Era un articol hotnews - brrr, da, stiu, hotnews- despre fericirea de a fi medic rezident a unei tinere. Face ce ii place, spera sa gaseasca si ea un post ca toata lumea, nu avem cateodata nici aspirina, vata sau spirt dar venim cu zambetul pe buze, medic mort de foame nu am vazut - kind of thing.
Si ma gandeam ca sunt mai multe forme de "foame", iar satisfacerea acestora nu este neaparat in puterile noastre imediate.
Prima "foame" am simtit-o prin anul 3-4 de facultate, cand mi-am dat seama ca sunt pe la mijlocul ei (nu am ramas repetent :), e vb de medicina) si ca nu am un plan coerent de viata in afara de cateva sperante neancorate in nimic concret. Gandeam "o sa fie bine" desi stiam deep inside ca nu va fi fara o actiune clara si realista din partea mea. Vedeam medici "realizati" care erau un model pentru majoritatea colegilor mei si care pentru mine erau exact invers, goi, orgoliosi, paternalistici, lipsiti de respect, plimbandu-se printre secretare sau asistente cu atitudini de sefi de harem sau din contra, de asceti pentru care comunicarea cu semenii este o coborare inoportuna din turnul de fildes al medicinei. Si in afara spitalelor viata era de fapt cam la fel, aveam impresia ca traiam intr-o societate ale carei angrenaje mergeau greu, ca si cand toate rotile alea acoperite de nisip si se miscau sacadat, scrasning la fiecare rotire a angrenajelor.
Apoi a doua "foame" a fost mai greu de potolit, pentru ca a inceput sacaitor si a generat un fel de ulcer spiritual. Ma uitam in jur si imi era foame de normalitate, din ce in ce mai mult. Am crezut - ca doar nu sunt vreun sfant- ca pot sa ignor normalitatea pentru bani, avantaje, interes personal. Apoi am vazut cat de instabila este realitatea celor ce fac asta, cat de anosti -si prosti- si santajati/santajabili sunt cei care calatoresc pe un astfel de val, cat de usor este sa cazi de acolo.
A treia foame a fost generata de o banala ...foame. Nu prea aveam bani, eram intr-o tara noua, m-am dus la KFC intr-o noapte. Si in jurul meu erau oameni de conditie foarte precara, eu printre ei, si m-a izbit o anxietate imensa pentru ca m-am gandit ca pot sfarsi la fel -mai ales ca eram fara nici un alt sprijin- daca nu ma lupt ca si cum nu am nimic de pierdut (chiar nu aveam de fapt :) ).
Revenind la articol, mi se pare uimitor sa spui ca esti multimit pentru ca ajuti chiar daca nu ai aspirina sau vata sau spirt. Mi se pare nu numai naiv dar si de un paternalism incredibil. Da, poti sa iti dai "high fives" in forul interior pentru ca ai ramas in pofida lipsurilor, pentru ca incerci sa ajuti, dar in final masura implinirii profesionale nu esti tu, medicul, ci ... pacientul. Poti sa privesti in alta parte, sa ignori realitatea sau sa iti construiesti propria versiune a acesteia, in final nu o poti insa evita - bineinteles daca doresti sa ramai intre granitele normalului.
Exista prea multa subiectivitate in prezentarea situatiilor in Romania. Prea multe "expert opinions" intr-o tara in care toata lumea se pricepe la tot. Pana la urma rezidenta respectiva este 1 om intr-o mare de residenti care traiesc greu, tot atat de reprezentativa precum este Hagi pentru nivelul de fitness al poporului roman.
ei, n-a prezentat-o nimeni drept experta, este un rezident tanar :)
ReplyDeletesi foamea... long long story. eu te felicit pentru c-ai stiut sa pui punctul pe I si sa alegi.
Sunt un comod de fapt si realitatea e ca nu am stiut ce fac la inceput; tot ce am simtit a fost ca trebuie sa fac ceva diferit - 1 saptamana m-am chinuit de ex sa ma lamuresc cum sa incep onorabil un e-mail (engleza din Seifeld din pacate nu explica astfel de aspecte iar Martorii lui Y din Germania nici ei nu au atacat pb in cadrul meditatiilor gratuite :)) )
ReplyDelete