.
Ieri m-am uitat dupa o perioda lunga de absenta pe facebook si m-a surprins avalansa de comentarii politice ale "friends"-ilor. Interesant este ca au totusi un fel de ethicheta, vorbesc/acuza la modul general si in bisericute, evitand cearta cu cei din taberele opuse. Am simtit acut -sunt cam short-fused- sa dau cateva raspunsuri taioase dar din fericire ptr toata lumea m-am stapanit. :))

Un om inteligent mi-a spus odata: "cei din jur cred ca noi selectam in principal pe cei foarte inteligenti, note maxime, experiente bogate. Nu, principalul criteriu este atitudinea demonstrata in timp. Daca cineva are atitudinea potrivita si interes, il putem invata orice."

Problema Romaniei fata de Germania de ex nu este lipsa de talent, inteligenta, resurse in general: este atitudinea. Cumva este un paradox aici: o mandrie exagerata clocoteste peste o stare de profunda nesiguranta nationala si inferioritate neconstientizata, dar prezenta ca un elefant mare si roz in sufragerie, acoperit stangaci de "Rapirea din Serai". Suntem agresivi ca popor si indivizi pentru ca suntem nesiguri si traim impinsi in colturi de unde nu putem -credem noi- evada decat aratandu-ne coltii. Si asa fiecare in coltul lui, maraind, suntem tinuti in sah de doar cativa oameni din centru, nevazand toate colturile in care maraie la randul lor toti cei ca noi. Mai mult decat atat, orice schimbare relativ prietenoasa in arcuirea biciului care ne tine in colt e rasplatita prompt cu o ditamai coada intre picioare si gudurat temeinic pe langa "prieten". Tot maraind, romanii au uitat sa mai vorbeasca si au ajuns sa aprecieze alte maraituri si pe cei ce le scot, uitand de dialog.

In politica sentimentele sunt un lux si bune doar pentru scris memorii in cabana cumparata cu bani deturnati. Orice gest politic trebuie pur si simplu intampinat cu intrebarea: cine are interes si de ce.

Romania este o structura interesanta, o proiectie pe o perdea de fum destul de transparenta totusi. Avem chiar si intelectuali, elitisti, antipatici ca orice book-worms si ... gata sa isi ofere opiniile politice de poeti, dramaturgi, filozofi atunci cand trebuie. Cineva ii numea "intelectualii de buzunar", facand aluzie la niste simpatici chihuaua. Romanii urasc in general intelectualii, dar uneori avem nevoie de confirmari si de la acestia.

Nu vom alege in viitorul apropiat un intelectual autentic in conducerea tarii, asta sper ca e clar pentru oricine. Romanii aleg persoane pe care le inteleg, care maraie sincron cu maraitul general. Sa induca un warm fuzzy feeling, de ce nu sa ne faca si sa radem un pic, poate sa faca si greseli pe care sa le iertam cu superioritate - in fond a gresi te face uman si te coboara de pe piedestaluri amenintatoare. Vrem sa fim iubiti pentru ca suntem singuri in colturile noastre, sau macar sa avem destule indicii care sa ne alimenteze fanteziile ca am fi iubiti: stim ca nu le pasa de noi, dar cu o lacrima aici, o promisiune dincolo, am aveam destul material care sa alimenteze fanteziile pe care le construim cand inchidem ochii si care sunt drogul perfect impotriva realitatii.

Pentru apararea fanteziilor de mai sus romanii pot si vor sa lupte. Nu e nevoie de motive, cuvinte soptite bine de consilieri in urechile politicienilor si transmise de acestia au efectul scontat. Cand cineva tipa "Foc!" raspunsul innascut este de a fugi, mai ales cand vrei sa crezi in prezenta focului sau mai ales cand pe scaunele alaturate sunt oameni platiti sa mimeze panica sau sa strige catre tine "simt miros de fum!".

Made in Romania nu se vinde, de aceea este nevoie de feedbacks din afara. Sunt retele intregi de doctoranzi, scriitori etc ce sunt formate si intretinute si care, la semnal, pot striga "simt miros de fum!".

Atat de multe mesaje venite de peste tot care pretind ca stiu ce simti, ce mirosi, ce vezi, sunt greu de combatut. Dar uneori trebuie sa deschizi bine ochii si sa te intrebi: Eu, eu ce percep cu propriile mele simturi - sau in caz fericit cu propria mea ratiune?
.