.
Recent am vazut o enumerare de lucruri perfecte (conform celui care le prezenta). Cum perfecti nu sunt decat Dumnezeu si subsemnatul :) , m-am gandit din reflex ca celelalte bineinteles ca nu sunt perfecte. Dar in acelasi timp am realizat ca intuitiv poate realizez cam pe unde e perfectiunea asta, dar imi e greu sa o articulez in cuvinte folosind logica (la ce o mai folosi si asta?!).

Perfectiunea, prin ea insasi, este statica, in afara timpului. Daca nu ar fi asa, atunci evident ar exista o stare mai perfecta ceea ce implica faptul ca aceea ce am numit perfectiune nu era de fapt perfectiune.

Rudolf Aspirant mi-ar atrage insa atentia ca poate exista si o alta perfectiune, aceea relativa. "Perfect pentru conditiile date" mi-ar striga. Si cum conditiile s-ar schimba, perfectiunea asta dinamica s-ar mula perfect peste noile coordonate ramanand, in orice moment, etalonul absolut al desavarsirii. Ceea ce eu insa as numi perfectiune aici ar fi perfecta sincronizare dintre sistem si etalon, nu etalonul in sine, iar sincronizarea asta ar fi de fapt statica, mereu perfecta, deci in afara timpului si egala cu aceea din paragraful precedent.

Atunci Rudolf mi-ar da o pereche de palme zdravene, barbatesti, dupa care s-ar imbuna si invitandu-ma la o cafea in cel mai trendy local din Oslo mi-ar oferi cel mai comod fotoliu. Mi-ar spune, oftand, ca sunt un prost dar se simte totusi dator sa imi comunice ca nu inteleg nimic si ca sunt complet ignorant in ale lumii. Mi-ar destainui ca exista un al treilea gen de perfectiune, aceea a "momentului perfect". E o perfectiune care reprezinta un moment unic al intersectiei dintre doua imperfectiuni: conditii imperfecte -sau banale- si perceptie imperfecta -la fel de banala de altfel. Acestea doua, umbland brambura prin timpii lor, s-ar putea intersecta in mod imbucurator exact intr-un moment in care "graficele" lor ar fi perfect complementare iar clipa, un punct de timp fara dimensiuni, ar fi perfecta. Poate ca asta numesc unii iluminare, perfecta aliniere a gaurilor unor planuri in rest mate care ar face privitorul sa primeasca, pentru o fractiune de timp, imaginea reala a ceea ce se afla dincolo de aceste planuri opace.

"Bineinteles ca daca tu ai realiza aceasta perfectiune trecatoare nu ai intelege nimic" se simti Rudolf dator sa ma avertizeze insa. "Oricum tu in general nu prea intelegi lucrurile."
.