Friday, August 6, 2010

Meserie exotica

Pentru aceia dintre voi care se uita pe Discovery Channel nu este o noutate emisiunea despre meseriile exotice. Am vazut chiar un nene care curata subteranele unui mare oras, altul care vopsea ceea ce mai ramasese din tegumentul unui biet animal, altii cresteau mushte in nu-stiu-ce scop obscur dar fara conotatii masonice (da, stiu, ar fi fost mai interesant...) . Uitandu-ma pe pagina de web a show-lui respectiv eram cat pe aci sa le propun o explorare a unei alte meserii exotice: medic in Romania.

Un amic/vecin din Romania, relativ tanar (40s) si sef de sectie intr-un spital marisor imi spunea acum cateva zile ca si-a depus demisia. Uai?? "Uite -mi-a spus respectivul- nu e vorba de bani aici (tocmai se intorsese dintr-o excursie intr-o tara indepartata). Dar pur si simplu imi mor pacientii pentru ca nu am ce-mi trebuie. As vrea sa stau, dar e si pielea mea in joc iar ca om nu mai suport sa vina astia la mine si sa nu am ce sa le fac. N-am nici macar aspirina, daca poti sa crezi. Nu mai vb de anestetice sau altele. Si e din ce in ce mai rau." Du-te Fratele meu Alb incotro vei vedea cu ochii- i-ar spune probabil un personaj sasiu si, din pct meu de vedere, cam sinistru.

Problema e alta, si a fost relatata interesant de un -probabil- pacient, pe un forum (poate nu mai retin exact toate cuvintele, dar suna cam asa): " ba, nu pot sa sufar medicii astia, ia spaga de la toata lumea. acum cateva saptamani am fost la spital ca ma durea burta si am asteptat vreo 6 ore pana ma vazut un doctor. nu le tin partea, da era unu singur in toata garda si toata lumea tipa pe acolo ca ii doare ceva. ce dracu sa faca si asta singur, pe care sa ia primu?".

Pe de alta parte, serviciile medicale in sistem privat par sa ia o oarecare amploare pe acolo; ma intreb cati pacienti vor avea acces, financiar, la acestea, in conditiile in care clasa de mijloc din Ro tinde spre 0 numeric vb. Farmaciile? cred ca peste jumatatea asteapta probabil in holul falimentului. Populatia? din ce in ce mai prost tratata, educata, hranita.

Ei bine, cu toate acestea instabilitatea manageriala din sanatate pare sa fie demna de epoca fanariota. Managers straini de sistemul sanitar, sau incapabili, sau corupti, in orice combinatie doriti. Sau mai vin unii care nu stiu in ce se baga si cand isi dau seama, pleaca sau sunt schimbati in cateva saptamani/maxim luni.

Pentru cei mai informati ca mine, e vreo solutie? -ma refer in afara de un pluton de executie ce ar fi probabil foarte busy pentru cativa ani.

No comments:

Post a Comment