Wednesday, March 16, 2011

Evolutia minciunii

"Pe vremea cand eram eu copil" oamenii minteau cu nerusinare dar nu o recunosteau niciodata. Partidul ne punea pe rand la san si ne oferea zambind lapte -de soia, cantandu-ne prin vocile unora cu lampase pe cap despre cat de frumoasa este viata.

Apoi am crescut, am fost martor la "Revolutie". Pentru prima data ni s-a spus ca s-a terminat cu minciuna si ca trebuie daramat peretele care separa alimentara plina cu creveti vietnamezi (parca as gusta un chips d-ala) de magazinul cu rafturile pline de Nutella asteptand vreun Columbeanu junior. Dupa ce mirajul zecilor de posturi TV a trecut, am vazut cu totii ca am fost mintiti.

Apoi am ales primul presedinte cu ochelari si cioc (oare Cuza avea ochelari?!). A fost "invins" de sistemul cu care isi manca de fapt croissantul dimineata, vorbind la o cafea. Ni s-a spus ca nu am fost mintiti, doar ca exista minciuna, acea realitate neagra din spatele perdelei de fum, si ca aceasta, in pofida eforturilor, a invins (momentan).

Ok, a fost cea mai mare deziluzie politica ever, moment din care parintii mei nu au mai votat. A venit iar minciuna la putere.

Dar mai ramasese o cohorta de naivi. Daca unul cu cioc si ochelari a dat gres, romanii si-au zis sa incerce unul chel si sasiu. Iar acum, pentru prima data, nimeni nu se mai lupta cu minciuna. Pur si simplu aceasta a devenit norma si este imbratisata si sarutata frantuzeste de catre toata clasa conducatoare; ceilalti se fac pur si simplu ca o ignora sau ridica din umeri a neputinta. Altii, ca mine, si-au luat de mult timp a one way ticket catre alte zari.

Minciuna a iesit asadar de sub suprafata apei la lumina, a capatat picioare puternice cu care s-a catarat pe piatre pana sus, pe faleza, acolo unde sade ca un cameleon gigantic asteptand cu limba in tensiune orice bataie firava de aripi a adevarului.

Mi-as dori un dezastru in care sa nu fie ranit nimeni, dar sa pierdem tot ce avem financiar, sa fie falimentate toate companiile care nu contribuie cu nimic (except greed) la a ne face mai completi. Sa stam cu totii in jurul focului frigand vreo rata salbatica si sa redevenim oameni, sa discutam si sa construim.

ps. nu va faceti griji, minciuna nu traieste numai in Romania. Un om care a ucis alti cativa in public intr-o tara indepartata a fost eliberat platindu-se la fel de public o suma familiilor victimelor. Poate cei ucisi o meritau, este perfect posibil, dar mesajul transmis lumii este unul de-a dreptul odios. Nu pot sa cred cat de stupizi sunt cei care conduc anumite organizatii, este de-a dreptul de neconceput.

No comments:

Post a Comment