Friday, May 20, 2011

Pen, spaima arheologilor



Iubesc istoria dar am ceva retineri in ceea ce priveste arheologia. Am un motiv bun, nu voi fi niciodata in stare sa frec ore in sir cu periuta in praf sau punand cu rabdare cap la cap 100 de cioburi pentru a reconstitui o amfora; pur si simplu nu am rabdarea necesara. Momentele de "woow" in arheologie se masoara in cel putin sferturi de secol si oricat Resveratrol as inghiti nu cred ca pot invinge statistica. Asa incat am devenit ceea ce as numi, brutal dar la obiect, un parazit arheologic.

A nu se intelege ca ma catar in spinarea vreunui arheolog ochelarist si il vampiresc. Nu, doar ma bag in ce fac dansii daca am ocazia. Ma hranesc direct cu produsul muncii lor de zeci de ani si incerc sa aflu in timpul cel mai scurt ceea ce dansii s-au chinuit sa descopere o viata. Ca orice parazit care se respecta, dupa un moment incolo devin satul si imi pot permite luxul de a deveni banuitor: ok, ai gasit o figurina intr-un sediment de acum 10 mii ani, ce iti da dreptul sa afirmi cu aplomb ca are mai stiu eu ce conotatie religioasa?

Am pentru dumneata, domnule arheolog, cel putin cateva ipoteze poate mai plauzibile:
  • reprezentarea unui membru drag al familiei, poate aflat departe sau poate disparut prematur dintre cei vii (credits to our friend the mammoth, for ex);
  • o jucarie preistorica, un echivalent al indragitului soldatel de plumb al anilor 50 sau al mult mai popularului Ken Barbie;
  • un obiect decorativ, gen "chinezul cu pestele'n undita";
  • in anumite cazuri, un fel de revista "Playboy" preistorica;
  • un fel de polaroid in lut al unui moment semnificativ din propria viata ("atunci am gandit").
Oare cu ce substanta este impregnat papionul ala astfel incat, odata pus la gat, transforma pe aproape oricine intr-o autoritate in materie de interpretare, generand uneori erori amplificate de armate de papion-wanna wears?
.

2 comments:

  1. Nu imi place deloc istoria si nu am cunostinte in acest domeniu al arheologiei. Si pentru ca nu am nici cunostinte antropologice (care mi se par foarte importante in demersul asta detectivistic de a rezolva un mister foarte vechi)as incerca o interpretare psihologica, simpla a celor doua figurine. Ginditorul de la Hamangia nu imi apare atit ginditor cit mai degraba descumpanit, melancolic, asteptind ceva sau pe cineva. Pozitia miinilor in cadrul actului de gindire este mai degraba in dreptul fruntii. Imi aduc aminte de imaginile cu Kasparov din infruntarile cu Karpov, avind capul aplecat si ambele miini in dreptul fruntii.Pentru mine aceasta este pozitia unui ginditor. Expresia stilizata a ochilor, faptul ca priveste in sus, poate cu o ultima urma de speranta pare sa sugereze aceeasi idee de melancolie si de asteptare.
    Aceeasi idee de asteptare, de data asta putin mai detasata, cu aceeasi privire indreptata spre cer, imi este inspirata si de figurina feminina. As risca un raspuns la fel de simplu si as spune ca cei doi asteapta ploaia, stiut fiind importanta agriculturii si cultul pe care oamenii acelor vremuri il dezvoltasera pentru recolta si ploaie. Cele doua figurine imi aduc aminte de privirile descumpanite ale bunicilor care priveau neputinciosi pamintul crapat din gradina, iar noaptea ieseau din cind in cind afara sa priveasca cerul si sa vada daca nu cumva sunt urme de nori.
    Ipotezele profane desprinse din context pe care le-ai propus nu cred ca ajuta mult investigatiei, preocuparile oamenilor acelor vremuri erau cu totul altele, iar viata era o continua lupta cu moartea.
    Cred ca figurinele merita o atitudine condescendenta pentru ele insele, iar papionul arheologic trebuie combatut cu alte metode si cu argumente stiintifice. Argumentele extrem de subiective pe care le-am adus in sprijinul ipotezei mele sunt simple deductii puerile, nefacind altceva decit sa ma pun in locul figurinelor si sa privesc lumea prin ochii lor.

    ReplyDelete
  2. Putini oameni sunt importanti prin ei insisi, majoritatea devin importanti prin asociere. Aici este problema. Mai mult, se formeaza adevarate cluburi de oameni importanti prin asociere care se bat amical pe umeri si isi afirma reciproc importanta.

    Cat de stupid ar parea de exemplu un arheolog care ar afirma, candid, ca a descoperit un posibil ciob dintr-o oala de noapte? Cum ar arata de exemplu acelasi arheolog, de data aceasta cu papionul de rigoare, care ar afirma sigur pe sine ca ciobul face parte din cultura X, probabil una dintre cele mai dezvoltate din zona, si este o dovada clara a dezvoltarii culturale, facand cel mai probabil parte dintr-un vas folosit ca recipient ptr ofrande aduse zeului Y? (Zeul Y, un banal cap de bou cumparat probabil intr-o varianta preistorica a unui targ satesc)

    De ce am crede ca omul primitiv nu crea obiecte decat daca acestea aveau o adanca semnificatie? Oare nu pentru ca nici un arheolog nu ar afirma -incusiv sub tortura- ca a gasit de fapt cine stie ce toaleta neolitica? :)

    ReplyDelete