Prieteni toxici

Ati avut vreodata sentimentul ca aveti nevoie sa petreceti 2 saptamani in meditatie pe un varf izolat din Tibet in compania unui calugar budist iluminat, dupa intalnirea cu vreun prieten? Daca da, va anunt ca faceti parte din acelasi club select ca si mine :) : clubul celor cu prieteni toxici!

Nu mai este pentru nimeni o noutate ca interpretez eronat anumite aspecte ale vietii zilnice (confuzia coiot-caine de exemplu), nici ca ma aflu intr-o perioada de intensa cugetare si schimbare (as indrazni sa spun maturizare). Va voi prezenta, dragi jurati, o noua dovada clara a modului defectuos in care percepeam lumea pana relativ recent. Va rog asezati-va confortabil pe scaun, trageti aproape farfuria cu croissant-ul si cafeaua, si cititi cele ce urmeaza:

 M-am considerat intotdeauna destul de inteligent, probabil din clipa in care, prin liceu, o babuta din tramvai mi-a pus mana pe umar spunandu-mi "maica, tu vei ajunge mare". In concluzie, intotdeauna am cautat sa am in jur persoane inteligente, de la care sa am ce invata. Exista insa o mica-mare problema: persoanele inteligente sunt rar echilibrate. Mai sunt cel putin 2 issues: "inteligentii" sunt mandri de capacitatile lor si susceptibili la ceea ce i-ar putea darama de pe piedestalul interior (trebuie sa fac precizarea ca ultimele doua defecte apartin totusi inteligentelor medii, nu celor asa ca mine, avansate :) ). Ei bine, am ajuns la concluzia recenta ca gresesc cultivand astfel de inteligenti, ba mai mult, prietenia lor este toxica.

Dar care este definitia prieteniei? Mda, ai dreptate, acea relatie dezinteresata bazata pe simpatie reciproca, pe dorinta cinstita de a petrece timp cu X sau Y pentru ca poti comunica placut si fluid cu respectivii. Ei bine, numarul prietenilor mei care corespund acestei descrieri este 1 (mai era unul, dar a plecat prin Elvetia, un tip de o finete si inteligenta rara). Din aprox 15 prieteni in prezent, fix 1 este de baza, inteligent, bine intentionat. Restul imi sunt simpatici, dar stiu sigur ca cel putin 4 ma urasc cu pasiune, vreo 5 sunt anexele altor 4, 1 e de-a dreptul ciudat dar interesant (cult dar dus cu pluta). Ceea ce ne tine impreuna este directia profesionala comuna si faptul ca ne intalnim des. De fiecare data cand discutam, ma simt prins intre bunul meu simt care ma determina sa le protejez sentimentele (da, merg pana acolo incat de ex minimalizez anumite aspecte ale jobului meu pentru a nu-i complexa) si tendinta lor inchizitorie panicata, de a afla ceea ce eu s-ar putea sa stiu iar ei nu. Recent mi-am pierdut jumatate de ora la telefon cu un astfel de personaj -cel mai nociv din grup- care printre subiecte inofensive incerca -stupid de evident- sa ma sondeze in ceea ce il interesa de fapt. Acelasi personaj, fie vorba intre noi, isi suna fosta nevasta sa-i povesteasca false aventuri, probabil ca revansa pentru ca a fost parasit, pe drept.

Ei bine, reteta mea de combatere a unor astfel de indivizi a devenit scurtarea conversatiilor la 5 minute, strangeri de mana grabite (am un meeting in 5 minute, imi pare rau, mi-ar fi placut sa stau mai mult), no visits. Nu merge sa tai legatura brusc, este prea evident si te-ar detesta si mai mult. Lasa-i pe ei sa se plictiseasca de a se lovi de zidul tau de amabilitate, sa te compatimeasca pentru ca programul tau ocupat care nu-ti permite sa stai la discutii interminabile.