fost pur si simplu o societate in epoca de piatra. In mare parte hunter-gatherers, locuinte din piei de animale pictate asemeni desenelor din pestera Lascaux, organizare tribala cu arome local diferite (da, stiu, aveau si "federatia"), credinte religioase animiste, ustensile rudimentare, nu cunosteau roata, animale domestice din cate imi amintesc nu prea. Cateva grupuri construiau prin Grand Canion case din lut in timp ce altele aveau niste corturi mai groase iarna. Exprimarea culturala consta in povestiri si cantece redand evenimente din viata comunitatii imbracand uneori forma unor pilde cu actori din regnul animal. Interactiunea dintre triburi era si ea limitata la un comert gen troc, punctat de conflicte aproape "satesti", in care oamenii se bateau cu niste bate fara consecinte letale in general.

Ei bine, acesti locuitori au oferit o rezistenta nesemnificativa colonistilor europeni. Au fost pe rand impinsi, lungati, impuscati, adunati si pusi in rezervatii, modelati iar apoi mituiti. Si s-a produs un fapt interesant: o cultura statica a urcat, luminata de un val de abuzuri, pe piedestal. Exact ca si cand lumea ar fi pe drept cuvant uimita de o banala barca cu vasle urcata de un tsunami pe varful unui munte. Nimic nu este extraordinar in fiecare element luat separat, o barca e tot la fel de banala ca un varf golas de munte, dar asocierea este profund semnificativa si uimitoare. Treptat "muntele" a fost ingropat de justificari, explicatii si scuze publice pana cand barca a ajuns sa pluteasca iar pe mare, acolo unde ii era locul initial. Totusi cei din barca sustin in continuare ca aceasta este extraordinara si merita acelasi nivel de atentie ca orice alta cultura vestica (in sens european). Chiar si cuvantul "cultura" acum a capatat un sens extrem de general, de blueprint al unei cladiri in care poate activa in egala masura o filarmonica, o morga sau o echipa de hockey.

Ei bine, acum intru eu in scena: de ce ar trebui Pen sa fie de acord ca bani publici, provenind inclusiv de la acest pinguin odios, sa fie directionati spre a promova si intretine o cultura specifica epocii de piatra? Pen nu se simte din pacate vinovat de nici un abuz impotriva natives si de fapt nici nu este. Sau, daca printr-o coincidenta ala bizzaro world ar fi, atunci va preda stafeta Uniunii Sovietice care i-a influentat similar destinul intr-o maniera mai putin fericita, samd.

In afara de simpla documentare, este justificabila cheltuirea de resurse in ceea ce priveste o astfel de "cultura"?

Poate Pen zboara cand ar trebui sa inoate, habar nu am...
.

Romania este un fel de hadron collider social. Un grup de oameni creeaza un experiment al carui rezultat poate fi anticipat doar vag de teorie intrucat nu exista un precedent pe baza caruia sa fie elaborat un model. Exista alte popoare care au trecut prin asta, veti spune. Iar eu voi spune, da, asa e, dar sunt alte popoare.

Romanii sunt altfel, nici mai buni nici mai rai, doar altfel. Nu poti sa-i compari cu germanii, grecii sau altii pentru ca nu obtii astfel nici o imagine generala, doar o judecata cu importanta punctuala nesemnificativa in alt context. Intradevar, nu prea sunt aware de cei din jur si pot irita; nu poti sa-i acuzi insa, nu s-au format intr-o societate cu reguli impuse rigid, ci intr-una complianta cu pseudoreguli care puteau fi intinse ca un elastic perfect. Vesticii sunt asemeni unui rau curgand repede si orientat intr-un fagas neted, clar definit, hightech. Romanii se "revarsa" ca pe un camp, turbulent, larg si fara un flux cat de cat important niciunde. Astfel incat la nivel de individ si chiar de popor, nu poti spune nimic concludent. Un mar e un mar si crescand intr-o livada hranit de x substante, si crescand pe marginea prapastiei inconjurat de ciulini; in ultimul caz mai mic, ce-i drept, mai amarat.

Asa incat pentru prima data in istoria moderna romanii trec printr-o situatie ca cea prezenta. Privind de pe margine, nu inteleg ce se intampla "in popor". Ce se intampla mai sus pot intrucatva sa-mi imaginez, in baza unor experiente anterioare care nu mai sunt insa up to date si provin dintr-o perioada in care lucrurile se faceau totusi mai discret (vorba unui golan, "aveam si noi mandria noastra"). Un alt motiv pentru care nu inteleg este faptul ca eu, probabil si multi altii deja plecati, avem un profil mai activ decat cei ramasi, suntem poate un grup mai nerabdator, mai coleric; multi dintre noi nu inteleg pasivitatea romaneasca, desi de fapt cand am fost confruntati cu situatii similare am preferat sa le evitam plecand (conservarea energiei).

Deci suntem intr-o zona a universului social ne-explorata inca, interesanta si plina de neprevazut.

Pe drumul spre job trec printr-o vale larga impadurita -mda, e in mijlocul orasului de fapt. Azi de dimineata, mergeam, recunosc, cu ceva viteza pe acolo cand, wwooowwww, niste picioroange cat niste prajini fugeau de mama focului in paralel cu soseaua!!

Inculpatii - fotografiati cu cateva zile mai devreme de altcineva:

Sunt adolescenti, tocmai au fost lasati pe cont propriu si isi pierd vremea prin cartierul nostru.

Sus, ultima distractie: ia cateva pietricele si le arunca exact printre scandurile podului, in apa. Mai jos, D explorand acelasi ravine ieri -nu am putut sa o fotografiez din fata intrucat fugea in toate partile, iar in dreapta e un rau de care trebuia sa o tin departe (de cand merge la piscina crede ca orice apa e buna de scaldat).  

Cam asa arata un parc in interiorul orasului. Raurile il strabat iar cartierele -mai mult suburbs- sunt printre ravines, o groaza de animalute ies la lumina din padurile astea. E fain sa iti iei rucsacul si bicicleta, in cateva minute esti in drumetie printre copaci. Acum cateva zile a avut loc o intalnire de gradul 3 intre D si o veverita, se uitau fix una la alta fara sa cedeze teren nici o parte - pana la urma am cedat eu ca erau cam multi tantari, si astia cand te musca parca iti fac injectie, sunt tari in trompa.



Nici nu stiu cum sa numesc postul asta.

Ma uitam pe blogul stimatei Mimi care, la sectiunea "Love it", face trimitere catre pagina unui cuplu de romani ce strabat in rulota lumea. Deocamdata emisfera vestica, de la Nord la Sud, prin cele doua Americi.

Ei bine, ceea ce ma frapeaza -dupa aprecierea peisajelor si a relatarii- este faptul ca au trei (3!!) copii cu dansii, de varste intre 7 si 1.3 ani. Ca sa intelegeti, uimirea vine din partea unuia care se duce de vreo 3 ori pe noapte sa verifice daca D e invelita, in conditiile in care inca 2 bunici fac acelasi lucru (da, ne mai intalnim pe drum, ca sa clarific si acest aspect :) ).

Omg, nu pot sa nu ma gandesc la toate insectele, reptilele, parazitii, bolile infectioase, procurarea si spalarea mancarii adecvate, distanta temporala pana la cel mai apropiat centru dotat complet pentru a face fata urgentelor medicale, evitarea zonelor de risc samd. De partea cealalta a balantei, experienta este extraordinara pentru un copil (mai ales cei de 4-7 ani) care ar reusi sa iasa sanatos din ea (ma refer in special la varste atat de fragede precum1 an si 4 luni!).

Acum cateva luni parintii mei imi sugerau sa o las pe D in Romania pentru cateva luni. "Glumesti, nu?" i-am zis maica-mii. In primul rand, nu as functiona bine fara sa o vad in fiecare zi. In al doilea rand, desi sunt o persoana cu principii si, pe cat posibil, binevoitoare, as lasa fara ezitare absolut orice principii in drum daca s-ar intampla ceva cu D. Efectiv as fi in stare de orice este logic indiferent cat de imoral. Cu toate acestea, logica imi spune ca indiferent de ce as face nu pot controla totul, so I'd better calm down a notch :) . Mda, usor de spus.

A nu se intelege ca nu calatorim, o facem doar in tari civilizate deocamdata. Oricum nu as merge in celelalte pana nu ar mai creste D si atat timp cat nu am epuizat locurile superbe pe care le putem gasi si in AmN sau Europa.

Voi -cei ce aveti copii- cum vedeti o astfel de calatorie, intr-un RV, cu acestia? Ati face-o?

You can never have enough of...

.
These guys:

Sunt peste tot, iar acum, surpriza: upgrade de blana! :) 

Noi stim ca...

"Am dori sa fim intelesi mai bine de cei din jur. Poate ca nu suntem intelesi din vina noastra, nu vorbim clar despre ce vrem. Alteori nu dam atentie la ce vor altii, asa incat cum poti pretinde ca ti se cuvine atentie daca tu nu o oferi? De ce ai crede ca esti deosebit cand uite, altii au o casa mai mare, mai multe masini, sunt mai importanti social si par mai fericiti - deci sunt mai destepti. Tu, pe de alta parte, faci parte dintr-un grup de care rad toti ceilalti, nu esti bun de nimic, cei mai "ajunsi" din acest grup sunt promovati de Securitate si au trecuturi dubioase. Tu esti parte din acest grup si nu ai facut nimic sa convingi ca esti altfel. Cinstit? Mda, pana la proba contrarie; daca ai avea pe mana milioane, n-as mai fi prea sigur. A, esti sarac? Pai nu e o virtute, destept ai fi daca ai fura si nu te-ar descoperi nimeni. Ai sta in vila ta, inconjurat de tipe blonde, ai avea sofer si ai cheltui mii de euro pe o seara in club. Dar, deocamdata, nu ai nici atat, deci esti un nimic. Nu mai vorbesc de partenerul tau -probabil te inseala cu vreun vecin- nu mai spun nici de copilul tau, nu esti in stare nici macar sa trimiti si tu o poza la ziar, poate ajunge model si are bani. Esti un sarac, un sclav care tremura la gandul ca isi va pierde postul sau ca sare kilul de cartofi la 12 lei. Sa zici merci ca ai bani de cateva banane pentru ala micu, puteai sa nu ai si sa te rogi de altii sa-ti vinzi rabla aia de masina (apropos, nu uita sa-ti platesti taxele, ca dupa aia le dai cu penalitati si stii ca esti strans la punga si asa). Am inteles ca esti optimist, in alte ziare scrie ca esti de fapt pesimist. E bine totusi ca nu a dat Dumnezeu vreun cutremur ca in Japonia, aia drama. In plus, e si pace in Romania, ca putea sa nu fie (cateva vrajitoare spun ca o sa fie insa potop mare pana la sf anului). Vrei mai multi bani la salariu? Pai nu ti-e rusine, meriti?? A, ai o facultate, si ce, stiu toti cum e invatamantul in Romania, in plus si Geta de la etajul 3 are si nu stie sa scoata 2 vorbe, s-a dus in Spania sa spele vase (cel putin a facut ceva, scoate bani, pe cand tu...). Auzi la el, parca ar lucra in mina!! Zi multumesc cu 2 guri ca nu ti-a fost restructurat postul, ca ai ce pune pe masa."

Cele de mai sus nu au rostul de a jigni pe nimeni, este doar mesajul pe care presa din Romania il comunica prin sute de canale, zilnic. Este o tehnica bine pusa la punct, axata pe 2 directii mari:
1. discreditarea oricarui posibil reper (intelectual, cultural, standard de munca, conduita, social, religios, etc);
2. inducerea discreta a autoasumarii de catre populatie a rezultatului punctului 1 ("Romanii cred ca..."; "Suntem ingrijorati de..."; "Cu totii am vrea sa..."; "Noi stim ca..." samd).

La punctul 1 contribuie activ toate institutiile. Orice persoana verticala este cumparata, daca nu discreditata (a colaborat cu securitatea, are moralitate indoielnica, e un chiulangiu, a furat etc). Orice alternative vizibile sunt impinse activ in fata dintr-o faza in care erau sub radar. Tot aici infractionalitatea este tolerata pe scara larga pentru ca tine masele intr-un stres convenabil si le face mai susceptibile la a accepta mesajul presei (bine ca nu mi-a spart mie casa, bine ca am serviciu, bine ca am ce pune pe masa, inca e bine ptr ca putea fi si mai rau, uite ce e la ailalti). Un oarecare grad de intoleranta etnica condimenteaza uniform totul. Cum orice regula are exceptie, exista totusi un numar mic de indivizi capabili si destul de inteligenti care sunt lasati sa profeseze si sa castige decent, cat timp nu fac prea multe valuri (din timp in timp mai sunt testati).

Punctul 2 cade in sarcina mass-mediei, controlata in punctele cheie de persoane active iar in mare prin angajarea indivizilor incapabili (deci usor controlabili). Sunt preferati pentru domenii importante (nu ma refer la articole citite de 20 oameni) persoane cu educatie foarte precara si dornice de afirmare, fara principii sau fundament cultural cat de cat solid. Daca scriu tampenii cu atat mai bine, "nici presa nu mai e ce-a fost, ce ne mai miram" functioneaza perfect. Cei care sunt capabili sunt marginalizati, ocupati cu nimicuri si tinuti sub stres in pozitii fara viitor. Succesul presei este garantat de memoria colectiva care tine doar cateva luni si de imbinarea adevarului cu minciuna intr-un cocktail care, repetat perseverent, este asumat de catre mase.

Rusinati de trecut, prea ocupati cu prezentul si ingrijorati de viitor, romanii sunt prinsi intr-un puzzle din care este foarte greu de iesit. Combinatia necesara presupune inteligenta, experienta, curaj nebun, determinare si spirit de sacrificiu la un nivel cu mult deasupra mediei. La fel de rar ca o picatura care, cazand pe podea, cumva printr-un cumul exotic de imprejurari genereaza cativa stropi care ajung pe tavan. Si, pentru a schimba ceva, sunt necesari cateva sute de astfel de "stropi" care, culmea, sa mai si colaboreze eficient.

ps. poate ca sistemul este atat de bine reglat incat include si indivizi precum cel care a scris postul de mai sus, care sa va spuna ca nu se poate, ca e incredibil de greu. Din fericire, orice este posibil :)  - take that, you wicked system! :) Din pacate, cel putin in plan personal recunosc ca nu am cateva din calitatile enumerate mai sus (unii vor numara inteligenta printre acestea :) , that's ok, sunt sigur ca exista ca in orice sistem unii deasupra, altii sub mine; ar fi mai grav daca as afirma contrariul, ceea ce nu am facut niciodata).