Scoler fiind...

In cursul lungii mele cariere de scolar am avut relativ putini profesori mari. Cu toate ca am trecut prin cateva universitati din diferite colturi ale lumii, paradoxal cei mai buni profesori -si culmea, in acelasi timp! - i-am avut in gimnaziu, intr-o banala scoala de cartier de la malul marii, vis-a-vis de o cale ferata. Imi amintesc cu drag de ei chiar si acum dupa aproape 20 ani, si ii vad clar, ca privind printr-o luneta a timpului care apropie acei ani ca si cand toate s-ar fi intamplat ieri.

Cel mai mult ma impresioneaza acum profesorul de geografie; e ciudat, era singura ora de la care "golanii"clasei chiuleau in masa, uneori plecand chiar din timpul orei. Atunci l-am considerat jalnic ca autoritate, acum imi dau seama ca era de fapt un om prea fin. Ma rog, a fost singurul om care intr-o perioada neagra, in ultimii ani de comunism, m-a invatat sa calatoresc printre muntii Africii, prin desertul Australiei sau prin lucuri cu nume ciudate de prin Asia. Chel, mic de inaltime, mereu cu un zambet peltic, il vad intrand in clasa cocosat de harta mare stransa in sul ca un pergament din biblioteca Alexandriei si cu globul pamantesc intr-o mana; la subsioara, poze color decupate din reviste straine despre locuri la fel de straine. Chema la tabla cate un elev -oricum toti luau 9 sau 10- si ne invata pe toti lectia pornind de la titlul din manual (uram hartile alea anoste cu simbolurile resurselor naturale) dar urmand alt fir al povestii. Locurile prindeau contur si imi imaginam ca sala noastra de clasa se detasa cumva de scoala, lasand calea ferata in urma, si asemeni casei lui Dorothy zbura catre acele locuri misterioase. Nu trebuia decat sa ma uit pe acele ferestre mici pe care profesorul le decupase din ziare pentru a vedea cat de uscat e un desert sau cum arata o madure de mangrove atunci cand apune soarele. Am si acum in Romania atlasul clasic al oricarui elev comunist, cu hartile globului pamantesc de la inceput si sfarsit. Aceste harti in atlasul meu sunt de fapt jurnale pline de omuleti desenati cu pixul, cate unul pentru fiecare loc in care am calatorit la ora de geografie; intre ei desenasem linii care aratau cum am ajuns din A in B. L-am cautat pe internet si nu am mai gasit absolut nimic despre acest om, a disparut ca un vis in noua era a www. Ciudat, o sa mai caut.

Profesorul de matematica era exact opusul celui de geografie in aparenta: foarte mic de inaltime dar cu un aer sumbru, foarte dark si serios. Nu l-am vazut razand niciodata in 4 ani, a zambit de vreo 3 ori in tot acest rastimp. Adept al rigorii matematice absolute, ultimul zambet mi l-a oferit dupa ce am dat admiterea la liceu: mi-a spus ca el a corectat lucrarea mea, am rezolvat corect totul dar am uitat sa justific faptul ca o latura x era opusa unui unghi de o valoare y, drept care nu stiu ce inaltime cadea in interiorul triunghiului (era un fapt trivial al problemei, dar absolut necesar rigorii stiintifice). In consecinta, mi-a dat 9.93 in loc de 10 :) . Era genul de profesor care stia totul in matematica, traia cumva in matematica, printre teoreme prietenoase si axiome pasionante. Intelegea matematica la un alt nivel, nu era un profesor ci un fel de guru sever cerand disciplina la nivelul promisiunii de a oferi accesul catre un nivel "altfel". De la el am ramas cu notiunea de conventie, totul este o conventie, toate notiunile sunt cuvinte ale unui limbaj de compromis prin care incercam sa comunicam avand in fata aceeasi structura logica. Profesorul I avea acelasi stilou lipit si raspilit de multa vreme, cu varful tocit de cati 3 pusese. A obtine un 9 insemna ca stii matematica, un 10 insemna ca te respecta si invita in lumea lui. Ca si comparatie, profesorul din liceul de prestigiu era o umbra goala, un simplu profesor demn de acel sec "Editura Didactica si Pedagogica" de pe spatele manualului. Am lasat la urma faptul ca Profesorul I avea o unica fiica de 20+ani cu o ciudata maladie congenitala cu care nu se putea comunica (normal); uneori ma gandesc ca isi sublimase intreaga energie in matematica, unicul domeniu la indemana in care lucrurile aveau sens pentru el.

Profesorul de istorie era inalt, imbracat intotdeauna la sacou si camasa, intra in clasa cu mainile la spate si foarte rar cu catalogul dupa el. Nu il interesa prezenta, ne-a spus de la bun inceput ca cine vrea sa plece e liber sa o faca daca se considera capabil de a trece testele. Nu avea niciodata manualul sau alte carti cu el, nu avea nevoie sa scrie pe tabla nimic. Povestea liber despre evenimente, date, oameni si lega toate aceste informatii intr-un mod foarte coerent, mergand inainte si inapoi in timp sute de ani cu lejeritatea cu care noi schimbam canalele la TV. "Datele nu sunt atat de importante cum sunt motivele pentru care s-au intamplat acele evenimente" ne spunea des. "In manualul vostru scrie ca [...], dar de fapt totul a inceput cu mult mai devreme: [...]" si aici urmau o serie de conexiuni si explicatii legate nu atat de o insiruire seaca de evenimente, cat de lideri, temperamente, tipologii ale popoarelor, idei ale maselor insuflate de lideri mai bine sau mai rau intentionati. Scriam suvoaie pe caietele noastre, ieseam de la ora sa cu dureri de maini dar luminati, lamuriti (liber de impuritati, purificati in intelegerea clara a lucrurilor, un cuvant frumos). A fost primul si ultimul profesor care ne-a vorbit de psihologia multimilor intr-o vreme cand abia ne incheiam la sireturi.

Profesoara de muzica, a carei varsta era motiv de glume si subiect de legende locale, era o adolescenta intr-un corp de vreo 75 ani. Intra imbracata excentric si oarecum nepotrivit, uneori purtand colanti colorati si palarie, dar hei, don't question an artist! Muzica prindea viata dintr-un pick-up pe care probabil il primise cadou la majorat; mai mult decat atat, in timp ce/dupa ce ascultam o anumita lucrare ne cerea sa scriem pe caiete ce simtim, ce ne imaginam, ce "vedem" din ce auzim. Genial, daca ma intrebi acum, atunci era un pic o corvoada. Ne-a pus inclusiv si Madonna -adusese un casetofon care cam prindea banda. Atunci am inceput sa inteleg ce inseamna cuvantul arta, cate dimensiuni poate avea o lucrare, ce inseamna sa vezi sau sa simti auzind. La Desen de ex, din pacate nu am avut pe nimeni sa vina cu un album, astfel incat a trebuit sa parcurg drumul vezi > auzi/simti mult mai tarziu.

Oare or mai fi astfel de profesori acum?