Prietenie

...in the meanwhile

Ce faci cand ai nevoie de un prieten?

A, nu, nu pui mana pe telefon (asta ar face un om normal). Eu m-am dus la Pet Shop. Am umblat in lung si-n lat, trecand de la shoricarei cu trompa ca furnicarii pana la cei pe care "neste nene fara inima" iau inbreed in secolul XIX pana i-a luat mama naibii si le-a disparut botul - apropos, cu ocazia asta am aflat ca o anumita rasa nu poate naste decat prin cezariana, dintr-o "humanly possible" disproportie cefalo-pelvica, probabil privita ca o mare realizare la momentul respectiv.

Am ales cel mai certaret catel din univers, l-am ales ptr ca avea cei mai curiosi ochi. Mai mult decat atat, dupa cum se va dovedi mai tarziu, era si cel mai infometat, cu urmarile de rigoare raspindite prin toata casa. L-am invatat aproape tot ce stia! Nu e prea mult, dar lucruri esentiale, gen urcat scari (trebuia coborat in brate) si apoi coborat, sa stea in poponet cuminte, sa vina la chemarea dragonului -asta sunt eu- si sa nu vorbeasca neintrebat. M-a invatat si el cum sa curat o pardoseala, ca -20C sunt perfect compatibile cu supravietuirea ouside, ca o zapada de +50 cm este un obstacol minor si ca e posibil sa fugi prin paduri si sa iti si placa. Nu prea ne-am inteles la canapeaua din piele care era "offlimits"; adica pentru mine, dupa parerea lui. Ceva probleme si la capitolul cumintenie si inteles cu ceilalti membrii ai familiei.

Acum cateva luni ma pregateam sa sarbatoresc 6 luni de coabitare, cand, ajungand acasa, consiliu restrans de familie (fara R, asa il cheama). Ceva discutii scurte, concluzia cade ca fulgerul: "Pleaca el sau plecati amandoi." Eu cu R, cateva cutii de carton, o chitara, hmmm, parea tentant. Dar am cedat, plangand ca un dobitoc, cu lacrimi de crocodil, l-am dus la centrul de "orfani" -din fericire bine pus la punct. Ceilalti nu stiu, dar m-am simtit atat de vinovat incat am facut si ceva donatii online la centrul ala. Shhh.... Nasol, a fost una dintre cele mai grele chestii pe care le-am facut pana acum.