Aproape ca uitasem de ei:
 

"It took me a long time and am not finished learning this yet, oh Govinda: that there is nothing to be learned! There is indeed no such thing, so I believe, as what we refer to as `learning'. There is, oh my friend, just one knowledge, this is everywhere, this is Atman, this is within me and within you and within every creature. And so I'm starting to believe that this knowledge has no worser enemy than the desire to know it, than learning."

"Govinda said: "But is that what you call `things', actually something real, something which has existence? Isn't it just a deception of the Maja, just an image and illusion? Your stone, your tree, your river— are they actually a reality?"

"This too," spoke Siddhartha, "I do not care very much about. Let the things be illusions or not, after all I would then also be an illusion, and thus they are always like me. This is what makes them so dear and worthy of veneration for me: they are like me. Therefore, I can love them. And this is now a teaching you will laugh about: love, oh Govinda, seems to me to be the most important thing of all. To thoroughly understand the world, to explain it, to despise it, may be the thing great thinkers do. But I'm only interested in being able to love the world, not to despise it, not to hate it and me, to be able to look upon it and me and all beings with love and admiration and great respect." -Hesse, Siddhartha.

Cand eram mai tanar ascultam cu interes argumentele, le cantaream si admiram logica, coerenta, le disecam cu atentie pana in adancuri si apoi le expuneam cu satisfactie in galeria mea personala asemeni unui colectionar de mecanisme complicate. Dupa o vreme am obosit sa adun asemenea structuri, majoritatea sunt goale astfel incat dupa ce ai desfacut si ultimul "surub" sfarsesti cu o adunatura de obiecte in mijlocul mintii, iti desfaci o bere si asculti pentre a mia oara Manowar, putin enervat de rezultatul nesemnificativ al timpului pierdut. Deoarece am multe astfel de "gramezi" la activ, am ajuns superficial la 2 concluzii:
1. Nu sunt acordat suficient la frecventa mesajelor.
2. Majoritatea mesajelor sunt chiar goale.

Realitatea este cumva intre cele 2 afirmatii de mai sus. Ulterior in mod necesar compromisul logic acceptabil mi-a sugerat ca:

1. Adevarurile mari sunt simple, atat de simple si universale incat oamenii nu le pot explica decat in moduri extrem de complicate folosind structuri heterogene care sa creeze destul spatiu mainii pentru a se desena pe ea insasi (exemplu clasic :) ), percepand realitatea ca prin ochiurilor unei sticle mate ce deformeaza un obiect in functie de unghiul sub care privesti.
2. Un adevar mare si simplu este perceput ca atare daca o parte a sa este receptata fidel si unic (fara "zgomot"). Daca l-as percepe astfel fie ar izvora complet din mine, fie eu complet din el.
3. Daca 2. nu ar fi adevarat, niciodata nu voi intelege un mesaj in mod integral din purul motiv ca nu sunt identic cu cel care il transmite. Suntem in fond niste multimi de informatii care se intersecteaza mai mult sau mai putin si pentru care insasi cuvintele, desi au exact aceeasi forma, nu se suprapun absolut niciodata perfect ca fond.
4. Daca nu voi intelege niciodata integral un mesaj transmis de oricare din semenii mei (conform 3.), modul in care voi percepe lumea va fi o intersectie intre ceea ce inteleg din mesajele celor din jur si experienta proprie. Niciodata nu voi percepe nici un adevar mare si simplu data fiind circumstantialitatea care ma conditioneaza.
5. Din 4. inteleg ca singura sansa de a accede la 2. vine din a accepta si nu din a intelege folosind tools care se nasc si dezvolta de-a lungul formarii mele interioare, mentale. Putem crea structuri si limbaje standardizate care se le descrie, nimeni nu va putea descrie perfect nimic sau crea 2 obiecte absolut identice din cauza macar a unei majore conditionari: traim in timp. Unii spun ca timpul ar fi o iluzie, este o fraza frumoasa undeva in care, intrebat de ce iubeste oamenii, raspunsul este "iubesc in om pe cel ce a fost si inca este, pe cel desavarsit care va fi si este" - altul spunea asemenea ca "nu exista decat 3 timpuri: prezentul trecutului, prezentul si prezentul viitorului". Logica nu ne ajuta sa intelegem asemenea afirmatii iar bazandu-ne exclusiv pe logica nu putem ajunge niciodata la nici o intelegere perfecta, traind intr-un cer vicios al compromisului de a folosi ceva intr-un grad corespunzator intelegerii acelui lucru.

Veti spune ca poate premisa 1. este gresita, nu exista nici un adevar mare si simplu ci doar enclave partial sau nu suprapuse, fiecare cu adevarul ei mic si perfect unic. In mod ciudat folosim logica in a cauta regulile acestor adevaruri pe care le presupunem cumva convergente, cautam unificarea teoriilor. Poate ca nu numai ca sunt mai multe adevaruri, poate acestea nu sunt stationare si poate chiar ca jocul acceleratiilor acestor dinamici va face ca noi sa nu putem niciodata prinde din urma, intelege, apoi anticipa si controla realitatea.

Pare foarte complicat acest demers, iar cu mii de ani inainte de a demonstra multe din ipotezele stiintei actuale o mana de oameni au ales sa priveasca inauntru lor, sa accepte si contemple realitatea fara a o judeca, cu modestia celui care stie ca logica intotdeauna va esua in a livra ceea ce promite din cauza unei limitari intrinseci care ar face-o paradoxal ilogica in momentul atingerii limitei teoretice.