Am o mare problema in a alege titluri pentru posturile mele. Poate vreau sa spun prea multe, poate nu mi-e nici mie clar uneori uncotro ma indrept in postul respectiv.

Afara e ceea ce un roman ar numi negura - nu nori, ci un fel de intunecime difuza care invaluie cladirile facand varfurile lor si cerul sa se contopeasca. Cumva e aceeasi atmosfera din pozele alb-negru de pe front facute de bunica-miu (p) prin Rusia. Imi povestea in putinele ocazii cand vroia sa vorbeasca despre razboi cum, ca tanar locotenent intr-o companie de mitraliori -for whatever reason germana- a fost martorul unor atacuri ale vasnicei armate ruse in care soldatii, imbarbatati bine cu vodka si pistoalele comisarilor politici din spate, strigau ura si veneau in valuri secerate de mitralierele lor; peste un val venea altul si altul pana se forma o movila de tineri, parinti ai cuiva, copiii altcuiva, iubitii altora. Te gandesti ca fiecare om care moare este ca o picatura de apa cazand intr-un lac generand unde care misca in diferite grade frunzele de pe suprafata apei, cu atat ma mult cu cat sunt mai aproape. Anyways, in economia razboiului, compania primea din parte unor ofiteri superiori aflati in vile la multi km de front ordine sa atace partea rusa. Nu o faceau, mimau atacul. Oricum erau destui dezertori rusi, ii tineau cateva zile cu ei in transee dupa care simulau un atac si ii prezentau pe dezertori ca prizonierii capturati in urma mini-ofensivei dintr-un razboi inutil si prostesc, precum sunt toate razboaiele.

Cu cateva zile in urma, stateam intr-o intersectie. In dreapta fata, un truck cu un mesaj interesant pe bara: "If you don't stand behind our troups, you should stand in front of them." Ma gandesc cat de putini oameni lucizi sunt in jur, cat de eronat inteleg ceea ce se intampla, cat de usor sunt de manevrat in directii care nu au nimic de a face cu ei, cu ceilalti. Ne laudam ca suntem fiinte rationale, dar in fapt nu suntem; am ramas profund instinctuali, emotionali - a se citi foarte manevrabili. Uneori atat de manipulabili incat situatia frizeaza penibilul. Imi amintesc de pre-recrutatea in armata, in liceu. Un gradat incercand sa faca ordine cu un 1-2-3 hilar. Un test de pseudo-psihologic in care eram intrebati daca ne-am dat cu capul de pereti, sau daca ne-am gandit sa ucidem pe careva vreodata. Un psiholog penibil cu intrebari de gradinita, ceva gen care e diferenta intre un vapor si o castana (nici n-am stiut ce naiba sa-i raspund, ca sa fiu sincer m-a blocat stupizenia intrebarilor). Pentru ce avem nevoie de armata? Inteleg ca sunt cativa mosi impotenti care isi sublimeaza energiile in ceea ce numesc "onoare" sau "patriotism", dar dincolo de asta? "Ca sa ne apere"? de cine, de armatele de zombies ale altor mosi impotenti? de neinteles...