.
Stiu, suna cheesy, "Cliseu!" veti striga. Chiar eu personal, daca as citi aceste doua cuvinte din titlu - cu toata scuza ca pana la urma cuvintele sunt doar o vaga exprimare a realitatii - as scrie in 2 timpi si 3 miscari un comentariu nesuferit de acid. Dar in adancul adancului meu, acolo unde si eu intru cam pe varfuri, nu sunt intru totul convins de naivitatea, nerealitatea acestui concept.
Definirea clara a criteriilor care traseaza conturul acestui suflet este inutila pentru ca ar presupune o autocunoastere perfecta, recunoasterea unui suflet pereche nu tine de logica si complicatiile ei infinite: tine de ceea ce simti si de cata incredere ai in ce simti.
Sunt convins ca fiecare isi va recunoaste pana la urma adevaratul tovaras de drum la momentul potrivit (f imp!! :) ). Cel real, nu cel comod sau "cel care sunt sigur ca nu exista". Acesta este ca orice lucru simplu si adevarat la o atingere departare, intr-un seif din camera fiecaruia a carui combinatie o reprezinta:
1. deschide ochii. cu adevarat.
2. simte.
3. ai incredere in ce simti.
4. lasa deoparte indoiala, lumea cu obiceiurile sale, vecina de la 3, fratele care te sfatuieste sa, samd: realitatea ta este numai in tine.
5. nu te autoamagi. Stiu ca e comod sa o faci, dar va veni un moment in care vei privi catre anii care au trecut si vei realiza ca ai stiut/simtit de fapt intotdeauna care era calea, dar dintr-o inertie/comoditate/teama etc ai gasit scuze care sa salveze confortul relativ al momentului, scuze pe care mai tarziu le vei vedea exact asa cum sunt, goale.
Vestea buna este ca nimic nu e intamplator, asa incat neimplinirea naste cautare, iar cautarea cunoastere si gasire. Pana la urma... :)
.
No comments:
Post a Comment