Prieteni

.
Ca adult nu am prieteni. Am persoane care ma ajuta, cu care vorbesc des, pe care uneori le ajut, dar nu prieteni - cel putin in sensul prieteniei inteles de mine. Imi dau seama ca acest sens este atat de specific si presupune o deschidere din partea mea atat de mare incat este, practic, imposibil de atins pentru oricine.

Cu toate astea, am oameni care imi sunt dragi din diferite motive. Si in mod cu totul curios, cei mai dragi sunt cei pe care la inceput nu puteam sa ii sufar. Poate din cauza asta i-am privit mai cu atentie decat pe cei natural simpatici, observand astfel comori la care nu ajungi decat sapand. In fond cati ati gasit bani de aur cercetand fiecare sclipire a drumului?

Unul dintre acestia era V. Masiv, agresiv, jumanfishist pana la antisocial, am fost la inceput inamici testandu-si unul altuia limitele. Mai apoi am devenit relativ apropiati si am descoperit un tanar vulnerabil marcat de un tata profund imoral si nepasator. Apoi ne-am indepartat iar si am plecat fiecare pe cu totul alt drum, dar cum posed o memorie de elefant in pofida celor 13 ani parcursi nu l-am uitat. Si, asa cum fac cu toti cei care m-au intrigat la un moment dat, l-am cautat sa vad ce s-a ales de el.

Am gasit ca are o functie promitatoare in Romania -tatal foarte conectat si pe val- si am mai gasit un set de fotografii. Era o colectie de poze ale unor copii, dupa context deosebit de saraci, fiecare cu cate un cadou consistent si util; toti invatau foarte bine in pofida situatiei financiare dramatice a parintilor. Pe undeva V comenta ca a cauta astfel de copii il tine sanatos, mental vorbind. Era asa o mare bucurie pe fetele acelor pusti incat mi-au dat lacrimile si m-am bucurat ca V s-a salvat in felul lui, in pofida mediului din care provine.

Jos palaria, V!

Apoi au fost E si M. Nefiind deplin maturizat, atunci imi permiteam prieteni (acum sunt un lux). Am fost foarte apropiati si ne intelegeam perfect, au fost surorile mele :) . E m-a ajutat foarte mult dar cumva a sfarsit prin a rani inutil pe cineva foarte apropiat imediat dupa ce am plecat din tara. Cu M nu am reusit sa mai iau legatura cand am revenit in Romania in afara unei scurte convorbiri telefonice absolut ciudate, protocolare pana la absurd. De fapt toata vizita aceea in Romania a fost un teatru al absurdului, un fel de bizzaro world a ceea ce lasasem cu 3 ani in urma in Romania.

In sfarsit, ultimul a fost A. Au fost cativa ani in care am fost ca fratii, apoi din pacate eu am fost cel care a gresit intrucatva. Mi-a trimis o prietena buna de-a sa iar eu, uneori atat de direct intr-o exprimare care uneori poate fi considerata jignire, nu prea am apreciat anumite lamentari ale respectivei; dupa o scurta perioada ajutorul s-a transformat in trimitere la plimbare (de fapt m-a calcat pe nervi si sotul dansei cu un trecut glorios in Directia V, incult cu tupeu si mimand o prietenie fara fundament cu subsemnatul, care resping din start de la 1000 km orice pare presiune).

Si asa am ramas fara prieteni :) . Well, ma consolez cu faptul ca sunt inca tanar.
.