Amintiri din padurea verde

Erau niste desene animate, pe vremea cand dinozaurii -ca mine- erau copii. Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc, ci despre amintiri ceva mai recente care inca ma bantuie.

Sunt atent cu lucrurile mele -poate prea atent avand in vedere ca nu port nuke codes in geanta. Dar deunazi, oprind la supermarket ptr d-ale gurii, mi-am surprins consoarta. "Ce faci, nu iti iei geanta din masina?" -mi se adreseaza, contrariata. "Nu, doar o sa o las deschisa, n-am decat carti si articole in ea."-am raspuns eu calm. Apoi mi-am amintit ca sunt intr-o tara mai civilizata, unde poate hotii pot prezenta interes chiar si pentru carti; chiar ar fi bine sa le fure, daca le-ar si citi - am gandit. Niciodata nu stii cum, profesional vorbind, poti salva un confrate care a inghitit un inel in incercarea de a-l ascunde.

De ce cred ca niste pagini printate nu sunt de interes ptr interlopii locali? Pentru ca am trait in Romania. Acolo, in anumite zone ale oraselor, cartile te apara de infractori mai bine decat un spray iritant. Dupa cum se intampla in anumite povestiri anecdotice, prezenta cartilor poate genera reactii umane din partea infractorului, de genul: "uite ma, se vede ca esti intelectual, deci amarat. Umbli cu carti dupa tine, ia d-aci 5 lei noi sa-ti iei si tu o shaorma, +/- mancat'as". Daca Tepes ar fi invelit in foi de manuscript galbenii aia, nimeni nu s-ar fi atins de ei nici pana azi iar tepele ar fi devenit niste vasnici stejari.

Imi amintesc oameni cu mainile in/pe buzunare, mai ales la urcarea in mijloacele de transport. Uneori, surprinzator, 2 maini isi puteau gasi culcusul in acelasi buzunar, si e de mirare ca nu se legau prietenii trainice intre indivizi, cand a da noroc devenea atat facil. Portretul "prietenosilor" era izbitor de simplu: 2-4 indivizi mai colorati -sau nu- cu pungi in maini, uitandu-se ca vulturii in jur, care la venirea autobuzului se despart indreptandu-se spre toate usile autobuzului si incep sa se inghesuie ne-natural in ceilalti calatori. Might as well wear a T-shirt w/ "Give me your everything". Ma intreb cate "paper cuts" or fi suferit respectivii, probabil nu putine; iata unul din posibilele motive ale aversiunii fata de carti.

De partea cealalta, intelectualii romani sunt si ei in extrema, avand fata de forma fizica a cartilor un respect oarecum exagerat - o avea de-a face cu pretul relativ mare al acestora, in Romania. Imi amintesc de ex de unul din colegii mei din facultate, un baiat f inteligent si cult, care aproape a facut o criza de isterie cand mi-am pus cana de ceai pe cartea lui nou-nouta: "Ba, asta e cartea cu Osho!" a strigat. "Parca Osho asta va invata sa traiti armonios, nu sa zbierati ca nebunii!", i-am replicat. Dar, pe de alta parte, l-am inteles, I kind of knew where he was coming from; intelegeam cum e sa gasesti, intr-o epoca in care internetul insemna niste comenzi in DOS, o carte pe care o cautai de demult si pe care abia ti-o puteai permite.

Am trait intr-o epoca in care vecinii isi imprumutau nu ultimul mp3 cu Guta sau Copilu' de Aur, ci carti. Intr-o lume in care singurul loc in care evadai mental era universul pe care mintea noastra il imagina, citind. Era o lume intunecoasa, uneori la propriu, cand se stingea lumina, un timp aproape magic in care jucam remi si sah si vorbeam cu parinti/prieteni despre ce am mai citit. O lume in care copiii se jucau afara si povesteau pana la 12 noaptea, cand cate un parinte venea sa-i agate de pe strazi sau de pe unde erau, uitand de ore - ieri, pe strada mea, am vazut vreo 5 copii jucandu-se asa cum o faceam noi pe vremuri, in Romania :) . Tot relativ recent, m-am rupt de pe internetul meu in care gasesc aproape orice carti doresc si m-am dus sa ma informez ce carti -hardcopies- sunt disponibile ptr astia mici. WOW, sunt absolut bestiale!! Abia astept sa ajunga D la varsta la care o sa inteleaga, o sa avem un super-fun cu toate cartile astea cu grafica superba, la nivelul lor si totusi prezentand facts in mod corect!

Apropos, acum am inceput cu D usor, cu poze cu animale. Cautam elementele comune, deocamdata D stie ca toate vietatile au un nas, pentru ca, din motive necunoscute, atingerea trompelor il face pe tati sa spuna tiiiiiiiiiit-tiiiiiiiiiiiiiiit! :))