Cand sunt prin meetings, uneori ma plictisesc si parasesc firul discutiei. Preiau o idee, un gand, si ma catar pe el pana unde pot sa urc mental, si uneori inteleg lucruri despre mine pe care pana atunci le-am luat ca atare.

De exemplu zilele acestea am fost la un seminar despre cum sa conduci eficient un colectiv. Am parasit mental discutia devreme, in timpul unor exemple care nu-mi spuneau nimic, prea banale sau prea "politice", nu mai imi amintesc. M-am desprins gandindu-ma la un articolas pe care il citisem cu ani in urma, in care era elogiata eficienta modelului tiranic de conducere fata de modelul "colegial" care imi surade mult mai mult. Si incercand sa gasesc argumente care sa-mi apere alegerea, m-am intrebat daca corectitudinea in maniera de conducere este un principiu care asigura eficienta leadershipului de durata (si la care se ajunge cumva fortat, ca atunci cand mergi pe drumul unic al succesului intelectual si, vrei sau nu, treci prin checkpoints independente de tine dar integrale evolutiei).

Ok, mergand pe drumul asta am ajuns la o concluzie surprinzatoare pentru mine: sunt "colegial" pentru ca este eficient, nu pentru ca as fi un monument de bunatate. Pur si simplu gandesc pragmatic. Orice om bun este o resursa in care investesti training, bani, timp (=2Xbani, cat platesti pentru el si cat platesti pe cel care il antreneaza), timp in care nu trebuie sa antrenezi inlocuitorul lui.

Reducere la absurd: conducere tiranica, unfair. Angajatul este stresat, nu lucreaza la potential maxim, nu este co-interesat in succesul leaderului, pe care de altfel va incepe sa-l urasca de la un pct incolo (poate si saboteze, cel putin pasiv-agresiv). Devine o piedica, ineficient, sursa de "contaminare" pentru ceilalti angajati, devine mai productiv sa cheltuiesti bani si sa-l dai afara decat sa continui un conflict silent neproductiv. Alti bani sa angajezi/train un inlocuitor, grupul pierde momentum. Pierzi pe toate planurile.

Conducere "colegiala" (nu slaba), ferma, fair. Efectiv, iti protejezi "investitia", care, mai mult decat atat, continua sa contribuie activ si interesat la succesul tau. Vrea sa plece in alta parte, intr-un job mai bun? Ar fi stupid sa nu ii dai drumul, zambind in fata si scriind o scrisoare proasta de recomandare. In fond daca e valoros si vrea sa plece tot va pleca, daca nu e valoros nu e eficient sa il tii tu in the first place. Lumea e un loc destul de mic, desi nu pare, asa incat consider mult mai inspirat sa-l sprijini cat poti de mult, pentru ca astfel iti cresti/raspandesti influenta, e multumit, iar in viitor poate il vei folosi cu succes in moduri pe care acum nu le intuiesti (keeping an open mind, always). De ce nu l-ai recruta dupa cativa ani, timp in care altii au platit pentru a-l face mai productiv/trained? In fond, putini stiu sa se poarte cu angajatii, si nu as avea absolut nici un scrupul sa fur un angajat de la astfel de oameni.

Cele de mai sus sunt enunturi mai mult teoretice, efectiv stilul de conducere este acceptat de foruri superioare (universitati/spitale/companii) daca trece peste un prag de eficienta. Este inacceptabil de scump pentru astfel de institutii sa piarda o relativa eficienta data de un management invechit, tiranic, pentru a restructura din temelii stilul de conducere. In plus, o serie de managers sunt absolut penibili ca si conducatori, dar pot fi straluciti individual in alte directii. Sper ca, in timp, "selectia naturala" a eficientei sporite va elimina fosilele din conducere, cel putin in tarile vestice (nici o sansa de generalizare a acestui trend in est in viitorul apropiat, imi pare rau).

Cum sunt sefii vostri? -puteti posta anonim, chiar e recomandat :)